De o saptamana m-am intors din Creta, sau asa-zisa “Insula a Luminii”. M-am simtit impresionata de naturaletea pur greceasca si dorinta localnicilor de face totul cat mai placut si relaxant pentru oaspetii sai.
Am ajuns dupa-amiaza si dupa ce m-am cazat la hotel mi-am propus sa incep cu una dintre cele mai interesante si incredibile atractii ale cretanilor. Palatul Regal minoic Knossos, vechi de mai bine de 2000 i.Hr., construit pe o suprafata cam cat vezi cu ochii si chiar mai mult (aprox. 75ha), unde am aflat ca locuiau aprox. 12.000 de oameni. Acolo legendele te invaluie si te imbraca in costum de mister elen inca de pe timpul minotaurilor.
Una dintre cele mai vechi legende ale lor este aceea a labirintului cu al sau terifiant gardian, Minotaurul, o creatura cu cap de taur si trup omenesc. El a fost rodul pasiunii dintre sotia regelui Minos, Pasiphae, si a celui mai frumos si aprig taur, vazut in chip de om, de catre aceasta. Infuriat fiind de sotia sa, a inchis minotaurul intr-un labirint special construit si a asuprit localnicii din Atena cu trimiterea jertfelor umane in Creta, pana cand razboinicul Tezeu (fiul regelui Egeu), ajutat de frumoasa lui iubita, Ariadna (fiica lui Minos din Knossos) a venit si s-a luptat cu minotaurul pe care l-a ucis si astfel a scapat Atena de sub jugul regelui cretan.
Plimbandu-te pe aceste locuri surprinzi cu ochii mintii si ai imaginatiei scenele de lupta, viata minoilor in urma cu 4000 de ani dar si a reprezentantelor sexului frumos care in acele vremuri mitologice aveau drepturi egale cu barbatii si bineinteles erau adorate de catre acestia.
Revenind in zilele noastre si desprinzandu-ma cu greu din trecutul glorios al Palatului Knossos, imi continui calatoria spre Heraklion, capitala moderna a Cretei, unde zumzetul turistilor si al localnicilor care misuna pe strazile inguste te fac sa-ti doresti sa te pierzi printre ei si sa savurezi un pahar cu ouzo pentru barbati sau fresh de portocale pentru domnisoare.
Spre seara m-am plimbat pe frumoasa faleza a statiunii Malia unde am intalnit multi turisti de prin toate colturile lumii, incredibil de pusi pe distractie, veseli, indragostiti, imbatati atat de femeile frumoase cat si de alcoolul pus la dispozitie de multe ori gratuit de catre cretanii de la taverne, pentru a-i atrage la ei in local, insa cel mai important era ca toata lumea se simtea bine, fara bariere puse, se simtea in vacanta mult visata.
Dimineata am plecat devreme de la hotel, inspre Insula Spinalonga, situata la aprox. 50 de min cu vaporul de portul din Agios Nikolaos.
Aceasta insula a trecut prin multe transformari, dat fiind faptul ca diferite popoare au ocupat-o decenii la randul. Mie mi-a placut pentru ca imbina stilurile dobandite pe parcurs de la cretani, venetieni, turci si iar cretani. In aceasta ordine a si fost cotropita si redobandita.
Istoria acestui loc este tumultoasa si de cele mai multe ori cei care au ocupat-o au dorit sa-si puna amprenta, astfel incat au dezvoltat armonios locul, lucru care te face sa te gandesti la diversitatea culturala, la importanta si atentia pe care au acordat-o detaliilor arhitecturale fiecare popor care a locuit in aceasta fortareata grandioasa.
Revenind in Agios Nikolaos, mi-am facut cumparaturi de la cateva magazine foarte cosmopolite. De fapt, din toata Creta, aici mi-a placut cel mai mult, pentru ca era locul in care andocau vasele de croaziera venite de la mile departare, si vedeai coborand sau fluturandu-si mainile oameni fericiti, fara griji – poate singura lor grija, aceea de a-si cumpara cat mai multe suveniruri.
Pentru mine, Agios Nikolaos este un oras minunat, asezat in Golful Mirabello, care se lauda nu doar cu unul, ci cu doua porturi: un incantator port pescaresc situat chiar in oras, dar si un port interior care in realitate este de fapt un lac. Marginit de cafenele in aer liber, se spune ca acesta ar fi lacul in care facea baie zeita Athena – tot aici si eu, am baut o cafea savuroasa si am admirat trecatorii, caci baia i-am lasat-o zeitei…
Pentru restul zilelor si pentru ca erau disponibile aproape la orice colt de strada, mi-am inchiriat o masina si am decis ca restul vacantei sa ma bucur de toata insula avand independenta din punct de vedere al transportului.
Astfel am ajuns si in Elounda, imediat langa Agios Nikolaos. Aici m-am cazat doua nopti, m-am relaxat si incarcat cu energie. Aceasta zona fantastica, cu hoteluri construite integral cu vedere la mare si la insula Spinalonga are cele mai exclusiviste servicii de pe intreaga Creta. Elounda este un loc aparte iar impreuna cu Agios Nikolaos, creeaza o parte a insulei foarte moderna si cu mult rafinament.
Incetul cu incetul am ajuns sa vad cam toata insula si desi este considerata cea mai mare insula a grecilor, Creta, per ansamblu, poate fi inconjurata cu masina in cateva ore. M-am plimbat in Rethymnon, unde am vizitat vechea fortareata venetiana – cea mai mare constructie a lor de aici, am admirat navoadele pescarilor si eforturile lor de a prinde cat mai mult peste ca sa aiba dimineata ce vinde in piata, ca apoi spre finalul vacantei sa ajung si la seara cretana.
Seara cretana a avut loc la 600 m deasupra nivelului marii, pe munte, intr-un catun. Parerea mea este ca aceasta experienta surprinde poate cel mai bine traiul zilnic al localnicilor. Cu ajutorul dansului si al costumelor populare, traiesti pentru 3 ore, cu zambetul pe buze si palmele mereu in aplauze, momente de calitate, simple ca si povesti, dar atat de complexe si de frumos explicate prin dansuri traditionale. Odata ce ai ajuns in Creta, aceasta experienta nu trebuie ratata. Este una dintre cele mai frumoase amintiri de acolo.
In final, as avea mult mai multe de povestit despre locurile fascinante din Creta, insa am invatat ca Grecia nu se povesteste, ci se traieste pe propria piele!
Pentru oferte de vacanta in Creta, intra AICI: http://vacante-chartere.ro/
Add Comment