Satul Neos Marmaras
Satul Neos Marmaras din Halkidiki / Foto: yasonia
Europa

Peninsula Halkidiki, nu doar o destinație de plajă

Fără-ndoială, peninsula Halkidiki este unul dintre locurile preferate de români pentru o vacanță în Grecia. Ba chiar, s-ar putea spune că a fost primul loc din nordul țării, ale cărui plaje au fost luate cu asalt după 1990, când turiștii din România au început să descopere răspunsul la întrebarea de ce să-ți faci o vacanță în Grecia?

În principal, lumea merge în Halkidiki pentru plajă – și nu ai putea să blamezi pe cineva pentru asta, din moment ce peninsula are toate argumentele în acest sens – dar din punctul de vedere al călătorului, și nu neapărat al turistului, aș îndemna lumea să privească Halkidiki ca pe o destinație mult mai complexă. Și vom vedea în cele ce urmează, de ce.


Pleci în vacanță în Halkidiki? Ai aici cele mai bune hoteluri din Halkidiki!

Vacanță în Halkidiki, peninsula care trebuie vizitată nu doar pentru plajă

Peninsula Halkidiki, a cărei formă geografică amintește de tridentul lui Poseidon (deși mie-mi amintește uneori mai degrabă de o caracatiță), este un adevărat rai pe pământ. Dacă privești harta, vei vedea din start că peninsula are trei brațe: primul este brațul Kassandra, al doilea – brațul Sithonia, iar al treilea – brațul Athos. Pe lângă numeroasele plaje care au făcut-o celebră, în Halkidiki există largi zone montane care fac regiunea ideală atât pentru escapadele de vară cât și pentru cele de iarnă, prin urmare o idee bună ar fi să se viziteze Halkidiki și toamna sau primăvara.

Holomontas
Vedere de pe Muntele Holomontas / Foto: Deposit Photos

Muntele Holomontas (sau Cholomon, sau Cholomondas – grecii antici îl numeau Ypsison), principala „vedetă” stâncoasă a peninsulei (cu o altitudine maximă de 1165 metri), acoperă zona centrală și de est, întinzându-se de la capitala Poligiros până în Arnaia. Peisajele verzi, doldora de fagi și brazi, sunt împânzite cu trasee impresionante pe care se pot face drumeții sau se poate practica mountainbike-ul.

Pe pantele muntelui Holomontas se poate face o plimbare prin pădurea de stejari Agia Paraskevi, un loc mistic și, deopotrivă, încântător, după care se poate lua masa în satul Taxiarchis, unde tavernele servesc preparate tradiționale din nord-estul Greciei. Iubitorii muntelui care ajung pe brațul Sithonia vor face cunoștință cu Muntele Itamos, bine împădurit cu pini falnici. Drumețiile pe potecile ascunse sub aceștia au ca punct final vârful muntelui, de unde priveliștile asupra întregii peninsule sunt realmente fabuloase.

Nea Fokea
Satul Neo Fokea / Foto: Deposit Photos

Explorarea zonei dintre primul și al doilea braț, precum și a celei dintre al doilea și al treilea braț al peninsulei este o excelentă ocazie de a experimenta Halkidiki într-un mod „extrem”: de la plajele vaste, cu ape cristaline, din Golful Toroneos la apele albastre și adânci din Golful Athos. Plaje organizate, cu beach bar-uri sau plaje complet neexplorate, complexe hoteliere mari sau campinguri organizate – practic, poți alege ceea ce ți se potrivește cel mai bine, după propriile dorințe și bugete.

Neos Marmaras
Stațiunea Neos Marmaras / Foto: Deposit Photos

Nu sunt deloc de neglijat nici festivalurile care se desfășoară anual în Halkidiki și care constituie evenimente culturale de prim rang. Vizitează siturile arheologice și vechile așezări tradiționale, practică sporturi nautice sau activități montane, observă fauna sălbatică din zonele muntoase, savurează preparatele delicioase din fructe de mare (în zona litorală) sau din carne (în satele de la munte), încearcă vinul local și tradiționalul tsipouro, cumpără miere și ulei de măsline și, nu în cele din urmă, experimentează viața de noapte din stațiunile peninsulei Halkidiki.

