Ce să faci în Madeira, insula magica (1): Funchal și muzeul vinului

Care e primul lucru care-ți vine în minte atunci când auzi de Madeira? Îți spun eu: vinul. După ce îți trec însă amintirile de cultură generală de esență bahică, e posibil ca numele cu sclipiri exotice să-ți amintească de o insulă din Atlantic, ce aparține de Portugalia. Și, totodată, de un tărâm misterios pe care ți-ai dori să-l explorezi. Am scotocit insula Madeira vreme de patru zile, descoperind o lume fantastică, care îmbină eleganța colorată cu exotismul deloc exaltat, farmecul naturii cu căldura oamenilor, gustul permanent al fructului pasiunii cu pasiunea pentru viață. Hai să vedem ce să faci în Madeira, fascinanta insulă portugheză!

Totul a început cu o… aterizare. Mai bine zis, cu șansa de a sta pentru un sfert de oră în cockpit-ul piloților companiei aeriene TAP Portugal (cea cu care ajungi lesne în Madeira, via Lisabona – later edit: între timp, TAP nu mai activează în România. Poți ajunge în Madeira cu Wizz Air, tot prin Lisabona). Mărturisesc că nu mai fusesem în cabina piloților iar dacă ar fi să aleg de-acum, la check-in, între locul la culoar, cel la geam sau cel din spatele piloților, l-aș alege fără să stau pe gânduri pe ultimul.

O aterizare… periculoasă în Madeira

Orson Welles spunea cândva că în avion există doar două tipuri de emoție: plictiseala și teroarea. Greșit, până la cer și înapoi de greșit: probabil că marele actor nu a fost niciodată în cabina piloților. Fiindcă ar fi adăugat cu siguranță fascinația pe această listă nu tocmai apetisantă. Nu există ceva mai fascinant decât să străpungi în aer plafonul gros de nori, care cu câteva secunde se întindea sub tine ca o pătură pufoasă, luminată de răsăritul liniștit și să descoperi dintr-o dată lumea de dedesubt, cu o insulă aruncată în mijlocul oceanului acum mii de ani de către un vulcan nervos, ce pare plină de viață și armonie.

Cu atât mai mult, atunci crește nerăbdarea aterizării și urmărind cu atenție pricepuții piloți realizezi că, într-adevăr, dacă motorul e inima avionului, piloții sunt sufletul lui. Pista din Madeira se ivește ca un covor de beton poziționat periculos, la marginea oceanului. Abia atunci îți amintești dintr-o dată că aeroportul din Madeira e inclus de către piloți în top 10 cele mai periculoase aeroporturi pentru aterizare, ba chiar în prima lui parte.

Pista a avut o lungime de numai 1,4 km, până în 2003, când a fost dublată, fiind flancată într-o parte de ocean și în cealaltă de munte. Dar piloții TAP Portugal știu foarte bine ce au de făcut. Avionul se poziționează perfect în fața pistei și e așezat fără probleme e-a lungul acesteia. E mai ”ușor” ca atunci când stai pe locul unui pasager obișnuit. Și de o mie de ori mai frumos. Piloții TAP Portugal se felicită din priviri, înainte de a încheia procedurile de aterizare.

Mă regăsesc în mijlocul sutelor de butoane, led-uri și display-uri, aplaudând în minte, ca un căpșunar isteric, neștiind cu ce aparat să mai fotografiez, să filmez, să nu ratez niciun moment din această experiență – pentru mine unică, pentru cei doi piloți, de rutină: parte a job-ului de zi cu zi.

Iată cum am văzut aterizarea în Madeira din cabina piloților

Suntem la începutul lui martie, dar în Madeira e cald. Undeva la 17 grade, temperatură care se menține relativ constantă pe parcursul iernii, pentru a crește vara, până la nu mai mult de 25-26 de grade. Un climat subtropical, care face ca insula să fie o destinație perfectă pentru orice anotimp, în ciuda unei umidități relativ ridicate (70%).

Ceva mai târziu, discutând cu simpaticul șofer Miguel despre zăpezile din Madeira, am aflat că acestea, totuși, există. De 3-4 ori pe an și doar la altitudini de 1800 de metri, momente în care cei de la poale se grăbesc de-a valma către piscuri ca să ia contact cu ”fenomenul”. Și, eventual, să se dea cu sania. Cea clasică, pentru că există și altele, despre care vom vorbi mai încolo.

