kastoria lake
Europa Lumea lui Eddie

Călătorie în Grecia de nord: 5 – Comorile Macedoniei Centrale și de Vest

Las în urmă Epirul, cu minunile lui montane, și mă pregătesc să încarc ultimul episod al serialului desfășurat în nordul Greciei, pe parcursul a două săptămâni: Macedonia de Vest și Macedonia Centrală. Pentru prima partea a lui, ne lăsăm ghidați de Amalia, care s-a gândit că cel mai bun mod pentru a începe ziua ar fi o plimbare prin pădure.

Așa că, din Grevena, ajungem în Parcul Național Pindos, care e la o aruncătură de căciulă de vlah distanță. Pindos este cel mai mare Parc Național terestru din Grecia, pe cei 2000 km pătrați lăfăindu-se două dintre cele 11 zone protejate aflate în programul european NATURA 2000: geoparcul Vikos-Aoos și Pădurea Valia Calda (ai citit bine, e vorba de o… vale „caldă” – și nu prea – despre care vorbim imediat). De prisos să adaug că misiunea agenției care gestionează această zonă este de a promova valorile ecologice, estetice, culturale și locale ale ei, într-o continuă și armonioasă dezvoltare sustenabilă ce include prezența umană. Cu alte cuvinte, grecilor le pasă de păduri, le pasă de mediul înconjurător, vor să aibă o țară frumoasă și curată.

Valia Calda, care nu-i chiar atât de… caldă

Facem o scurtă drumeție prin pădure, ajungem la o cascadă micuță, Amalia și prietenii ei ne oferă un cozonăcel servit la umbra copacilor, povestim de urșii cărora nu trebuie să le lași mâncare și plecăm mai departe, înțelegând că străbatem drumurile ce trec pe lângă Valia Calda, una dintre cele mai importante și mai… virgine păduri din Grecia. 

Dacă iubești natura, Valia Calda este cu siguranță locul în care ar trebui să petreci câteva zile „verzi”. Regiunea e încântătoare, fie și acum, la jumătatea lui noiembrie, când iarna se pregătește să dea năvală. Numele vlah al pădurii, lesne de priceput în română, nu coincide cu temperaturile generale, Valia Calda fiind mai degrabă un loc umbros și răcoros. Cu toate astea, nimic nu ar trebui să stea în calea drumețului avid de ideea de a fi impregnat cu tot ce are natura mai bun de oferit. Așa că, un itinerar clasic de trekking ar trebui să înceapă din satul Ziakas (aflat la 20 de km de Grevena), mai întâi cu un autovehicul off-road, către izvorul Exarchos, cu trecere prin Perivoli, unul dintre cele mai șarmante sate grecești, apoi, pe jos, către lacurile Flegkas, cu punct final lacul artificial Aoos, despre care am amintit în episodul anterior.

Desigur, nu am avut timp pentru tot acest traseu, dar am ajuns, după un șir de „wow”-uri provocate de Mama Natură, la Portitsa, un canion spectaculos de la capătul văii Kanavi, ce se întinde între munții Spileo și Lykotrypa. La intrarea în acest canion, care de departe pare o tăietură adâncă în corpul unui războinic musculos, retras din lupte, se află străvechiul pod Portitsa, construit peste apele râului Venetikos, un afluent al lui Aliakmonas, cel mai lung râu al Greciei (297 km).

portitsa
Bătrânul pod Portitsa

Pe pod, distracție mare: se filmează un videoclip al unei trupe de muzică tradițională grecească, așa că accesul e blocat. Ne mărginim să-i admirăm de la distanță și să facem cu mâna dronei ce se învârtește desupra noastră. Încerc să suprapun această imagine peste cea din momentul în care a fost finalizată construcția lui, adică undeva în anul 1743, în urma donațiilor de la Mânăstirea Spileo. Podul are două arcade – una principală și alta mai mică -, are o lungime de 34 de metri, o lățime de 2,70 metri și o înălțime maximă de 7,80 metri – detalii pentru cei care vor să-și construiască o replică în propria grădină.

Luăm masa în satul Spilaio, devorând un platouaș la grătar, cu specific montan, trecem câteva minute prin curtea unei mânăstiri străvechi, unde „șefa” nu pare să vrea să ne deschidă ușa, din motive doar de ea știute, și ne îndreptăm spre Kastoria, orășel situat pe malul lacului Orestiada, locul natal al ghidei noastre.

