Europa

7 superbe insule grecesti de langa Atena

[nextpage title=”Pagina 1″ ]

Odată cu faptul că acum există mai multe posibilități de a lua o cursă low-cost până la Atena, ideea de a petrece o vacanță pe o insulă grecească aflată în apropierea capitalei Greciei prinde contur din ce în ce mai mare. De ce să mergi cu propria mașină până acolo, dacă poți să ajungi cu avionul într-o oră, apoi să te îmbarci pe un ferryboat din Pireu pentru a te bucura mai multe zile de decorul de vis a unor insule ca Hydra, Spetses, Poros sau Agistri? Îți propunem următoarele șapte variante:

1 Hydra

Hydra
Hydra

Aristocratica insulă Hydra te invită într-un cadru superb care a încântat în trecut artiști celebri precum Chagall și Picasso dar și muzicieni de renume, ca Leonard Cohen. Orașul-port este cosmopolit și elegant, cu casele lui din secolul 18, cu locuințele ”căpitanilor” de corăbii, cu bisericile vechi și cu străduțele pietruite care te transportă înapoi în timp.

2 Poros

Poros
Poros

Poros e o insulă iubită de Seferis, laureatul grec al Premiului Nobel, dar și de celebrul scriitor Henry Miller. Natura sălbatică, șarmul vintage și ambianța liniștită fac din Poros un loc magic care nu duce lipsă de taverne, porturi de yachturi, clădiri neoclasice, păduri de pini care se întind până pe șărmurile mării și un turn cu ceas. Totul la doar 58 km distanță de Pireu.

3 Aegina

Aegina
Aegina

Aflată la o oră distanță de Pireu, Aegina e cea mai apropiată insulă de Atena. Aici te vei bucura de prezența templelor antice, a bisericilor bizantine de bazalt, a portului cu aer retro dar și a deliciilor gastronomice, plus un climat care permite petrecerea vacanței până către sfârșitul toamnei. Mulți turiști din întreaga lume s-au îndrăgostit de Aegina și și-au cumpărat aici o casă de vacanță.

[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 2″ ]

4 Agistri

Plajă în Agistri
Plajă în Agistri

O insulă micuță, aflată la cinci minute de Aegina și la aproape o oră de Pireu, care oferă superbele peisaje ale pădurilor de pini, golfuri încântătoare și peșteri secrete, trasee de drumeție și poteci pentru bicicliști laolaltă cu pitoreștile taverne aflate pe malul mării, ingrediente perfecte pentru o vacanță mai ”altfel”.

5 Spetses

spetses
Spetses

”Insula căpitanilor”, cum i se mai spune, Spetses promite pur și simplu o vacanță în stil ”la dolce vita”, fie că e vorba de un weekend sau de o vară întreagă. Bea o cafea în Dapia, cu privirile și gândul la întinderile mării, către Kosta sau Porto Heli. Plimbă-te pe faleză, admiră casele de lângă frumoasa biserică Sf. Nicolae, apoi îndreaptă-te către Vechiul Port, mănâncă ceva la o tavernă de acolo, și mergi mai departe pentru a vizita muzeele Bouboulina (îți amintești de Zorba Grecul?) și Hatzigiannis-Mexis.

6 Kythnos

Kythnos
Kythnos

Sătucuri pitorești își revarsă străduțele pietruite și grădinile pline de flori în această insulă aflată la 100 km de Pireu. E atât de multă frumusețe ”ascunsă” în Kythnos încât e păcat să nu i-o descoperi, mai ales că insula are o îndelungată istorie, care a lăsat ”urme”, începând cu perioada mezolitică. Kythnos e o insulă care te va ăntâmpina cu modestie și ospitalitate, lăsându-se descoperită ca o fată frumoasă, de la țară.

7 Tzia/Kea

Kea
Kea

Aflată la o jumătate de oră distanță de portul Lavrio, Tzia/Kea te va încânta cu o atmosferă cosmopolită, cu plaje unice, de o frumusețe rară, și cu una dintre cele mai bune rețele de drumuri pentru trekking din insulele grecești. Practic, Tzia e o insulă făcută pentru cei care iubesc plimbările în natură și care vor ajunge lesne să vadă ruine antice sau frumoase peșteri marine. De asemenea, restaurantele din Tzia sunt excelente.

[/nextpage]

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook!