Undeva intre Kyoto si Osaka, la o ora de mers cu trenul, se afla o turma de caprioare cu rezidenta intr-un oras: Nara. Probabil japonezii s-ar supara daca ar auzi de o asemenea abordare legata de prima lor capitala (anul 710), dar, sorry, nu m-am putut abtine: in Nara, inainte de templele si frumusetile orasului, faci cunostinta cu caprioarele.
Animalele impanzesc parcul orasului, oferind vizitatorului un tablou idilic. E ca si cum te-ai plimba printr-un oras plin de maidanezi, doar ca acestia sunt… caprioare. Stau in palcuri, vin pe langa oameni, cer de mancare, dau cu botul, intra in magazine, se freaca de copaci, uneori se bat in coarne. Legenda spune ca anticul zeu Takemikazuchi a ajuns in locul pe care se afla astazi Nara calare pe o caprioara alba, pentru a veghea lucrarile la constructia noii capitale Heijo-kyo (numele initial al orasului). De atunci, caprioarele au fost privite ca protectori ai urbei (si tarii) dar si ca soli ai pacii. Daca europenii au porumbeii, japonezii au caprioarele. E mai distractiv. Macar pentru ca, de pilda, le poti cumpara biscuiti de la chioscurile special amenajate si le poti hrani in voie. Sigur, unele semne avertizeaza ca pasnicele animale pot musca daca sunt prea infometate sau prea ispitite cu mancare. Pacea cere si sacrificii.
Asa cum spuneam, Nara a fost prima capitala a Japoniei. Din anul 710 pana in 784, cand calugarii budisti din oras devenisera atat de influenti incat guvernul a decis ca e mai bine sa mute capitala la Nagaoka. Cei 74 de ani au marcat insa nasterea culturii japoneze (influentate, e drept, de cea chinezeasca): mestesuguri, literatura, religie si arhitectura. Pe fondul infloririi budismului s-au ridicat o multime de temple si alte edificii – pagode, palate, altare. Iar parfumul Japoniei traditionale s-a pastrat pana in ziua de astazi cand, se spune, daca vrei o gura de aer japonez antic e musai sa vizitezi Nara. Mai ales ca multe dintre cladirile istorice au ramas intacte, scapand de bombardamentele din timpul razboiului.
Cel mai impozant obiectiv este, fara-ndoiala, templul Todaiji, construit in anul 752 in plina efervescenta budista, devenit rapid atat de influent in politica guvernamentala incat a fost nevoie, asa cum spuneam mai sus, de mutarea capitalei la Nagaoka. Am ajuns la Todaiji dupa un drum prin parcul central, in care caprioarele isi faceau veacul, intrebandu-ma unde se duc noaptea aceste creaturi blande. Sau cine le da de mancare (in afara de turisti). Sau cine asigura un minim de confort sanitar, in cazul imbolnavirii lor sau a unei eventuale molime. Cum raspunsurile la aceste intrebari faceau parte din gama “cine curata gunoaiele din Tokyo, in conditiile in care cosurile de gunoi sunt mai rare ca wc-urile de pe luna?” le-am abandonat rapid: cineva se ocupa, de asta sunt sigur.
Todaiji e un templu urias, fiind cea mai mare constructie de lemn din lume! Actuala versiune este o reconstructie facuta in 1692 si reprezinta, ca marime, doar doua treimi din varianta originala.E imens si nu doar pentru ca adaposteste cea mai mare statuie de bronz a lui Buddha din Japonia dar si pentru ca in interior se afla multe alte lucruri. Legenda spune ca la constructia statuii au luat parte nu mai putin de 2,6 milioane de oameni insa numarul este, foarte probabil, exagerat din moment ce intreaga populatie a tarii la acel moment era abia la jumatate. Problema a fost ca, la finalul constructiei lui Buddha (in anul 751) productia de bronz a Japoniei se epuizase (si asa avea sa ramane multi ani) iar tara era aproape falita. Cu toate astea, ceremoniile de inaugurare a statuii au fost fastuase, la ele luand parte insusi imparatul dar si o multime de calugari si ambasadori sositi din China, India si alte locuri indepartate. Chiar in timpul ceremoniei, ochii lui Buddha au fost “deschisi” de catre un preot indian care ii picta folosind o pensula uriasa, catarat pe o platforma. Oaspetii au primit o multime de daruri, inclusiv pensula. Statuia fusese instalata in holul principal iar templul avea sa cunoasca, de-a lungul timpului, pe langa o imensa popularitate, si vicisitudinile naturale atat de comune pentru istoria Japoniei: cutremurele si incendiile. Cu toate acestea, ultima versiune dateaza, precum spuneam, din 1692, fiind remarcabil de… veche fata de alte cladiri japoneze reconstruite mult mai recent.
Intrarea in templul Todaiji se face printr-o poarta uriasa, “pazita” de doi gardieni inalti de 8 metri (regii Benevolent). Dupa parcurgerea aleii centrale urci treptele care dau direct in holul principal, acolo unde te intampina imensa statuie de bronz si cupru (Daibutsu – Marele Buddha), care cantareste 250 de tone, are 30 de metri inaltime si are “parul” facut din 996 bile de bronz. Ii admiri maretia, tragi si-un clopot budist ca sa-ti anunti prezenta si continui plimbarea prin templu pentru a ajunge la o alta atractie si anume un stalp de sustinere din lemn, aflat in partea din spate, care are in interior, la baza, sapata o gaura stramta. Se spune ca cel care reuseste sa treaca prin acel orificiu se va ilumina si va avea un loc garantat in Nirvana. Sigur, doar copiii si, eventual, femeile foarte slabe pot incapea, dar asta nu-i impiedica pe majoritatea vizitatorilor sa incerce, in amuzamentul general. Ma intreb daca a ramas cineva blocat vreodata acolo,acest lucru fiind foarte posibil.
La iesirea de la Todaiji am facut drumul inapoi, trecand din nou printre caprioare pe o strada comerciala plina de tarabe cu diverse specialitati locale, de la vata pe bat (care se vinde in punga) pana la caracatita prajita pe plita. Nara este un orasel cu adevarat special si, dincolo de sutele de caprioare care ii pazesc comorile, emana acel aer japonez pe care multi dintre noi l-am simtit razbatand din scrieri precum Shogun.
[…] merge catre altarul shinto -drum de 10 minute pe care-l vei parcurge printre caprioare salbatice, de tipul celor din Nara (sunt peste 2000 aici). Situata intr-un decor natural exceptional, insula emana liniste si mister. E […]