Biserica din Spilaio
Biserica din Spilaio

De la bun început o să spun că m-am îndrăgostit de locul ăsta. Seamănă cu Ioannina, dar e mai mic și mai fermecător, mai romantic și mai sălbatic, mai misterios și mai boem. Kastoria e o bijuterie. Nu dintr-aia opulentă, pe care o afișezi la o petrecere de lux. Ci una subtilă, pe care îndată ce o reperezi, te seduce pentru totdeauna.

Un mic diamant: orașul Kastoria

Suntem, așadar, în regiunea Macedonia de Vest a Greciei. Am ajuns în Kastoria după lăsarea întunericului. O oprire scurtă pentru o fotografie panoramică în care numele orașului e încadrat la perfecție de întinderea apelor lacului, apoi, înainte de pit-stop-ul nocturn de la hotel, o plimbare pe străduțele liniștite din centru.

Kastoria by night
Kastoria by night

Nu trebuie să ai lumina zilei pentru a-ți da seama cât de incitant este Kastoria. Habar n-am pe unde ne duce Amalia, însă iubim din start această atmosferă caldă, fără excese de niciun fel, cu atât mai îmblânzită de prezența numeroaselor bisericuțe bizantine (sunt nu mai puțin de 72, unele în ruine, altele „vii”), cu copii fericiți care joacă fotbal în piața centrală, așa cum obișnuiam s-o facem noi, odinioară, fără griji și temeri de vreun fel, cu bucățele de artă citadină apărute de nicăieri, care îți pun un zâmbet ad-hoc pe față, cu suișuri și coborâșuri care-ți dez…plictisesc traseul urban.

Kastoria – ca să-l localizăm mai bine, aflat la 25 de km de granița cu Albania – s-a ridicat în anul 840 î.Hr., fiind identificat drept Celetrum, așezare cucerită de către romani în anii 200 î.Hr., de la ei provenind și numele ulterior – Justinianopolis. În 1803, orașul a intrat pe „mâna” aventurierului normand Robert Guiscard, iar în secolul 12 îl găsim în mijlocul unei dispute dintre guvernatorii Epirului și împărații bizantini din Nicaea, la scurt timp intrând sub ocupație sârbească, pentru aproape 50 de ani. Turcii au preluat controlul în secolul 14 și l-au păstrat până în 1912, când Kastoria a revenit Greciei. Numele actual al localității provine, se pare, de la populația de castori care sălăsluiește în jurul lacului, iar populația lui… umană este de circa 50.000 de locuitori.

Am continuat plimbarea a doua zi, de dimineață, când am dat un mic tur pe malul lacului Orestiada, format în urmă cu 10 milioane de ani. Nu am văzut castori, dar imaginea lebedelor (doar una dintre cele 200 de specii de păsări de aici) pe fundalul însorit al orașului îmi va rămâne multă vreme în memorie. Am aflat că lacul îngheață iarna și am intrat pentru câteva minute în mânăstirea Panagia Mavriotissa.

Mânăstirea Mavriotissa
Mânăstirea Mavriotissa

Pe lângă că e o mânăstire cu o arhitectură deosebită, Mavriotissa are și o istorie interesantă, fiind ridicată pe locul unde trupele comandantului militar roman George Palaiologos (știu, numele îl trădează) i-au încercuit pe atacatorii normanzi, în anul 1083. Se spune că împăratul Alexios Komnenos I-ul a construit mânăstirea pentru a comemora acest eveniment. De altfel, dintre cele 72 de așezăminte bisericești din Kastoria, despre care aminteam mai sus, Mavriotissa se clasează pe primele locuri în privința vechimii.

Kastoria e un oraș pe care-ți vine să-l fotografiezi din toate colțurile. Amalia ne duce într-un parc în care dintr-o mini-grădină zoologică ne salută câteva căprioare, apoi într-un „loc secret” de unde ni se dezvăluie o altă panoramă a localității, în care lacul revine în prim-plan. Localitatea asta e locul în care ți-ai dori să te căsătorești, măcar pentru fotografiile pe care le-ai putea avea în albumul de nuntă.

