O excursie de o zi în Puglia, de-a lungul coastei Mării Adriatice a avut în program trei localități: Monopoli, Polignano a Mare și Trani. Reamintesc că aveam ”tabăra de bază” în Ostuni, orășel aflat la 80 km sud de Bari. Iar pentru această incursiune am pornit tocmai către Bari, Monopoli și Polignano aflându-se până în capitala Pugliei, Trani fiind mai la nord. Nu aveam să ajungem și mai în nord de Trani, în zona Foggia, acolo unde se află Parco Nazionale del Gargano despre care auzisem lucruri frumoase. Dacă ai mai mult timp de scotocit Puglia, e recomandabil să ajungi și acolo.
Monopoli
Nu știu de ce, Monopoli mi-a amintit la un moment dat de picturile artiștilor renascentiști italieni de secol 17. I-am colindat un pic străduțele medievale și am prins ”ora de aur” a soarelui cald, ce mângâia bătrânele ziduri din vechiul port de pescari. Numele orașului derivă din greacă: monos polis, adică unic și singular, întrucâtva o definiție modernă a acestei localități în care s-a demonstrat prezența umană încă de acum 20.000 de ani. În secolul 7, lombarzii, mai apoi bizantinii au făcut din Monopoli un port comercial înfloritor, aflat pe ruta ce conecta Benevento de Brindisi, motiv pentru care localitatea a devenit rapid o țintă pentru cuceritori.
Aici ai cele mai bune prețuri la cele mai bune hoteluri din Monopoli!
Monopoli e un adevărat labirint și nu e greu să te pierzi pe străduțele lui, deși te vei ”regăsi” rapid, întrucât centrul vechi nu e atât de mare precum ar părea. Dacă-ți începi rondul din Piața XX Septembrie, îndreaptă-te mai întâi către catedrala construită în 1693, cu al ei turn înalt de peste 60 de metri, care patronează semeț orașul. Continuă apoi către est și te vei trezi la un moment dat pe malul mării, într-un golfuleț mărginit de ziduri de apărare, bun prilej pentru o clipă de răgaz și câteva fotografii. Continuă apoi către Via Papacenere, care te va duce în spatele zidurilor, pe promenada litorală marcată de clădiri interesante, precum biserica santa Maria della Zaffira și castelul Carol Quintul, construit în 1552. Nu am avut inspirația să vizităm castelul dar ne-am mai învârtit nițel pe străduțele înguste, am găsit un restaurant drăguț și am savurat o porție de orecchiette, pentru a marca în stil puglian această scurtă vizită în orășelul cu nume de joc de societate dar cu suficient șarm istoric cât să-ți impregneze amintirile.
Polignano a Mare
Cine nu a fredonat măcar o dată celebrul cântec Volare? El a fost scris în 1958 de către Domenico Modugno și se numește, de fapt, Nel blu dipinto di blu. Legătura cu subiectul este însuși Modugno, cel mai de seamă ”fiu” al micuței localități Polignano a Mare. Care e atât de mândră de compozitorul considerat primul cantautor italian și care a ajuns spre sfârșitul vieții parlamentar, încât i-a ”dedicat” o statuie ce tronează cu brațele deschise într-o mică piațetă de pe faleză. Sub patronajul lui Modugno, Polignano a Mare s-a dezvoltat într-o stațiune încântătoare, care are o plajă urbană teribil de incomodă dar fantastic de fotogenică.
De fapt, Polignano – oraș cu origini grecești – a fost construit pe marginea unor stânci care se prăvălesc către mare și este una dintre cele mai vechi localități din Puglia, fiind locuit de-a lungul istoriei inclusiv de invadatorii huni sau de către cei normanzi. Mare parte din farmecul său constă în grotele ce s-au format în stânci, cea mai cunoscută dintre ele fiind Palazzese, celebră pentru restaurantul-hotel care s-a deschis în interiorul ei și care chiar așa se numește: Grotta Palazesse. Imaginea cu acest restaurant e deja celebră și, printr-o întâmplare fericită, am găsit exact calea prin care să fotografiem din cel mai bun unghi grota cu pricina.