În microbuzul care ne transportă către hotelul Porto Mare, aflat în zona turistică de lângă capitala Funchal, Miguel face glume. Miguel e un portughez mic de statură, îmbrăcat casual, cu blugi și sacou, care știe cum să fie simpatic atunci când e momentul să fie simpatic. Uneori face glume, la care râde cu zgomot, după care se oprește brusc, mai ales la glumele la care lumea nu râde decât de râsul lui.

Dar Miguel e mai mult decât un șofer experimentat (”dacă știi să conduci în Madeira, știi să conduci oriunde” – avea să spună zilele următoare când mergeam printr-o ceață infamă, coborând de la Pico dos Barcelos pe unul dintre îngustele și șerpuitele drumuri montane ale insulei). E un mini-ghid care-și cunoaște la perfecție casa și care se simte obligat să ”dea din ea”. Se completează bine cu Sandra, ghida noastră oficială, de la Secretaria Regional da Cultura, Turismo e Transportes, care a devenit rapid ”parte da familia”, pentru deschiderea, umorul și nebunia ei pozitivă.

Cei aproape 20 km până la hotel dezvăluie din plin frumusețea Madeirei, scăldată de spectacolul solar. Case, mii de case cu acoperișuri portocalii, așezate pe dealuri și înconjurate de vegetație: păduri, livezi, tufe, arbuști, flori. O simfonie a culorilor, oricât de clișeistică ar fi această descriere. Pe marginea drumului, banani cu ciorchinele de banane verzi, mango, portocali, mandarini, tufe de fructul pasiunii și alte asemenea ”exotisme” pe care localnicii le consideră, evident, obișnuite, iar vizitatorul care vine din livada lui carpatică de mere, le percepe ca fiind în grădina Raiului.

Vinul de Madeira și istoria lui, la Muzeul Vinului din Funchal

Cu ce ai putea începe mai bine o poveste din Madeira decât cu povestea vinului? Care se scrie la Madeira Wine Company , mai exact la Blandy’s Wine Lodge. În centrul capitalei Funchal, acest loc oferă vizitatorului experiența completă legată de producerea vinului de Madeira, împreună cu istoriile familiei britanice Blandy.

Aici vizitezi pivnițele în care erau produse, depozitate, vândute și exportate vinurile locale, afli despre diversele soiuri de vin de pe insulă (4 principale – Sercial, Verdelho, Bual, Malmsey), savurezi muzeul în care se află diverse obiecte ce au parcurs istoria (registre, cataloage, o presă de vin ce datează din secolul 17, ustensile etc). De asemenea, în cramele locației, poți admira sticlele de vin frumos rânduite în funcție de vechime, cu praful aferent mângâindu-le dopurile.

La finalul turului, te așezi pe un scăunel în încăperea destinată degustării vinurilor și le iei la rând (în caz că-ți fac cu… buchetul), după care deschizi portofelul și cumperi. Sau nu. Prețurile nu sunt chiar mari – pentru un vin bun scoți din buzunar circa 16 euro.

Vinul de Madeira nu e un vin care să placă tuturor. Nu e un vin de masă. E genul licoros dar mai subțire, cu acel pronunțat gust de coniac, precum vinurile vechi. Gama e variată, de la dulce la sec dar predomină vinurile dulci și semi-dulci. De asemenea, predomină, în proporție covârșitoare, vinurile albe și chiar dacă unele dintre ele au o culoare mai închisă, de cele mai multe ori spre maroniu, aceasta nu se datorează soiului de struguri, ci caramelului de la zahărul vinului.

Unicitatea vinului de Madeira nu e dată însă de faptul că e licoros. În același timp, acesta este și oxidat și ”preparat”. Există chiar un termen specific, ”maderizare”, care se referă la procesul de oxidare și încălzire a vinului. Culoarea tipică a vinului de Madeira e cea a chihlimbarului cu caramel iar o conversație de calitate se poate lesne savura în compania unui pahar de vin vechi de 5, 10 sau 15 ani. Lucru care avea să și urmeze vizitei la Madeira Wine Company: o cină delicioasă, nu înainte de o plimbare lejeră prin Funchal. (va urma)