kastoria
Kastoria, un orășel absolut superb

Acum, însă, timpul e scurt și n-are răbdare. Mă rog, depinde cum îl privești. Fiindcă dacă-l privim din perspectiva locului în care ajungem, ne trezim transportați în urmă cu multe mii de ani. Așezarea Preistorică Lacustră Dispilio, de lângă Kastoria (mai exact, în apropierea satului Dispilio) ne familiarizează cu ideea că zona a fost locuită încă din perioade preistorice. Și o face prin intermediul unui sat descoperit în iarna anului 1932, când temperaturile joase și lipsa de precipitații au scăzut nivelul lacului Orestiada, scoțând la iveală, în partea de sud a lui, urmele acestei așezări lacustre populată de la a doua jumătate a Neoliticului până în epoca elenistă, definită de moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.Hr.) și ascensiunea Imperiului Roman.

dispilio asezarea preistorica kastoria

Descoperim, așadar, cum trăiau oamenii în acele vremuri, în deplină armonie cu apa, de la casele lor reimaginate, până la numeroasele obiecte găsite în urma excavațiilor din zonă (ale căror replici se regăsesc în locuințele de pe lac): unelte din piatră, os și cremene (ce trimit la faptul că oamenii acelor vremuri vânau, pescuiau și făceau agricultură), obiecte de ceramică, figurine, structuri de lemn, ornamente, etc. O lecție de (pre)istorie, interesantă și instructivă, în timpul căreia, la un moment dat, am avut strania senzație că o barză Neolitică mă bate cu ciocul pe umăr.

Prespa cel Mic și Prespa cel Mare

Nu era nicio barză. Sau, în cel mai bun caz, era fantoma ei. Vorba lui Toma Caragiu… petrecerea continuă, prin urmare ne îndreptăm către alt lac, în regiunea Florina a Greciei, aflată în nordul regiunii grecești Macedonia de Vest, la granița cu Albania și Macedonia de Nord (țara, de data asta, ca să fie clar și să nu ne tot încurcăm în Macedonii – d-aia e bine să înveți geografie de mic). Uită-te pe hartă unde e acest lac, Prespa pe numele lui, împărțit în două – Prespa cel mic și Prespa cel mare. Pentru că în următoarele paragrafe vei citi despre ambele lacuri, pe care pun pariu că nu te-ai fi gândit vreodată să le treci în itinerariul turistic. Ei bine, fă-o acum!

Agios Achilios
Podul ce un kilometru către Agios Achilios
Agios Achilios

Un istm îi separă pe cei doi „frați” Prespa. Cel mic (Mikri Prespa) e grec 90%. Cel mare (Megáli Prespa), abia vreo 20%. Mergem mai întâi la mezin, unde ajungem pe insula Agios Achilios, legată de țărm printr-un pod de circa un kilometru, pe care trebuie să-l iei la picior. Odată ajuns pe insulă, afli că aici trăiesc 21 de persoane (am luat-o de bună, nu le-am numărat), într-un decor magic în care pe un deal descoperi biserica Sfântul Achilios și, mai la vale, ruinele bazilicii Sfântul Achilios, ridicată în secolul 10. Cum insulița a fost unul dintre principalele centre ale Imperiului Bulgar, nu e de mirare să aflăm că țarul Samuel al Bulgariei a fost cel care a construit mânăstirea, cu scopul de a adăposti în ea rămășițele mumificate ale episcopului de Larissa, oraș pe care-l cucerise în prealabil. E drept, azi din mânăstirea cu pricina au rămas niște ruine despre care poți spune că sunt, în cel mai bun caz romantice.

Ruinele bazilicii Sf. Achilios

Insulița asta, pe care ți-ai dori să vii la picnic când e vreme frumoasă, e gazda câtorva specii de animale specifice Parcului Național Prespa: vaca pitică Prespa (extrem de longevivă) și bivolul de apă (prezent încă de pe vremea lui Xerxes, care-i „luase” în armată pentru a căra proviziile prin râul Strymona). Nu i-am văzut, dar am ochit niște porcușori negri (nimic rasist, nu săriți!) care-și făceau veacul pe lângă biserica de pe deal.

Acestea fiind zise, ajungem în satul Psarades, de pe malul fratelui lacustru cel mare, pentru un prânz ce include niscaiva creaturi extrase din lac. Peștele este vedeta tavernelor de pe malul lacului, dar mai există un aliment aflat în prim-plan: fasolea de Prespa. Ca fapt divers, dacă tot suntem în Psarades, înainte să ne urcăm în barcă pentru o plimbare pe lac, o mențiune istorică: în acest sat, pe 17 iunie 2018, fostul prim ministru grec Alexis Tsipras a semnat cu omologul său din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei înțelegerea prin care Grecia a recunoscut noul nume al vecinului ei: Republica Macedonia de Nord, punând astfel capăt unei îndelungate dispute.

