Europa Lumea lui Eddie

Ce să faci și ce să vezi în Nürnberg, frumoșul oraș bavarez

Nurnberg
Nurnberg

Nürnberg (sau Nuremberg, cum o să-l vezi deseori scris) este, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase orașe din regiunea Bavaria și din întreaga Germanie, al doilea ca mărime, după München (545.000 locuitori). Am avut ocazia să petrec câteva zile aici și, încet-încet, am prins drag de localitatea de pe malurile râului Pegnitz. Nu doar datorită impunătorului castel care pe undeva îi definește măreția, ci în special pentru faptul că Nürnberg are o mulțime de atracții – unele nebănuite – pe care le poți vedea într-un perimetru relativ mic și care sunt suficient de diversificate cât să transforme orașul într-o foarte populară destinație turistică din Germania.

Așadar, vom descoperi împreună, cele mai frumoase atracții turistice din Nürnberg, într-o ordine aleatorie. Vom vedea ce mare artist renascentist a trăit aici, care sunt faimoșii cârnăciori locali, unde s-au desfășurat celebrele procese de după cel de-al Doilea Război Mondial și unde se află cea mai ciudată fântână pe care am văzut-o vreodată. Iată, așadar… ce să faci și ce să vezi în Nürnberg:

Castelul Imperial Nurnberg
Nurnberg, văzut din Castelul Imperial

Un pic de istorie a orașului Nürnberg

Dar, mai întâi, să definim câteva repere istorice ale orașului Nürnberg, esențiale pentru orice călător care ajunge aici. Orașul a fost menționat pentru prima dată în anul 1050 în documentele oficiale sub numele de Noremberg, dar își are originea într-un castel (cunoscut acum sub numele de Kaiserburg – Castelul Imperial) construit cu aproximativ 10 ani mai devreme de către regele german Henric al III-lea, duce de Bavaria, care a devenit în 1046 Sfântul Împărat Roman.

O așezare s-a dezvoltat destul de rapid în jurul castelului, iar în 1219 orașul a primit prima sa cartă, după care și-a dobândit curând independența deplină, devenind un oraș imperial liber. În a doua parte a secolului al XIII-lea, Nürnberg nu mai era doar o așezare fortificată. Se transformase într-un oraș al meșteșugarilor și patricienilor, iar industria de prelucrare și comerțul deveniseră principalele surse de venit.

Nurnberg
Nurnberg

La începutul secolului 17, Nürnberg se afla la apogeul dezvoltării sale economice și culturale, însă până în 1806 și-a pierdut statutul de oraș imperial liber și, foarte îndatorat, a devenit parte a regatului Bavariei. Mutarea rutelor comerciale mondiale de pe uscat pe mare, în urma explorării Americii și a descoperirii căii maritime spre India, precum și devastările produse de Războiul de Treizeci de Ani au fost cauzele inițiale ale acestui declin.

Abia la începutul erei industriale, când a fost inaugurată prima cale ferată germană (7 decembrie 1835), care leagă Nürnberg de Fürth, orașul a reînceput să prospere ca centru industrial.

Nurnberg în ruine 1945
Nurnberg în ruine, după bombardamente, 1945 / Foto: Wikipedia

În anii ‘30, Nürnberg a devenit un centru al Partidului Nazist, iar în 1935 și-a dat numele decretelor antisemite de la Nürnberg. Orașul a fost grav afectat de bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind unul dintre punctele favorite de atac pentru bombardierele aliate, chiar dacă a fost inclus abia mai târziu în raza de acțiune din cauza localizării sale în sudul Germaniei. Deoarece Nürnberg era un puternic centru economic și de infrastructură și avea o importanță simbolică, fiind supranumit „Orașul Mitingului de la Nürnberg”, a fost ales de Aliați ca țintă importantă.

A fost capturat de trupele americane, apoi a fost scena proceselor de la Nürnberg, îndreptate împotriva criminalilor de război germani. După cel de-al Doilea Război Mondial, o mare parte a orașului a fost reamenajată.

