[dropcap size=small]J[/dropcap]aponezii au doua religii majore: shintoismul si budismul. Prima e neaosa, a doua a venit din China acum multe secole. Japonezii nu sunt oameni foarte credinciosi. Si se tin departe de habotnicia religioasa. Poate ca acesta e unul dintre motivele pentru care multi nu pot afirma cu exactitate ce religie au si nici nu-si bat foarte tare capul cu asta. In Japonia se spune ca te nasti shintoist si mori budist. Ca te casatoresti intr-un altar shintoist si te inmormanteaza la un templu budist. Ca esti shinto pana pe la 40 de ani, cand incepi, incet-incet, sa-ti purifici spiritul si sa cauti pacea si relaxarea budista.
Dupa atatea temple budiste colindate prin Kyoto, trebuia sa vina si randul unui altar shinto. Un pic (mai mult) rosu-corai face bine la tonus (culoarea este vermilion, ca sa fim rigurosi). Cel mai renumit se afla in sudul orasului si se numeste Fushimi Inari. Inari este zeita orezului, sake-ului si fertilitatii (oare daca mananci orez si bei sake esti mai fertil?), e asociata cu vulpile (kitsune) si cu… eeexact, celebrele porti torii, de culoare rosu-corai. Inari are mii de altare construite in “onoarea” ei pe teritoriul japonez insa cel mai mare este cel din Kyoto. Si cel mai vizitat, in principal datorita miilor de porti torii care se intind pe versantul unui munte sacru, taind padurea acestuia si oferind vizitatorilor un senzational tunel portocaliu (ok, vermilion) in mijlocul unui decor de poveste.
Aproape ca nici nu-ti vine sa bagi in seama restul constructiilor (cladirea principala si cele auxiliare), odata ce treci de poarta principala Romon (donata in 1589 de conducatorul Toyotomi Hideyoshi). Te repezi catre portile care, la inceput, formeaza doua tuneluri paralele. Afli imediat ca miile de porti au fost donate de persoane particulare sau de companii, numele acestora fiind inscriptionate pe ele. Costul? 400.000 yeni (35.000 euro) pentru o poarta de dimensiuni mici pana la un milion de yeni (90.000 euro) pentru una mare. Pe masura ce mergi pe sub porti vei incepe sa urci. Si urci, si urci… intregul traseu se parcurge in 2-3 ore. Dar te poti intoarce din orice punct vrei, dupa cum te poti opri din loc in loc pentru a admira altare micute, elestee fermecate pe care se odihnesc ratele sau portocalele din copacii ce strajuiesc drumul. De asemenea, exista si cateva restaurante care ofera gustari traditionale, precum sushi Inari sau udon Kitsune (supa “vulpe” cu taitei), laolalta cu tofu prajit, despre care se spune ca ar fi hrana favorita a vulpilor.
La un moment dat, dupa circa o jumatate de ora de urcus (si coboras) ajungi la o intersectie (plasata cumva la jumatatea traseului) de unde poti admira o fabuloasa panorama a orasului Kyoto. Este punctul de unde densitatea portilor incepe sa scada, multi aventurieri preferand sa faca drumul inapoi. Locul ii atrage in egala masura pe localnici, care vin sa faca jogging pe treptele de sub porti sau pur si simplu sa-si plimbe cainii si sa se relaxeze intr-o atmosfera vermilion. La intoarcere ai ragazul de a admira statuile in forma de vulpi, despre care se spune ca au puterea magica de a fura spiritul uman. Deseori, reprezentarile vulpilor includ o cheie, aflata in gura animalului: e vorba de cheia de la hambarul cu orez. Fiindca, precum spuneam mai sus, doamnele vulpi sunt mari amatoare de bulgari de orez inveliti in branza tofu prajita.
Locul emana o frumusete si o bucurie iesite din comun, motiv pentru care TukTuk a concluzionat ca, daca s-ar fi nascut japonez, ar fi ales cu siguranta shintoismul, in defavoarea budismului. Fie si pentru optimismul generat de inimitabilul vermilion vopsit pe portile torii. Intrarea in Fushimi Inari este libera.
Add Comment