Aflată între Peloponez și insula Kythira, Elafonisos e o insuliță din Grecia cu o suprafață de numai 19 km pătrați, ale cărei plaje superbe atrag însă destul de mulți vizitatori în lunile de vară. Cu toate astea, dacă alegi să o vizitezi primăvara, toamna sau chiar iarna, vei remarca faptul că populația de pe insula Elafonisos nu depășește 500-600 de oameni. De fapt, populația din Elafonisos este formată în mare majoritate din pescari. Circa 60% dintre localnici au această ocupație, fiecare dintre cei ce fac parte dintr-o generație mai veche deținând o ambarcațiune de pescuit. Dincolo de asta, întrebarea care se pune este: dintre toate insulele grecești, merită să vizitezi (și) insula Elafonisos?
Istoria insulei Elafonisos începe în perioada Neolitică (6000-3500 î.Hr.), în care aici a înflorit o excepțională civilizație preistorică, ale cărei urme pot fi văzute astăzi în Pavlopetri, orașul scufundat. După aceea, ruta istorică Elafonisos și zona aferentă este asociată cu Războiul Peloponezian (431-404 î.Hr.) și cu cei care au ocupat insula: atenienii, romanii, bizantinii, pirații, venețienii etc.
Poate că Elafonisos nu are frumusețea spectaculoasă a „verișoarelor” din arhipelagul Cicladelor, dar în mod cert insula e înconjurată de cele mai „exotice” ape de culoare turcoaz și oferă câteva dintre cele mai fine plaje ale Greciei. Orașul-port, ce poartă numele insulei (și unica localitate a ei), amintește de o versiune mai spartană a Aeginei, iar mulți atenieni vin să-și petreacă aici weekendurile, având ambarcațiuni andocate deoarece, evident, aici taxele sunt mai mici decât pe continent.
Ce să vezi și ce să faci în Elafonisos
Harta cu obiectivele din insula Elafonisos
Kato Nisi
Pe Elafonisos există un castel străvechi – în zona Kato Nisi – denumit Pyrgos ton Meladon (castelul familiei Melas), o construcție cu două niveluri, aflată pe cel mai înalt punct al insulei, ridicată în scopuri defensive la sfârșitul secolului 19. Astăzi, proprietatea este transformată în fermă, dar turiștii sunt încurajați să viziteze Pyrgos și să admire de acolo frumoasele panorame ce includ Golful Laconic, după care să guste preparatele delicioase și să asculte de la proprietari poveștile legate de castel.
Pavlopetri
Altfel, când nu ai chef de stat la plajă și, în plus, dacă ești pasionat de istorie, poți vizita ruinele unui oraș antic, la situl arheologic Pavlopetri, acestea datând din secolului 3 î.Hr. Se presupune că orașul a fost înghițit de valurile mării undeva în jurul anului 1000 î. Hr. Numele Pavlopetri provine de la asocierea numelor celor doi apostoli și martiri, Pavel și Petru, care, se știe, au călătorit în ținuturi îndepărtate pe parcursul primului secol d.Hr.
Descoperit în 1967 de Nicholas Flemming, acest oraș antic grecesc este cunoscut drept cel mai vechi „oraș pierdut” sub ape în Marea Mediterană și, totodată, unul dintre cele mai vechi din lume. Apa a conservat destul de bine clădirile, drumurile și piețele din Pavlopetri, existând chiar și un cimitir cu 60 de morminte în partea lui de nord-est.
În context istoric, dar ceva mai recent, e de spus că insula Elafonisos a constituit baza piraților din Mediterană din secolele 16 și 17, deoarece strâmtoarea Elafonisos era o rută strategică importantă pentru ambarcațiunile vremii. Astăzi, această strâmtoare nu și-a pierdut importanța, fiind traversată zilnic de zeci de nave.
Agios Spyridon
Un alt punct de interes al insulei este biserica Agios Spyridon, construită pe o fâșie de pământ ce o conectează cu un pod care se întinde peste apele liniștite. Este principala biserică din Elafonisos și a fost construită în anul 1858, în onoarea Sfântului Spyridon marinarul, al cărui nume se sărbătorește pe 8-9 iulie.
Plajele din Elafonisos
Cele mai cunoscute plaje din insula Elafonisos sunt Simos, Panagia și Sarakiniko. Alte două plaje sunt Kalogeras și Kontogoni.