Trebuie spus că, după Wurzburg, Nürnberg a fost cele mai afectat oraș bavarez din cauza bombardamentelor. Peste 100.000 de persoane și-au pierdut locuințele, 1800 de persoane și-au pierdut viața, centrul vechi a fost aproape în întregime distrus. Cum arată acum Nürnberg? Superb.

Am ales un hotel aflat într-un cartier foarte liniștit al orașului, în imediata apropiere Castelului Imperial (5 minute de mers pe jos) și la câteva minute de stația de metrou Kaulbachplatz. Dacă vrei să petreci câteva zile în Nürnberg, ți-l recomand, mai ales că are prețuri foarte bune, locația excelentă și personalul amabil. Hotelul se numește Azimuth, și poți face o rezervare fără probleme aici.

Pornind de la hotelul meu, să începem deci cu prima și cea mai importantă atracție turistică din Nürnberg:

Castelul Imperial din Nürnberg

Castelul Imperial Nurnberg
Castelul Imperial Nurnberg

Ei bine, da, Castelul Imperial este bijuteria orașului și ar trebui să-ți rezervi 2-3 ore pentru o vizită completă și… complexă.

În perioada Evului Mediu, fortificația a fost unul dintre cele mai importante palate imperiale ale Sfântului Imperiu Roman și, vreme de secole, a dominat istoria europeană, fiind o bază sigură și o reședință prestigioasă pentru conducătorii Imperiului.

castel nurnberg
castel 1

Primele construcții fortificate au apărut pe promontoriul stâncos în jurul anului 1000, după care castelul a prins forma finală în trei perioade distincte: perioada sfinților împărați romani (1027–1125), perioada împăraților din dinastia Hohenstaufen (1138–1254) și perioadele de reconstrucție de la finele Evului Mediu.

Castelul și orașul au servit de-a lungul timpului drept locație pentru numeroase adunări imperiale. Începând cu 1356, „Bula de aur” a împăratului Carol al IV-lea prevedea că fiecare viitor suveran nou ales trebuie să țină prima sa dietă imperială la Nürnberg. În plus, din 1424, regaliile imperiale au fost păstrate în siguranță la Nürnberg. De asemenea, Nürnberg a fost o reședință foarte populară pentru conducători în epoca regatelor itinerante și, până la Războiul de 30 de ani, a fost punctul central al imperiului.

Castelul Imperial Nurnberg
Castelul Imperial Nurnberg

Recomandarea mea este să faci un tur al Castelului și să urci apoi în Turnul Rotund, după care să vezi și Fântâna adâncă. Gândește-te că în 1945, după bombardamente, aproape întreg castelul (70%) se afla în ruine, deși unele structuri romanice și gotice târzii au fost destul de puțin afectate. Complexul a fost reconstruit imediat după război, iar în cadrul expoziției permanente „Împărat – Imperiu – Oraș” afli date interesante atât despre Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, cât și despre rolul castelului în istoria orașului Nürnberg.

Castelul Imperial Nurnberg (4)
Turnul Rorund (Sinwell)

Nu rata Muzeul Castelului Imperial, cu colecția sa extinsă de arme și echipamente, impresionanta capelă romanică (reconstruită în 1970), fântâna cu puțul adânc de 47 de metri. Turnul Sinwell (cel rotund), apărut în secolul 13 și afectat în mică măsură de bombardamente, are o înălțime de 385 de metri și, după efortul urcușului, ești răsplătit cu vederi panoramice superbe asupra orașului.

Castelul Imperial Nurnberg (3)
Castelul Imperial Nurnberg
Castelul Imperial Nurnberg (8)
Castelul Imperial Nurnberg
Castelul Imperial Nurnberg (9)
Castelul Imperial Nurnberg
castel 2
Fostele grajduri

Într-unul dintre capetele castelului se află grajdurile imperiale construite în 1495 (acum, transformate în hostel) și Turnul Pentagonal, ce datează din 1040. Mai sus se află Kaiserburg, construit în secolul al XI-lea și modificat destul de multe în secolele ce au urmat. Nu uita să cauți și grădinile castelului, amenajate în 1525, care nu se întind pe o suprafață foarte mare dar sunt suficient de atractive și relaxante.

