Răbdarea e amară, dar fructul ei e dulce, spunea Aristotel. Din orașul antic în care s-a născut marele filosof și până în Pieria, următoarea regiune pe care urmează să o scotocim în Grecia de nord, sunt aproape 200 de kilometri, pe care îi parcurgem cu răbdare în două ore și jumătate. Mai exact, trebuie să ajungem în Litochoro, localitate de la poalele Muntelui Olimp, în apropierea țărmului Mării Egee.
Litochoro e un fel de avanpost al zeilor, un orășel autentic macedonean, cu rădăcini în secolul 14. E vizitat deopotrivă de greci și de turiști, nu doar pentru că există uriașul magnetism produs de localizarea la poalele legendarului munte, ci și fiindcă e varianta perfectă pentru cei care vor o vacanță montano-litorală, marea aflându-se la doar 6 km distanță.
Descinderea o facem în centrul orașului, care e un fel de Bușteni la puterea a zecea. Pentru că am schimbat regiunea, schimbăm și comitetul de primire, așa că, de această dată, suntem întâmpinați de o adevărată delegație, în care Anna Mparaliakou și Iraklis Tzitlakidis vor fi gazde bune pentru cele aproape trei zile petrecute în regiunea Pieria.
Începem în forță. Anna „I’m your man” propune o mică plimbare prin canionul Enipeas, care se întinde la poalele Muntelui Olimp, și care a fost botezat după numele râului ce curge prin el. Cum ai putea să refuzi așa o ocazie, în special când încep să te macine durerile de spate? Canionul (sau Cheile) Enipeas reprezintă principala poartă de intrare în Parcul Național Olimp, existând câteva trasee – mai ușoare sau mai dificile (cel mai popular, E4, se parcurge în circa 6 ore) – pentru cei care se aventurează la o discuție cu zeii. Cum astăzi zeii par să aibă program redus, rămânem la poale și ne comportăm ca niște nevrednici muritori de rând, mergând doar circa 20 de minute pe o potecă bine amenajată, admirând frumusețea naturii și, în final, o cascadă primită mai degrabă ca bonus de eroism pentru cei cu probleme la coloană.
Șarmul Vechiului Pantelimon
Înainte de orice altceva, o scurtă punere în temă pentru cei care au de gând să-și facă drum de vacanță în această parte a Greciei. Regiunea Pieria (parte a mai vastei regiuni Thesally) se află în partea de sud a regiunii grecești Macedonia, fiind scăldată de apele Mării Egee. Precum spuneam, Muntele Olimp, cel mai înalt vârf montan al țării (despre care vorbim ceva mai jos) se înalță în sudul Pieriei, iar diamantele turistice ale regiunii sunt domeniul schiabil Elatochori (unde o poți lua la vale pe pantele legendarului munte), localitățile Elatochori și Litochoro – importante destinații de iarnă pentru greci -, stațiunile litorale Platamonas și Katerini Beach (supranumite „Mamaiele grecești” din cauza – sau… datorită, depinde cum consideri – hoardelor de turiști români care le împânzeau pe vremuri) și pitorescul sat Panteleimonas.
Cum litoralul nu intră în vederile noastre la ceas de noiembrie, fie el și timpuriu, ne îndreptăm cu avânt revoluționar către Palios Panteleimonas, așezare tradițională de pe pantele Muntelui Olimp, aflată la altitudinea de 500 de metri. E duminică după-amiaza și te-ai aștepta ca în această perioadă a anului să te plimbi liniștit pe străduțele pietruite ce par să facă parte din jocul Sus-Jos. Ei bine, însă, în Vechiul Pantelimon (ca să-i românizăm numele) e o frenezie incredibilă. Taverne și cafenele, pline ochi, cu terase la care oamenii mănâncă, beau și se veselesc, fără distanțări sociale și măști, ca în vremurile bune.
O atmosferă idilică. Găsim cu greu o cafenea cu locuri libere, comandăm o cafeluță grecească (dintr-aia clasică, în care zațul rămâne pe fundul ceștii ca un martor tăcut al crimei), adăugăm un platouaș cu dulcețuri din tot felul de fructe, un pahar cu apă plată și o conversație lejeră. E tot ce trebuie pentru acest decor superb.
Artizanii din regiunea Epir au ridicat la sfârșitul secolului 14 primele case din Vechiul Pantelimon – un amestec de arhitectură macedoneană cu elemente epiriene. Aceste case, cu aspectul lor special, impozant, restaurate după 1991, au făcut ca localitatea să fie declarată „monument național”. Sunt case de piatră cu bârne de lemn și balcoane mici, din același material, ridicate de-a lungul aleilor pietruite și înguste, în care, adesea, își fac loc maiestuoșii platani. Adăugând biserica impresionantă, elementele de decor – ghivecele cu flori, mai mici sau mai mari, statuetele, brăduții ș.a.m.d. – rezultă un sat ca-n povești, lipsit de prezența mașinilor, care sunt interzise, dar plin de farmec și cu o personalitate puternică.
