Sousse este al treilea oraș ca mărime al Tunisiei, unul care se bucură de mângâierea Mediteranei și care a plecat pe drumul istoriei în secolul 11 î. Hr., când se numea Hadrumetum și era un punct comercial pe drumul marilor rute către Italia. Dacă vizitezi Tunisia, e cam musai să vizitezi și Sousse, pentru că nu e doar important, ci și frumos.
Sousse și fascinanta lui medina
Până acum patru ani, Sousse se lăuda cu vecinătatea uneia dintre perlele turistice ale Tunisiei, pe nume Port El Kantaoui, aflată la doar 10 km nord. Un port de iahturi, micuț și elegant, pe a cărui plajă a apărut într-o zi, din senin, un imbecil deghizat în turist, care a început să tragă în oameni, rezultatul celor 38 de victime (între care 30 de britanici) ștergând de pe harta turistică un loc minunat. Fusesem în Port El Kantaoui în cele două vizite anterioare în Tunisia. Făcusem acolo ședințe foto, mă bucurasem de soarele Mediteranei și de apa ei turcoaz. Acum, circuitele tunisiene ocolesc locul iar ghizii păstrează o solemnă tăcere asupra lui. Probabil strălucirea de odinioară s-a dus, iar amintirea tragicului eveniment încă plutește în aer.
Dar, precum am spus-o în nenumărate rânduri, lumea a ajuns o ruletă rusească. Iar ăsta nu e un motiv să nu mai călătorim, fiindcă ruleta e mare și, cu voia autorităților, se învârtește tot mai greu. Așa că am intrat în medina din Sousse bucurându-mă de autenticitatea unui loc aflat în Patrimoniul UNESCO.
Un complex armonios, care reflectă urbanismul în stil musulman ce se aplică mai tuturor orașelor de pe coasta de nord a Africii, care și-au trăit istoria expuse fiind pirateriei și pericolelor ce se iveau în permanență dinspre mare. Medina din Sousse e un prototip unic al arhitecturii militare de coastă din primele secole ale islamismului. Avem ribat-ul (care servea atât ca fort cât și ca loc religios), Marea Moschee, Moscheea Bou Ftata, kasbah-ul și, desigur, zidurile.
Ce poți să faci într-o medină, decât s-o iei la pas și să (nu) te pierzi pe străduțele înguste ale ei? Medina din Sousse e una dintre cele mai frumoase. Te atrag oamenii, magazinele, clădirile în sine, dar mai ales porțile.
Frumoasele porți ale Tunisiei
De fapt, oriunde te-ai duce în Tunisia vei fi fascinat de porțile ei, în majoritate albastre. Dacă îți pui în minte să faci un colaj cu porțile tunisiene, în 30 de minute te alegi cu zeci de fotografii numai dacă treci printr-o medina. În Tunisia, porțile simbolizează (și reflectă) norocul și fericirea familiilor care trăiesc în spatele lor. De obicei sunt construite din lemn de palmier și consolidate cu bare de metal. Au crampoane negre și sunt ornate cu decorațiuni de aceeași culoare, care uneori sunt modele geometrice complexe sau motive florale. Unele dintre aceste porți sunt uriașe. Explicația? Sunt construite de așa natură încât să poate intra calul proprietarului. Sau cămila. De regulă, porțile mari, cu boltă, cuprind o alta, mai mică, pentru ca locatarii să nu fie nevoiți să deschidă de fiecare data ditamai poarta dacă nu e nevoie.
Multe dintre porțile tunisiene au două „ciocănele”: unul e pentru bărbați, celălalt pentru femei. Cel de pe partea stângă este folosit de femei, cel de pe dreapta de bărbați. În decorațiunile porților nu apar chipuri umane (se știe că în religia islamică e interzis să apară vreun chip pictat sau desenat, acesta fiind considerat un semn de idolatrie, de venerație a idolilor), dar un motiv ornamental foarte des întâlnit este hamsa (sau khamsa), ideograma atât de întâlnită în Africa de Nord.
Hamsa reprezintă palma dreaptă, cu cele trei degete din mijloc ridicate, de regulă și cu un ochi desenat în mijloc. Acest semn e menit să înlăture efectele ochiului diavolesc, semnificând protecția. Hamsa e originară din Cartagina, așezarea feniciană din secolul 9, pe care o vom descoperi imediat.
