N-am ajuns (încă) la Carnavalul de la Rio, și nici măcar la cel din Tenerife, considerat al doilea cel mai mare carnaval din lume. Dar am ajuns la carnavalul din Tirnavos. Și, mai mult decât atât, la festivalul Bourani, de a doua zi. Cum… unde e Tirnavos? S-o luăm pas cu pas.
Când mister Giorgos Stafylakis, directorul EOT România m-a sunat propunându-mi să merg la un festival patronat de zeul Dionissos și dedicat fertilității, am crezut că e o glumă. Habar n-aveam că grecii au un asemenea festival, iar gândul inițial m-a dus către un vechi documentar care circula pe casete video înainte de 1989, intitulat Șocanta Asia, în care îmi amintesc că văzusem festivaluri similare filmate în unele țări asiatice unde se venera organul masculin al procreerii. Găsim și în Europa așa ceva?
Naí! Adică… da! În Grecia. Pentru că grecii, hehe, știu să aprecieze adevăratele valori ale vieții încă din Antichitate. Pentru că bazele festivalului Bourani și a carnavalului din Tirnavos, se pare că s-au pus în Antichitate. Așadar, am spus și eu… Naí și am plecat spre Tirnavos, la sfârșitul lunii februarie, pentru a participa (mai întâi) la Carnaval și, a doua zi, la Festival.
Larissa, „poarta” de intrare pentru carnavalul din Tirnavos
Tirnavos (sau Tyrnavos) e o localitate cu circa 8000 de locuitori, aflată la 20 km de Larissa, al patrulea oraș ca mărime al Greciei, poziționat undeva la sud de Muntele Olimp, în regiunea Tesalia, pe drumul spre Atena. Nu ai cum să prinzi locuri de cazare în Tirnavos pe perioada carnavalului, așa că toată lumea se cazează în Larissa, un oraș care la momentul sosirii mele era ca un stup cu oameni pe post de albine.
Centrul Larissei era invadat de turiști sosiți pentru a lua parte la ambele evenimente – Carnavalul, duminică seara, și Bourani, festivalul, a doua zi. O concentrare de veselie și antren, pe străduțele înguste ale centrului vechi, despre care ai crede că e pietonal dar, surpriză, te poți trezi cu câte-o mașină încercând cu disperare să ajungă în parcarea subterană a unui hotel plasat fix în buricul târgului. Estimativ, 10.000 de oameni luaseră cu asalt Larissa și împrejurimile, pentru aceste două evenimente importante, reluate după trei ani de întrerupere cauzată de mârșavul Covid. Motiv pentru care, berea, vinul și tsipouro curgeau la robinet, în vreme ce gyrosul și souvlaki-ul sfârâiau în farfurii. E puțin spus că atmosfera era vibrantă în weekend-ul în care am ajuns în Larissa.
După ce am ieșit din zona „roșie”, însă, am descoperit la pas un oraș frumos. În Antichitate, Larissa a fost sediul familiei Aleuade, patronată de Aleuas, care pretindea că e descendent al eroului Hercule. Atrași de curtea Aleuade, poetul Pindar și Hipocrate, „părintele medicinei”, și-au găsit sfârșitul aici. De altfel, lui Hipocrate (care și-a trăit ultimii 10 ani în Larissa, la jumătatea secolului 4 î.Hr.) îi este închinat ditamai monumentul, undeva vizavi de Parcul Alcazar.
Dincolo de numeroasele baruri, restaurante și, mai ales, cafenele (se spune că în Larissa sunt peste 1600 de cafenele!) orașul are câteva atracții pentru călătorii avizi de cunoaștere. Pe dealul Sfântului Ahile se află Acropole, iar pe strada Kyprou sunt ruinele bazilicii. Pe panta sudică a dealului cetății se află Teatrul Antic A (secolul 3 î.Hr.), iar în punctul în care strada Ergatikis Protomagias se întâlnește cu strada Velissariou, se află Teatrul Antic B – ambele merită o privire mai atentă.