Lacul Prespa Mare
Debarcaderul din Psarades
Lacul Prespa Mare
Lacul Prespa Mare
lacul prespa mare

Și acum, îmbarcarea! O șalupă ce străbate vântul tăios până în punctul în care granițele celor trei țări vecine își dau întâlnire. O onoare, dacă mă gândesc că în anii ’70 nimeni nu era lăsat să intre în această zonă extrem de sensibilă din punct de vedere politic. Iar dacă, totuși, ținea cu tot dinadinsul să intre, trebuia să aibă aprobare specială și să fie însoțit de un soldat. Instant, pe telefonul mobil îmi intră mesaje de bun venit în Albania și Macedonia de Nord, iar datele mobile se cer tăiate pentru a nu plăti vreo 10 euro pe megabitul descărcat fără voie. Dar nu granița aceasta invizibilă e punctul culminant al plimbării pe lac, ci frescele rupestre post-bizantine de pe stâncile ce străjuiesc lacul, făcute de călugării care locuiau în peșterile de aici în secolele 15-16.

Lacul Prespa Mare
Pe Lacul Prespa Mare, la întretăierea granițelor a trei țări: Grecia, Macedonia de Nord și Albania

De altfel, oprim pe ţărmul cu pietre, în faţa unei imense spărturi în stâncă, pe care, vrei-nu vrei, o asociezi deîndată cu pântecul din care s-a zămislit lumea. Urcuşul pe scările în capătul cărora scrie “interzis urcatul pe scări” pare un calvar de neasumat. Şi totuşi, răsplata fără efort ţine doar de întâmplare. Îmi asum fărădelegea şi, zece minute şi un suflet tras mai târziu, am parte de apusul acesta magnific către Albania şi Macedonia de Nord, în spatele meu fiind Ermitajul Micii Ascensiuni (Panagia Eloussa), biserică de secol 15, construită în sfânta grotă. Magnific! Parol, magnific!

Lacul Prespa Mare
În aceste grote au locuit cândva călugări

Seara ne prinde în satul Agios Germanos, o altă mică bijuterie situată la altitudinea de 1100 de metri, cu case tradiționale de vlahi, cu o biserică de secol 11, cu o moară tradițională, cu cafenele și taverne.

Agios Germanos
Agios Germanos… by night

Nu vom dormi aici, ci la hotelul Nymfes, din satul Nymfaio, unde misterioasa lui proprietară ne povestește despre camerele personalizate, ce poartă numele câte unei nimfe. Mi-o repartizează pe Euridice și adorm gândindu-mă la povestea ei, scenariu de film horror: fiică a lui Apollo și nevastă a lui Orfeu, Euridice a fost mușcată de un șarpe când fugea de Aristaeus, care o hărțuia sexual. Orfeu a coborât în ținuturile lui Hades, ca să o aducă înapoi, dar nu și-a respectat promisiunea de a nu se uita în ochii ei până când trece Styxul înapoi. A privit-o, și Euridice a dispărut, întorcându-se pentru totdeauna în lumea din adâncuri. Brrr!

Una peste alta, după o noapte „euridiciană”, avem parte de un mic dejun preparat cu grație, cel mai elegant din toată călătoria elenă. Perfect pentru a începe o nouă zi, pe străduțele pietruite ale acestui sat de vlahi, Nimfaio, în care, se spune, pe timp de iarnă nu stau mai mult de 35 de inși.

magari in ceata
Ca măgarul în ceață
pădure nimfaio
Prin pădure, spre sanctuarul de urși

Ce-i drept, deși frumos, satul pare fantomatic. Iar drumul prin pădure, până la sanctuarul de urși Arktouros, învăluit într-o semi-ceață antipatică, în care ceva mai târziu se vor pierde la propriu câțiva măgari (fotografiile stau mărturie), e un bun prilej de dezmorțire matinală. Mai ales că avem să facem cunoștință cu ursu’.

