În general, românii merg în Grecia pentru insule, mare, soare și tzatziki. Și nu doar românii, ci turiștii și călătorii de pretutindeni. Când auzi de Grecia, nu-i așa?, gândul te duce instant la Santorini, Mykonos și Creta, Thassos și Halkidiki, Corfu și Lefkada. Dar Grecia nu e doar țara insulelor. Iar cei care iubesc în egală măsură și muntele, ar trebui să știe că, la scurtă distanță de sudul României, pot petrece o vacanță superbă, în care să descopere peisaje fantastice, preparate și vinuri delicioase și, deopotrivă, oameni primitori.
Vreme de două săptămâni am făcut un road-trip prin nordul Greciei, vizitând șase regiuni elene: Drama (Macedonia de Est), Halkidiki, Pieria, Epir, Macedonia de Vest și Macedonia Centrală. Un fel de maraton desfășurat la intensitatea unei curse de 100 de metri, pe parcursul căruia am radiografiat din punct de vedere geografic, istoric, turistic și gastronomic o parte a Greciei care sper din suflet să-ți stârnească din plin curiozitatea. Și să te facă să pornești în descoperirea ei, fiindcă are atât de multe de oferit încât la un moment dat s-ar putea să te copleșească. O Grecie superbă, predominant montană, predominant rurală, pe care am bucuria să ți-o prezint în șase episoade trăite pe viu, la intensitate maximă, într-un noiembrie scăldat de razele blânde trimise de zeul Apollo.
Hydrama de la Drama
Un zbor scurt la Salonic, un van tip limuzină și un drum de aproape două ore, alături de cei trei minunați parteneri de călătorie – Cătălin Gruia, redactor șef National Geographic, Costas Dumitrescu, fotograf National Geographic și Giorgos Stafylakis, șeful EOT România (Organizația Națională de Turism a Greciei). Am ajuns în Drama, oraș din nord-estul Greciei, mai exact din Macedonia de Est, urbe cu 45.000 de locuitori, lesne de vizitat în drum spre Thassos, dacă reușești să treci peste nerăbdarea de a ajunge la mare. Cu alte cuvinte… dacă tot te îndrepți spre Kavala, de unde se ia feribotul către Insula de Smarald, privește un pic mai sus pe hartă: la doar 37 km distanță, la poalele muntelui Falakro („muntele chel”), se află Drama.
Primul stop din lungul drum prin nordul Greciei include, totodată, cel mai bun loc de stabilire a cartierului general. Pe scurt, când ajungi în Drama, sugestia e să te cazezi la Hydrama Grand Hotel. Nu doar pentru că are cinci stele, ci în special fiindcă e situat lângă parcul despre care povestim imediat și pentru că a fost amenajat într-o veche și impozantă fabrică/depozit de tutun, deschisă în 1924 de către industriașul Herman Spierer. La acea vreme, localnicii au denumit construcția „zgârie-norul Spierer” (deși acum nu înălțimea e calitatea de bază a clădirii).
De altfel, Drama (și regiunea aferentă) era cunoscută în trecut pentru producția de tutun de calitate, o industrie care a funcționat foarte bine până când oamenii locului au descoperit un „El Dorado” în Germania, alegând să plece acolo pentru a munci și a aduce mai mulți bani propriilor familii. După ce grecii s-au întors, mai avuți în buzunare și la minte, tutunul nu a mai reprezentat aceeași sursă de prosperitate ca altădată, într-un oraș ce trăise binișor din fumul acestuia.
Fiindcă, dacă la mijlocul perioadei bizantine (secolele 9-13), Drama era o localitate fortificată, aflată la intersecția unor drumuri comerciale și militare, la sfârșitul secolului 19, comerțul cu tutun, calea ferată construită în 1895 și îmbunătățirea șoselei către portul Kavala, au dus la înflorirea orașului. Începutul anilor 1900 a adus Drama sub ocupația bulgarilor, dar, la 1 iulie 1913, el a fost eliberat pentru totdeauna de către armata Greciei.
Superbul parc al izvoarelor naturale
Am ajuns seara în Drama, însă prima imagine avută a doua zi dimineața, după ce am deschis fereastra camerei de hotel – cea cu micul amfiteatru de pe marginea lacului, în culorile autumnale ale parcului – a fost de un magnetism fantastic.
