muntenegru
Golful Kotor / Foto: Maksim Mazur
Europa

Muntenegru – minighid catre o destinatie secreta

Cuibarit in inima Balcanilor de Vest, Muntenegru se bucura de o reputatie misterioasa, adunata de-a lungul anilor in care turismul a fost neglijat, la acest lucru adaugandu-se problemele din regiune. Intre timp insa, Muntenegru a capatat o anumita deschidere, in principal prin recenta masiva investitie din partea Rusiei. In continuare vom vedea ce sa vizitezi in Muntenegru:

Ce sa vizitezi in Muntenegru

tivat muntenegru
Tivat / Foto: DVrcat

Pentru aceia care vor  sa zboare direct in inima tarii si sa exploreze mai intai muntii, capitala Podgorica este cea mai buna alegere. In afara de acest oras, Tivat, asezat pe coasta, iti ofera de la bun inceput optiunea de a-ti scufunda picioarele in Marea Adriatica. Daca vrei sa faci din Muntenegru o parte a unui circuit prin mai multe tari, atunci pentru mai multa aventura, zboara in Bosnia, la Sarajevo si mergi in sudul tarii, sau daca vrei sa treci prin Croatia, descopera mai intai fermecatorul oras croat de coasta, Dubrovnik.

Sfat: Gaseste la aeroport un sofer de taxi care vorbeste bine limba engleza. Daca ii garantezi un tarif mai bun, atunci el iti va face o reducere si te va purta si prin locuri interesante.

Evita sezonul aglomerat

Lucrul acesta e foarte important pentru a avea o vacanta reusita in Muntenegru, intrucat aceasta tara are particularitatea de a fi un paradis pe timpul verii pentru impatimitii de soare din Rusia, Ucraina, Serbia si din alte tari. Sezonul de varf, din lunile iulie si august, face ca locatii precum Costa del Sol, Insulele Canare si insulele grecesti sa para pustii. Daca nu vrei sa-ti tocesti coatele pe un tarm mai accidentat, in cautare de mai multa liniste, atunci lunile mai, iunie si septembrie sunt o optiune mai buna. Lucrul  asta e valabil si pentru interiorul tarii, cu toate ca peisajul oferit de o vacanta la schi, este o alternativa ieftina si placuta pentru lunile de iarna.

Sfat: Fa-ti rezervare la avion in lunile mai linistite

Semne de revenire

Tinand cont de alinierea istorica cu Rusia, a fost numai o chestiune de timp pana ce aceasta tarisoara predominant ortodoxa a fost remarcata de oligarhii rusi. In Muntenegru a avut loc si o afluenta de bani irlandezi, inainte de incetinirea cresterii economice a Irlandei, dupa care drumul a ramas liber pentru cei ca Roman Abramovici, care au pompat o gramada de fonduri pentru a readuce la viata coasta adormita.

Sfat: Invata cateva cuvinte uzuale in limba rusa, pentru a interactiona mai bine cu localnicii.

Desfatarile de pe coasta Muntenegrului

Exista cate ceva pentru fiecare pe drumul aflat in partea de sud a granitei cu Croatia, acolo unde orasul Herceg Novi isi exercita influenta sarba asupra unui numar important de orase traditionale muntenegrene din sudul tarii. Odata ce ai ajuns in orasul vechi, esti purtat in jos, catre Golful Kotor care isi croieste drum in jurul stancilor impozante si abrupte, dar de o frumusete aparte.

golful kotor
Golful Kotor / Foto: bluejayphoto

Perast merita o oprire, in timp ce Kotor insusi este un paradis pentru comunitatea de navigatori, portul sau gazduind adesea iahturi extravagante pe timpul lunilor  de vara. Tivat este cunoscut in principal pentru aeroportul sau, prin urmare Budva reprezinta urmatoarea destinatie valoroasa, in ciuda avantului nebunesc pe care l-au luat constructiile, care au acaparat dealurile din spate. Daca poti vedea dincolo de ele, in vechiul oras se aude ecoul dinspre Dubrovnik, pe strazile sale marmorate, inainte de urmatoarea oprire, Sveti Stefan, aflata la 5 kilometri spre sud si care atrage admiratia turistilor si localnicilor deopotriva.