Sigur, având în vedere că această zonă a Greciei a devenit independentă mai târziu cu o sută de ani decât alte regiuni, acum două secole lucrurile nu stăteau la fel. Turcii erau la putere, iar regiunea din jurul castelului Platamonas (aflat mai la vale de Vechiul Pantelimon) era măcinată de holeră și ciumă, după cum descrie comerciantul german Ascab Lutteroth Linnich, aflat în drum spre Salonic, în anul 1813.
Din fericire, azi nu mai avem parte de otomani, ciumă sau holeră aici, doar Covidul fiind cel care îndrăznește să mai supere locul (cu speranța că și acesta se va duce, precum celelalte molime).
Încă fermecați de vibe-ul acestui sat montan aflat la doar 5 km de plajă, pornim mai departe în aventura pieriană, pentru a încheia seara de duminică în… familie. Gazdele noastre ne duc în gospodăria unor frați vrednici (George și Michael Polycros), din satul Skotina, care au o micuță cramă și un „cazan” de tsipouro. Un bun prilej de a ne reaminti că tsipouro se face inclusiv din miere și coarne, și de a gusta din preparatele puse ad-hoc pe masă de numeroasa familie, bucuroasă de oaspeți.
Pe pantele Muntelui Olimp
A doua zi, luni, e cel mai bun prilej pentru a merge în audiență la zei. Nu, nu aveam să urc până pe vârful Muntelui Olimp, pentru a gusta o cupă de nectar, dar nici departe nu aveam să fiu. Ca să anticipez un pic, cupa de nectar am băut-o, metaforic vorbind, în vizita pe care i-am făcut-o, în miezul zilei, doamnei Sophia Mavridou, viceguvernator al provinciei Pieria. O „pietricică” adăugată la podul prieteniei româno-elenă. Asta pentru că eu însumi am rădăcini grecești, prin prisma stră-stră-stră-bunicului care a ajuns pe Dunăre, la Brăila, la sfârșitul secolului 19. Motiv pentru care, Giorgos Stafylakis, directorul EOT România (și strașnic partener de drum), va încerca pe durata călătoriei noastre să-mi găsească „rădăcinile”, după unicul element avut la dispoziție: numele Zidros. O misiune aproape imposibilă, dar care avea să scoată la iveală câteva revelații demne de luat în seamă.
Revenind, începem povestea zeilor în Centrul de Informare Turistică a Parcului Național, din Litochoro, unde facem cunoștință cu ghida noastră „olimpiană”, Themis Nasopoulou. Themis povestește despre zona Muntelui Olimp, iar dragostea i se revarsă pe chip deși sufletul îi e marcat de o grea pierdere cauzată de Covid. Sedimentez multe informații despre Muntele Olimp, de la cele 26 de specii de plante endemice care cresc pe el (inclusiv una carnivoră) până la faptul că zona e Parc Național din anul 1938, de la numele care s-ar traduce prin „veșnic strălucitor” la înălțimea maximă – 2917 metri, consemnată pe Mytikas (unul dintre cele 52 de vârfuri ale masivului) și, evident, la cei peste 200.000 de oameni care-l vizitează anual.
După cursul teoretic, predat de Themis -cu-codițe în Centrul de Informare, trecem la lucruri practice. Iar primul popas e la un reper ortodox al zonei: mânăstirea Sfântul Dionisie (cea nouă, pentru că Sf. Dionisie cea veche – ridicată în 1542 de către călugărul Dionisie – a fost distrusă de bombardamentele nemților, în cel de-al Doilea Război Mondial – vom ajunge și la ea, dar nu vom vedea prea multe fiindcă se afla în plină, și molcomă, restaurare).
Cea Nouă, așadar, se află la circa 3 km de Litochoro, pe drumul ce duce către Prionia (1100 m altitudine, locul de plecare pe numeroasele rute de drumeție de pe Olimp), la o altitudine de 800 de metri. Practic, mânăstirea aceasta a fost construită (în 1950) la 15 km de cea originală, dar în ciuda acestui lucru și-a câștigat de la bun început popularitatea prin splendida arhitectură bine înglobată într-o locație… sfântă. Pe lângă metohul Skala, aici se află locuințele călugărilor, un loc de servit masa, diverse săli, o bibliotecă și un muzeu foarte interesant, în care am descoperit o tipsie de argint, cadou pentru vechea mânăstire de la însuși voievodul Moldovei, domnul Ștefan cel Mare.