Biletul de intrare la Castelul Imperial costă 9 euro și include Capela Imperială / Muzeul Castelului Imperial + Puțul adânc + Turnul Sinwell.

Casa lui Albrecht Dürer

Casa lui Albrecht Dürer
Casa lui Albrecht Dürer

În imediata apropiere a Castelului Imperial se află Casa Lui Albrecht Dürer. Dürer (1471-1528) este cel mai cunoscut artist german, care a locuit și a lucrat în această casă masivă timp de aproape 20 de ani, începând din 1509. Nu am intrat în muzeul care-i este dedicat, dar am admirat casa de la exterior, împreună cu sculptura iepurelui din vecinătate – una destul de ciudată, care a avut ca sursă de inspirație un celebru tablou al artistului.

Clădirea este una dintre puținele case burgheze care au rămas din epoca de aur a orașului Nürnberg și singura casă de artist din secolul al XV-lea care a supraviețuit în Europa de Nord. Am înțeles că o caracteristică specială este reprezentată de tururile conduse de o actriță care o interpretează pe Agnes, soția lui Dürer, iar expozițiile care se schimbă în permanență, prezintă obiecte din abundentele fonduri ale colecțiilor de artă ale orașului, precum și copii valoroase ale picturilor lui Dürer.

În atelierul lui Dürer pot fi urmărite demonstrații de imprimare tradițională. Biletul de intrare costă 4 euro.

Biserica Lorenzkirche (San Lorenz)

Dincolo de Castelul Imperial, peisajul orașului Nürnberg e dominat de prezența a trei biserici importante: Frauenkirche, Sebalduskirche și Lorenzkirche, care se află la o distanță de maxim zece minute una de cealaltă.

Lorenzkirche Nurnberg
Lorenzkirche

Deși am văzut-o și admirat-o, pe Sebaldus nu am inclus-o în acest top, dar asta nu înseamnă că nu e demnă de o vizită, mai ales că biserica gotică ridicată între 1225 și 1240 este locul în care e îngropat Sfântul Sebaldus, patronul spiritual al orașului Nürnberg, care a trăit aici în secolul 11.

Lorenzkirche – adică Sfântul Laurențiu – a fost începută prin 1250 și terminată abia în 1477, pe zona estică a Orașului Vechi, cu vedere spre Lorenzer Platz. E cea mai mare biserică a orașului, are două turnuri impunătoare, iar una dintre principalele ei caracteristici este uriașa fereastră rozetă, de deasupra intrării, cu diametrul de 9 metri.

În interior, biserica are o orgă unică, realizată în trei părți, cu peste 12.000 de tuburi, despre care se spune că este una dintre cele mai mari din lume. Și tot la interior biserica adăpostește multe opere de artă, între care Buna Vestire din zona corului, realizată de sculptorul Veit Stoss în anul 1517.

Lorenzkirche Nurnberg
Lorenzkirche

În apropierea bisericii poți admira Turnul Nassauer Haus, ridicat în secolul 13 și Fântâna Virtuții, ce datează din 1589. Biserica e situată pe Königstraße, principala stradă pietonală a orașului, pe care orice iubitor de shopping își poate începe „aventura”.

Hauptmarkt (Piața Principală) și Fântâna Frumoasă

Hauptmarkt
Hauptmarkt
Hauptmarkt Nurnberg
Hauptmarkt

Orice urbe medievală are o piață principală, iar cea din Nürnberg se numește chiar Hauptmarkt, adică… „piața principală”. Ea e cunoscută în special pentru faptul că aici se organizează în decembrie unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa.

