EP. 2 – BANGKOKUL PE VALURI PLUTESTE
[dropcap size=small]D[/dropcap]eja e cald, tot mai cald, şi aerul probabil tot mai poluat atâta timp cât cei ce lucrează prin parcări sau îgrijesc spaţiile verzi, sunt complet acoperiţi: haine cu mâneci lungi, încălţări închise în picioare, şi pe cap pălării cu bor şi prelungiri pe spate, să acopere ceafa, şi eşarfe peste faţă, să acopere gura şi nasul. De departe ai zice că sunt apicultori şi te aştepţi să apară roiul de albine. Sufocant doar cât îi vezi, dar să mai şi rezişti aşa, în căldura lipicioasă!Retras din tumultul străzii, dincolo de canalul îngust cu apă murdară în care se reflectă spectaculos prin contrast un copac imens acoperit doar de fori albe, printre rădăcinile aeriene suspendate ale unor banyani bătrâni, câteva hamace prinse de copaci leagănă doi thailandezi moleşiţi; un altul stă toropit pe canapeaua dezafectată a unui autobuz, iar cel de al patrulea spânzură picioarele de pe un teanc de scaune de plastic pe care tocmai s-a cocoţat. Alături, două femei şi câţiva copii animă spaţiul rămas printre ligheane, o plită, câteva butoaie pentru apă, nişte lăzi, etc… cred că este reşedinţa de vară – şi vară e tot timpul-, a unei familii mai extinse. Puţin mai sus, un mic templu gătit de sărbătoare, cu intrarea direct din stradă, îmbracă în culoarea portocalie a şirurilor de vâzdoage atârnate pretutindeni, cenuşiul prăfuit al trotuarului.
Este Bangkokul necosmetizat, real, aşa cum aveam să îl percep în orice punct al lui, amestec de autentic şi modern într-o alăturare şocantă iniţial, dar pe care o accepţi înţelegând-o treptat şi definitiv. Nu ai sentimentul acela de cartier rău famat prin sărăcia pe care o afişează, aşa cum mi s-a întâmplat în ale locuri în lume, pentru că aici, în Bangkok, sărăcia e pretutindeni câte un pic, diluată în ţinuta civilizată a binefacerilor moderne ale oraşului, crescând nota de pitoresc prin contrast de forme, culori, statut.
Printre două case, o breşă spre canal, “debarcaderul” privat şi o barcă cu vârful de la prora împodobit cu ciucuri multicolori; 2000 bath de persoană şi motorul greu începe să duduie trezind elicea la viaţă.
Un canal lat, cu apa neagră, lipsit de orice transparenţă, uneşte vecinătăţile celor două maluri complet acoperite de case înşiruite, fără spaţii între ele. Uneori este prea mult spus “case”, sunt doar nişte cocioabe de scândură înegrită de vânt şi umezeală, cu acoprişuri căzute, din tablă ruginită, şi trepte strâmbe care coboară direct în apă. Rufe înşirate pe beţe de bambus, copertine de pânză şi câteva plante în ghivece spânzurate de marginea platformelor de lemn, sunt semne evidente de locuire.Unele sunt ceva mai îngrijite încercând să reziste timpului, dar brusc, între ele, apare câte o casă adevărată, curată, luminoasă, frumos vopsită, cu gard de zid şi traforuri metalice, cu grădini inundate de vegetaţie, şi care nu lasă deloc impresia ca s-ar jena de vecinătatea insalubră. Ba, mai mult de atât, barca se opreşte pentru un sfert de oră în dreptul unui templu între case, ce trebuie vizitat. Aparent comun, mic, cochet, curat, colorat, nu e unul oarecare, ci cel ce adăposteşte în clădirea din spatele statuii ecvestre de bronz aurit, relicvele regelui Taksin şi ale reginei sale. Habar naveam cine, ce, când a fost, şi pe cine să întrebi!? Greu cu engleza în Thailanda! O să îmi fac temele, acasă. Drumul de apă continuă printre casele cocoţate pe picioroange, printre peştii aproape dresaţi să ceară de mâncare (câte o franzelă), şi printre bărcile de comerţ cu amănuntul adăpostite de soare, la mal, sub câte un pâlc de copaci, aşteptând la pândă vreo barcă cu turişti, spre care se reped cât de repede la permite vâsla şi puterea barcagiţei – căci sunt numai femei-, la fel de camuflate ca şi cei din parcări; fleacuri, nimicuri, suveniruri…şi o putere mai mare sau mai mică de convingere asupra cumpărătorului. Îmi imaginez ce este la piaţa pe apă din Phuket, despre care doar am auzit, unde eşti asaltat din toate părţile de comerţul lacustru.
Nici nu te-ai obişnuit bine cu imaginea pitorească, uşor stranie a canalului, şi brusc devii parte din experienţa apelor sale care se varsă iremediabil în marele râu. Schimbarea de imagine este şocantă. Privirea scapă pe sub arcul de beton al unui pod cu parapet filigranat, şi se pierde derutată în panorama plină de opulenţă, veche şi nouă, a lui Chao Phraya River, ale cărui ape, la fel de tulburi ca şi pe canale, unesc splendoarea arhitecturii regale şi tehnologia semeaţă a arhitecturii moderne, plasându-ne în centrul unui alt Bangkok decât cel cu care făcusem deja cunoştinţă. Turlele ascuţite, poleite cu aur de la What Pho cereau următoarea noastră oprire. (va urma)
Add Comment