Bărbații nu ar trebui să rateze ocazia de a vizita Agios Oros – Muntele Athos, sau grădina Fecioarei Maria, cum mai este numit acest sit ce face parte din Patrimoniul UNESCO, un loc în care vizitatorul nu poate avea altceva decât sentimentul de plenitudine și pace spirituală. 20 de mânăstiri, 12 schituri și numeroase chilii în care trăiesc peste 1500 de călugări ortodocși ce respectă un regulament strict în privința postului și disciplinei. Deși accesul pe brațul (și muntele) Athos nu este permis femeilor, acestea pot vizita Mânăstirea Zygou (aflată în afara perimetrului) și să facă o excursie dus-întors pe mare, pentru a vedea mânăstirile de pe Muntele Athos de la bordul unei ambarcațiuni.

Lucruri aproape obligatoriu de făcut și văzut în Halkidiki

Desigur, fiecare își programează vacanța după bunul plac și nu e nimic în neregulă cu cei care, după un an greu, vor doar să zacă la soare în vacanță și să se bucure de apele limpezi ale Mării Egee. Dar sunt destui și cei care atunci când merg într-o vacanță își doresc să vadă lucruri noi, să descopere locuri și să experimenteze. Pentru aceștia, iată 7 lucruri de făcut și văzut în Halkidiki, care cu siguranță îi vor stimula să „scotocească” peninsula pentru a-i înțelege mai bine tainele.

Vizitează anticul oraș Stagira, locul de naștere al lui Aristotel

orasul antic Stagira

Celebrul filosof Aristotel, care, printre altele, a fost tutorele lui Alexandru cel Mare, s-a născut în localitatea Stagira din Halkidiki. De altfel, întreaga peninsulă poartă, pe undeva, pecetea lui Aristotel, moștenirea culturală a acestuia fiind inestimabilă. Orașul antic Stagira, cocoțat pe malul Mării Egee, a fost fondat în jurul anului 655 î.Hr. de către coloniștii din insula Andros și se află în partea de nord-est a peninsului Halkidiki, la circa 95 km de Salonic, lângă localitatea Olympiada, numită așa după mama lui Alexandru cel Mare.

În perioada Războaielor Persane, Stagira era un oraș liber, independent și foarte prosper, după retragerea persanilor devenind aliat atât al Spartei cât și al Atenei, până în momentul în care a fost ocupat de regele Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare), în anul 349 î.Hr. Și pus la pământ de acesta, după care… reconstruit tocmai în onoarea lui Aristotel, care devenise tutore al fiului său.

Încearcă să ajungi aici dimineața, deoarece soarele de după-amiază va face ca plimbarea printre ruine să devină copleșitoare. Nu uita pălăria de soare și crema de protecție solară. Există două intrări, una dinspre drumul principal și cealaltă dinspre Olympiada. Vei vedea zidul de fortificație – cu adevărat impresionant, câteva fundații ale unor case clasice, agora, o cetate și rămășițele turnului, cu podeaua sa de mozaic. Plus locul în care se presupune că se află îngropate rămășițele lui Aristotel.

O idee bună este să ai la tine costumul de baie și prosopul, deoarece există o plajă mică, foarte populară, chiar aproape de intrare, dar și o plajă mai mare, cu beach-bar, puțin mai la sud. După timpul petrecut cu copiii în soare, explorând ruinele, vă puteți răsplăti cu o baie în apa limpede și răcoritoare a Mării Egee. Iar dacă intenționezi să te cazezi în zonă, Olympiada ar putea fi un bun început pentru căutări.

Intrarea în orașul antic Stagira este liberă, iar programul de vizitare – zilnic, între 8.30 – 15.30 (mai puțin marțea, când e închis).

