Un drum in Tara Hategului nu inseamna doar rezervatia de zimbri sau celebra Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Bine, probabil ca daca te duci in Hateg si vrei sa vizitezi ceva, cele doua obiective de mai sus vor fi, pe buna dreptate, primele pe lista. Cu toate astea, nu uita ca in zona exista una dintre cele mai frumoase biserici din Romania, asa ca dupa ce treci de orasul Hateg abate-te din drum, pe o distanta de 10 kilometri, pentru a ajunge in satul Densuș.
Acolo vei gasi foarte usor biserica. Intri pe poarta (in principiu e deschisa, daca nu, poti chema o vecina care va veni cu cheia), urci scarile ce traverseaza o mica livada combinata cu un cimitir si ti se iveste imediat superbul lacas de cult. Daca ai norocul sa ajungi în Densuș intr-o zi insorita, vei remarca deindata superbul contrast facut de zidurile vechi pe cerul albastru. Biserica are o istorie confuza: se pare ca a fost initial un mausoleu ridicat de romani in cinstea generalului Longinus Maximus, pierit in luptele cu dacii. Alte variante vorbesc despre faptul ca pe acest loc ar fi existat un lacas de templu inca dinaintea sosirii legiunilor romane. Descoperiri recente releva insa ca biserica din Densuș n-ar avea decat circa 800 de ani vechime, datand din secolul 13.
Primul lucru care te frapeaza cand ajungi langa ea e materialul de constructie. Biserica pare facuta din bucati neomogene. Piatra slefuita predomina, insa la baza stau coloane romane de sustinere si bolovani verticali (materiale aduse de la Sarmizegetusa) – ai impresia ca la constructia ei au contribuit mai multi artisti, diferiti ca stil si cu idei diferite, intregul rezultat fiind, totusi, superb. E drept, edificiul a fost restaurat in anul 2000, insa in mod inteligent – nu-ti lasa nici o secunda aceasta impresie. Intrarea e libera iar preotul pare un om deosebit (am aflat ca s-a opus introducerii unei taxe de vizitare). In biserica se tin slujbe duminica, fapt care a facut sa se scrie despre ea (probabil nu e chiar adevarat) ca e cea mai veche biserica din Romania in care se tin slujbe.
Interiorul e mai mic decat ti-ai putea inchipui, simplitatea fiind cuvantul de baza: patru coloane centrale, sustinute de lespezi imense pe care se afla numeroase inscriptii. Pe un perete se afla o pictura, pe fond albastru, ce dateaza din prima jumatate a secolului 15, semnata simplu “Stefan”. Extraordinara este insa atmosfera care invaluie locul. O incredibila senzatie de liniste te cuprinde inca de la urcarea scarilor si, pe masura ce imbraci cu privirea biserica apoi, evident, o inconjori cu pasul si patrunzi in interior, devii sclavul benevol al unui abandon de sine chemat de linistea post tumultuoasa a unor vremuri indepartate. Toate aceste lucruri fac din micuta biserica din Densuș o adevarata bijuterie a Tarii Hategului.
[…] noi, această bijuterie situată în satul Densuș este obiectivul turistic numărul unu din Hațeg. Și asta nu doar […]