În restul anului, Hauptmarkt găzduiește pe timp de zi chiar o piață, cu tarabe unde se vând diverse produse. În linii mari, am remarcat fructe și legume, la prețuri destul de piperate (dar toate prețurile din Germania sunt măricele în ultima vreme), însă găsești și flori, plăcinte, dulciuri sau alune. Un trenuleț roșu (Bimmelbaht) pleacă de aici ducând turiștii într-un tur al orașului, iar piața e mărginită de diverse cafenele și terase, care împânzesc, de altfel, mare parte din zonă.

Hauptmarkt
Hauptmarkt
Hauptmarkt (6)
Primăria, pe fundalul Fântânii Frumoase

Atracțiile istorice ale pieței sunt reprezentate de Primăria veche (Nurnberger Rathaus – 1616) alături de cea nouă (construită în secolul 20), de biserica Frauenkirche (vezi mai jos) și de Fântâna Frumoasă (Schöner Brunnen), construită în secolul 14 (cca.1385-96), o bijuterie cu decorațiuni și figuri ornamentate care fură ochii și inimile turiștilor. În plus, fântâna are și o legendă, care spune că dacă-i atingi inelul de alamă vei avea noroc la bani toată viața.

Fântâna Frumoasă nurnberg
Fântâna Frumoasă

Pe Fântâna Frumoasă sunt reprezentate nu mai puțin de 40 de figuri care configurează cumva perioada Sfântului Imperiu Roman, printre acestea numărându-se cei șapte prinți-electori, Moise și cei șapte profeți, cei patru evangheliști, cele șapte arte liberale etc. Fântâna are 19 metri înălțime iar inelul de alamă a fost montat în 1587 și furat de câteva ori de-a lungul vremii.

Biserica Frauenkirche

Frauenkirche nurnbebrg
Frauenkirche

Precum spuneam, pe una latura estică a pieței Hauptmarkt se află biserica catolică Frauenkirche (Biserica Maicii Domnului), un superb exemplu de arhitectură gotică, ridicată la inițiativa împăratului Carol al IV-lea, între 1352 și 1362. Deși nu le fel de impunătoare precum Sebalduskirche sau Lorenzkirche, Frauenckirche mi s-a părut cea mai frumoasă, cel puțin la exterior.

Pe fațadă, care epatează prin decorațiunile sculpturale bogate, se află instalat încă din anul 1506 un ceas vechi (Männleinlaufen), cu figuri mecanice care-i reprezintă pe cei șapte electori care pășesc în jurul împăratului Carol al IV-lea. În fiecare zi, la ora 12, un mic spectacol îi delectează pe turiștii care se nimeresc în piață și care stau cu gâturile întinse pentru a savura „dansul” electorilor.

Frauenkirche nurnberg
Frauenkirche

La interior descoperi Altarul Tucher, vechi din anul 1440, și două remarcabile monumente realizate de Adam Kraft. Intrarea în Frauenkirche se face prin partea laterală.

Râul Pegnitz și cartierele aferente

obiective turistice in Nurnberg
Pegnitz

Pegnitz este râul care curge prin centrul vechi al orașului Nürnberg, după care coboară către orașul Fürth, unde-și schimbă numele în Regnitz și trece spre Bamberg unde se unește cu Main. Pegnitz a fost în Evul Mediu o importantă sursă de hrană și energie a orașului, iar astăzi, de-a lungul lui se află câteva locuri frumoase. Pe câteva dintre ele le-am descoperit chiar în ziua plecării și, pe undeva, îmi pare rău că nu am avut timp să le aprofundez și să mă bucur mai mult de farmecul lor.

Râul Pegnitz
Râul Pegnitz
Râul Pegnitz nurnberg
Râul Pegnitz
Râul Pegnitz nurnberg
Râul Pegnitz

Unul dintre acestea este, de pildă, mica insulă cunoscută sub numele de Trödelmarkt, cu barurile, cafenelele și restaurantele sale. Altul e Podul Călăului, și zona aferentă. Se spune că pe acest pod de lemn mergea Henker – călăul – din casa sa izolată, aflată pe insulă, în oraș. Se știe că în Evul Mediu, călăului nu îi era permis să aibă contact cu cetățenii onorabili. Henkersteg (Podul Călăului) a fost construit după inundația din 1595, care a distrus podul anterior.