După ce traversezi râul Pinios, prin dreptul frumoasei biserici Agiou Achilliou, te poți plimba prin parcul Alcazar, care include un mic lac, mai multe cafenele (evident), dar și o interesantă bisericuță subterană. N-ar fi de ratat nici băile otomane, moscheea Yeni și băile bizantine – locuri ce punctează atât la capitolul arhitectonic, cât mai ales la cel istoric întru definirea spiritului acestui oraș din câmpia Tesaliei. Unul cu legături feroviare directe cu Atena și Salonic, ce avea să fie îndoliat – fix în ziua plecării mele de aici – de un tragic accident feroviar, o ciocnire între un mărfar și un tren de călători, soldată cu aproape 50 de victime și zeci de răniți.
În culisele festivalului Bourani
Duminică dimineață a sosit momentul „acțiunii”. Pornesc spre Tirnavos, pentru a asista la carnavalul ce se va dezlănțui spre seară, dar mai întâi trebuie să înțeleg care e treaba cu festivalul de a doua zi. Și unde poți afla toate amănuntele, dacă nu în culisele lui? Mai exact în curtea unei case din Tirnavos, unde la ora 10 s-a adunat deja un grup de bărbați agitați în jurul unui cazan în care, pe rând, amestecă într-o zeamă verde, cu ditamai linguroiul.
Nimic nu pare să aibă sens la prima vedere. Un tip cu un sorț alb și o tichie de bucătar, e cel mai vocal. Sare, cântă, vorbește tare. În buzunarul de la spate are un falus enorm, din lemn, din care se preface că pune sare în cazanul „verde”. Își pune pe mână o „armonică” în formă de falus, cu capul roșu, și se învârtește prin bătătură, în vreme ce ceilalți bărbați îi țin isonul.
O femeie care pare „șefa” din spatele operațiunii gastronomice, se pregătește să toarne în cazan o găleată plină cu frunze proaspete de spanac și urzici, sub atenta supraveghere a unei bătrâne care privește în tăcere. Practic, acum se pregătește bourani. O supă de „verzituri”, laitmotivul festivalului de luni.
Denumirea e înșelătoare. Bourani nu e un festival al spanacului și chiar dacă el se desfășoară în „lunea curată” – care deschide postul cel mare al Paștelui – lucrurile implicate numai curate nu par. Cel puțin, la prima vedere. În timp ce se pregătește această supă (voi afla că femeia a pregătit verdețurile vreme de 13 ore, după care, fiertul propriu-zis și amestecatul permanent în cazan durează între 3 și 5 ore) bărbații prezenți se tachinează unii pe alții cu tot felul de simboluri falice. Este exact ceea ce fac, de fapt, și inșii din grădina în care am ajuns.
Ei sunt membrii ai organizației Gaitanaki Bourani Tyrnavou, cea care organizează evenimentul de luni și care acum execută o repetiție „în familie”. Din organizație fac parte mai mulți oameni de vază ai orașului – între ei, viceprimarul – iar scopul înființării acesteia este în principal responsabilizarea lucrurilor: în anii trecuți, din prea multă energie și prea mult tsipouro, în orele târzii ale festivalului, lucrurile degenerau.
De ce? Pentru că în timpul Bourani, bărbații își adresează tot felul de măscări și, aparent, nimeni nu se supără. Bourani e cel mai bun prilej ca să-ți înjuri șefii, superiorii, prietenii și dușmanii, autoritățile sau pe cine vrei tu, eventual să o faci în versuri, și să nu ai parte de consecințe. Există și un fel de barzi oficiali, mai talentați, care sunt dispuși să creeze poezioare murdare ad-hoc, pe care să le arunce în jurul lor, spre distracția și amuzamentul tuturor. Și aici, în această gospodărie, există un asemenea personaj, care odată pornit, e de nestăvilit. În principiu, nu pricep ce spune, dar, pe undeva, mesajele îmi amintesc de cele de pe crucile cimitirului din Săpânța, doar că mult mai deochiate. Am apucat să primesc traducerea câtorva: „Se face control de vibratoare. Nu vrei să vii și tu, că ai cur frumos?!”. Funny?
