N-am vazut nici o alta tara din lume care sa exceleze la capitolul transporturi asa cum o face Japonia. Japonezii sunt multi, muncesc enorm, locuiesc la distante in general mari fata de locurile lor de munca, in consecinta folosesc mult mijloacele de transport, fie ca acestea sunt trenuri, metrouri, trenuri de mare viteza, autobuze, tramvaie (in Hiroshima) sau… ricse. Mai putin, culmea!, automobilele personale.
Tokyo are peste 8 milioane de locuitori. Yokohama – 3,6. Osaka, aproape 3,7 in timpul zilei. Orase mari si aglomerate, care fac ca imaginile de la televizor, cu gari suprapopulate si angajati cu manusi albe care indeasa calatorii in vagoane sa fie cat se poate de reale. I-am vazut in actiune si nu m-am decis daca sa rad (cand stateam pe peron, privind) sau sa plang (cand eram in vagon si simteam valul extern cum imi ia aerul). In orele de varf, adica dimineata in jur de 8 si dupa-amiaza, dupa 6, garile marilor orase japoneze se transforma in adevarate campuri de lupta. Si asta in conditiile in care trenurile sunt extrem de precise si circula des.
E destul de socant, ca turist, sa te afli la 8 dimineata intr-o gara (sa spunem, statia Tokyo, din capitala) si, la un moment dat, sa vezi cum, ca la un semn, oameni din toate directiile incep sa alerge pentru a prinde un tren. Daca ar fi sa existe trei termeni care sa defineasca sistemul de transport japonez, acestea ar fi: punctualitate, servicii prompte, aglomeratie.
Cel mai bun mijloc de deplasare in Japonia este trenul. In orase si intre orase. Reteaua de trenuri acopera intreg teritoriul nipon (toate cele patru mari insule) si este detinuta, in proportie de 70%, de catre stat: Japan Railways (JR). Celelalte 30 de procente apartin unor companii private, care si-au dezvoltat retelele in special in si in jurul oraselor. Pentru cineva care viziteaza Japonia cel putin o saptamana, JR-ul este mina de aur, recomandarea TukTuk fiind sa se incerce achizitionarea unui permis JR valabil pentru 7 sau 14 zile. Pentru 7 zile, acesta costa in jur de 260 de dolari si iti da dreptul sa calatoresti nelimitat in reteaua JR, aceasta insemnand trenurile normale, trenurile rapide shinkansen (mai putin cele super-rapide, numite nozomi), autobuzele si feriboturile JR. Atentie! Permisul JR se cumpara din afara Japoniei, e valabil 3 luni de la data cumpararii, ofera posesorului posibilitatea de a face rezervari dar, odata emis, nu poate fi schimbat sau, in cazul pierderii, nu va fi inlocuit. Exista si alte tipuri de abonamente in afara de JR pass, mai ieftine, in functie de necesitatile de calatorie.
Biletele se cumpara din gari (atat pentru trenuri cat si pentru metrouri) si, in general, sunt destul de scumpe (in special cele de metrou) – putand ajunge, in functie de distanta si linie, si la 3 euro. Incearca sa nu calatoresti mult cu trenul daca ai bagaje multe, mari si grele. Aglomeratia, scarile, distantele lungi dintre peroane, iti vor transforma aventura in cosmar.
Foarte spectaculos este shinkansen-ul, trenul de mare viteza (i se mai spune trenul-glont) inaugurat in 1964, odata cu Olimpiada de la Tokyo, care a detinut multi ani recordul de viteza (acum il imparte cu TGV-ul francez). Vei merge cu shinkansen-ul la viteze de pana la 300 km/h si te vei simti ca intr-o capsula zburatoare. Ca fapt divers, shinkansen-ul Tokaido (care opereaza pe distanta Tokyo – Osaka)este cea mai aglomerata linie de cale ferata din lume, in anul 2008 transportand, de pilda, nu mai putin de 151 milioane de pasageri.
