obiective turistice suedia
Foto: gelia
Europa

Top 10 cele mai frumoase obiective turistice din Suedia

Suedia nu este doar o țară scandinavă, pierdută pe undeva prin nordul Europei. Din punct de vedere al suprafeței, țara este imensă: distanța dintre cel mai sudic punct al Suediei și cel mai nordic (aflat în Laponia) este mai mare decât distanța dintre Roma și Londra, lucru absolut surprinzător.

Prin urmare, având în vedere mărimea țării, peisajele sale sunt sălbatice și diverse, incluzând aproape totul, de la coamele verzi ale dealurilor, pădurile dense și văile întinse ale râurilor până la… ghețari. În ciuda acestui fapt, majoritatea turiștilor (ba chiar si cei mai mulți suedezi) își petrec timpul în treimea sudică a țării, unde se află și cele mai mari trei orașe, în frunte cu capitala Stockholm.

Nu suntem foarte siguri că Suedia e o țară pe care românii să-și dorească să o „cotrobăie” cu rucsacul în spate, însă din ce în ce mai mulți conaționali aleg să trăiască pe meleagurile ei, așa încât o selecție cu cele mai frumoase obiective turistice din Suedia poate fi binevenită pentru cei cărora meleagurile de unde au venit ABBA și Roxette le fac cu ochiul.

Parcul Național Kosterhavet

Kosterhavet
Parcul Național Kosterhavet / Foto: Raquel GM

Suedia dispune de o vastă întindere de coastă, dar cel mai bun loc pentru a admira peisajele marine în condiții de arie protejată este Parcul Național Kosterhavet. Kosterhavet, care se află la granița cu Norvegia, în zona Insulelor Koster, este primul parc național marin al țării, gazdă a peste 6.000 de specii de vietăți marine. Recifurile de corali din Kosterhavet fac acest loc popular printre amatorii de snorkeling și scufundări, în timp ce călătorii se vor bucura de sate de pescari intereasnte, perfecte pentru a fi fotografiate și transformate în imagini demne de cărți poștale.

Palatul Drottningholm

Palatul Drottningholm
Palatul Drottningholm / Foto: LordRunar

Palatul Drottningholm este un frumos exemplu de arhitectură europeană a secolului 17, ocupând un loc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cuvântul „Drottningholm” se traduce prin „Insula Reginei” și, după cum sugerează numele, palatul reprezintă locuința permanentă a Majestăților lor, Regele și Regina Suediei. Cu toate acestea, cu excepția reședințelor personale, palatul și terenurile aferente sunt deschise pentru vizitele publicului larg. Oaspeții pot explora proprietatea având la dispoziție un tur ghidat, în cadrul căruia vor învăța despre istoria superbei clădiri și a oamenilor care au construit-o și au locuit aici. Vizitatorii se pot bucura, de asemenea, de terenurile și grădinile din vecinătatea palatului, de magazinul de suveniruri, și de restaurantul cu bunătăți suedeze.

Malmö

malmo
Malmo / Foto: Canva Photos

„Ceva vechi și ceva nou” este, probabil, cea mai bună propoziție pentru a descrie Malmö, un oraș istoric medieval, ce prezintă un peisaj doldora de clădiri moderne, contemporane. Este al treilea oraș ca mărime din Suedia, unul care deține un minunat centru vechi (Gamla Stoden), cu trei piețe principale: Stortoget, Lilla Torg și Gustav Adolfs Torg.

Orașul vechi este, de asemenea, locul unde vei găsi castelul Malmohus Slott. Acest oraș multicultural, care înregistrează nu mai puțin de 150 de etnii, este legat prin Podul Oresund de Danemarca, legătura dintre cele două vecine scandinave făcându-se astfel foarte rapid (distanța dintre Malmö și Copenhaga se parcurge în doar 40 de minute).