Băieții mă pun să amestec în oala fistichie, moment în care unul dintre ei mă ia pe la spate, pe sus. Înțeleg mai târziu motivul, și îl voi vedea a doua zi la festival: cei care trec pe lângă oala cu bourani sunt prinși și legănați deasupra ei. Apoi, trebuie să amestece supa, să bea tsipouro și să sărute un falus din lemn sau lut (înainte erau făcute și din pâine) înainte de a li se da drumul. Cei care salută falusul primesc o răsplată: sunt mânjiți cu cenușă pe față, lucru ce indică faptul că ești „liber”. Sau că ești… „bouranizat”. De remarcat că până la al Doilea Război Mondial, la festivități participau doar bărbații, iar mulți dintre ei se deghizau în femei. Femeile nu participau fiindcă la acele vremuri era periculos pentru ele să fie atinse, deoarece lucrurile puteau degenera. Acum, însă, participă chiar și copiii.
Am uitat să precizez că acest festival care-și are originile în Antichitate (după unele versiuni) sau provin de la un grup de albanezi (după altele – vom vedea mai jos) a fost organizat prima oară în lumea modernă, în 1898. Cel puțin, de atunci există primele atestări.
Petrecerea din grădină devine din ce în ce mai vie. Se pune de un grătar, pe care se fac fripturi, frigărui, cârnați tradiționali. Se toarnă vin alb în pahare, apoi se dă drumul la tsipouro (băutura grecească similară cu țuica, dar făcută din struguri). Apar din ce în ce mai multe persoane – femei deopotrivă, care se prind atât în „hora” glumelor cât și în cea fizică, în jurul cazanului. Aflu că femeile mai tinere, deși știu cum se prepară bourani, nu au timp și chef să o facă – cele 13 ore de curățat verdețuri nu sunt pe placul lor, așa că, probabil, încet-încet tradiția e pe cale să se piardă. Asta dacă nu cumva bărbații vor prelua rolul de „bucătărese”. Până atunci, cu falusurile în aer, glumele curg valuri-valuri.
E momentul să plec, pentru a lua și pulsul orelor de dinaintea carnavalului, dar… o clipă: bourani e gata și trebuie gustat! Recunosc, nu am rezistat mai mult de două linguri, însă am să pun asta pe seama aversiunii mele pentru urzici. Supa, care aduce mult cu o poțiune pentru vrăjitoare, nu a reușit să mă vrăjească din punct de vedere culinar. Dar pun pariu că alții, mai… vegetarieni, ar fi uimiți și, poate, ar mai cere o porție. Cu bourani – versiunea „oficială” – mă voi întâlni însă și a doua zi.
Carnavalul din Tirnavos
Plec din curtea cu spanac, lăsându-i pe organizatori să-și continue petrecerea și mă las condus de viceprimarul din Tirnavos către centrul localității, unde lumea a început deja să se adune. E ora 15 și ar mai fi cam 3 ore până la startul carnavalului. O fanfară fistichie trece pe lângă noi, intonând un marș vioi. Participanții, costumați în fel și chip, cu tromboane, tobe și multă voie bună, par să ardă de nerăbdare să înceapă fiesta.
În piața centrală din Tirnavos, bătrânii localnici bârfesc curioși la un păhărel de tsipouro (în Tirnavos se produce una dintre cele mai fine variante ale acestei băuturi), în fața cafenelelor, ca niște veri îndepărtați ai bătrânilor din balconul Muppets. Nu există un prilej mai bun pentru așa ceva în această comună din Tesalia, care trăiește ziua supremă a carnavalului – cel mai mare din Grecia centrală – ca pe evenimentul principal al anului. Mai ales acum, când s-a dat „liber” din nou, după căderea samavolnicului virus care a terorizat lumea timp de 3 ani.
Sunt o mulțime de tarabe la care se vând tot felul de prostioare, la rang de cinste stând coronițele cu penisuri și acadelele roșii, în formă de falus. Lumea se relaxează în tavernele și cafenelele de pe străduțele ce duc în piață. Descopăr traseul pe care vor defila peste câteva ore carele alegorice, iar acestea sunt deja aliniate de-a lungul uneia dintre străzi, la distanțe relativ egale între ele. Trec pe lângă trei sau patru dintre ele, apoi fac cale-ntoarsă, pentru a nu-mi strica surpriza de mai târziu.
