Catania, orașul însuflețit situat pe coasta estică a Siciliei, pare a fi într-un permanent dans cu vulcanul Etna, care domină peisajul și temperamentul locului. Fondat în Antichitate, Catania a trecut prin mâinile grecilor, romanilor, arabilor și normanzilor, fiecare lăsând o amprentă distinctă. Într-un fel tipic sicilian, Catania a îmbrățișat toate influențele și le-a transformat într-o identitate proprie, unde barocul sicilian strălucește printre relicve antice și clădiri reconstruite cu piatră vulcanică.
Pentru cei care se întreabă ce să faci și ce să vezi în Catania, lista de opțiuni pare nesfârșită. De la Piazza del Duomo, unde statuia Elefantului din lavă neagră tronează ca un simbol unic, până la teatrul grec și grădinile Bellini, orașul îmbină perfect istoria, natura și cultura. Atracțiile turistice din Catania nu sunt doar despre monumente, ci și despre atmosfera piețelor pline de viață, cum ar fi La Pescheria, unde strigătele vânzătorilor de pește sunt aproape o formă de artă. Catania te cucerește cu o energie autentică, specifică unei Sicilii care nu se teme să fie ea însăși. Hai să vedem 10 obiective turistice din Catania pe care să nu le ratezi după ce ajungi în fermecătorul oraș sicilian.
Catedrala din Catania
Catedrala din Catania, cunoscută local drept Cattedrale di Sant’Agata, este o bijuterie arhitecturală care stăpânește Piazza del Duomo cu un aer de autoritate sobră, dar fermecătoare. Ridicată inițial în secolul al XI-lea de normanzi pe ruinele unor băi romane, catedrala poartă cicatricile repetatelor cutremure și erupții vulcanice care au devastat Catania de-a lungul secolelor. Reconstruită cu o încăpățânare tipic siciliană, structura actuală datează în mare parte din secolul al XVIII-lea, fiind un exemplu de baroc sicilian, completat cu piatră de lavă din omniprezentul Etna. Cu alte cuvinte, Catedrala este o adevărată declarație de reziliență urbană.
În interior, istoria orașului se dezvăluie cu fiecare detaliu. Catedrala adăpostește relicvele Sfintei Agata, patroana spirituală a orașului, și atrage pelerini din toate colțurile lumii. În timpul sărbătorii dedicate acesteia, în luna februarie, lăcașul devine un vortex de credință și tradiții locale, transformând spiritualitatea într-un spectacol în sine. De asemenea, locul găzduiește mormântul lui Vincenzo Bellini, compozitorul preferat al Cataniei, ceea ce face ca vizita să fie la fel de plăcută pentru pasionații de istorie religioasă cât și pentru iubitorii de muzică.
Pentru turiști, Catedrala reprezintă o oportunitate de a explora trecutul tulburător și creativitatea debordantă a orașului. Indiferent că stai să admiri fațada impunătoare, te plimbi prin piața din față sau iei o pauză la una dintre cafenelele din apropiere, fiecare moment petrecut în jurul Catedralei îți reamintește că acest oraș, cu toate contrastele lui, este o poveste spusă în piatră și lavă.
Piazza del Duomo
Piazza del Duomo din Catania este inima orașului, un spațiu unde istoria, arhitectura și viața cotidiană se întâlnesc într-un spectacol urban greu de egalat. Sub protecția vigilentă a vulcanului Etna, acest loc central al orașului a fost reconstruit de mai multe ori după dezastre naturale, fiecare iterație adăugând câte o notă distinctivă de baroc sicilian. În mijlocul pieței, Fontana dell’Elefante atrage atenția imediat—așa cum probabil intenționau cei care au ridicat-o. Statuia elefantului din lavă neagră, supranumit „Liotru”, este un simbol al orașului, învăluit în legende care amestecă magia și politica medievală.
Flancată de Catedrala Sant’Agata și Palatul Episcopal, piața este un loc unde trecutul opulent al Cataniei devine aproape tangibil. Pe latura de sud se află Fontana dell’Amenano, o fântână grațioasă care pare să verse un râu subteran la suprafață, ca și cum orașul ar avea un secret prea mare pentru a-l ascunde complet. Pe lângă atracțiile vizuale, piața este și un loc strategic pentru a porni în explorarea altor obiective turistice din Catania, fie că te aventurezi pe Via Etnea, principala arteră comercială, fie că te pierzi în labirintul piețelor și aleilor istorice din jur.