O atracție relativ recentă, care merită văzută, este Turning Torso, o capodoperă arhitectonică, „răsucită” pe o distanță de 190 de metri către cer, una dintre cele mai controversate clădiri din Suedia.

Arhipelagul Stockholm

Arhipelagul Stockholm
Arhipelagul Stockholm / Foto: BPHOTO

Dacă te afli în căutarea unei insule pe post de destinație de vacanță, fie ea și într-o zonă nordică, atunci turul arhipelagului Stockholm ți-ar putea oferi o sugestie. Evident, nu vei avea timp să vizitezi fiecare insulă, deoarece sunt circa 30.000 în total – majoritatea au mai degrabă forma unor stânci imense, care ies din mare. Dar feriboturile străbat apele agitate atingând majoritatea punctelor importante din arhipelag, o aventură care începe chiar din capitala Stockholm.

Îți recomandăm să vizitezi fortăreața din Primul Război Mondial aflată în Starofortet sau Vaxholm, „capitala” arhipelagului, unde clădirile frumos ornate ascund în zidurile lor povești din îndelungata istorie a pescuitului de hering. Răsfață-te la un centru spa din localitatea Nacka, cea mai apropiată de Stockholm, accesibilă și cu mașina în caz de ai rău de mare.

Gamla Stan, Stockholm

Gamla Stan
Gamla Stan, Centrul Vechi din Stockholm / Foto: Pel_1971

Orașul vechi din Stockholm, cunoscut sub numele Gamla Stan, este o mică zonă aglomerată, nucleu din care orașul a luat naștere la mijlocul secolului al XIII-lea. O mare parte din enclava medievală poate fi încă observată, cu stilul ei arhitectonic tipic scandinav, aceasta fiind restaurată în mod regulat. Farmecul Centrului Vechi constă în arhitectura ce poate fi admirată de-a lungul aleilor înguste, pavate cu piatră și a străzilor pietruite din jurul piețelor, în special cea principală: Stortorget, care este înconjurată de vechile case ale negustorilor.

În acest cartier, alături de o mulțime de magazine, restaurante și cafenele, vei găsi Muzeul Nobel, Muzeul Poștei, Cabinetul Monedelor Regale și numeroase biserici. Este, de asemenea, o zonă bună pentru a înnopta, existând o paletă cu opțiuni variate de cazare, de la hoteluri de lux de tip boutique, la pensiuni și chiar hanuri și moteluri la prețuri relativ accesibile.

Jukkasjärvi Icehotel

icehotel suedia
Foto: icehotel.com

Jukkasjärvi este un hotel construit în întregime din gheață, situat la 200 km nord de Cercul Polar. În fiecare an, aproximativ 40 de artiști se reunesc pentru a crea acest stabiliment cu cărămizi înghețate provenite din râul Torne, iar rezultatul este o experiență unică. Hotelul are atât camere încălzite, cât și reci, un Ice Bar și o biserică de gheață, restaurante și magazine.

În Icehotel, temperaturile variază de la -5 ° C la -7 ° C, iar oaspeților li se oferă blănuri și saci de dormit pentru a-i ajuta să-și mențină temperatura normală a corpului, aceștia fiind invitați să ia parte la activități precum plimbări cu sănii trase de câini, curse cu snowmobil-uri și cursuri de sculptură în gheață.

Uppsala

Catedrala Uppsala
Catedrala Uppsala / Foto: M Faragsson

Uppsala, situat la 70 km nord de Stockholm, este și a fost centrul religios al Suediei încă din secolul al XII-lea. Înainte de creștinism, Uppsala era recunoscut datorită idolilor zeilor nordici. Catedrala Uppsala, sediul arhiepiscopului Suediei, este cea mai mare catedrală din Scandinavia. Educația este un aspect important al orașului, Universitatea Uppsala fiind construită în anul 1477, centrul universitar devenind unul dintre cele mai vechi colegii din Scandinavia.