Parcul Sfânta Varvara e unul dintre cele mai frumoase parcuri urbane pe care le-am întâlnit în peregrinările mele. O feerie de imagini și sunete, în mijlocul unui oraș liniștit, o locație idilică, ticsită cu mici lacuri, izvoare naturale (acestea caracterizează, de altfel, localitatea), cascade, fântâni, poduri, arbori, poteci, mori tradiționale, taverne discrete și arene de spectacole, toate înglobate într-un scenariu superb, parcă aranjat de mâna unui decorator campion. Un loc fantastic și pentru păsările de tot felul, care împânzesc apele și aleile parcului ca niște proprietari de drept, completând armonios peisajul.
Privind în urmă, m-aș reîntoarce în Drama fie doar și ca să mai zăbovesc o oră pe aleile acestui parc minunat și chiar gândul teleportării acolo îmi oferă un moment de fericire absolută. Pentru că, dacă ne gândim la vorbele lui Immanuel Kant, „fericirea nu e idealul rațiunii, ci al imaginației”.
Sfânta Varvara cea limpede și frumos curgătoare
Orașul Drama este doar „capitala” regiunii cu același nume, parte a Macedoniei de Est. Zonă cunoscută în special pentru gastronomie și vinuri bune, nu neapărat foarte turistică (bulgarii și turcii o vizitează în special), ale cărei „virtuți” economice sunt reprezentate de producția de marmură albă (care merge, în marea ei majoritate, la export în China) în vreme ce atracțiile turistice principale vizează Parcul Național Rodopi (cu splendorile lui naturale), un mic domeniu schiabil, Festivalul Internațional de film scurt din Drama (se organizează anual în luna septembrie) și Târgul de Crăciun din oraș, care atrage mulți greci, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Ghidul local Michail Papadopoulos, bun vorbitor de limbă română, ne-a facilitat descoperirea câtorva dintre bijuteriile regiunii, într-o excursie de câteva ore prin natură. Circa 18% din suprafața ocupată de Munții Rodopi se află pe suprafața Greciei, mai exact în partea de nord-est (restul aflându-se pe teritoriul Bulgariei). Aici se întinde, cum spuneam, Parcul Național Rodopi, o zonă ideală pentru cei care iubesc natura și drumețiile (ca și multe alte lucruri, de la schi la fotografiatul păsărilor).
În acest mic paradis elen am dat peste un giuvaier puțin cunoscut: cascada Sfânta Varvara, cu o cădere de apă de 25 de metri, aflată pe drumul spre satul Dipotoma (la circa 30 km de Drama). Un loc în pădure, la care ajungi făcând o drumeție scurtă, de numai 10 minute, care prin imaginea lui paradisiacă te încarcă de energie și bună dispoziție. În plus, am aflat că, dacă ai răbdare și timp, în Parcul Național Rodopi poți admira irisul rodopian, o specie endemică ce se alătură celorlalte 2000 de specii de plante care însumează 30% din flora Greciei. Ca să nu mai amintim de cei 90 de urși și mulți lupi – pe care nu ar fi, totuși, de dorit să-i întâlnești.
La întoarcerea în Drama am mâncat într-un sat unde, poate, la prima vedere nu te-ai opri dacă te trage ața la ceva mai fancy: Paranesti. Dar, în cazul în care vei urma traseul meu, oprește-te la taverna Mpozidi. Mâncarea e atât de bună, încât nu vei regreta nicio secundă – de la brânza picantă tirokafteri la cotlețelele de miel și cârnații dumnezeiești aduși de zeul tavernei, un moșar care te întreabă cu privirea cruntă „Îți place? Atunci de ce naiba nu mănânci tot?”. Unde să mai intre, kir Dionyssos, trăi-ți-ar vinul în pahare de cristal și fie-ți panacota țapănă, după reclama pe care i-o faci: viagra de Grecia!
De altfel, Paranesti, în ciuda faptului că adăpostește doar 400 de suflete, este un sat cu ceva notorietate, fiind plasat într-o zonă superbă în care cei cu suflet sportiv pot face rafting, trekking, jeep safari, paragliding, climbing, horse riding, kayaking și alte „ing”-uri generatoare de adrenalină.
Remarcabilele vinuri din Drama
Pe lângă marmură, regiunea Drama mai are un lucru cu care se mândește. Unul pe care, românii nu-l iau foarte în serios atunci când vine vorba de Grecia: vinurile. Ei, bine, însă, în această călătorie părerea despre vinurile grecești avea să se schimbe în bună măsură. Și chiar dacă nu voi spune acum că în Grecia vinul e de senzație (lucru care ar fi, evident, o minciună), voi formula, cu sinceritate, altfel: în Grecia (de nord) există posibilitatea să bei niște vinuri excelente. Dar… trebuie să le cunoști și să știi de unde să le iei.