Majoritatea porților tunisiene sunt albastre, cu variațiuni de culoare, de la turcoazul deschis, la bleumarin. Dar întâlnești și porți galbene, roșii, verzi sau albe. În Sidi Bou Said, perla Tunisiei, despre care vei citi, de asemenea, câteva paragrafe mai jos, sunt cele mai multe și mai frumoase porți de culoare albastră. Dar în orice oraș al Tunisiei găsești aceste porți care te îndeamnă, cu un magnetism aparte, să le fotografiezi.
Trec pe lângă porți, trec pe lângă bătrâni care fumează pe băncuțe privind lumea îngustă din jur, trec pe lângă magazinele și tarabele la care băieți tineri și nu chiar așa tineri abia așteaptă să te ademenească pentru o negociere nebună, trec pe lângă milioane de pisici, care dorm, se joacă, fac pe moartele, mănâncă sau fac sex, trec prin zona cu mâncare, în care hălci de carne de miel atârnă indecente de cârlige și peștii se aliniază cuminți la tăiat, trec pe lângă fructe, covoare, condimente și stofe – trec pe lângă lumea asta compactă, în care viața e colorată, înmiresmată și Allah știe cât de grea și mă opresc pentru o limonadă într-un soi de mall în miniatură, de pe terasa căruia Sousse pare un oraș din 1001 de zile moderne.
Monastir, orașul lui Bourguiba
Ultimul stop înainte de reîntoarcerea în Hammamet e Monastir, oraș ce se află la doar 20 km de Sousse și care se remarcă prin maiestuosul mausoleu al lui Habib Bourguiba. Primul președinte tunisian s-a născut în 1903 în Monastir, într-o familie modestă, și a murit, 96 de ani mai târziu, în același oraș. Bourguiba a fost, practic, întemeietorul Tunisiei moderne. Nu dezvolt aici întreaga lui istorie, dar dacă e să vorbești de o figură proeminentă din istoria acestei țări, atunci vorbești despre iubitul Habib Bourguiba.
De aceea, Mausoleul Habib Bourguiba, aflat pe latura nordică a cimitirului din Monastir, e o splendoare opulentă, care te vrăjește din start cu domul auriu. A fost ridicat în 1963, cu mult înainte ca Bourguiba să plece cu cămila într-o lume mai bună, iar aici sunt îngropați atât el, cât și întreaga lui familie. Două minarete înalte de 25 de metri, construite din marmură de Italia, străjuiesc colosul a cărei fațadă e îmbrăcată cu o țiglă fin lucrată. În interior, mormântul lui Bourguiba, alb, elegant, artistic, impresionează de sub un candelabru nu mai puțin impresionant.
N-am zăbovit în Monastir decât pentru o scurtă plimbare, dar știu că orașul e bine evaluat din punct de vedere turistic. Are plaje frumoase, are un ribat construit la sfârșitul secolului 8 (în care s-a filmat, printre altele, Isus din Nazareth, al lui Zefirelli) și o medina frumoasă, ca orice oraș arab ce se respectă. Monastir a fost fondat de fenicieni, iar romanii care i-au urmat au numit așezarea Ruspina. Mai târziu, arabii i-au apreciat locația strategică și, după construcția ribat-ului, au lansat chiar mai multe campanii împotriva creștinilor din Sicilia.
Cartagina și fantasticele băi romane
Ajungem din nou în Hammamet, pentru a petrece ultimele zile în hotelul de familie Magic Splashworld Magic Beach. Am spus-o și în primul episod: dacă ai copii mici și vrei un all-inclusive decent, în care piticii să fie fericiți, Splashworld e o opțiune potrivită. În orice altă situație, sugestia mea e să alegi altul, pentru că Hammamet are destule.
Dacă ești pasionat de istorie și ajungi în Tunisia, principala țintă ar trebuie să fie Cartagina. Am văzut Cartagina în urmă cu 15 ani și, după o nouă „descălecare”, pot spune că… e la fel. Probabil e la fel de secole, dar cu totul altfel a fost când au înființat-o negustorii fenicieni, în anul 814 î.Hr, apoi când au cucerit-o romanii în 146 î.Hr, între cele două date, Cartagina reușind să-și cucerească independența.
Având o poziție strategică, orașul a jucat un rol major în războaiele punice și în cele siciliene. Fără a intra acum în prea multe amănunte, a rămas în istorie Bătălia de la Cartagina, cea mai mare luptă dintre romani și orașul independent Cartagina, care a avut loc timp de vreo doi ani, sfârșindu-se în 146 î.Hr. cu distrugerea Cartaginei și anexarea orașului de către romani. Care, însă, l-au ras de pe fața pământului, distrugând toate clădirile și vânzând locuitorii ca sclavi.
