culori pasapoarte
WTF

De ce au pașapoartele doar patru culori

Pașapoartele tuturor țărilor din lume au doar patru culori: roșu, albastru, verde și negru. Plus nuanțele aferente ale fiecăreia. Poate nu ai remarcat acest lucru, dar nu vei întâlni nicăieri un pașaport alb (indienii emit un anumit tip de pașaport alb, foarte rar). Sau galben. Cu toate că, vei fi surprins!, nu există nicio regulă internațională care să îngrădească în vreun fel culoarea pașaportului.

Există doar sugestii: ICAO (International Civil Aviation Organization) face recomendări în legătură cu tipul și mărimea fonturilor în ghidul lor în legătură cu documentele de călătorie, în care, de asemenea se specifică și lucruri despre faptul că pașapoartele ar trebui făcute din materiale care se îndoaie și care rămân „citibile” la temperaturi între minus 10 și 50 de grade Celsius. Și la o umiditate de până la 95%.

În privința culorilor pașapoartelor turistice, vorbim, însă, doar despre cele patru menționate deja. Cum își aleg țările culorile pașapoartelor? Fiecare are propriile criterii. Până în 1996, vechile pașapoarte din România aveau culoarea verde. Apoi, noi am urmat trend-ul țărilor din UE care, în majoritate, au ales culoarea roșie. Pașapoartele noastre sunt de un roșu-vișiniu, dar un proiect al MAI, adoptat de Executiv anul trecut, va duce inclusiv la schimbarea nuanței, într-un roșu-închis (care, de fapt, va fi mai… deschis ca actualul vișiniu), pentru ca pașapoartele să fie mai vizibile.

pasaport romania
Actuala și viitoarea culoare de pașaport românesc

Să analizăm un pic culorile pașapoartelor:

Pașaport roșu

pasapoarte rosii

Este cea mai comună culoare de pașaport. Unele țări au ales-o pentru că au avut sau au un trecut (sau un prezent) comunist (Rusia, China, Mongolia, Georgia), altele pentru că sunt membre ale Uniunii Europene, unde, precum spuneam, toate statele (mai puțin Croația) au pașapoarte roșii/vișinii. De asemenea, țări interesate să intre în UE și-au schimbat culoarea pașapoartelor acum câțiva ani. Este cazul Turciei, Macedoniei și Albaniei.

Un alt grup de țări care au pașapoarte de culoare roșie/vișinie sunt cele ce aparțin Comunității Statelor Andine, din America de Sud – Bolivia, Columbia, Ecuador și Peru.

Pașaport albastru

pasapoarte albastre

Aceasta este a doua cea mai folosită culoare pentru pașapoarte, una care simbolizează „lumea nouă”. 15 țări din Caraibe au pașapoarte de culoare albastră. Iar țările din America de Sud care au ales această culoare au făcut-o pentru a simboliza conexiunea cu Mercosur, o organizație comercială zonală. Între acestea – Brazilia, Argentina și Paraguay. Excepția o reprezintă Venezuela, care face parte din organizație, dar ai căror cetățeni au pașaport roșu.

Cât despre Statele Unite, acestea și-au schimbat culoarea pașaportului din verde în albastru, în anul 1976, pentru a sărbători bicentenarul. Din 1941 până în 1976, pașapoartele americane au fost verzi, culoarea revenind în 1993 și 1994 ca tribut special adus lui Benjamin Franklin.

Pentru a sărbători ieșirea din Uniunea Europeană, britanicii iau în calcul să schimbe culoarea pașaportului lor din roșu în albastru.

Pașaport verde

pasapoarte verzi

Majoritatea țărilor musulmane au pașapoarte verzi. Această culoare e folosită deoarece verdele este culoarea Islamului, având o importanță specială în cultura islamică. Printre țările cu pașapoarte verzi se numără Pakistan, Maroc, Algeria, Indonezia și Arabia Saudită.

De asemenea, cetățenii multor țări din vestul Africii au pașapoarte de culoare verde: Burkina Faso, Nigeria, Niger, Coasta de Fildeș, Senegal, însă în cazul lor culoarea indică apartenența la ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest).

Pașaport negru

pasaport noua zeelanda

Cele mai rar întâlnite pașapoarte sunt cele de culoare neagră. Acestea se află în posesia cetățenilor din unele țări africane (Angola, Uganda, Congo, Burundi, Malawi) dar și în cea a celor din Noua Zeelandă, aceasta fiind culoarea națională a țării (să ne amintim de porecla „all blacks” a rugbiștilor neo-zeelandezi).

culori pasapoarte

Site-ul passportindex.org are o hartă a culorilor pașapoartelor pe întreg globul, tot acolo poți citi informații despre culorile pașapoartelor tuturor țărilor din lume și multe alte informații interesante despre pașapoarte.

Citește și: 10 greșeli pe care le facem în aeroport

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!