Explorează peștera Petralona

Peștera Petralona
Peștera Petralona / Foto: Alexthegreatg13 (Wikipedia)

Explorarea adâncurilor capătă o altă… dimensiune la Peștera Petralona, una dintre cele mai importante peșteri din Europa, datorită bogăției de fosile (una dintre cele mai bogate colecții de pe continent) și a descoperirii unui craniu uman care datează din urmă cu aproximativ 700.000 de ani. Peștera se află în apropierea satului Petralona, pe dealul Katsika.

Peștera Petralona a fost descoperită întâmplător în anul 1959 de către un sătean, apoi a fost numită Kokkines Petres (Pietrele roșii), datorită depozitelor de bauxită de culoare arămie care au colorat stalagmitele și stalactitele din interiorul ei. Petralona s-a format în urmă cu circa un milion de ani și se întinde pe o suprafață de 10.000 mp. Vei fi fascinat de camerele peșterii, de acoperișurile înalte, de draperiile, scuturile, segmentele și formațiunile diverse care, laolaltă cu stalagmitele și stalactitele prezente în aproape orice peșteră, creează un decor magnific.

Unul dintre cele mai frumoase exemple este cel din „sala mare”, unde stalagmitele uriașe au forme de coral alb. Un alt loc în care vizitatorii rămân cu gurile căscate este „sala rădăcinilor”, în care se observă cum rădăcinile plantelor de deasupra peșterii au străpuns tavanul acesteia.

De asemenea, în zona denumită „cimitirul uriașilor” au fost descoperite 14 tipuri diferite de oase de animale (lei, hiene, urși, pantere, elefanți, rinoceri, bizoni, etc), iar dacă-ți dorești să afli mai multe, îți stă la dispoziție Muzeul antropologic din apropierea peșterii, care adăpostește multe dintre obiectele găsite în urma cercetărilor efectuate în adâncurile acesteia, precum și o replică a craniului despre care aminteam mai sus. Versiunea originală a craniului se află în colecția paleontologică a Muzeului Astistotelian din Salonic.

Peștera este deschisă începând cu ora 9 dimineața, până cu o oră înainte de apusul soarelui.

Fă o degustare de miere în satul Arnaia

arnaia halkidiki
Arnaia

„Corpul” de caracatiță al peninsulei Halkidiki e definit de muntele Holomontas, pe pantele și la poalele căruia sunt împrăștiate câteva localități ce conturează noțiunea de autenticitate rurală macedoneană. 12 este numărul acestor sate „supraviețuitoare” ale unei regiuni care în trecut era campioană la dificilul „sport” numit minerit. Motiv pentru care ele sunt cunoscute drept „satele de fier” – Mantemochoria.

Cel mai frumos dintre aceste sate este Arnaia, localitate cu circa 2500 de locuitori, cu puternice rădăcini macedonene, de fapt, cu case care recreează decorul macedonean de secol 19, într-o prezentare aproape fără cusur. Case de piatră, cu acoperișuri stacojii, unele cu pereți vopsiți în culori neașteptate (un albastru-movaliu, de pildă), nici urmă de garduri sau curți, grădinile există, probabil, doar în imaginație, dar mici colțuri verzi sunt amenajate impecabil, după cum ghivecele cu mușcate și alte flori nu lipsesc de pe gardurile vechi.

Arnaia e o încântare a spiritului, iar o abatere de la orice traseu de Halkidiki pentru o vizită a acestui sat este prima recomandare pe care aș face-o turiștilor curioși. În Arnaia poți face o degustare de miere în piața centrală (miere de flori de portocali, de castane, de bumbac și de alte năzdrăvănii), poți vizita Muzeul de Istorie și Folclor, laolaltă cu Muzeul Țesăturilor, poți încerca renumitele tulumbe, dulciurile cu rețetă străveche, care aici par mai fine și mai siropoase ca oriunde în Balcani sau te poți ruga în Biserica Metropolitană Sfântul Ștefan, unica biserică din Grecia construită pe artefacte de o inestimabilă importanță istorică, bună parte dintre ele vizibile prin podeaua de plexiglas. Aici s-au descoperit, de altfel, ruinele unor vechi temple, cel mai vechi datând din secolul 5.

Iar dacă-ți dorești experiențe în plus, aruncă o privire la ceea ce am descoperit în Arnaia pe parcursul călătoriei mele prin Grecia de Nord și… poate-ți mai vin idei!

Vizitează o cramă și descoperă vinurile din Halkidiki

arnaia crama
Degustare de vin la crama Claudia Papayianni

Vei rămâne surprins să descoperi cât de bune sunt vinurile din Halkidiki! Iar cel mai bun mijloc prin care să afli acest lucru este să faci o vizită la o cramă, care să includă, desigur, o degustare de vinuri. Eu am ajuns la crama Claudia Papayiani, mândria peninsulei în materie de vinuri, unde am testat un rosé, un vin alb și unul roșu, aflând și lucruri interesante despre istoria domeniului și a patroanei, doamna Papayianni, născută și crescută în Salonic. Vinurile cramei poartă numele Claudiei și ale copiilor ei.

În Halkidiki, vinurile roșii sunt obținute din soiul Limnio, considerat unul dintre cele mai vechi soiuri de struguri din lume, alături de soiurile franceze Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc. Cele albe, în schimb, provin din soiurile Assyrtiko, Roditis, Malagousia și Athiri. Rezultă vinuri roșii de culoare intensă, bogate și rotunde și vinuri albe fructate și sprintene. În special pe pantele însorite ale muntelui Meliton, clima caldă și uscată, precum și umiditatea Mării Egee creează mediul benefic pentru producerea de vinuri bune.

În Sithonia poți vizita Domeniile Porto Carras, în Agios Pavlos te așteaptă crama Tsantalis, în Mylopotamos, pe Muntele Athos, degustă vinuri la crama Mylopotamos, iar în Marathousa, Domeniul Livadiotis te așteaptă cu brațele deschise.

Vizitează Muntele Athos

Muntele Athos
Mânăstire pe Muntele Athos / Foto: nikonfm2photography

Aceasta e o activitate rezervată exclusiv bărbaților, fiindcă doar ei sunt acceptați în această regiune (încă de acum mai bine de 1000 de ani), și am explicat aici de ce.

Chiar și-așa, o vizită la Muntele Athos nu este o procedură simplă. Zilnic se eliberează permise (Diamonitirion se numesc și costă 25 euro / persoană) pentru 10 vizitatori neortodocși și 100 de vizitatori ortodocși (inclusiv greci). Aceste permise sunt valabile pentru o vizită de patru zile și pentru anumite date. Dacă dorești să stai mai mult, poți prelungi permisul la biroul de înregistrare din Karyes, de pe brațul Athos al peninsulei Halkidiki.

Toți solicitanții trebuie să aibă peste 18 ani, iar cei mai mici de 18 ani trebuie să fie însoțiți de tatăl lor sau, dacă fac parte dintr-un grup, să aibă permisiunea scrisă a părinților, printr-o scrisoare autentificată la notar.

Se cunoaște că Muntele Athos este o parte autonomă a statului grec, administrată de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, și include 20 de mânăstiri ortodoxe, fiind recunoscut și sub numele de Statul monahal autonom al Sfântului Munte. 17 dintre cele 20 de mânăstiri sunt grecești, celelalte trei fiind – una bulgărească, una sârbească și una rusească. În afara mânăstirilor, există și 12 comunități mai mici de călugări, plus alți pustnici. Viața pe Muntele Athos e simplă și monahală, călugării au credința că modul prin care omul îl poate găsi pe Dumnezeu este prin singurătate, rugăciune, exerciții fizice, ascultarea părintelui spiritual, slujire și post.