Altfel, în Polignano am zăbovit puțin, pentru două ore de plajă, pe plaja Cala Porto, aflată chiar în mijlocul orașului, una fără pic de nisip dar cu o mulțime de pietre, lucru care o face cu atât mai interesantă. Ajungi la ea trecând pe sub podul ”Lama Monachile”, extrem de pitoresc, flancat de clădirile albe care contrastează superb cu marea de un albastru intens. Apoi ne-am plimbat pe străduțele înțesate de restaurante și magazine de suveniruri, găsind o sumedenie de locuri din care nu te mai poți sătura să fotografiezi peisajul marin. Centrul istoric e foarte bine conservat iar explorarea la pas a ”perlei Adriaticii” e tot ceea ce-ți poți dori. Și dacă ești în căutare de obiective turistice ”palpabile”, caută biserica Chiesa Matrice (în Piața Vittorio Emanuele II) – cu o fațadă decorată în 1628, Arca Marchesale, cunoscut drept Porta Grande, principala intrare în oraș, construit în anul 1530 și Palatul Marchesale, fosta reședință a lorzilor feudali de Polignano, construit în secolul 15 și aflat într-o mică piațetă numită F. Miani Perotti, dincolo de Arca Marchesale.
Trani
La nord de Bari, am ajuns în Trani, mai degrabă fiindcă citisem despre castelul Svevo, construit în anul 1249, unul dintre multele castele ridicate în sudul Italiei pe perioada domniei împăratului roman Frederic al II-lea, figură importantă și interesantă a istoriei acestor locuri. Trani ne-a întâmpinat cu căldură, la propriu și mai puțin la figurat, într-o atmosferă liniștită, aproape pustie. Orășelul e, în fapt, un fost port de pescari la Marea Adriatică, amintind de simplitatea filmelor italiene de anii 50: clădirile istorice fac bună pace cu cele mai recent construite, cu bărcile din port și cu câinii care lenevesc la umbra palmierilor.
Mai întâi am ”asediat” catedrala San Nicola Pellegrino, care domină faleza, asigurându-și o poziție privilegiată, cu profilul ei de secolele 11-12 – perioada istorică în care a fost terminată. După cum îi spune și numele, lăcașul de cult e dedicat Sfântului Nicola, un pelerin grec care a ajuns epuizat în Trani, în anul 1094, și a murit la scurtă vreme după aceea. La scurt timp, rămășițele lui au devenit obiect de venerație datorită miracolelor pe care se presupune că le făceau, prin urmare Nicola a fost sanctificat iar oasele lui îngropate în noua catedrală care a început să se construiască în 1099 dar terminată mult mai târziu, în 1143.
Cea mai bună parte despre această catedrală este însăși frumusețea ei. Exteriorul etalează un impecabil stil Romanesc, cu o fațadă elongată și o clopotniță impunătoare. Ușile masive, de bronz, sunt opera unui artist local – Barisano da Trani. Interiorul a fost readus la imaginea Romanesca originală, fiind simplu și atrăgător prin cele câteva detalii precum figurile cioplite în piatră de la baza coloanelor. Catedrala are câteva nivele: sub cel principal se află o biserică mai veche, dedicată Sfintei Maria della Scala, în care se află câteva fresce bizantine. La un nivel și mai de jos este o cameră ce datează din secolul 16 iar cripta principală a bisericii adăpostește rămășițele sfântului care-i dă numele.
După catedrală a venit și rândul castelului Svevo, aflat în apropiere, edificiu care până în 1970 a servit drept închisoare. Deși destul de impunător, Svevo dezamăgește la impresie artistică, fiind ca gol și lipsit de sare și piper, ca o friptură uscată. Iar dacă nu ar trebui să plătești bilet de intrare pentru a-l vizita, poate că nu ți-ar părea atât de rău că pierzi câteva minute pentru a asculta cum îți sună pașii prin sălile-i goale.
Din lipsă de timp, nu am aprofundat Trani, preferând o plimbare pe faleza reconfortantă, în loc de o adâncire în centrul istoric (adormit la acea oră). Dar am citit despre o biserică din secolul 12 construită de Cavalerii templieri (Chiesa di Ognissanti), mărturie a faptului că Trani s-a aflat pe ruta folosită de către aceștia pentru a se deplasa către și dinspre Ținutul Sfânt. (va urma – Vacanță în Puglia 4: Gallipoli, Leuca, Lecce)
[/nextpage]Vacanță în Puglia 2: Alberobello și Matera
Add Comment