Râul Fyris străbate orașul, a cărui zonă medievală este situată la vest de râu. Atât catedrala, cât și Castelul Uppsala domină orizontul din Uppsala. Botanistul Carl Linnaeus (din secolul al XVIII-lea) a fost cetățean al localității, punându-și amprenta asupra urbei prin grădina botanică de lângă castel, unde îi vei putea admira munca.

Göteborg

Goteborg
Goteborg / Foto: tupungato

Göteborg este un oraș „verde”, situat pe coasta de vest a Suediei, presărat cu numeroase parcuri de diverse dimensiuni, multe dintre acestea datând încă din secolul al XIX-lea: Kungsparken, de pildă, este un parc ce înconjoară canalul care se desfășoară în jurul centrului orașului.

Dacă ești mai degrabă interesat de parcurile de distracții, vizitează Liseberg, unde te vei putea bucura de cele mai multe ride-uri din toate parcurile de distracții scandinave. Cel mai mare oraș portuar din țările nordice, Göteborg se mândrește și cu cel mai important festival de film din nordul Europei, precum și cu numeroase festivaluri de muzică ce au loc pe tot parcursul anului. Ți-e foame? Încearcă un haga bulle (o rolă mare de scorțișoară) la Haga, cartier cunoscut pentru casele pitorești din lemn.

Gotland

Gotland
Gotland / Foto: Canva Photos

Pentru că este cea mai mare insulă din Suedia, înconjurată total de Marea Baltică, ai crede că pescuitul este ocupația principală din Gotland. În realitate nu este așa, agricultura, turismul și tehnologia informației numărându-se printre industriile de top de aici.

Cert este că Gotland e una dintre cele mai populare destinații turistice din Suedia. Cei ce iubesc soarele se simt bine în zonă, deoarece se bucură de mai multă lumină solară în timpul anului decât orice alt loc din Suedia. Visby, singurul oraș de pe insulă, este o frumoasă localitate hanseatică, una care și-a păstrat cea mai mare parte a peisajelor urbane și a clădirilor istorice. Pe insulă există, de asemenea, aproximativ 100 de biserici medievale și nenumărate situri preistorice.

Stockholm

stockholm
Stockholm / Foto: mikdam

Capitala Stockholm este un oraș frumos, amplasat pe suprafața a 14 insule. Cel mai mare oraș din Scandinavia, fondat în secolul al XIII-lea, este locul unde au loc anual decernările premiilor Nobel. Muzeul Vasa, dedicat unei nave de război din secolul al XVII-lea, care s-a scufundat în prima sa călătorie, este cel mai vizitat muzeu din țările nordice.

Se poate spune și că, spre deosebire de alte localități nordice, Stockholm este orașul care are cea mai mare „milă” față de buzunarul tău, oferind acces gratuit la nu mai puțin de 15 muzee, inclusiv Muzeul de Istorie al Suediei, Muzeul Medieval, Depozitul de arme regal și Castelul Skokloster. De asemenea, nu trebuie ratat Palatul Regal, Muzeul de Artă Modernă și primăria. Nu gratuit, dar foarte interesant este Muzeul ABBA, în care te pui la punct cu istoria celebrei trupe suedeze.

Printre celelalte atracții ce trebuie vizitate în Stockholm se numără foarte bine conservatul centru medieval al orașului (Gamla Stan – v. mai sus), cu frumoasele lui biserici vechi, Palatul Regal, podurile pitorești, canalele și străzile pietruite, pline de cafenele liniștite și magazine. Insula „verde” Djurgården găzduiește unele dintre cele mai populare atracții turistice din Stockholm, precum parcul tematic Gröna Lund, Grădina Zoologică din Stockholm și muzeul în aer liber Skansen. Un lucru aproape obligatoriu de făcut aici este să admiri orașul din vârful celei mai mari clădiri rotunde din lume, Ericcson Globe.

Pin it!

pinterest suedia

Citește și: Top 10 atracții turistice din Norvegia

Booking.com

About the author

Andreea Zaharia

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!