Manastire Muntele Athos
Muntele Athos / Foto: tittos

Mănăstirile sunt adevărate depozite bogate, de istorie medievală. Poți vedea picturi din secolul 13 d.Hr., manuscrise muzicale din epoca bizantină, sculpturi în marmură, potire, icoane și miniaturi rafinate din aur și argint care datează din secolul 12 și alte obiecte de mare valoare. Aproximativ un sfert dintre toate operele grecești sunt adunate aici, sub formă de cărți și manuscrise, numărul lor depășind 15.000 de exemplare.

Evident, nu poți intra pe Muntele Athos cu mașina personală, accesul fiind permis doar autovehiculelor ce aparțin mânăstirilor. Vizitatorii lasă mașinile personale în localitatea Ouranoupolis. De altfel, Muntele Athos este accesibil cu feribotul din Ouranoupolis sau Ierissos. Majoritatea vizitatorilor pot lua un autobuz public de la Dafni la Karyes, capitala Muntelui Athos.

Pentru acordarea diamonitirionului trebuie să iei legătura cu Biroul de pelerinaj din Salonic, dar numai după ce ai confirmarea cazării pentru fiecare noapte a pelerinajului. Pentru români, intermedierea se poate face și în urma unui telefon la Schitul Prodromul sau la chiliile Schitului Lacu (ambele schituri sunt românești). După ce a fost aprobat, permisul se ridică în ziua urcării pe Muntele Athos, de la biroul din Ouranopoli, acesta urmând să fie „pașaportul” pe care-l vei prezenta în orice loc vizitat. Pentru mai multe detalii legate de permis și vizita pe Muntele Athos, accesează acest link.

Fă o excursie pe insula Ammouliani

insula Ammouliani
Plajă pe insula Ammouliani / Foto: Boggy

Aflată în golful Athos, Ammouliani e unica insulă locuită din Macedonia Centrală, fiind accesibilă cu ușurință, din portul Tripiti, cu feribotul. Insula are doar 4,5 km pătrați și își întâmpină vizitatorii cu plaje curate, scăldate de ape cristaline, precum Megali Ammos, Karagatsi și Alikes, dar și cu o vegetație densă în care „vedetele” sunt măslinii și pomii fructiferi.

Primii locuitori au sosit pe insulă în anul 1925, aceștia fiind refugiați din Asia Mică care au adus cu ei obiceiuri și tradiții, o gastronomie delicioasă, măiestria într-ale pescuitului și o mulțime de obiecte rare, expuse acum în Muzeul de Folclor aflat pe Ammouliani.

O plimbare pe insulă relevă frumusețea caselor tradiționale, curțile în care se odihnesc la soare plasele pescarilor, micile grădini cu legume și flori. Localnicii continuă să practice pescuitul cu mare succes, Ammouliani fiind recunoscută ca având cea mai mare „flotă” de vase de pescuit din regiunea Macedonia.

Dacă ajungi pe Ammouliani merită să faci o vizită și în zona insulelor Drenia (localnicii le numesc „insulele măgarilor”), aflate la mai puțin 3 km de coasta orașului Ammouliani și accesibile cu barca (se organizează excursii). Aici te așteaptă câteva superbe plaje de nisip, dar și o excelentă tavernă.

Fă plajă în Halkidiki

Port Glarokavos
Port Glarokavos, pe brațul Kassandra / Foto: Deposit Photos

Am lăsat la urmă principala activitate pentru care turiștii din România iau cu asalt peninsula Halkidiki, mai exact brațul Sithonia și brațul Kassandra: plajele. Plajele din Halkidiki sunt divine, fiecare dintre cele 62 de întinderi de nisip îmbiindu-te cu argumente care mai de care mai… magnetice. Unele au nisip auriu extrem de fin, pe care relaxarea e deplină, în vreme ce altele sunt suficient de stâncoase cât să-ți dorești să le explorezi frumusețea sălbatică.

