Stiri TukTuk

Revelion 2016 in Tirol

Una dintre cele mai frumoase regiuni din Europa în care îți poți petrece o vacanță este Tirolul. Această zonă istorică, aflată în mare parte pe teritoriul Austriei și, într-o mai mică măsură pe cel al Italiei, oferă vizitatorilor peisaje incredibil de frumoase, în bună parte generate de măreția Alpilor, laolaltă cu stațiuni de schi pentru toate gusturile. Cea mai bună perioadă ce urmează pentru o vizită în Tirol este, cu siguranță, cea din preajma Revelionului, un bun prilej pentru a petrece noaptea dintre ani într-un decor de poveste. Agenția Agetur a pregătit o excursie de o săptămână în Tirol, care include câteva puncte de atracție de care te vei îndrăgosti pe loc.

tirol

Plecarea spre Austria se face cu autocarul iar prima oprire e la Budapesta, acolo unde, în cramele Borkatakomba, poți servi o cină tradițională ungurească, pigmentată cu un program folcloric de clasă. Al doilea popas este în Viena, alt oraș ”greu” al Europei centrale, pe care ai ocazia să-l vizitezi într-un tur pietonal și să-i admiri capodoperele arhitectonice, în frunte cu Catedrala Sf. Ștefan, Opera și Palatul Hofburg. Tirolul, destinația finală, te va întâmpina în cursul serii iar gazdă îți va fi stațiunea Thaur, aflată la circa 9 kilometri distanță de Innsbruck, capitala regiunii.

Explorarea Tirolului începe cu o excursie în Alpii Dolomiți, acolo unde vei vizita celebra stațiune de schi Cortina D’Ampezzo, aflată la o altitudine de 1210 metri, gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1956. Cortina are în spate o istorie bogată, ”ținută” în special de familiile de nemți înstăriți. Aerul turistic i-a fost imprimat încă din secolul 19, când devenise foarte populară printre nobilii din zonă dar și pentru cei care iubeau activitățile în mijlocul naturii. Prin urmare, fermierii locali au început să construiască hoteluri de lux și astfel, la începutul secolului 20, a luat ființă o adevărată stațiune care includea o școală de schi.

La întoarcerea din Cortina, după o vizită în orașul Bolzano, exemplu de mix perfect al culturilor italiană și germană, urmează o perioadă de petrecere a timpului în stațiunea Thaur, cu excursii opționale, una dintre ele în Bavaria, la Munchen sau cu practicarea sporturilor de iarnă, pentru care infrastructura locală oferă condiții perfecte. Cina de Revelion se servește în restaurantul hotelului, orașul Innsbruck se află în apropiere și poate fi lesne vizitat – eventual în prima zi a anului iar întoarcerea acasă se face tot prin Budapesta, cu trecere prin frumoasa zonă a lacurilor glaciare din Salzkammergut.

Pentru mai multe detalii ale acestei excursii oferite de Agetur, intrați aici.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!