Un secol mai târziu, Iulius Cezar, apoi Augustus, au reclădit orașul, care a reînflorit în urma comerțului cu ceramică și cereale. Atât de bine au mers lucrurile, încât la un moment dat Cartagina ajunsese al cincilea oraș al Imperiului Roman, având o populație de 300.000 de suflete.
Ce vezi în Cartagina? Ruine. Pietre. Ce simți? Fiorul istoriei. De neratat sunt Băile Romane ale lui Antoninus, un imens „spa” construit de împăratul roman Antoninus Pius, între anii 145-162, unul dintre cele trei de acest fel ridicate în Imperiul Roman. Pășind printre bolovanii imenși, nu poți decât să-ți imaginezi cum arăta o zi obișnuită de mers la… Terme, pe vremea romanilor.
Arhitecții romani erau pur și simplu fantastici. Amploarea Băilor de la Cartagina, la care se adaugă felul în care a fost conceput acest spațiu te lasă pur și simplu cu gura căscată, dacă te gândești la perioada despre care vorbim. Iar uimirea continuă după ce afli cum era adusă apa (pentru că vorbim, totuși, despre niște… băi).
În Borj Jedid se aflau niște cisterne imense, care erau umplute cu apă din Munții Zaghouan, aceasta urmând a fi transportată prin apeducte construite în perioada împăratului Adrian. Băile au fost plasate pe malul mării. O terasă în aer liber a fost construită pe latura dinspre mare a complexului, oferind oaspeților priveliști asupra Mediteranei. Marea însăși era accesibilă, grație unor scări maiestuoase care făceau legătura cu complexul.
Iar complexul avea tot ce-i trebuie. Lavatorii, piscine, locuri pentru exerciții fizice, băi (separate, pentru bărbați și femei), un bazin de dimensiuni olimpice, ba chiar și un frigidarium – o cameră uriașă, foarte răcoroasă, aflată în centrul complexului.
Dar ceea ce dădea unicitate acestui complex era faptul că, din cauza plasării lui în apropierea mării, a fost imposibil să fie construit cu fundație, iar băile să fie plasate, ca de obicei la acea vreme, în subsol. Așa că totul a fost construit pe nivele iar facilitățile au fost plasate „la etaj”, în vreme ce la sol au rămas bazinele cu rezervoarele de apă, camerele de depozitare și cele ale personalului. Așa se explică de ce în ziua de azi nu mai vedem mare lucru din bazinele și camerele orginale de odinioară: acestea s-au prăbușit, odată cu acoperișul subsolului, fiindcă erau construite la înălțime.
Esență de frumusețe tunisiană: Sidi Bou Said
Cartagina se află în imediata apropiere a capitalei Tunis. Dar și lângă cel mai frumos oraș al Tunisiei, practic o stațiune alb-albastră, pe care mulți o compară cu Santorini, dar căreia i-aș adăuga și un strop de Montmartre, pentru a-i da un plus de valoare „artistică”: Sidi Bou Said.
Dacă ar fi să aleg un loc în care să petrec o vacanță tunisiană, aș alege Sidi Bou Said. Nu pentru că ai avea foarte multe lucruri de făcut aici – practic, ai o stradă principală, lungă, pe care te poți plimba dus-întors, cu mici străduțe ce se desprind din ea, pentru a reveni imediat, cuminți, la „matcă” – ci pentru că Sidi Bou Said e unul dintre acele locuri hărăzite să-ți încânte sufletul și să ți-l cucerească la prima vedere, ținându-l captiv pentru toată viața.
Este acel nel blu dipindo del blu din cântecul lui Modugno, albastrul vopsit în albastru, care-ți aduce instant fericirea. Pesemne același lucru s-a întâmplat cu multe nume mari ale artei și literaturii, precum Andre Gide și Paul Klee, care au trăit aici și au relatat, fiecare cu mijloacele lui, despre frumusețea locului.
Există câteva locuri pe care le poți vizita în Sidi Bou Said. Centrul de Muzică Arabă și Mediteraneeană, Palatul Dar Nejma Ezzahra, Cafe des Delices. În relativ scurta plimbare prin Sidi, eu am văzut Muzeul Dar El-Annabi, o extraordinară casă tradițională, cu zeci de camere, amenajată de proprietari în așa fel încât vizitatorul să-și facă o idee despre designul caselor locale.
Unele camere conțin obiecte ce aparțin vieții de zi cu zi, în vreme ce altele oferă detalii arhitectonice impresionante, laolaltă cu obiectele aflate în curtea interioară a casei, unde te poți relaxa câteva minute în fața unui ceai. La fel de spectaculoasă e și priveliștea de pe terasa-acoperiș a casei, în care turcoazul-verzui al Mediteranei ți se arată în toată splendoarea.