Piazza del Duomo este un spațiu monumental, dar și o scenă vie a cotidianului sicilian. Dimineața, vânzătorii din apropierea pieței La Pescheria își expun marfa cu un entuziasm sonor care pare să reverbereze în tot orașul. Seara, piața se transformă într-un loc de întâlnire relaxat, unde localnicii și turiștii stau la mese mici, savurând espresso sau granita. E genul de loc unde te simți puțin mai conectat la spiritul fermecător al Cataniei.
Muzeul Diecezan
Muzeul Diecezan din Catania este unul dintre acele locuri pe care le descoperi cu un amestec de surprindere și satisfacție, acesta fiind ascuns chiar în Piazza del Duomo. Înglobat într-o clădire elegantă ce reflectă arhitectura barocă a orașului, muzeul este o incursiune captivantă în istoria religioasă și culturală a regiunii. Cu o colecție vastă de artefacte sacre, obiecte liturgice și opere de artă, acest loc te face să înțelegi mai profund rolul central pe care Biserica l-a avut în modelarea identității Cataniei de-a lungul secolelor.
Unul dintre punctele forte ale muzeului este colecția dedicată Sfintei Agata, patroana orașului, ale cărei relicve sunt prezentate cu o grijă aproape ceremonială. Vizitatorii pot admira obiecte precum bijuterii somptuoase, vase liturgice din argint și țesături rare, toate folosite în cadrul procesiunilor anuale în onoarea sfintei. În plus, muzeul oferă acces la o terasă panoramică de unde poți avea o priveliște spectaculoasă asupra Pieței del Duomo și a vulcanului Etna în depărtare, un bonus neașteptat pentru cei care îndrăznesc să urce câteva scări în plus.
Pentru turiști, Muzeul Diecezan reprezintă o oportunitate de a explora straturi mai subtile ale identității cataniene. Atmosfera sobră a sălilor muzeului este contrabalansată de poveștile captivante pe care fiecare exponat le sugerează, oferind o perspectivă autentică asupra legăturii profunde dintre oraș și credință. Un loc în care detaliile fine vorbesc mai tare decât grandoarea, iar vizita devine o experiență personală, o meditație asupra trecutului și prezentului acestui oraș fascinant.
Castelul Ursino
Castelul Ursino din Catania este un loc care îți face imaginația să zburde, chiar din clipa în care te apropii de zidurile sale impunătoare. Ridicat în secolul al XIII-lea de Frederic al II-lea, un împărat cunoscut pentru ambițiile sale mărețe, castelul era menit să apere coasta Siciliei de eventualii invadatori. Ce e fascinant, însă, e că astăzi se află la o distanță considerabilă de mare, după ce râurile de lavă ale Etnei au remodelat terenul. E ca și cum natura a decis să-i ofere castelului un loc mai retras, dar cu o doză suplimentară de mister.
În interior, Castelul Ursino găzduiește Muzeul Civic, un adevărat cufăr cu comori istorice. Vase grecești, mozaicuri romane, picturi medievale – e un amestec eclectic care te plimbă prin secole de istorie. Nu e genul de muzeu unde doar privești în tăcere; aici ai ocazia să descoperi detalii de poveste. Sălile răcoroase și arcadele gotice îți dau impresia că pășești în altă epocă, iar totul este îmbrăcat în acea atmosferă sobră, dar fascinantă, specifică vechilor fortărețe.
Dar să nu crezi că e doar despre istorie serioasă. Curtea interioară este un loc perfect să faci o pauză, să-ți tragi sufletul și să savurezi atmosfera liniștită, în timp ce soarele sicilian te încălzește ușor. Castelul Ursino e o invitație să te conectezi cu trecutul într-un mod relaxat și prietenos.
Via Etnea
Cu ochii închiși, ai putea crede că Via Etnea e doar o altă stradă mediteraneană aglomerată, dar deschide-i și vei descoperi un spectacol baroc ce se întinde pe aproape trei kilometri, cu vulcanul Etna veghind maiestuos la capătul nordic, ca un rege pe tronul său de lavă. Construită în secolul al XVII-lea după devastatorul cutremur din 1693, strada aceasta a devenit rapid coloana vertebrală a Cataniei, un amestec fascinant de arhitectură barocă siciliană, cu fațade din piatră vulcanică neagră și calcar alb care creează un efect zebrat caracteristic orașului.
