Cehia a devenit una dintre tarile cele mai vizitate din Europa in ultimii ani. Arhitectura clasica, faptul ca tara nu a fost atat de mult afectata de al doilea Razboi Mondial, preturile relativ mici, imensul patrimoniu cultural, mancarea buna si serviciile turistice de clasa sunt cele mai importante argumente pentru vizita intr-o tara care, desi nu are iesire la mare, stie perfect cum sa-si atraga numerosii vizitatori. Iata numai 10 dintre cele mai frumoase locuri din Cehia, de neratat intr-o calatorie prin aceasta tara din Europa Centrala:
10. Plzen
Orasul situat in vestul Boemiei este al patrulea din Republica Ceha dar ceea ce i-a adus renumele in intreaga lume este berea Pilsner. Cei aflati in cautarea unor capodopere arhitectonice vor admira cu siguranta catedrala Sf. Bartolomeu, Marea Sinagoga si cladirea Primariei, construita in stil renascentist. Orasul e un important centru economic al tari si, evident, include berarii de renume, precum Pilsner Urquell dar si cunoscuta universitate a Boemiei de Vest, cel mai important pol studentesc al Cehiei pe zona de drept.
9. Carsturile din Moravia
Carsturile sunt formatiuni geologice ce se formeaza ca urmare a proceselor de roadere si sapare a scoartei prin actiunea unor agenti externi. Aceasta interesanta zona se afla in nordul orasului Brno si include o serie de caverne de calcar si grote ce se intind pe mii de kilometri patrati. Aici se afla abisul Macocha, o prapastie de 138 metri adancime, formata in urma prabusirii tavanelor unei pesteri. Locurile sunt perfecte pentru cei care iubesc ciclismul si drumetiile montane, traseele fiind bine marcate si extrem de frumoase.
8. Litomysl
Oras din estul Cehiei, aflat la fosta granita dintre Boemia si Moravia, pe o importanta ruta comerciala numita Tristenice. La sfarsitul secolului 16 a fost ridicata cea mai importanta cladire din oras, un castel in stil renascentist, in care avea sa se nasca celebrul compozitor ceh Bedrich Smetana. Un alt obiectiv important al orasului este Portmoneum, candva gazda a iubitorului de arta Josef Portmon, si totodata tribut adus artei grafice.
7. Olomouc
Initial, Olomouc a fost un fort roman, in perioada de glorie a imperiului, numele tragandu-i-se de la Muntele Julius. Mai tarziu, orasul a devenit rezidenta guvernatorului de Moravia si, de-a lungul fiecarui secol, a acumulat o sumedenie de motive pentru care e astazi considerat o importanta atractie turistica europeana. Castelul Olomouc dateaza din secolul 12 si include frumoasa catedrala Sf. Wencelas. In oras se afla, de asemenea, mai mult de 12 constructii cu caracter religios, in diverse stiluri arhitectonice, sase fantani baroce, un muzeu de arta si un spectaculos ceas astronomic.
6. Telc
Acest oras din Moravia de sud a luat fiinta in secolul 14 ca nod comercial intre Boemia, Moravia si Austria. Centrul istoric al orasului e impanzit de arhitectura renascentista. De asemenea, Palatul Gotic a fost renovat in secolul 17 in stil renascentist. In oras sunt numeroase biserici, intre care se remarca cea Iezuita. Pasionatii de fotografie urbana vor avea mult de “lucru” in Telc. Cea mai buna perioada pentru a-l vizita este la sfarsitul lui iulie/inceputul lui august, cand orasul devine extrem de “viu” pe timpul festivalului de muzica folk Prazdniny v Telci.
5. Castelul Karlstejn
Ridicat in secolul 14 in stil gotic, acest castel a fost resedinta imparatului roman Carolus al IV-lea. Se afla la circa 30 km de Praga si reprezinta una dintre principalele atractii turistice ale celor care vin in capitala Cehiei si vor sa viziteze imprejurimile. De-a lungul vremii, castelul a servit ca fortareata de razboi, trezorerie si resedinta regala. Este construit pe trei nivele, fiecare avand o importanta diferita. De la cel mai de jos, acestea sunt denumite Palatul Imperial, Turnul Marian si Marele Turn. Cavalerii si imparatii populau Palatul Imperial, Turnul Marian era rezervat imparateselor iar Marele Turn era rezervat lui… Dumnezeu, in interior fiind construita o capela.
4. Karlovy Vary
Se spune ca aceasta statiune de ape termale, binecunoscuta si romanilor inainte de 1989, a beneficiat de apele cu calitati miraculoase inca de acum cateva sute de ani, acestea fiind “responsabile” de vindecarea celor mai diverse boli, de la afectiuni gatronomice la tumori pe creier. Ca in multe zone asemanatoare, in jurul apelor termale s-a dezvoltat o statiune de tratament, inca din secolul 13, la ordinul lui Carolus al IV-lea. Spa-ul era locul in care veneau la tratament majoritatea nobililor; un loc luxos, cu arhitectura opulenta. Din pacate, o serie de catastrofe naturale au distrus majoritatea cladirilor din Karlovy Vary in secolele 18 si 19 dar orasul si-a pastrat cumva maretia si grandoarea asa cum apele termale si-au pastrat miraculoasele proprietati curative.
3. Kutna Hora
In 1142, Kutna Hora a fost prima manastire din Boemia. Prosperitatea ei a devenit atat de mare incat in secolul 12 s-a dezvoltat intr-un orasel care a devenit un important depozit de argint al Europei. Aflat sub stapanire germana in aceasta perioada de glorie, Kutna Hora a beneficiat de aportul arhitectonic al acestui popor, prin urmare in oras s-au construit multe cladiri spectaculoase in stil gotic. Printre acestea, devenite azi excelente obiective turistice, se numara Catedrala cu cinci nave, Biserica Sf. Barbaras, resedinta regala (numita acum Curtea Italiana), muzeul (Casa de Piatra), osuarul (Casa Oaselor) si inca doua incantatoare biserici gotice. De mentionat ca acest oras e unul dintre putinele locuri in care poti vedea atat de multe elemente arhitectonice gotice din secolul 14, extrem de bine conservate.
2. Cesky Krumlov
Cesky Krumlov se afla in regiunea Krumlov din Boemia si se face remarcat prin castelul ridicat de locuitorii regiunii in secolul 13. Locatia castelului e incantatoare, raul Vltava aflandu-se in imediata apropiere. Orasul cu aspect medieval pare sa nu se fi schimbat prea mult din secolul 18, cladirile fiind bine conservate si restaurate. Strazile pietruite si fatadele colorate ale caselor fac din Cesky Krumlov un orasel unic prin frumusetea lui.
1. Praga
Diamantul de pe Vltava poarta in spate o fabuloasa istorie de 1100 de ani, timp in care a devenit una dintre principalele capitale culturale ale Europei. Dealtfel, Praga a fost atat capitala Boemiei cat si a Imperiului Roman, a inflorit atat in perioada gotica cat si in cea renascentista si s-a dezvoltat ca un oras impresionant, atat arhitectonic cat si cultural, devenind, in timp, unul dintre primele zece orase ca importanta turistica din Europa. Sunt multe de vizitat in Praga (cateva sugestii ai aici) dar merita mentionate Podul Charles, castelul, casa lui Kafka, casa dansatoare, supranumita Fred si Ginger.
Add Comment