In trenuri, calatorii se simt in maxima siguranta. Nu exista compartimente, dar vagoanele sunt extrem de curate. Am vazut cum la capat de linie, inainte ca pasagerilor sa li se permita accesul in vagoane, trupe de oameni de serviciu patrund in vagoane, inarmati cu mopuri si carpe, spala pe jos, curata, arunca eventualele gunoaie, schimba tetierele, sterg manerele scaunelor si intorc scaunele spre directia de mers etc. Operatiunea dureaza zece minute, dupa care calatorii vor intra in vagoanele proaspat curatate. Fiecare garnitura de shinkansen are un vagon (numarul 2) in care se poate fuma. Am vazut, de asemenea, ce inseamna respectul pentru calatori, in timpul unei calatorii cu trenul (unul nu atat de rapid), de la Osaka la Nara. Ma aflam in primul vagon cand, in timpul mersului, conductorul a iesit din cabina lui si a executat un ritual de salut al pasagerilor. Halucinant!
In trenuri si metrouri, japonezii au trei ocupatii de baza: isi butoneaza telefoanele mobile, citesc sau dorm. E amuzant sa vezi uneori siruri intregi de oameni care stau cu capetele in telefoanele mobile (cu clapeta!) jucandu-se de zor. E si mai amuzant sa vezi barbati in toata firea, in costume negre, citind carti groase cu desene manga. Si poate si mai amuzant este sa vezi oameni care motaie dar in momentul in care trenul a ajuns in statia in care trebuie sa coboare se trezesc brusc, se ridica si ies. Asta daca nu asisti la o faza de genul unui cuplu, amandoi adormiti, trenul ajunge in statia lor, ea se trezeste, tisneste spre usa, iese, apoi isi da seama ca el inca doarme, se intoarce in tromba, il trezeste si apoi pleaca amandoi buimaci.
Comportamentul japonezilor in mijloacele de transport este exemplar. Exista locuri rezervate pentru batrani, bolnavi, gravide – si acestea se respecta. Oamenii nu vorbesc tare, aproape ca nu vorbesc intre ei, chiar daca se cunosc. Peste tot sunt inscriptii care sugereaza ca in mijlocul de transport respectiv telefonul mobil sa fie dat pe silent si sa nu fie folosit in dreptul locurilor special rezervate, de care vorbeam mai sus. In vagoane sunt o multime de reclame (multe dintre ele se incadreaza in stilul infantilo-japonez), fie pe panouri, fie difuzate pe lcd-uri plasate deasupra usilor.
In principiu, ca strain, te vei descurca in gari. Iti trebuie insa un grad mare de concentrare. Exista inscriptii si in caractere latine, chiar daca acestea sunt, de regula, mici. Cel mai bine este, insa, sa ai cu tine harti ale retelelor de trenuri si metrouri: japonezii nu prea vorbesc limbi straine iar atunci cand o fac (engleza, in principiu) vei intelege cu greu ce vor sa spuna.
Autobuzele sunt un mijloc de transport alternativ foarte bun, in special in orasele mai mici. Am mers cu autobuzul in Kyoto, oras traditional. Autobuzele nu vin chiar foarte des, au un orar bine prestabilit, nu sunt foarte aglomerate dar au un sistem invers de acces. Pasagerii urca prin spate si coboara doar pe la sofer, unde se si plateste biletul, la coborare (in caz ca nu aveai bilet cumparat dinainte). Distantele sunt lungi si ar fi bine sa te uiti atent pe harta pentru a face, unde se poate, scurtaturi schimband autobuzul.
Calatoria cu automobilul poate fi extrem de costisitoare in Japonia, tara in care se circula pe partea stanga. Autostrazile sunt scumpe (de pilda, Tokyo – Kyoto e in jur de 100 de dolari), pretul benzinei e mare si ai nevoie, pe langa permisul de acasa, de un permis de conducere international. Nu am vazut multe automobile pe sosele, dovada ca japonezii folosesc rar acest mijloc de transport.
Altfel, japonezii folosesc foarte mult bicicleta. Orase precum Osaka sunt pline de biciclete si biciclisti care, desi nu au piste speciale (ca in Olanda) se strecoara cu dexteritate printre pietoni. Si inca ceva, absolut remarcabil: de-a lungul fiecarui trotuar exista o banda de dale galbene, care prezinta linii si puncte in relief. Banda galbena exista oriunde si se continua atat in gari cat si in hoteluri, pana in fata receptiei, ea avand rolul de a ghida persoanele nevazatoare. Si cand spun oriunde, ei bine, asta inseamna ca e nelipsita.
TukTuk recomanda: achizitionarea unui permis JR, in cazul unei sederi de minim 7 zile in Japonia. E scump, dar face banii.
Add Comment