Europa

Cele mai frumoase drumuri cu mașina pe care le poți face în Germania

Mulți români își fac vacanțele urcându-se în mașina personală și pornind la drum pentru a descoperi frumusețile turistice ale Europei. Și o bună parte dintre aceștia – indiferent de faptul că trăiesc în vestul țării sau nu – aleg an de an Germania ca destinație. Motivul e simplu: Germania are de toate pentru toți, de la castele superbe, la munți, dealuri, râuri, podgorii, situri istorice și culturale, unele dintre ele aflate în Patrimoniul UNESCO, gastronomie savuroasă și, nu în ultimul rând, șosele și autostrăzi de invidiat.

Pentru cei care nu au mai fost în Germania și își doresc dar și pentru cei care au fost dar vor să revină, prezentăm mai jos cele mai frumoase drumuri cu mașina pe care le poți face în această frumoasă țară, fiecare dintre ele reprezentând o sugestie pentru petrecerea unei vacanțe de neuitat. Așadar, urcă-te în mașină și… hai la drum!

Drumul vinului

Poarta din Schweigen-Rechtenbach

Drumul vinului (Weinstraße) se desfășoară prin cea mai însorită regiune a Germaniei, adresându-se cunoscătorilor întru oenologie. Începe la Schweigen-Rechtenbach, o impozantă poartă de gresie aflată la granița cu Franța și se termină la Bockenheim. De-a lungul celor 88 km, călătorii sunt recompensați cu sesiuni de degustări de vinuri, cu festivaluri de vinuri (ce au loc toamna) și cu delicioasa gastronomie a ținutului Rinului. Ca bonus, primăvara, o încântare pentru ochi sunt lanurile de cireși înfloriți dar și viile nesfârșite care se întind de o parte și cealaltă a drumului.

Drumul poveștilor

Bremen

Poveștile copilăriei prind viață pentru turiștii care iau în piept această rută lungă de aproape 500 km, care se întinde din orașul Hanau, aflat în centrul Germaniei, până în Bremen, oraș aflat la Marea Nordului. Ruta conectează locurile în care legendarii frați Grimm s-au născut, au studiat, au trăit și s-au inspirat. Vei merge pe urmele lui Pied Piper (Hamelin), vei vizita casa Albei ca Zăpada, din Bad Wildungen și căsuța Scufiței Roșii din Alsfeld, vei face un selfie cu cei patru muzicanți din Bremen, vei vedea nu mai puțin de 20 de castele și palate și vei retrăi, alături de copiii tăi, cele mai frumoase povești ale copilăriei.

Drumul romantic

Castelul Neuschwanstein

Oricât de frumoase ar fi toate rutele Germaniei, niciuna nu se compară cu Romantische Straße (Drumul Romantic). Acest traseu în lungime de 350 km sintetizează diamatele turistice ale țării, fie că e vorba de cele naturale, culturale sau istorice. Peisaje superbe, aflate într-o continuă schimbare, la care se adaugă surprize de neuitat, fac din Drumul Romantic cea mai populară rută turistică a Germaniei. Aventura începe în orașul bavarez Würzburg și ia sfârșit în Füssen, pe parcursul ei urmând a bifa atracții precum romanticul oraș Rothenburg ob der Tauber, localitatea medievală Augsburg, istoricul Dinkelsbühl, Castelul Hamburg, Biserica Wieskirche, celebrul castel de poveste Neuschwanstein și fabulosul castel Hohenschwangau, alături de multe alte frumuseți.

Drumul Castelelor

Neckarsteinach

Pe o distanță de 1200 km, această rută propune, după cum îi spune și numele, o incursiune în lumea castelelor germane, făcând cunoștință cu legendele și poveștile acestora. Drumul începe la Mannheim, la confluența fluviilor Neckar și Rin și apoi traversează Germania până după granița cu Cehia, sfârșindu-se în Praga. Dintre bijuteriile pe care le poți vizita în Drumul Castelelor se detașează castelele Heidelberg, Bayreuth, Nuremberg și Bamberg, Castelul-hotel Clomberg, excelent conservatul oraș medieval Rothenburg ob der Tauber, orașul cu patru castele Neckarsteinach, Castelul Plassenburg din Kulmbach. În total, nu mai puțin de 70 de castele care vorbesc de la sine despre istoria medievală a Germaniei.

Drumul Alpin

Lacul Königssee

Drumul Alpin este una dintre acele rute care au darul de a stârni mai multe exclamații ca oricare alta. De la Lindau, localitate de pe malurile Lacului Constance, până la Schönau, pe malurile Lacului Königssee, cei 450 km de o incredibilă frumusețe naturală, pigmentați cu extraordinare atracții culturale, îți vor transforma vacanța într-o bucurie continuuă. Cele mai populare opriri include Bad Hindelang, Füssen, Oberammergau, cea mai renumită stațiune de schi bavareză – Garmisch-Partenkirchen, Tegernsee, Bad Tolz și, desigur, fascinanta șosea ce se întinde pe lângă Lacul Königssee, cel mai frumos din Germania. Peste 20 de lacuri, castele, palate de poveste, peste 60 de resporturi-spa, văi, munți, cabane, sporturi de aventură, drumeții, bunătăți gastronomice – nu-ți poți dori ceva mai mult într-o vacanță reușită.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!