Plaja Simos
Se află în partea de sud-est a insulei, în zona Leuki, între două mici peninsule. Cu ape de culoarea smaraldului și nisipuri aurii, plaja Simos promite momente de relaxare de neuitat. Golful Fragkos e protejat de valuri , prin urmare apele ce scaldă plaja sunt liniștite, pretabile pentru familiile cu copii. Imaginea plajei Simos e completată de o serie de dune impresionante, dar și de pădurea Kedros, care se extinde până în apropiere de plaja Sarakiniko. Simos dispune de toată infrastructura turistică necesară pentru a satisface orice turist. Fiindcă se află la 4,5 km de satul Elafonisos, la această plajă se ajunge cu mașina, pe un drum asfaltat. Pe timp de vară, se poate lua și barca, din vechiul port Elafonisos.
Plaja Panagia
Panagia este o altă plajă din Elafonisos, mult apreciată de turiști, aflată în partea de vest și încadrată de un scenariu magnific, cu ape de culoare turcoaz, nisip auriu și arbori Kedros. Este o plajă calmă, cu ape liniștite și acces facil (3,5 km de satul Elafonisos, pe un drum asfaltat). În plus, dacă zăbovești până spre orele serii, poți vedea remarcabilul apus de soare deasupra munților Mani. Plaja și-a tras numele de la micuța biserică Panagia Katonisiotissa, din apropiere. Plaja e mărginită de numeroase restaurante și spații de cazare.
Plaja Sarakiniko
Cunoscută și drept Megali Paralia (Plaja Mare) și trăgându-și numele de la Saraceni, pirații și corsarii ce sălășluiau pe vremuri aici în așteptarea navelor pe care să le prădeze, plaja Sarakiniko este astăzi una dintre cele mai frumoase întinderi de nisip din insula Elafonisos. Ape turcoaz, nisip fin, dune și copaci ce o mărginesc – iată elementele caracteristice locului, laolaltă cu faptul că aici poți practica numeroase sporturi acvatice, că plaja are o lungime de 1 kilometru și că în partea de vest a ei se află campingul Elafonisos.
Cele mai bune hoteluri de pe insula Elafonisos
Element Hotel ***
Notă Booking: 9,1
Element Hotel se află la 6 minute de mers pe jos de plajă. Dispune de WiFi și terasă, vizitatorii se pot relaxa stând la roof-bar-ul cu priveliște. Parcare privată gratuită.
Rezervă aici.
Berdoussis Hotel **
Notă Booking: 9,2
Situat la 200 m de portul din Elafonisos, Berdoussis Hotel dispune de camere amenajate cu gust, WiFi gratuit și bar, camere cu aer condiționat, bine dotate. Micul dejun se poate lua la hotel, iar în apropiere (200 m) se află taverne și mini-marketuri. Plaja Simos este la 3 km distanță.
Rezervă aici.
Elafonisos Diamond Resort ***
Notă Booking: 8,1
Complexul de trei stele Elafonisos Diamond Resort constă din șapte clădiri și se află la 4 minute de mers pe jos de plaja Panagia. E un hotel relativ nou, cu camere moderne cu vedere la mare. Parcare privată, barși zonă de barbeque.
Rezervă aici.
Cele mai bune restaurante din insula Elafonisos
Sailing Cafe – restaurant situat în portul Elafonissos, care-și răsfață oaspeții cu excelente pizza pies.
Trakena – aflat tot în port și cunoscut în principal pentru souvlaki și gyros, turiștii fiind de părere că acesta este cel mai bun loc din Elafonisos unde poți mânca aceste preparate.
Aronis Fish Tavern – la capătul plajei Kontonogi se află această tavernă de familie unde se servește mâncare de calitate, cu specific pescăresc. De altfel, peștii sunt prinși chiar de către cei din familia Aronis, care prepară apoi supă de pește, calamar umplut, spaghetti cu creveți sau cu homar etc.
Cum se ajunge în insula Elafonisos
Cel mai apropiat aeroport este în Kalamata, iar cele mai apropiate porturi sunt în Neapolis și Pounta. Odată ajuns pe aeroportul Kalamata sau pe cel din Atena, cea mai bună opțiune este să închiriezi o mașină. Din Pounta, feribotul te duce pe Elafonisos în 10 minute. Distanța din Atena la Pounta este de 328 km. Atenție: pe insula Elafonisos nu există posibilitatea închirierii de mașini.
Add Comment