Chiar daca esti limitat in privinta timpului si bugetului, poti vedea orasul Dublin cu stil. Asta daca iti indrepti atentia spre zona Jamestown, aflata langa Raul Liffey. Fermecatoarele hoteluri ieftine din Dublin se afla la numai o aruncatura de bat de parcurile pline de minunatele monumente si chiar in fata muzeelor la care intrarea este libera, langa magazine si langa legendarele Irish pub-uri. Evita intarzierile nedorite alcatuindu-ti in avans itinerariul, astfel incat sa poti face toate rezervarile necesare si sa-ti iei biletele online. Cu siguranta, din cele 48 de ore petrecute in Dublin, nu vei vrea sa pierzi nici macar un singur minut stand la coada!
Ziua 1
Dimineata – Pauza de cafea la Bewley’s
Incarca-ti bateriile cu un mic dejun irlandez autentic si cu cea mai buna cafea din oras la cafeneaua Bewley’s, aflata in strada Grafton – locatie favorita a scriitorului irlandez James Joyce – apoi mergi cateva strazi mai departe catre St. Stephen’s Green, un parc public in care poti vedea bustul comemorativ al lui Joyce, aflat in fata fostei sale universitati. Poti fotografia si alte monumente, pe masura ce te indrepti spre partea de vest a pietei, unde poti admira arhitectura gotica a bisericii unitariene si poti arunca o privire in vitrinele centrului comercial Stephen’s Green, gazduit de un mall, construit in stilul unui atrium.
Chiar langa mall se afla statia de tramvai de unde poti pleca intr-o scurta calatorie catre strada St. James Street, unde poti admira adevaratul imperiu al berii, creat de Arthur Guinness, in clipa cand acesta a semnat un contract de inchiriere pe termen lung (9000 de ani), pentru aceasta parte a orasului Dublin. Fa o vizita la expozitiile interactive deschise la depozitul Guinness, in timp ce iti croiesti drum catre barul Gravity, un bar rotativ aflat la etajul 7 al cladirii, unde poti savura o halba de bere in timp ce admiri panorama orasului Dublin la 360 de grade.
Dupa-amiaza – Pranzul la Porterhouse
Dupa turul berariei, ia un taxi care sa te duca pana la Porterhouse. El se afla intr-o cladire rustica, din lemn, inalta de 3 etaje, plina de farmec, in care poti degusta platourile traditionale irlandeze, acompaniate de o licoare pe baza de hamei, care sa te unga la suflet.
Esti norocos, pentru ca te afli intr-un cartier in care se afla cele mai tari magazine vintage din Dublin. Nu rata vestitul Dirty Fabulous, un boutique care care se adreseaza femeilor si in care gasesti de la rochii de mireasa second hand pana la bijuterii elegante. Putin mai in josul strazii se afla Past Times Dublin, un magazin retro, in care gasesti piese clasice in stil Art Nouveau si suveniruri unicat pe care nu le vei gasi nicaieri in alta parte.
Seara
Odata cu apusul soarelui, la sfarsitul primei zile petrecute in Dublin, e timpul sa-ti lasi bagajele si cumparaturile la hotel, sa-ti pui hainele elegante si sa mergi in locurile fierbinti din oras, unde sa dansezi pana la ivirea zorilor. Intoarce-te apoi in St. Stephen’s Green, pentru a te incalzi la Dandelion, un café/bar/club, unde poti manca numai delicatese si unde ofertele pentru “pasari de noapte” ca tine sunt nesfarsite.
De acolo ajungi imediat la una dintre cele mai tari locatii din oras, Button Factory, unde au loc reprezentatii muzicale ale unor performeri de top, atmosfera fiind una incarcata de energie, iar genurile muzicale variind de la jazz pana la rap. Pentru o seara in oras, in stil mult mai traditional, poti lua un taxi pana la Howl at the Moon – un club de noapte cu patru etaje din Dublin, unde poti servi un cocktail la unul din barurile aflate la fiecare etaj, sau poti asculta muzica de calitate, care nu te va lasa sa stai o clipa jos.
Ziua 2
Dimineata – O croaziera de dimineata pe raul Liffey
Dupa toate cate ai facut in prima zi, ai nevoie cu siguranta sa-ti recapeti energia si suflul, asa ca mergi la Cafeneaua Avoca de pe strada Suffox, pentru un mic dejun sanatos si revitalizant. Fa o scurta plimbare pe podul O’Connell, pentru a te imbarca intr-una din numeroasele ambarcatiuni care fac croaziere pe raul Liffey, ceea ce iti ofera sansa de a vedea multele locatii istorice din orasul Dublin, asezate de-a lungul apei, din cabina prevazuta cu aer conditionat, a vaporasului.
E bine sa-ti procuri bilete pentru turul cu autobuzul al orasului, care iti ofera ghid alaturi de care sa descoperi fascinantele atractii din Dublin si care sa-ti spuna povesti cu fantome, reinviind astfel legendele locale. Cu un bilet valabil 24 de ore, nu esti legat de un program anume, asa ca poti sa-ti petreci timpul si in magazine precum Cathach, unde gasesti carti rare sau sa te indulcesti la A Cupcake Store pe strada Drury.
Dupa-amiaza – Sectiunea arheologica a Muzeului National al Irlandei
Serveste un pranz copios si ieftin la una dintre tarabele vanzatorilor stradali si arunca o privire si la festivalurile si evenimentele din jurul tau – irlandezii au o inclinatie spre a transforma orice ocazie intr-o petrecere, stropita din belsug cu bautura si mancare. Du-te si in piata Merrinon, dincolo de casa memoriala a lui Oscar Wilde, pana la Galeria Nationala Irlandeza, pentru a vedea capodoperele de acolo, aflate in aripa Millennium. Peste drum, la Muzeul National al Irlandei, admira exponatele arheologice datand din perioada celtilor si a crestinismului timpuriu.
Seara
Odata cu lasarea intunericului si pe masura ce cele 48 de ore petrecute in Dublin se apropie de sfarsit, retrage-te in barul Ely, aflat in partea de est a gradinii St. Stephens, pentru a alege din cele 400 de vinuri, care sa-ti acompanieze o cina romantica, in stil pur irlandez. Dupa colt se afla hanul Baggon, unde poti sa-ti pui singur berea in halba si sa te relaxezi in salonul fumatorilor sau sa dansezi pana a doua zi dimineata, acompaniat de muzica interpretata de una din trupele locale.
[…] in Insula de Smarald asa cum este numita Irlanda, nu ar fi completa fara o vizita in capitala Dublin si in barurile de aici. Numai ca trebuie sa fii pregatit pentru vasta oferta care ti se pune la […]