Și nu doar cu unul, ci cu mai mulți urși ce-și trăiesc în acest sanctuar zile mai bune. Deschis în 1993, Arktouros adăpostește urși dansatori confiscați de la țigani, urși orfani, urși de la grădini zoologice sau de la false grădini zoologice. Sunt 20 de urși plasați în șase sectoare, care-și petrec viața în condițiile lor naturale, într-un areal în care sunt permanent îngrijiți, de la hrană la asistență veterinară. Giorgos Moustakis e „șeful” acestui ONG al cărui scop este să studieze și să ofere protecție faunei din pădurile grecești, în special urșilor.

Și pentru că orice călătorie nu poate fi completă decât în măsura în care îți oferă experiențe… nu, nu am intrat dincolo de gardul urșilor, ci am făcut o plimbare călare, la Centrul de echitație Artemis din satul Skiltro, în șaua simpaticei Maya din rasa Pindos, pitică, de munte (aici poți face inclusiv tururi de 180 km, timp de 7 zile, călare, cu opriri la obiective și cu diverse alte activități incluse). După care am ajuns pe lacul Limni Zazari, pentru o liniștită tură cu canoea. Asta ca să consemnez doar o parte dintre activitățile care se pot desfășura în regiunea Florina. Ce-i drept, se mai vorbea despre un zbor cu parapanta, dar… să zicem că nu au fost condiții atmosferice prielnice.

Oricum, ce mod mai bun pentru a închide ziua ar fi decât o degustare de vinuri spumante produse într-o clădire de trei etaje construită special ca să pară că levitează? La crama Karanica, patronul Laurens Hartman vorbește aproape filosofic despre cum să faci să ai bule în vin, cu tot cu procesul de „îngrijire” al sticlelor ce sunt rotite cu finețe pe raft ca niște porcușori la proțap în slow-cooking, pentru a șampaniza cu stil licoarea lui Bachus. Și exemplifică desfăcând câteva sticle din producția proprie, bune și seci, cât să… petreci.

Ne despărțim de Amalia și prietenul ei la Domotel Mountain Hotel Resort, din Agios Athanasios și suntem preluați, pentru ultima zi pe care o vom petrece în Grecia, de un… colectiv de ghide, mai degrabă sobre, care ne vor plimba prin Macedonia Centrală.

Din păcate, iarna începe să-și facă simțită prezența, trimițându-și ceața ca primă iscoadă peste munții din regiune. În tot cazul, chiar dacă sezonul nu a început încă, se vede că satul Agios Athanasios e o stațiune orientată către sporturile de iarnă. Magazinele de echipament sportiv își așteaptă clienții cu nerăbdare, iar potențialii clienți probabil că așteaptă zăpada cu aceeași nerăbdare. Până atunci, ne pierdem în ceață – încercarea de a vizita centrul de schi Kaimaktsalan Voras se soldează cu eșec: nu poți vedea la doi metri în față. Așa că trebuie să ne mulțumim cu câteva fotografii de peisaj autumnal târziu și cu drumul către Edessa.

Agios Athanasios
Agios Athanasios, o mini-stațiune de schi

Edessa, orașul cascadelor

Edessa e orașul în care am consemnat prima mea ieșire din țară. Se întâmpla în 1992, când am însoțit naționala României la un meci de fotbal feminin cu Grecia. Îmi amintesc de atunci că Edessa era un oraș cu multe farmacii… și cam atât. Nu apucasem să văd nimic altceva. Farmaciile au rămas, par la fel de multe, dar localitatea e mult mai… vie. Și deopotrivă de interesantă.

Edessa
Edessa, un orășel superb
Edessa

Principala atracție ar fi cascada Karonos, cu o cădere de apă de 70 de metri, la care nu am ajuns, însă, din cauza unor lucrări ce se desfășurau acolo. În partea de est a orașului, Parcul cu Cascade pune în valoare peisagistică apa: mini-cascade, poduri micuțe, plante, piscine, toate acestea pe drumul către cascadele Karonos și Diplos, înțesat de puncte de observație de unde se pot face fotografii panoramice. La acestea se adaugă moara de apă, acvariul și alte câteva obiective care fac din Edessa un obiectiv turistic în sine. Orașul se poate lesne vizita într-o zi sau, de ce nu?, poți planifica o mini-vacanță în zonă, fiindcă inclusiv în împrejurimile lui există câteva locuri interesante care merită văzute: podul bizantin Kioupri, orașul antic Aiges sau lacul Vegoritida.