Râul Pegnitz
Râul Pegnitz

Tot în centru, pe malul lui Pegnitz, se află Heilig-Geist-Spital o instituție caritabilă ale cărei origini datează din secolul 14. Acesta a fost inițial înzestrat de un negustor pentru a oferi cazare celor săraci și nevoiași, cu condiția ca aceștia să se roage zilnic pentru sufletul său. Arcadele peste apele râului au fost adăugate mai târziu, în secolul 16. O parte a clădirii adăpostește încă un azil, iar organizația caritabilă este cea mai bogată din Nürnberg. Mai mult, se poate spune despre Heilig-Geist-Spital că este unul dintre cele mai instagramabile locuri ale orașului.

Zidurile istorice

Ziduri Nurnberg

Patru kilometri din cei cinci inițiali ai zidurilor care înconjoară orașul vechi din Nürnberg sunt încă în picioare, incluzând Kaiserburg (Castelul Imperial) și numeroase turnuri defensive. Patru turnuri de poartă există la fiecare dintre punctele de colț. Privit la modul general, acesta este unul dintre cele mai mari sisteme defensive medievale din Europa – iar conservarea lui este remarcabilă.

Ziduri Nurnberg

Construcția a început în secolul 12 (deși se presupune că primele fortificații au fost construite aici în secolul 11) și s-a încheiat în secolul 16. De asemenea, în jurul fortificațiilor a fost construit un șanț imens, care nu a fost însă niciodată umplut cu apă.

Zidurile, în general, au fost bine conservate și restaurate, iar vizitarea lor este o modalitate excelentă de a explora Nürnbergul. Poți începe să o faci de vizavi de gară, începând cu Frauentorturm (Turnul Femeilor). Pe unele porțiuni ale zidurilor se poate merge. Ca fapt divers, lângă zidurile vechi din Nürnberg se află și cartierul roșu al orașului.

Curtea meșteșugarilor

Curtea meșteșugarilor nurnberg
Curtea meșteșugarilor

Vizavi de gara centrală din Nürnberg, chiar la intrarea în Centrul Vechi, se află Curtea meșteșugarilor (Handwerkerhof), o mică oază rurală în „oceanul” marelui oraș. Practic, aici ai un spațiu în care dai peste mai multe căsuțe tradiționale, din bârne, care găzduiesc magazine de suveniruri lucrate manual, diverse decorațiuni, jucării din lemn sau ceramică, precum și restaurante și taverne unde poți mânca la fel de tradițional.

Bratwurstglöcklein
Bratwurstglöcklein

Este locul în care, de pildă, am testat cârnăciorii specifici orașului Nürnberg (Nürnberger Rostbratwürstchen), chiar la restaurantul care-i servește încă din 1313. Acesta se numește Bratwurstglöcklein și este situat chiar sub turnul Frauentor, în nordul curții. Restaurantul păstrează tradiția primei încarnări a celui mai vechi producător de cârnați din oraș.

ce sa faci si ce sa vezi in nurnberg
Curtea meșteșugarilor

Începând din anul 1313, acesta a servit preparate locale consistente călătorilor înfometați. Clădirea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (și refăcută după, la 1 km de locul original) și a avut de-a lungul timpului nenumărați oaspeți iluștri, precum artistul Albrecht Dürer și comediantul Heinz Erhardt, care au savurat porțiile de șase cârnați făcuți la foc din lemn de fag, cu varza murată aferentă (salata de cartofi sau covrigi, la alegere).

Turnul Alb și Fântâna Căsătoriei

Turnul Alb Nurnberg
Turnul Alb

Plimbându-te prin Orașul Vechi din Nürnberg vei da inevitabil la un moment dat peste Turnul Alb (Weißer Turm), un turn de veghe medieval, construit în 1250, care a făcut cândva parte din vechile fortificații și care acum numai alb nu este.