Mânăstirea Sf. Dionisie cea veche, până la care faci încă vreo 20 de minute cu mașina (la 15 km distanță de cealaltă), e construită ca o cetate, pe un platou montan, fiind înconjurată de un zid înalt și de un turn de apărare. În incinta acestui spațiu există o biserică principală (Catholiko), în jurul căreia străjuiesc patru capele. Una dintre acestea (cea din nord-vest) adăpostește rămășițele Sfântului Dionisie, care își lasă „brandul” încă de la intrare, printr-o frumoasă și bine-conservată frescă.
Între cele două mânăstiri am trecut în revistă o cascadă, apoi am urcat și mai sus, în punctul numit Prionia, despre care spuneam că e un important „nod” al traseelor destinate celor care se avântă pe Muntele Olimp. L-am bifat mai mult ca să aflu de existența lui, fiindcă timpul avut la dispoziție și condiția fizică precară m-au oprit de la acte de vitejie montană.
Zona Olimpului este una fabuloasă. Iubitorii muntelui au numai motive de satisfacție, fie că sunt mai „liniștiți” și aleg doar plimbările pe poteci de munte, fie că zbârnâie adrenalina în ei și vor să zboare cu parapanta, să facă mountain bike sau pur și simplu să schieze.
Vom vorbi și despre schi imediat, dar înainte de asta… să facem o mică baie de cultură antică, la situl arheologic Dion. Ce-ar fi Grecia fără anticele ei ruine și fără muzeele în care ai impresia că au adus toate pietrele și sculpturile acelei epoci? Nu altfel stau lucrurile la Muzeul Arheologic Dion, unde afli, de fapt, cum au stat lucrurile istorice antice în regiunea Pieria.
Inaugurat în 1983, în urma excavațiilor care au relevat orașul fortificat ce a existat pe aceste locuri din secolul 6 î.Hr. în secolul 5 d.Hr., muzeul expune o serie de artefacte descoperite în zona Muntelui Olimp, în situl arheologic Leivithra și în alte zone din Pieria. Mai exact, ce poți vedea în el, printre altele? Statui legendare – statuia lui Dionysos, ale fetelor lui Asklepios (zeul medicinei), ale zeițelor Isis și Afrodita – , capul lui Demeter, capul lui Hercule, capul lui Zeus, monede, vase, mozaicuri, precum și cea mai veche orgă din lume. O orgă hidraulică, descoperită în urma excavațiilor din 1992, care datează din secolul 2 d.Hr. și care este cel mai important expozat al muzeului, aceasta fiind corespondentul instrumentelor menționate de Heron din Alexandria (matematician grec) și Vitruvius (scriitor, arhitect și inginer militar roman). Orga a fost inventată deinginerul Ctesibius din Alexandria, în secolul 3 î.Hr.
Modul în care era concepută și în care funcționa această orgă, care a fost numită Hydraulis de Dion, este uluitor. Tuburile ei sunt aranjate pe două rânduri și decorate cu inele de argint – sunt 24 și încă 16, mai înguste. Orga funcționează prin comprimarea aerului care este introdus grație unor pistoane laterale, printr-un container cu apă, pentru a egaliza presiunea. Sunetul este polifonic și rezultă în mod diferit de la un tub la altul, în funcție de lungimile acestora. Este un sunet plăcut, care se auzea adesea în temple, teatre, hipodromuri, târguri și chiar la curtea imperială romană. Din păcate, răvășitoarele raiduri ale barbarilor au dat uitării această orgă, care a fost însă repusă pe firmament în Bizanț, într-o formă care nu mai făcea necesară prezența apei.
Și acum, îmbibați de farmecul Antichității (și după o scurtă trecere prin situl arheologic pentru a vedea vestigiile Teatrului Elenistic), mergem să degustăm niște krasaki. Mai întâi un rosé la crama Kourtis, din satul Rachi, continuat cu altă suită de vinuri băute la ceea ce eu am considerat a fi cea mai gustoasă masă din expediția prin Grecia de nord. Ea s-a săvârșit în gospodăria patronului cramei, transformată și aceasta într-un fel de pensiune agro-turistică. Kourtis Apostolos produce vin (de mare calitate, parol!) și îl vinde, în bună măsură, direct celor care îi trec pragul sau vin special să cumpere din satul Rachi. Restul îl exportă în Germania, Italia și Belgia și tare rău îmi pare că nu îl putem găsi și în România.
Cât despre ce a oferit omul la masă, curcubeele de pe cerul gurii apăreau în valuri. Și acum, când scriu articolul, îmi amintesc de salata de sfeclă fiartă, cu iaurt și nuci sau de incredibilii cârnați. Dacă te afli vreodată prin zonă, cu o mașină, treci prin satul Rachi și oprește-te la Kourtis! Nu vei regreta.