Biserica Koimisis
Biserica Koimisis

După o scurtă trecere în revistă a bisericii Koimisis, construită în secolul 14, și a hotelului Varosi Four Seasons, interesant prin arhitectură și prin vestigiile conservate din lobby, ne grăbim către Loutraki Pellas.

Apele termale de la Loutraki

Loutraki e un sat din Macedonia Centrală, cunoscut pentru prezența spa-ului de ape termale Pozar. Un mic paradis aflat în apropiere de Edessa (sau, dacă vrei, la o oră și jumătate de Salonic), aflat pe cursul râului Thermopotamos. Nu e un loc cunoscut de către turiștii străini, ci mai degrabă doar de grecii care se bucură de el la maxim. Izvoare de apă termală, calde și reci, în care te poți îmbăia indiferent de anotimp, beneficiind totodată de proprietățile lor curative. Totul, într-un decor natural de excepție, în cadrul unui complex ce oferă facilitățile ideale pentru orice prieten al apei.

pozar loutraki
Centrul spa de ape termale Pozar, din Loutraki

Băile termale Pozar (termenul vine din limba sârbă și face trimitere la pojar – nu la boală, ci la flăcări) au apărut prin penetrarea apei de ploaie în solul încălzit în mod natural. Apa încălzită, și îmbogățită cu minerale și alte elemente, a ieșit apoi la suprafață formând râul Thermopotamos. Apa rămâne la o temperatură constantă de 37 de grade și se spune că posedă proprietăți terapeutice ce ajută la vindecarea reumatismului, artritei, bolilor de rinichi, afecțiunilor dermatologice, problemelor respiratorii și ginecologice, îmbunătățește circulația, reduce inflamațiile și echilibrează tensiunea arterială grație mineralelor precum potasiu, sodiu, litiu, mangan, magneziu, fier și câte or mai fi prin ea.

pozar loutraki
Piscină termală în Loutraki

M-am mulțumit să privesc puținii turiști care se bucurau la apus de soare de cele 37 de grade din bazinele exterioare ale spa-ului. Afară, temperatura se „subțiase” spre 10 grade, dar oamenii păreau fericiți sub micile cascade care le biciuiau pielea. Călătoria în Grecia de nord își trăia ultimele momente, încheindu-se a doua zi, rotund, printr-un zbor spre casă, de la Salonic.

Au fost două săptămâni de road-trip, intense. Pline de locuri superbe, oameni primitori, experiențe magice, mâncare bună, vinuri alese. Nu mi-am imaginat că nordul Greciei poate fi atât de frumos. Poate prea puțin mediatizat, prea puțin cunoscut, sau dibuit doar pe mici porțiuni, el poate fi oricând o destinație de vacanță – pentru orice anotimp – din care să te întorci mai bogat și cu amintiri pentru o viață întreagă. Dacă ai în plan să-ți consumi zilele de vacanță pe plajele din Riviera Olimpului, Halkidiki sau Parga, ia aminte că poți face o „combinată” mare-munte într-un sejur unic, pentru toate gusturile. Cele cinci regiuni despre care ai citit în această mini-serie grecească au toate ingredientele cu care să-ți condimentezi șederea în Grecia.

Nu închei fără mulțumirile de rigoare adresate lui Giorgos Stafylakis, directorul EOT România (Organizația Națională de Turism a Greciei), partener perfect de călătorie, alături de prietenii de la National Geographic, Cătălin Gruia (redactor șef) și Costas Dumitrescu (fotograf). Mulțumiri tuturor ghizilor care ne-au fost alături pe parcursul itinerariului, hotelurilor în care ne-am odihnit la finalul zilelor de intensă hălăduire, precum și tavernelor care ne-au bucurat cerul gurii cu curcubeele lor gastronomice. Ta leme sindoma, pe curând!

Harta cu obiectivele vizitate în regiunile Macedonia de Vest și Centrală:

Pin it!

Pinterest macedonia centrala

Citește și episoadele anterioare:

Călătorie în Grecia de nord: 1 – Drama, regiunea mult-iubită de Dionyssos

Călătorie în Grecia de nord: 2 – Tradiționalul Arnaia și o „discuție” cu Aristotel în Halkidiki

Călătorie în Grecia de nord: 3 – Regiunea Pieria, în vizită la zei pe Muntele Olimp

Călătorie în Grecia de nord: 4 – Epir, una dintre formele raiului pe Pământ

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

fashiondays.ro



Booking.com

evomag.ro




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other