Nu de mult timp citeam in cartea preferata de travel despre o capitala frumos asezata pe tarmul oceanului urmand ca la doar cateva zile dupa, prietenii mei sa-mi povesteasca de cat de impresionati au fost de plimbarea cu funicularul galben pe stradutele in panta si sa ma ajute sa-mi grabesc vizita in acea mica metropola.
Da, vorbeam despre inegalabila Lisabona, destinatia in care iti faci singur propria colectie de amintiri, descoperiri artistice si gastronomice.
Nici nu ajung bine acolo si imi dau seama ca aceasta calatorie trebuia facuta cu mult timp in urma. Portugalia reuseste sa ma surprinda mereu la fiecare pas facut, odata ce ai intrat incepi dansezi pe muzica ei frenetic sau lent dupa placul inimii!
Imi place sa precizez ca Lisabona este de fapt ca o cutie cu bijuterii care aduna cu eleganta arhitectura si arta.
Indemnata de aceste aspecte, ziua mea si-a ales drumul catre doua importante monumente UNESCO, Torre de Belem si Manastirea Jeronimo. Pe masura ce inaintam observam ca cele doua constructii grandioase aveau linii asemanatoare, si anume elemente din stilul manuelin.
Mai precis, din punctul de vedere al istoricilor, Manastirea poate fi considerata unul dintre cele mai impresionante simboluri ale puterii si bogatiei in perioada marilor descoperiri geografice. Aici am aflat de la un batran care se relaxa la umbra peretelui ca, Regele Manuel I a construit-o prin anii 1502 si ca aici a fost locul in care exploratorul Vasco da Gama si-a petrecut ultima seara rugandu-se, inainte de a pleca in calatoria spre India. Locul de cult i-a fost dedicat acestuia, in cinstea descoperirii faimoasei rute maritime catre India. Tot aici s-a intors, peste ani sa-si ocupe locul de odihna eterna.
In acceasi zi, impinsa de entuziasm si curiozitate, m-am indreptat catre Bairro Alto, situat sus de tot pe un deal, motiv pentru care a mai fost denumit si Cartierul de Sus – cum altfel.
Asadar, am luat-o la picior pe stradutele inguste in panta, pe siruri de trepte care parca nu se mai terminau. Bine, nefiind obligata sa fac din acel drum un real maraton m-am putut bucura si de tot ce era in jurul meu: magazine locale care vindeau nimic sau tot, haine colorate puse la uscat pe sarma, jardiniere agatate la balcoanele caselor cu flori deschise ca sa-mi incante privirea, oameni care jucau table pe marginea drumului sau pur si simplu turisti sau localnici care stateau agatati cu zambete pana la urechi de celebrul tramvai galben care ii ducea la destinatie fara nici un efort.
Dupa ceva timp, ajunsa sus, sustin cu mana pe inima ca am fost rasplatita cu una dintre cele mai speciale panorame peste un oras din Europa. Un adevarat spectacol!
Tot aici, am intalnit turisti din toata lumea, norvegieni, germani, chiar si rusi, toti la un loc incantati si cu aparate focusate pe cladiri sau specialitati locale. Apropos de mancarea locala, foarte interesanta si gustoasa mi s-a parut Caldeirada, o tocana foarte aromata, cu fructe de mare din abundenta, peste si legume.
Spre seara, admirand soarele cum apunea peste cladiri si terase am servit la Restaurantul Telheiro, binecunoscutul vin de Porto, cu al sau gust inconfundabil care te plimba peste dealurile verzi si te mangaie cu briza oceanului.
In zilele urmatoare am vizitat Baixa, centrul metropolei, un loc foarte elegant, simetric, cu cladiri simple si arhitectura gotica, construit integral dupa marele cutremur din 1755. Aici poti face cumparaturi pentru cei de acasa, pentru ca ai magazine cochete la tot pasul.
Nu am ratat nici vizita la unul dintre cele mai mari aquarium-uri din lume. Oceanarium a fost construit chiar pe raul Tejo si ca sa ajung la el am traversat o pasarela pietionala. Este o adevarata experienta in adancurile oceanului fara nici un risc, din cele pe care le-ar implica o astfel de aventura. Am citit pe panouri speciale ca se gasesc peste 25.000 de pesti, pasari si mamifere marine. Tot acolo exista punctul central al atractiei, acvariul urias, cat 4 bazine olimpice la un loc. Pe mine una m-a lasat fara grai, dar cei mai entuziasti erau copii mici de 4-5 ani realmente fascinati de pestii imensi si colorati care le treceau prin fata ochilor.
In drumul spre hotel, am ales metroul ca mijloc de transport, Lisabona avand o infrastructura foarte bine pusa la punct. Ziceam de metrou ca l-am ales, si foarte bine am facut pentru ca de fapt este amenajat ca o galerie de arta contemporana prin care simti pulsul artistic al orasului.
In fiecare zi, in orice restaurant sau bar intram, ma puteam delecta cu un spectacol de fado. Fado este numit de localnici “muzica sufletului portughez”. Din ce am ascultat, de cele mai multe ori sunt cantece care evoca atat iubirea cat si dorul. Piesele, interpretate vocal sunt nostalgice si te imbie la sarutari lungi cu persoana iubita, pe acompaniamente fine de chitara.
Vizita mea in acest oras colorat s-a terminat cu un desert la cea mai veche cafenea din oras, construita in anul 1782. Cel putin asa mi-a povestit ospatarul de acolo. Daca este sau nu cea mai veche mai putin conteaza, impresionant pentru mine a fost ca unul dintre cele mai fine deserturi din Portugalia l-am savurat acolo, Pasteis, o delicatesa din frisca care m-a dus cu gandul la prelungirea calatoriei…
Add Comment