De altfel, culorile îți apar la fiecare colț în Sidi Bou Said. Fie că e vorba de porțile despre care vorbeam mai sus, de ferestre, de contrastul cu albul zidurilor, de tufele de bougainvillea, de verdele palmierilor sau al pinilor. Totul e împachetat într-o mireasmă de iasomie și flori de portocali, laolaltă cu aerul mediteraneean și acel vibe autentic magrebian, prezent aici în doza perfectă. Una peste alta, fără mister, fără înțelesuri secrete, fără criptări inutile, Sidi Bou Said e cea mai frumoasă poezie rostită de Tunisia.
Tunisia, o țară deschisă
Am încheiat periplul tunisian cu un scurt tur prin capitala Tunis. Și am remarcat o dată în plus că Tunisia s-a schimbat în bine față de ultima mea vizită aici. Dintr-un indefinibil punct de vedere, oamenii par mult mai „liberi”. Par că se exprimă mai mult și mai bine. Au păreri și viziuni mai largi.
Dacă te uiți pe marile bulevarde ale Tunisului (și nu numai), vezi foarte puține femei purtând vălul islamic. Tunisia are un Minister al Femeii și Familiei, care se îngrijește ca femeia să joace un rol din ce în ce mai mare în societate. Din acest punct de vedere, e țara arabă care a făcut cele mai mari progrese. Poligamia a fost de multă vreme abolită. Încă din 1956, Habib Bourguiba a instituit libertăți esențiale pentru femeile tunisiene, precum accesul la educație superioară, dreptul de a intenta divorț și dreptul la muncă în sectoare rezervate cândva exclusiv bărbaților. Constituția Tunisiei vorbește direct despre egalitatea dintre femei și bărbați.
Altfel, Tunis e o capitală agitată și aglomerată, ca orice capitală. Din păcate, am nimerit fix în perioada Ramadanului, iar bucuria de a sta la o terasă și a ronțăi ceva în fața unui pahar era, practic, interzisă până după apusul soarelui. Am făcut clasica plimbare prin medina, acolo unde există – pentru cine nu știe – un „traseu turistic” și unul pentru localnici, diferența fiind în prețurile produselor, care oricum trebuie negociate la sânge.
În atenția celor care se duc în Tunisia să facă shopping: fiind o țară arabă, negocierea e un stil de viață. Așteaptă-te să negociezi la sânge, minute în șir, cu „spectacolul” de rigoare, al plecării și întoarcerii la locul „faptei”. În același timp, așteaptă-te la un stil agresiv de comerț: tunisienii trag de tine și ar face orice să le calci în magazin sau se te ducă „în spate” unde să-ți arate ceva și să-și cheme și frații să-ți vândă altceva.
Uneori sunt de-a dreptul prea insistenți, ba chiar apelează la trucuri enervante, așa că dacă nu vrei cu adevărat să cumperi ceva, nu-ți arăta interesul. S-ar putea chiar să-i enervezi. Negociază intens și mergi cu tupeu, până la 80% din prețul cerut inițial, chiar dacă negustorul va părea că face un atac de cord când îi spui cât îi oferi. Asta e lumea comerțului arab, adaptează-te. Poți cumpăra obiecte din piele, mirodenii, ceramică, diverse bijuterii. Varietatea produselor a crescut enorm față de acum 10-15 ani.
Aici ia sfârșit săptămâna petrecută în Tunisia. Dacă aș îndemna pe cineva să-și facă o vacanță în această țară? Cu siguranță, da, o dată-n viață. Iar argumentele pe care le aduc sunt legate de prețurile decente ale sejururilor și de faptul că vei avea parte de un decor diferit și, pe alocuri, extraordinar de frumos. Nu sunt serviciile din Turcia, nu e mâncarea din Grecia, dar dacă faci un pic de documentare și, mai ales, știi cum să-ți alegi hotelurile (recomandarea mea fiind să mergi către cele de 5 stele), vei trăi o săptămână tunisiană de care îți vei aminti oricând cu mare plăcere.
Christian Tour oferă circuite în Tunisia, 7 zile, cu avionul (cursă charter), full board, la prețuri începând de la 275 euro / persoană.
Buna ziua! Ceva recomandari si pentru zona Hammammet?
Orice informatie/ recomandare ne ar fi de ajutor!
Multumesc frumos
Bună ziua. Am scris despre Hammamet în prima parte: http://www.tuktuk.ro/2019/06/tunisia-calatorie-in-tara-portilor-albastre-hammamet-el-djem-matmata-camile/