E greu să faci o descriere a tuturor, mai ales că, în definitiv, trebuie să existe și plăcerea de a face propriile descoperiri. Dar, dacă vrei să mergi la sigur pe o plajă excelentă din Halkidiki, îndreaptă-te către una dintre acestea cinci:

Plaja Vourvourou

Plaja Vourvourou
Plaja Vourvourou / Foto: verve231

Vourvourou este una dintre cele mai frumoase plaje din Halkidiki, cu ape turcoaz, cristaline și nisip fin. Marea nu este adâncă la mal, nu are valuri, iar coasta este ușor accesibilă, așa că această plajă reprezintă o alegere bună și pentru familiile cu copii. Nu există un bar chiar pe plajă, dar este unul la mică distanță, laolaltă cu un restaurant. În plus, lângă Vourvourou sunt și trei mici insulițe, în jurul cărora se poate înota.

Vourvourou este situată între satele Ormos Panagia și Sarti, în partea de est a peninsulei Sithonia, la 51 km sud-est de Poligiros, capitala peninsulei Halkidiki.

Plaja Kavourotripes

Plaja Kavourotripes
Plaja Kavourotripes / Foto: verve231

Kavourotripes e o plajă ceva mai specială, cu un „look” aparte, marcat de numeroasele stânci care o definesc. Plaja impresionează prin frumusețea ei, dar și prin culoarea apei, fiind considerată chiar una dintre cele mai bune plaje din Grecia. Este ideală și pentru cei cărora le place să înoate și, în același timp, este sigură pentru copii. Plaja se află pe coasta de est a brațului Sithonia, la 72 km sud-est de capitala Poligiros.

Plaja Agios Ioannis

Plaja Agios Ioannis
Plaja Agios Ioannis / Foto: Borisb17

Agios Ioannis se află în Sithonia, în apropiere de Nikiti, și este una dintre cele mai mari și mai cunoscute plaje din Halkidiki. E scăldată de ape turcoaz de mică adâncime și are nisip alb, care îi impresionează chiar și pe cei mai pretențioși turiști. În apropiere sunt două baruri de plajă, cu umbrele și șezlonguri gratuite pentru clienții lor, dar nu ești obligat să le folosești, deoarece plaja este gratuită. Faptul că pe plaja Agios Ioannis nu sunt valuri și că adâncimea mării la mal este mică, face din aceasta o alegere foarte bună pentru familiile cu copii.

Plaja Sani

Plaja Sani
Plaja Sani / Foto: old.mouzenidis.com

Aflată în nord-vestul brațului Kassandra, la 45 km sud de Poligiros, plaja Sani a primit distincția Blue Flag pentru curățenia și frumusețea ei. De-a lungul coastei se află un lung șir de copaci care oferă umbră vizitatorilor obosiți de prea mult soare. Un lucru interesant este că pe plaja Sani se organizează frecvent diverse festivaluri și activități de mediu.

Plaja Possidi

Plaja Possidi
Plaja Possidi / Foto: vasiliskritos

Plaja Possidi, sau Egeopelagitika, este, fără-ndoială, cea mai specială plajă de pe brațul Kassandra, fiind premiată anual cu distincția Blue Flag. Aici, peisajul e uimitor: apa de culoare turcoaz, extrem de limpede, nisipul strălucitor, aproape alb, sunt elemente ce amintesc de plajele exotice din Caraibe. Possidi e o plajă parțial organizată, supravegheată de salvamari, cu câteva baruri și un centru de sporturi nautice. De pe această plajă se poate vedea, în depărtare, Muntele Olimp, iar apusurile de soare sunt năucitor de frumoase.


logo grecia

Peninsula Halkidiki continuă să rămână o atracție de top pentru turiștii din România. Iar dacă nu ai avut ocazia până acum să-i descoperi și celelalte locuri de interes, în afară de superbele-i plaje, a sosit momentul să o faci, fiindcă ai multe lucruri de făcut și văzut în Halkidiki. Și, pentru că Halkidiki înseamnă, în egală măsură, tradiție, istorie, cultură, gastronomie și mult, mult șarm.

Citește și: Cele mai bune destinații pentru o vacanță cu copiii în Grecia

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!