Spectacolul străzii se derulează treptat. Grupuri mici din echipele care vor defila oferă un mic preview asupra a ceea ce va urma. Costumele sunt surprinzătoare, energia e pozitivă. După câteva ture, urc în tribuna amenajată în fața primăriei, acolo unde încep să sosească VIP-urile locale, acțiune ce culminează cu sosirea Guvernatorului. Se întunecă și carnavalul poate să înceapă, după ce prezentatorul… secundar îl introduce pe prezentatorul-vedetă, care deschide „balul” sosind pe propriul său car alegoric. Nimeni altul, decât Tonis Sfinos, „international Playboy” și showman, lider al trupei Playmates, cunoscut pentru spectacolele sale inspirate din anii 60-70.
Cu pantaloni evazați, ciclam, cu mustața în vânt și pletele cu atenție pieptănate, cu un zâmbet larg, de star asumat, Sfinos declanșează isteria, pe ritmurile impuse de DJ-ul aflat pe un podium ridicat în piață. Începe parada carelor alegorice și, chiar dacă nu avem parte de samba, ca la Rio, echipele care au muncit tot anul pentru organizarea prestațiilor lor, ridică pulsul spectatorilor, la propriu și la figurat.
Vreme de trei ore se derulează prin fața ochilor circa 30 de team-uri, fiecare dintre ele având propria temă, propriul car și propriul show, care constă într-un haos vizual, auditiv și… olfactiv cât mai intens. Olfactiv, deoarece majoritatea echipelor apelează la declanșarea unor fumuri colorate fix în dreptul tribunei și a prezentatorului, motiv suficient pentru a stârni o criză de astm celor cu plămânii mai sensibili.
Așadar, învăluiți în fum, lumini și fluiere, pe ritmuri retro – rând pe rând se derulează prin fața mea călugărițe, marinari, medici, pirați, zombies, vrăjitoare, moșari, africani, șeici, găini, maicăli, wednesdeițe și alte creaturi de care nu-mi mai amintesc pentru simplul motiv că sunt prea multe.
Spectacolul e electrizant și nu ai cum să te plictisești, pentru că fiecare echipă face propria ei magie. Carnavalul din Tirnavos își are și el originile în Antichitate iar la începutul și mijlocul secolului 20 a fost îndelung blamat de biserică și autorități, care-l considerau o ofensă la standardele morale ale oamenilor. Ba chiar a fost interzis în mai multe rânduri, însă lumea a continuat să-l desfășoare, în secret. Începând din anii 80, el se organizează cu regularitate, fiind considerat un eveniment de anvergură pan-elenă. Duminica paradei este punctul culminant, însă carnavalul începe, de fapt, cu trei săptămâni în urmă, în fiecare zi având loc diverse evenimente și activități culturale, mii de oameni dându-i viață și culoare. Din câte am înțeles, în 2023, circa 10.000 de persoane au luat parte la Carnavalul din Tirnavos care s-a încheiat, dumincă noaptea, cu clasica ardere a regelui festivalului.
Festivalul Bourani – falusuri, supă de spanac și glume la iarbă verde
„Lunea curată” e zi liberă pentru greci. Magazinele sunt închise iar lumea se odihnește, probabil gândindu-se cu pioșenie că a început marele post al Paștelui. În același timp, această zi de luni este una de o libertate morală veselă, un „lax” etic în care se pot încălca, temporar, regulile comportamentului decent, tabuurile și interdicțiile fiind lăsate la o parte. O ieșire din rutina cotidiană, general acceptată în Tirnavos, unde pioșenia ia forma festivalului Bourani. Am explicat mai sus, când luam parte la pregătirile lui, care este esența acestei manifestări dionisiace.
Desfrânarea și depravarea morală sunt elementele de bază ale demonstrațiilor de veselie de la Tiyrnavos în Lunea Curată, iar utilizarea simbolurilor sexuale și de iubire se combină perfect cu manifestările populare tradiționale ale localnicilor.
