Aflata in centrul Italiei, regiunea Lazio este una a diversitatii, cu plaje cu nisip auriu, munti, izvoare termale, cultura si gastronomie si unde se poate veni tot timpul anului. Cu atat de multe oferte, Lazio a devenit in ultimii ani o destinatie de vacanta atractiva, mai ales in randul familiilor.
Plaje in regiunea Lazio
Aflati la mica distanta de multe locatii turistice din zona, cei care vin in Lazio au la dispozitie o selectie variata de plaje incantatoare. Cele din imprejurimi sunt locale, iar daca preferi unele mai mari, trebuie sa te deplasezi putin. Printre plajele cunoscute din Lazio se numara: Sperlonga, Anzio, Sabaudia, Circeo, Gaeta si insulele Ventotene si Ponza.
Lacuri
Lazio este o regiune impadurita si care se mandreste cu cinci lacuri vulcanice splendide: Bracciano, Bolsena, Nemi, Albano si Vico. Aici poti face baie, dar poti face si plimbari, caiac, calarie si ciclism, sau poti admira pasarile migratoare. In zona lacurilor vulcanice, va fi o incantare sa petreci o zi sau doua.
Munti
Muntii Apenini, Terminillo sau Campo Staffi ofera turistilor sansa unor expeditii in salbaticie, in sanul naturii neatinse de mana omului, dar si pe cea a admirarii unor privelisti de o rara frumusete. Acestea sunt statiunile preferate de schi ale celor care vin din Roma.
Izvoare termale
Originea vulcanica a regiunii Lazio a dus la formarea a numeroase bai termale, cele mai cunoscute fiind cele din Tivoli, Viterbo si Fiuggi, unele dintre cele mai importante centre hidro-terapeutice din Italia. Vino si relaxeaza-te la unul dintre centrele spa de aici pe durata vacantei.
Cultura si arta
Parasind Roma, capitala Imperiului Roman, Lazio se remarca prin aceea ca fiecare coltisor de aici are trasatura sa definitorie. In provincia din nord, Viterbo, Tuscia pastreaza cele mai valoroase vestigii arheologice si o mostenire culturala de exceptie a Italiei. Regiunea Lazio este impanzita de asezari medievale, necropole etrusce, resedinte si castele splendide, in stil renascentist. Fa o vizita in orasul Tivoli pentru a admira dovezile culturii si arhitecturii romane de exceptie, inca prezente in zona.
Mancare si vin
Bucataria din Lazio si Roma este una dintre cele mai populare din Italia si are la baza in mare parte, ingrediente locale. Legumele si pastaile sunt printre cele mai utilizate. Anghinarea este tipica regiunii Lazio si se prepara fie alla Giudia fie alla Romana. Alte mancaruri faimoase sunt bruschetele, asezonate cu diverse ingrediente. Dintre platourile cu paste se remarca carbonara, amatriciana si clasicele gnocchi. Tuscia aduce excelentul vin Est! Est!! Est!!! Vinurile Castelli Romani sunt fara doar si poate cele mai baute in Roma.
Fa o vizita in zona pentru a face cunostinta cu tot ceea ce are Lazio sa-ti ofere. Rezerva-ti o camera intr-unul dintre numeroasele hoteluri din zona si…vacanta placuta!
Add Comment