Sveti Stefan
Insula Sveti Stefan / Foto: Kurmishov

Daca vrei sa cunosti ospitalitatea plina de farmec a muntenegrenilor, atunci cauta orasul Petrovac, unde poti face o plimbare, dar si plaja Lucice, aflata la cateva minute de mers pe jos. Un loc idilic in care te poti bucura de soare si de apele limpezi precum cristalul, ale Marii Adriatice, ultima locatie turistica, inainte de a ajunge in orasele Bar, mai cunoscut pentru portul sau industrial si Ulcinj, care e mai mult albanez in trairi decat muntenegrean.

petrovac
Petrovac, pe Coasta Adriatica / Foto: eugenesergeev

Sfat: Ai grija la pretul pe gramaj in restaurante, care se dovedeste a fi destul de ridicat. Intreaba pretul fiecarui platou atunci cand comanzi, mai ales cand e vorba de peste, altfel poti avea surpriza sa platesti mai mult decat ai prevazut initial.

Prins la mijloc

Parcul National Lovcen
Parcul National Lovcen / Foto: Stepo

Parcul National Lovcen alcatuieste cadrul perfect pentru stralucitoarea Mare Adriatica, dar odata ce incepi sa urci dealurile, ai senzatia ca ai ajuns in alta tara. Destul de putin populate, varfurile lor par o oglinda in care se reflecta spiritul mai mult vechi decat nou al liniei de coasta. Muntele Lovcen vegheaza de la inaltime vechea capitala Cetinje, un amestec curios de splendoare regala si viata rurala. Mutandu-ne spre est, Parcul National al Lacului Skadar este un adevarat paradis al pasarilor, care se intinde pana aproape de Albania. Daca ai mai mult timp la dispozitie, exista acolo un orasel, care te poarta brusc inapoi in timp.

Millennium bridge over Moraca river, Podgorica, Montenegro

Capitala Podgorica isi face aparitia dintre munti, trece printr-o campie intinsa, iar din afara arata absolut obisnuit, ceea ce este o nedreptate pentru strazile marginite de copaci si raurile care strabat aceasta asezare.  Din punct de vedere cultural, nu sunt prea multe de vazut aici, asa ca te poti relaxa intr-una din cafenelele din zona, poti pierde vremea in piata principala sau poti vedea un meci de fotbal pe stadionul national, in schimbul unei lire.

Sfat: Liniile locale de autobuz sunt ieftine si circula regulat in Muntenegru. Cere informatii la receptia hotelului, sau cauta statia centrala, unde sunt afisate orarele zilnice de circulatie.

Sus, sus si mai departe

manastirea ostrog
Manastirea ostrog, sapata in stanca. / Foto: urf

Odata ce ai vazut coasta si regiunea centrala, te poti aventura inspre nord catre Manastirea Ostrog, adapostita de stancile de deasupra vaii  Zeta, loc care trebuie vazut pentru ca altfel nu crezi ca poate exista asa ceva. Dupa aceea, e timpul sa faci o vizita Parcului National Durmitor, unde poti da frau liber spiritului tau de aventurier, inconjurand cele 18 lacuri glaciare raspandite in zona.

Biogradska Gora
Lacul si Parcul National Biogradska Gora / Foto: Daniel Oncarevic

Indiferent daca tanjesti dupa rafting pe apele albe ale Raului Tara, sau dupa schi  in lunile reci, aici gasesti tot ce iti trebuie. Plimbarile sunt minunate, daca tii cont de uluitoarea viata salbatica. Parcul National Biogradska Gora ofera la randul lui o multime de “bunatati”, printre care se numara provocarea oferita de orasul Kolasin si optiunile pentru schi pe care ti le pune la dispozitie o tara care a intrat in sfarsit, cu curaj, intr-o noua perspectiva turistica.

Sfat: Grabeste-te sa ajungi in Muntenegru, pana nu se duce vorba despre minunatiile care se afla aici.

Citeste si: Kotor, cel mai frumos fiord din Mediterana

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

2 Comments

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!