Mergând pe Via Etnea, e imposibil să nu te oprești la Piazza del Duomo, unde elefantul din lavă neagră – simbolul orașului – pare să facă cu ochiul trecătorilor de secole întregi. Aici, palate aristocratice precum Palazzo degli Elefanti își etalează grandoarea, în timp ce cafenelele istorice precum Caffè Sicilia servesc de generații întregi cele mai fine granite și cassate siciliene. E aproape comic cum turiștii se opresc brusc în mijlocul străzii să fotografieze vulcanul care apare și dispare printre clădiri, creând un mic haos în fluxul constant al pietonilor și Vespa-urilor.
În timpul verii siciliene, când căldura face asfaltul să tremure, Via Etnea devine un refugiu răcoros datorită umbrei create de clădirile înalte și magazinelor cu aer condiționat. Seara, când temperatura devine suportabilă, strada se transformă într-un corso infinit, cu localnici care practică “la passeggiata” – acea plimbare tradițională de seară care pare să fie mai mult despre a fi văzut decât despre a vedea. Dacă stai suficient de mult pe una din terasele care mărginesc strada, vei observa cum aceiași oameni trec pe lângă tine de mai multe ori, într-un ritual social care face parte din ADN-ul oricărui oraș italian care se respectă.
Teatrul Massimo Bellini
Teatrul Bellini din Catania este una dintre acele bijuterii arhitecturale care te face să te întrebi cum de nu l-ai văzut mai devreme pe Instagram, dar apoi îți amintești că cele mai frumoase locuri sunt adesea ascunse privirilor.
Inaugurat în 1890 și numit după fiul favorit al orașului, compozitorul Vincenzo Bellini, teatrul este un exemplu strălucit de arhitectură în stil neobaroc, cu o fațadă care pare să spună „da, știu că sunt impresionant, dar stai să vezi interiorul”. Ironică e povestea construcției sale – a durat aproape 65 de ani să fie finalizat, un timp în care probabil s-au consumat mai multe cafele și dispute între arhitecți decât în toate cafenelele din Sicilia la un loc.
Interiorul teatrului este genul de loc care te face să vorbești în șoaptă, chiar și atunci când ești singur. Plafonul pictat de Ernesto Bellandi este o capodoperă care rivalizează cu opera interpretată sub el – reprezintă scene din operele lui Bellini, deși e amuzant că majoritatea spectatorilor își petrec mai mult timp privind în sus decât la spectacol. Acustica sălii este atât de perfectă încât se spune că poți auzi o șoaptă de pe scenă până la ultimul rând al balconului – deși probabil că acest lucru a cauzat mai multă anxietate decât bucurie interpreților care și-au uitat versurile.
Ceea ce face acest teatru cu adevărat special este modul în care a supraviețuit vremurilor. A trecut prin două războaie mondiale (aparent bombele au un respect deosebit pentru artă), cutremure și nenumărate crize economice, dar continuă să găzduiască spectacole ca și cum timpul ar fi stat în loc.
Astăzi, când nu găzduiește opere sau concerte, teatrul oferă tururi ghidate unde poți vedea foaierul regal, cu oglinzile sale venețiene și candelabrele de cristal care par să danseze în lumina siciliană. Ghizii îți vor spune cu mândrie că Maria Callas a cântat aici, deși par să uite să menționeze și momentele mai puțin glorioase, cum ar fi când sistemul de încălzire s-a stricat în mijlocul unui spectacol de iarnă și întreaga audiență a urmărit „Norma” înfofolită în paltoane.
Villa Bellini și grădina acesteia
Într-o zi toridă de vară siciliană, Villa Bellini apare ca o oază de verdeață în mijlocul orașului de piatră lavică, și nu poți să nu te gândești că cine a planificat acest parc în 1883 trebuie să fi fost un geniu al refugiului urban. La origini, grădina a aparținut prințului Ignazio Paternò di Biscari, care și-a amenajat aici propria lume de plante exotice și foișoare romantice, dar adevărata transformare a venit când municipalitatea a decis să o transforme în primul parc public al Cataniei. Au adus arhitecți din Palermo care au redesenat totul în stil romantic englez, ceea ce în Sicilia anilor 1800 era echivalentul modei haute couture de astăzi.
Intrarea principală pe Via Etnea te întâmpină cu două scări monumentale care te duc către terasa superioară, de unde poți admira orașul și, în zilele senine, vulcanul Etna. E genul de loc unde timpul pare să se dilate – seniori sicilieni joacă cărți la umbra palmierilor centenari, în timp ce adolescenți își dau întâlniri lângă fântânile art nouveau, perpetuând un ritual social care durează de generații.