Revenind la Drama, două au fost cramele vizitate: Domeniile Costa Lazaridi (cu istorie ce datează din 1979, an în care s-au cultivat struguri din soiurile Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc și Assyrtiko de Santorini) și Oenogenesis (companie care mixează oenologia locală cu cunoștințele unei familii franceze cu puternic background viticol). La ambele am degustat vinuri bune – albe, roșii și rozé – iar ca să dau o informație concretă (și subiectivă, desigur), preferatele mele au fost:
- Chateau Julia Merlot (roșu, de la Costa Lazaridi) – 2019
- Oenotria Land Cabernet Sauvignon Agiorgitiko (roșu, de la Costa Lazaridi) – 2018
- Skertso (rosé, de la Oenogenesis)
Peștera Aggitis – splendoare cu râu
Michail nu ne-a dus, însă, doar la cascade și vinuri. În regiunea Drama se află unica peșteră din Grecia străbătută de un râu: peștera Aggitis care, totodată, e una dintre cele mai mari și mai spectaculoase peșteri europene de acest tip. Aflată la doar 25 km distanță de orașul Drama, Aggitis (oficial, numele ei este Maara, dar toată lumea o știe după numele râului care o străbate) a fost descoperită și explorată pentru prima oară de către Esprit-Marie Cousinéry, consulul francez la Salonic, de la sfârșitul secolului 18, care pe lângă funcția politică a rămas în memorie și drept un explorator tenace, el „scotocind” regiunea Macedonia vreme de 40 de ani în acea perioadă.
În secolul 19 o roată imensă a fost instalată în prima sala a peșterii, aceasta fiind folosită pentru a pompa apa într-o țeavă enormă. Tot atunci a fost săpat și primul tunel care facilita accesul facil în sala de la intrare. În plus, s-a dovedit că apa din peșteră era suficient de curată pentru a fi folosită drept apă potabilă pentru Drama. Însă abia în 1978 speologii greci, în colaborare cu cei francezi, au explorat în adâncime peștera, ajungând la o distanță de 500 de metri.
În fine, această „țeavă” naturală e vizitabilă de către publicul larg începând cu anul 2000, când a fost amenajată impecabil. Coridoarele peșterii însumează o lungime totală de 12,3 km, iar temperatura medie din interior e destul de ridicată: 13 grade. Traseul vizitabil se întinde pe 500 de metri și, fără niciun pic de exagerare, este superb. Îl parcurgi cu gura căscată, luând aminte de stalactitele ce atârnă din tavan sub mii de forme și dimensiuni, către râul ce clipocește vioi într-un sirtaki speologic inedit (din cauza lui, numărul stalagmitelor e limitat). Impresionantă este și sala Acropolis care, cu înălțimea ei de 45, lungimea de 120 și lățimea de 65 de metri este cel mai mare spațiu dintr-o peșteră grecească.
Am mai aflat despre peștera Aggitis că în interiorul ei au fost descoperite schelete de rinoceri, căprioare uriașe și mamuți, animale care au trăit pe Terra cu multe secole în urmă, precum și unelte din piatră, câteva dintre acestea regăsindu-se în Muzeul Arheologic din Drama, pe care aveam să-l vizitez în seara de dinaintea plecării.
Fortul Lisse, sau cum să te joci de-a războiul
Ai intrat vreodată într-un fort militar? Probabil în jocurile video. Dar dacă vrei să transpui experiența din jocuri într-una reală, trebuie să ajungi la fortul Lisse.
Cel de-al Doilea Război Mondial și-a desfășurat unul dintre capitolele atroce în nordul Greciei. Mai exact, în jurul Liniei Metaxas, un „lanț” de fortificații construit de-a lungul graniței greco-bulgare, menit să apere Grecia în cazul unei eventuale invazii dinspre vecinii de la nord. Numită după Primul Ministru grec de la acea vreme, Ioannis Metaxas, această linie defensivă ce se întindea pe o distanță de 155 km consta dintr-o serie de tuneluri care făceau legătura între 21 de fortificații și construcții solide, dotate cu toate cele necesare pentru a face față unei ofensive puternice.