Schi… ipotetic pe pârtiile din Elatochori
După o noapte de cazare la un hotel foarte simpatic – Pierion Musses, din satul Elatochori, cu gazde admirabile (aici am aflat, de pildă, despre supa de trahana, pe care grecii o mînâncă dimineața, și am realizat de la ce provine numele lui Zaharia Trahanache, din O scrisoare pierdută. Trahanaua este o cocă frământată cu ou și iaurt sau lapte bătut, care se mărunțește și se pune în supă) – , ultima zi în Pieria începe cu vizitarea domeniului schiabil Elatochori. Îți vine sau nu să crezi… și grecii schiază! Și asta pentru că au munți frumoși și pretabili pentru practicarea sporturilor de iarnă. Iar Olimp, „regele” munților eleni, nu putea să nu se înscrie pe această listă. E drept, Elatochori se află la 19 km distanță de Muntele Olimp, în Munții Pieria: satul la o altitudine de 800 m, iar domeniul schiabil la 1400 m, în zona Papa Chorafi. Acolo există un chalet modern, cu o suprafață de 600 mp, construit pe trei nivele, cu posibilitatea de a găzdui simultan peste 400 de persoane.
Am urcat cu telescaunul până la chaletul cu pricina, încercând să suprapunem albul imaculat al zăpezii (ipotetice) peste culorile ruginii ale toamnei, la care am adăugat în Photoshopul ocular mii de oameni ce se distrau pe pârtiile care, de fapt, erau, evident, goale. Nu am reușit, neapărat, dar m-am bucurat de măreția naturii, l-am cunoscut pe vajnicul Dimitris Milioris (care a urcat cu mountain bike-ul lui până pe Mytikas, piscul semeț al Olimpului) și am înțeles următoarele, despre domeniul schiabil Elatochori: de la cei 1410 metri se urcă până la maxim 1912 metri, pârtiile au o lungime totală de 11,9 km și există 5 instalații de cablu care te pot transporta în diverse zone.
După o oră de alunecat pe schiuri ipotetice, coborâm din munți și ajungem, inevitabil, la malul mării, pentru o masă de fructe de mare în Methoni, unica de acest gen din călătoria prin regiunile Greciei de nord. Înainte de răsfățul gastronomic, însă, o scurtă oprire la cetatea Pydna ne amintește de bătălia de la Pydna, care a avut loc în anul 168 î.Hr. (în timpul celui de-al Treilea Război Macedonean), între romani și macedoneni. Această bătălie a rămas în istorie ca precursoare a ascendenței Romei în lumea elenistică. Pe scurt, o victorie a flexibilelor legiuni romane împotriva „scutului” rigid al macedonenilor: Regele Perseu – Generalul Lucius Aemilius Paullus 0-1, game over pentru dinastia antigonidă asupra Macedoniei.
Dincolo de bătălia în sine, orașul antic Pydna – pe meterezele căruia mă cocoț scrutând zările și imaginându-mi că aș fi trăit într-o altă viață aici – a făcut parte din regatul Macedoniei sub stăpânirea lui Alexandru I-ul. A avut o istorie agitată, fiind asediat, rezistent, apoi cucerit, depopulat, repopulat, romanizat și așa mai departe. Ba chiar, la un moment dat, adică în anul 317 î.Hr., Olimpia, mama lui Alexandru cel Mare, s-a refugiat în Pydna pentru a scăpa de mânia lui Cassandru, cel care încerca să urce pe tron după moartea lui Alexandru.
Cu încă o lecție de istorie macedoneană învățată, finalizăm cu grație incursiunea în regiunea Pieria printr-o masă de fructe de mare în Methoni, pe malul Egeei. O stațiune cunoscută în special pentru cetatea ei venețiană (la care nu am ajuns), dar și pentru istoria sângeroasă. Pentru noi, a fost o istorie scurtă, desfășurată la Nikos Fish Tavern, ce a inclus pești și calamari prăjiți, dar și un vin alb de care m-am îndrăgostit: Chrysostomou Estate. După care… pe cai spre a patra regiune din itinerar: Epir!
Harta cu obiectivele vizitate în regiunea Pieria:
Pin it!
Citește și:
Călătorie în Grecia de nord: 1 – Drama, regiunea mult-iubită de Dionyssos
Călătorie în Grecia de nord: 2 – Tradiționalul Arnaia și o „discuție” cu Aristotel în Halkidiki
Călătorie în Grecia de nord: 4 – Epir, una dintre formele raiului pe Pământ
Călătorie în Grecia de nord: 5 – Comorile Macedoniei Centrale și de Vest
Add Comment