Printre cele mai fotografiate atracții se numără ceasul floral, un mecanism ingenios din 1930 care încă funcționează, deși cu o oarecare libertate artistică în ceea ce privește precizia timpului – parcă pentru a ne aminti că ne aflăm totuși în Sicilia, unde punctualitatea e mai degrabă o sugestie decât o regulă.
Colecția botanică a grădinii e un amestec fascinant de specii mediteraneene și exotice, rezultatul pasiunii sicilienilor pentru tot ce e spectaculos și neobișnuit. Aici găsești ficuși giganți ale căror rădăcini aeriene creează tuneluri naturale, magnolii care parfumează aleile în primăvară și o colecție impresionantă de palmieri care par să țină umbrelă deasupra băncilor din piatră de lavă.
În centrul grădinii se află un chioșc muzical art nouveau, unde orchestra municipală încă mai susține concerte în serile de duminică, continuând o tradiție începută în Belle Époque. E unul dintre acele locuri rare unde poți să te așezi pe o bancă, să închizi ochii și să simți cum prezentul și trecutul se împletesc într-un dans lent, acompaniat de foșnetul frunzelor de palmier în briza mării.
Mânăstirea San Nicolò l’Arena
Mânăstirea San Nicolò l’Arena este genul de loc care te face să te întrebi cât de bogați erau de fapt călugării benedictini din Sicilia medievală. Cu o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați, este a doua cea mai mare mânăstire benedictină din Europa, deși senzația e că cei care au construit-o ar fi vrut să fie prima, doar că le-a lipsit spațiul.
Construcția a început în secolul al XVI-lea și, ca multe alte clădiri din Catania, a trebuit reconstruită după cutremurul devastator din 1693. Rezultatul este un amestec fascinant de stiluri arhitecturale – de la gotic la baroc sicilian – ca și cum fiecare generație de călugări ar fi vrut să-și lase amprenta asupra locului.
Clădirea găzduiește astăzi Departamentul de Științe Umaniste al Universității din Catania, ceea ce creează un contrast aproape comic între arhitectura solemnă monastică și studenții care aleargă pe coridoare cu laptopuri și căști în urechi. Dar piesa de rezistență este biblioteca, un spațiu spectaculos unde rafturile de cărți vechi se întind până la tavan, iar scările spiralate din lemn par desprinse dintr-un roman al lui Umberto Eco.
Ironia face că aceiași călugări care au adunat această colecție impresionantă de volume rare și manuscrise au fost și cei care au construit una dintre cele mai mari crame din regiune – aparent, studiul și vinul mergeau mână în mână în viața monastică.
Grădina mânăstirii este un exemplu perfect de grădină italienească, proiectată cu o precizie geometrică care ar face orice arhitect modern gelos. Centrul este dominat de un spectaculos pavilion în stil baroc, înconjurat de portocali și lămâi care parfumează aerul în timpul primăverii. Dar cea mai interesantă parte este sistemul de irigare, un mecanism ingenios care folosește gravitația pentru a distribui apa prin grădină – o dovadă că ingineria hidraulică nu era străină călugărilor benedictini.
Astăzi, grădina servește ca loc de relaxare pentru studenți, care își citesc cursurile la umbra acelorași arbori sub care odinioară călugării meditau asupra textelor sacre, deși desigur că benedictinii nu aveau în minte festivalurile studențești când au proiectat acest spațiu de contemplare.
Piața de pește din Catania
La Pescheria, sau piața de pește cum i se spune mai simplu, este genul de loc care te face să-ți reconsideri tot ce știai despre haos organizat. În fiecare dimineață, cu excepția duminicilor, spațiul din spatele Pieței Domului se transformă într-un teatru al absurdului pescăresc, unde vocile răgușite ale vânzătorilor se întâlnesc cu mirosul sărat al Mării Ionice. Ceea ce face acest loc special nu este doar varietatea uluitoare de creaturi marine expuse pe blocuri masive de gheață, ci și faptul că toată această activitate frenetică are loc pe aceleași pietre de lavă pe care negustorii își expun marfa de secole întregi.
Spectacolul începe în zori, când primii pescari își aranjează capturile proaspete în configurații care par mai degrabă instalații artistice decât standuri de pește. Caracatițe violacee sunt aranjate în spirale perfecte, sardine strălucitoare formează mozaicuri argintii, iar peștii spadă, cu boturile lor distinctive, sunt expuși ca niște trofee.