Fortul Lisse era una dintre aceste fortificații, însemnătatea lui istorică fiind dobândită în urma atacurilor armatei Germaniei naziste, care încerca să invadeze Grecia, susținută de armata Bulgariei, în zilele de 6-7 aprilie 1941, în zona Ochyro. O agresiune căreia grecii i-au ținut piept cu vitejie, memoria acelor zile dificile fiind redată azi în micuțul muzeu amenajat la Lisse începând cu anul 2002.
Am intrat în „pântecul” fortului, străbătând coridoarele subterane ale acestuia, am văzut cum stăteau soldații (amplasamentul putea adăposti până la 457 de soldați și 12 ofițeri superiori), cum funcționa sistemul de apărare, cum arăta câmpul de luptă din perspectiva unui trăgător, am văzut arme, grenade, unforme și obiecte personale ale celor care au luptat aici, ba chiar am experimentat o simulare de tragere asupra inamicului.
Cine iubește istoria și vrea să vadă pe viu o bucățică din ea, trebuie să ajungă la Fortul Lisse. Care e deschis pentru vizitatori în fiecare weekend, un eveniment comemorativ având loc în fiecare an, pe 6 aprilie. Nu am scăpat nici prilejul de a mă urca pe tancul din fața fortului, pentru o fotografie, deși acesta nu e chiar unul original din al Doilea Război Mondial, ci o variantă americană, produsă în anii ‘50.
Drama, vesel sau… dramatic
O plimbare, fie și la ceas de seară, prin Drama, te lămurește asupra identității acestui orășel. Dacă la prima vedere ai spune că aici nu se întâmplă prea multe lucruri, am descoperit că centrul lui este neașteptat de animat, în special pentru o zi oarecare de noiembrie. Multe terase și baruri, o atmosferă vie și colorată, fără exagerări și excese, dar suficient cât să te facă să te simți bine. Pe scurt, ai unde să mănânci bine, ai unde să faci cumpărături, ai unde să te relaxezi.
Și ai ce să vizitezi – de la Muzeul de Arheologie, aflat în Parcul Municipal, care adăpostește diverse artefacte găsite în zonă, multe dintre ele datând din epocile preistorice (de pildă, colțul de mamut găsit la intrarea în Peștera Aggitis) la biserica bizantină Sfânta Sofia, ce datează din secolul 10, cu tot cu ruinele zidurilor ce se pot observa în vecinătatea ei.
Eu am rămas, însă, mișcat de vizitarea unei expoziții de fotografie aflată în incinta Casei de Marmură, parte a arhivelor fotografice de la Muzeul Benaki, din Atena. Voula Papaioannou (1898-1990) a fost o fotografă născută în Lamia și crescută în Atena, care în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a realizat o excepțională radiografie în imagini a ceea ce a reprezentat războiul și modul în care și-a pus acesta amprenta asupra societății grecești.
Expoziția e amenajată impecabil, cu un time-line simplu și de efect, și are darul de a duce nivelul emoțional la cote maxime. Fotografiile Voulei Papaioannou se încadrează dincolo de clasica sintagmă a ideii că „spun mai mult decât o mie de cuvinte”: ele povestesc o epocă. Grecia din perioada războiului e cutremurătoare prin lentilele camerei ei, și chiar dacă, evident, în toate părțile lumii un război va lăsa întotdeauna aceste urme impresionante, parcă din imaginile Voulei oamenii, adulți sau copii, încă vorbesc în încercarea de a-și face cunoscute necazurile. Nu știu dacă atunci când vei ajunge în Drama această expoziție va mai fi de actualitate, dar în cazul în care pașii te poartă în Atena, mergi la Muzeul Benaki și descoper-o pe Voula în frumusețea și dramatismul fotografiilor ei.
Iar drumul meu prin Grecia de nord continuă cu provincia Arnea din peninsula Halkidiki.
Harta cu obiectivele vizitate în regiunea Drama:
- 1 Orașul Drama
- 2 Satul Paranesti
- 3 Crama Costa Lazaridi
- 4 Crama Oenogenesis
- 5 Cascada Sf. Varvara
- 6 Peștera Aggitis
- 7 Fortul Lisse
- 8 Parcul Național Rodopi
Citește următoarele episoade:
Călătorie în Grecia de nord: 2 – Tradiționalul Arnaia și o „discuție” cu Aristotel în Halkidiki
Călătorie în Grecia de nord: 3 – Regiunea Pieria, în vizită la zei pe Muntele Olimp
Călătorie în Grecia de nord: 4 – Epir, una dintre formele raiului pe Pământ
Călătorie în Grecia de nord: 5 – Comorile Macedoniei Centrale și de Vest
Add Comment