Există două versiuni legate de originea festivalului Bourani. Prima ține de Antichitate, și de celebrele festivaluri Dionysia, Thesmoforia, Aphrodisia, Thargilia și în special Aloe. A doua, ceva mai documentată, ar avea legătură cu albanezii care s-au stabilit în Tirnavos, în 1770. Se spune că în acele vremuri a existat o epidemie de holeră în urma căreia majoritatea locuitorilor au avut parte de o moarte violentă. Orașul a fost devastat, iar sultanul din regiune a adus trupe albaneze pentru a construi un nou oraș lângă cel vechi. Această regiune a fost numită „Oase”, deoarece oamenii care muriseră de holeră au fost îngropați acolo. Se pare că acei albanezi au instituit acest obicei al supei bourani, care dăinuie până în ziua de azi.
Dar, iată cum se desfășoară lucrurile. Pe un deal aflat la marginea unei pădurici din vecinătatea localității, se află biserica Profetului Ilie, unde se desfășoară, începând de luni dimineața, un fel de procesiune. Oamenii vin în grupuri, deghizați sau nu, întind o masă pe care pun mâncare și ouzo sau tsipouro, apoi aprind focul pe care pun cazanul unde urmează să fiarbă bourani – supa de spanac. După ce aceasta a fost servită inițiaților, oamenii încep să danseze, să cânte și să se tachineze folosind cuvinte obscene.
La locul „faptei” i-am redescoperit pe bărbații în curtea cărora fusesem cu o zi înainte pentru a asista la pregătiri. De această dată îmbrăcați în costume specifice, și însoțiți de alți membri ai asociației care organizează festivalul, „bouraniștii” aplică la perfecție regulile jocului, incluzând și femei în ritualul de inițiere. Încep să danseze pe ritmuri tradiționale, glumesc și se tachinează unii pe alții, spunându-și măscări, vorbindu-și cât mai urât și alergându-se cu falusuri de lemn sau lut. Lângă cazan se află un fel de tron-balansoar în formă de falus, care atrage participanții. Un personaj îmbrăcat aparte îi aleargă și îi „pedepsește” pe cei necuviincioși, lovindu-i cu un băț de lemn, în vreme ce un altul, încotoșmănit în blană de oaie, cu coarne pe cap și falusul la vedere, te trage de cele sfinte. Dacă te prinde sau dacă te lași prins.
Precum spuneam, locul în care se desfășoară festivalul e la marginea unui crâng, o zonă plăcută, largă. Oamenii vin în valuri, mănâncă bourani sau alte prostioare, înalță zmeie, ascultă poeziile „murdare”, dar glumețe, se distrează și se simt bine. Nu doar bărbații se prind în aceste joculețe stupide, ci și femeile, care se amuză fără fițe și ochi dați peste cap, punând mâna, la propriu și obrazul, la figurat, pe situația de bună dispoziție generală care domină festivalul p… fertilității și al supei de spanac din Tirnavos.
Am perceput atât Carnavalul cât și festivalul Bourani din Tirnavos ca pe niște evenimente-spectacol. Într-un fel, mă mir că ele nu sunt cunoscute în România, dar pentru cei care iubesc Grecia și vor să vadă ceva inedit într-o lună mai puțin prietenoasă cu turiștii (apropo, am avut noroc de o vreme superbă), Tirnavos se poate transforma într-o destinație inedită, ca punct terminus al unei aventuri pline de voie bună, al cărui cartier general poate fi stabilit în Larissa. Eu am parcurs distanța București – Larissa cu mașina, cu o oprire în Salonic, un bun prilej pentru a vizita și al doilea oraș ca mărime al Greciei, pentru cei care încă nu l-au descoperit și savurat.
Video: Cum a fost la festivalul Bourani:
Mulțumiri speciale gazdelor noastre (am făcut această călătorie împreună cu Giorgos Papadopoulos, care va reda propria lui versiune pe site-ul Balkazaar):
Park Hotel, din Salonic – un hotel elegant și foarte bine plasat, în apropierea celor mai importante obiective turistice din Thessaloniki
Hotel Metropol din Larissa – situat fix în inima orașului și cu marele avantaj de a dispune de o parcare subterană
Larissa Imperial Grecotel din Larissa – aflat în afara zonei aglomerate a orașului, un hotel de 5 stele, impecabil, cu servicii pe măsură, pretabil atât pentru deplasări de business cât și pentru cei care își doresc o vacanță la standarde înalte.
Citește și: Locuri din Grecia în care să combini o vacanță la munte cu una la mare
Add Comment