Ceea ce face această piață cu adevărat memorabilă sunt personajele ei – bărbați aspri care-și strigă marfa în dialectul catanez, un amestec savuros de siciliană și italiană care sună mai degrabă a poezie stradală decât a negociere comercială. Fiecare vânzător pare să aibă propriul său teritoriu nescris și propria tehnică de a atrage clienții, de la jonglatul cu pești până la declamații teatrale despre prospețimea mărfii.
Dacă ajungi aici în jurul prânzului, vei găsi localnicii certându-se politicos pentru ultimele fructe de mare proaspete, în timp ce bucătarii restaurantelor din apropiere își selectează ingredientele pentru meniul zilei. E fascinant să vezi cum întreaga piață începe să se golească treptat, iar spațiul este spălat cu furtunurile cu apă, pregătindu-se pentru ziua următoare.
„Secretul” cel mai bine păstrat al pieței nu sunt peștii sau fructele de mare, ci micile restaurante din jur care servesc poate cel mai proaspăt peste din Mediterană. Aici poți găsi crudo di pesce (pește crud marinat în lămâie și ulei de măsline) care te face să te întrebi de ce ai mânca vreodată pește gătit, sau pasta con le sarde (paste cu sardine) care e atât de proaspătă încât aproape poți auzi marea în farfurie.
Palazzo Biscari
Palazzo Biscari, construit pentru familia Paternò Castello, prinții de Biscari, este un exemplu perfect de exuberanță barocă siciliană post-cutremur, ridicat pe vechile ziduri grecești și romane ale orașului. Fațada sa „curată” dinspre mare ascunde un interior care pare desenat de un decorator care a avut un vis febril despre Versailles după ce a mâncat prea multe paste alla Norma.
Intrarea în palat se face printr-un portal magnific care dă într-o curte interioară cu o scară monumentală în stil rococò, probabil construită special pentru a impresiona vizitatorii și a-i face să uite că au urcat trei etaje în căldura siciliană. Adevărata bijuterie este sala de bal, un spațiu atât de încărcat cu oglinzi, stucaturi aurite și fresce, încât până și cel mai modest selfie făcut aici arată ca un portret regal.
Prințul Ignazio al V-lea, care a supravegheat mare parte din decorarea palatului, era un pasionat colecționar de antichități și om de știință amator, transformând o parte din palat într-un muzeu privat care găzduia tot felul de curiozități, de la vase grecești la fosile preistorice.
Astăzi, palatul este încă în proprietatea familiei Biscari, care organizează tururi ghidate ce îți permit să explorezi camerele principale și să descoperi povești fascinante despre viața aristocrației siciliene. Una dintre cele mai amuzante este cea despre cum prințul Ignazio obișnuia să găzduiască petreceri extravagante în sala de bal, unde invitații dansau până în zori, în timp ce în camera de alături își păstra colecția de schelete antice – un contrast care spune multe despre personalitatea eclectică a aristocrației siciliene.
Ceea ce face Palazzo Biscari cu adevărat special e felul în care reușește să păstreze vie atmosfera unei epoci în care Catania era unul dintre cele mai sofisticate orașe ale Europei, când nobilii locali concurau între ei nu doar în bogăție, ci și în rafinament cultural.
Top 10 atracții turistice din Catania – concluzie
Catania este un oraș care te derutează la prima vedere cu fațadele sale întunecate din lavă și aparenta dezordine siciliană, dar care își dezvăluie farmecul treptat, strat cu strat, ca o portocală roșie locală. Între piețele zgomotoase și palatele baroce, între cafenelele istorice și bisericile monumentale, orașul își spune povestea unei reziliențe remarcabile. De-a lungul secolelor, catanezii au transformat dezastrele naturale în oportunități arhitecturale, folosind lava care i-a amenințat pentru a-și construi cele mai frumoase clădiri și au dezvoltat o cultură gastronomică în care până și cele mai simple ingrediente devin delicatese.
Pentru a înțelege cu adevărat Catania, trebuie să accepți ritmul său aparent haotic, să te pierzi pe străduțele întortocheate care radiază din Piazza Duomo, să te oprești pentru o granita la mijlocul zilei și să admiri cum lumina soarelui transformă orașul într-un caleidoscop de nuanțe care variază de la negrul lucios al lavei la albul strălucitor al calcarului baroc.
Orașul rămâne un loc unde trecutul și prezentul coexistă într-un echilibru precar dar fascinant, unde poți să bei un espresso într-o cafenea art nouveau în timp ce privești un vulcan activ, și unde fiecare colț ascunde o nouă poveste despre reziliența siciliană în fața naturii capricioase.
Foto: Canva Pro
Add Comment