Focul este interesant. Priveste oamenii adunati in jurul unui foc de tabara si vei realiza usor vraja pe care o exercita focul asupra noastra. Avem o relatie atat de profunda si de intensa cu focul, asa ca nu e de mirare de ce includerea lui intr-o poza poate avea un impact extraordinar. In cele ce urmeaza vei putea afla lucruri interesante si vei intelege cum sunt aceste fotografii realizate; in plus vei primi cateva sfaturi pentru a putea face si tu la randul tau astfel de poze.
Siguranta mai intai de toate
Daca e sa folosim cuvintele pline de intelepciune ale monstrului lui Frankenstein, “Foc rau!” Caldura si fumul iti pot strica echipamentul, flacara poate scapa rapid de sub control si poate arde lucruri care nu vrei sa arda si, ceea ce este cel mai important, focul te poate ucide. O multime de informatii utile despre foc poti gasi aici, dar citeste mai intai aceste sfaturi de baza pe care ar trebui deja sa le stii si sa le urmezi!
- Planifica totul dinainte in ce priveste realizarea fotografiilor cap coada
- Gandeste-te sa faci focul undeva afara
- Nu lucra langa nimic din ce poate lua foc
- Lucreaza intr-o zona bine ventilata
- Asigura-te ca daca lucrezi undeva unde se poate intampla ceva rau, acel ceva nu este la o adica chiar atat de rau
- Si un ultim sfat pe care il stiu pana si cei de-o schioapa : Nu te juca cu chibriturile sau vei face pipi in pat noaptea
Focul are trei modalitati principale de reprezentare in poze. Poate fi subiectul de baza, un element de accentuare sau o sursa primara de lumina. In mod obisnuit, vei avea o combinatie a celor trei, dar intelegerea lor individuala este cea mai buna cale de a porni la drum.
Ei bine… schimba asternuturile si schimba-ti si hainele si porneste la drum!
Focul, ca subiect
In astfel de poze , principala atentie si concentrare este indreptata asupra flacarii (sau asupra efectelor sale) si a detaliilor care pot fi prezentate intr-o poza. In majoritatea cazurilor, vei dori sa folosesti o viteza de declansare suficient de mare pentru a ingheta miscarea, ceea ce te ajuta sa vezi cat mai bine detaliile flacarii. Ca intotdeauna, “suficient de rapid” este in stransa legatura cu ceea ce fotografiezi, dar un punct de pornire bun ti-l da o valoare de 1/250 sau mai mare. Pe masura ce creste viteza de declansare, vei avea nevoie sa folosesti o deschidere mai mare si o valoare ISO mai mare. Uneori, cel mai interesant detaliu il vei descoperi in ceea ce emite focul – urmele scanteilor, de exemplu. Vitezele mici de declansare reprezinta secretul captarii unor astfel de imagini.
Focul, ca element de accentuare
In acest tip de fotografii, flacara este un element al unui cadru mai larg. Poate fi greu sa o surprinzi, din cauza luminii suplimentare de care ai nevoie pentru a scoate flacara in evidenta, cu toate celelalte imprejurimi in cadru. In acest caz, secretul consta in a seta expunerea pentru flacara, apoi de a adauga lumina pentru restul scenei. Daca nu poti controla lumina, atunci ai nevoie sa cauti unghiuri din care sa fotografiezi, in care poti incadra flacara astfel incat aceasta sa iasa in evidenta. In astfel de cazuri este de preferat un cadru intunecat, solid, dar orice altceva iti poate oferi un contrast, functioneaza de minune.
Focul, ca sursa primara de lumina
Focul poate reprezenta o sursa excelenta de lumina, cu umbrele sale blande si culorile vii. Vitezele de declansare mai lungi, deschiderile largi si valorile ISO mari reprezinta adesea alegerea perfecta pentru a fotografia un foc de tabara. Vitezele de declansare medii sau mici pot fi folosite pe masura ce te apropii de foc si ai la indemana o lumina mai mare si mai puternica, ce cade asupra subiectului pe care vrei sa il fotografiezi. Atunci cand lucrezi cu o adancime mai ingusta a campului, combinata cu o deschidere larga, incearca sa te concentrezi asupra obiectelor care au margini contrastante (cum ar fi siluetele obiectelor stationare), mai degraba decat pe ceva ce tu consideri ca ar putea fi subiectul principal. Asta iti poate oferi o imagine de ansamblu ‘ascutita’, intrucat lumina focului va incetosa aceste margini si va inmuia umbrele obiectelor pe care le lumineaza.
Culoarea flacarii
Uita-te indeaproape la flacara si vei vede o multitudine de culori, unghiuri si intensitati, asa ca vei subscrie si tu parerii ca aceasta culoare a flacarii reprezinta un subiect extrem de complex. Ea este influentata de temperatura, de tipul combustibilului folosit, de cat oxigen exista si cat de bine se combina el cu combustibilul si multi alti factori. Acestea fiind spuse, atunci cand vine vorba despre a fotografia focul, cateva idei simple te vor ajuta sa controlezi paleta coloristica a flacarii.
In fotografiile infatisand focul, factorul care influenteaza cel mai mult culoarea flacarii este combustibilul folosit pentru ardere. Lemn, hartie, tesaturi sau orice altceva care emana o multime de particule nearse (fum) vor da nastere unor culori galben-portocalii. Brichetele cu butan, tortele cu propan, lichidele cu continut ridicat de alcool sau alti combustibili care se pot usor amesteca cu oxigenul din atmosfera, inainte de a arde, vor da flacarii o nuanta albastrie. Exista aditivi (coloranti pirothenici, mai exact) pe care ii poti procura din comert, pentru a schimba culoarea flacarii. Iar daca le ai cu chimia, aici vei afla ce componente chimice poti folosi pentru a schimba culorile.
Scoaterea in evidenta a fumului
Fumul poate adauga elemente interesante fotografiei tale, dar daca nu faci in asa fel incat el sa apara in poza, cu greu il vei putea vedea. In cele ce urmeaza, ai prezentate trei lucruri pe care le poti face pentru a scoate in evidenta fumul:
- Asigura-te ca focul tau va scoate fum. Combustibilii care ard in mod eficient (cum ar fi torte cu gaz sau alcool) pot sa nu emita foarte mult fum. Folosirea de combustibili ineficienti precum lemnul sau hartia, vor maximiza efectul fumului.
- Lumineaza fumul. O sursa de lumina care straluceste in fum poate face contururile mai solide si le poate prelungi durata de viata.
- Foloseste o viteza de declansare suficient de mare pentru a ‘ingheta’ darele de fum. O viteza de declansare mica va face ca fumul sa apara mai degraba un blur decat fum propriu-zis.
De unde poti incepe
O lumanare reprezinta o modalitate simpla si relativ sigura de invatare a secretelor fotografierii flacarilor. Ca si practica, incearca sa te familiarizezi cu cele trei tipuri primare de foc despre care ai citit mai sus – subiect, accent si sursa de lumina. Incearca sa fotografiezi serii similare si fii atent la setarile folosite pentru a “ingheta” flacara si la ce ai nevoie pentru a ilumina subiectul care sta langa lumanare. Apoi, foloseste o sursa artificiala de lumina si fa poza acolo unde poti vedea in detaliu atat flacara cat si subiectul de langa ea.
Citeste si: Cum sa fotografiezi faruri
Add Comment