Se pare însă că inițial a fost acoperit cu tencuială albă, mterialul de construcție fiind gresia. În prezent, Turnul Alb marchează intrarea în zona pietonală și locația unei stații de metrou populare. Dar ceea ce sporește cu adevărat interesul pentru acest obiectiv turistic din Nürnberg este fântâna din fața lui, una dintre mai bizare sculpturi pe care le-am văzut vreodată și care se numește Ehekarussell Brunnen (Fântâna Caruselului Căsătoriei).

Fântâna Căsătoriei nurnberg
Fântâna Căsătoriei
Fântâna Căsătoriei nurnberg
Fântâna Căsătoriei

O alegorie incredibilă, realizată din bronz, în 1984, de către artistul Jürgen Weber pe baza versurilor poetului medieval Hans Sachs, un poem care, de altfel, se regăsește dăltuit pe partea dinspre turn. Sculpturile fântânii afișează diferitele aspecte ale căsătoriei pe parcursul a șase scene, de la momentul îndrăgostirii până la cel al morții.

Memorialul Proceselor de la Nürnberg

Palatul de justiție din Nurnberg
Palatul de justiție din Nurnberg
Palatul de justiție din Nurnberg
Palatul de justiție din Nurnberg

Toți iubitorii de istorie știu despre însemnătatea proceselor ce au avut loc în Nürnberg după cel de-al Doilea Război Mondial. Există și un film celebru, Procesul de la Nürnberg, în regia lui Stanley Kramer, care-i are ca protagoniști pe Maximilian Schell  (Oscar pentru interpretare principală masculină), Spencer Tracy, Marlene Dietrich, Judy Garland și Burt Lancaster.

Sala de judecată 600
Sala de judecată 600 – sala proceselor de la Nurnberg

Locul în care s-a petrecut acest eveniment, între anii 1945 și 1949, este Palatul de Justiție din Nürnberg (Justizpalast). Principala atracție a acestuia este Sala de judecată 600, practic – locul în care s-au ținut ședințele celor 13 procese cu 199 de inculpați naziști, dintre care 161 au fost condamnați la închisoare și 37 la moarte. Aceasta se poate vizita, iar din oră în oră are loc o mică prezentare multimedia, foarte interesantă, care reproduce într-un film 3D „scenografia” din timpul proceselor.

Deasupra sălii de judecată este un centru explozițional, dedicat Proceselor de la Nürnberg, care prezintă în detaliu crimele, inculpații și impactul pe care aceste procese l-au avut asupra dreptului internațional. Majoritatea informațiilor afișate sunt doar în limba germană, dar este disponibil un ghid audio gratuit care acoperă alte limbi de circulație internațională.

Acestea sunt 10 dintre cele mai importante obiective turistice din Nürnberg, pe care am apucat să le trec în revistă, dar orașul oferă și alte puncte de interes, la fel de interesante. Printre acestea, Neues Museum Nürnberg (obligatoriu pentru cei ce iubesc arta), Muzeul Jucăriilor (obligatoriu pentru familiile cu copii), Centrul de documentare Terenurile de întrunire ale Partidului Nazist (unul dintre cele mai importante muzee din Germania, dedicat celor mai sumbre capitole din istoria țării), Muzeul Transporturilor din Nürnberg (unul dintre cele mai vechi muzee de acest fel din Europa, care își are rădăcinile în anul 1899 și care se mândrește cu o colecție bogată ce include trenuri regale și motoare cu aburi și diesel perfect restaurate).

Unii spun despre Nürnberg că este cel mai frumos oraș din Germania. Nu le-am vizitat pe toate, dar fără-ndoială, după cele câteva zile petrecute aici, înclin să le dau dreptate. Orașul mi s-a părut șarmant atât prin însemnătatea istorică cât și prin atmosfera ușor boemă, deloc încărcată, prin urmare recomand oricărui călător ce pregătește un itinerariu german să includă fără-ndoială Nürnberg, fiindcă nu va regreta.


Acest articol a fost scris de pe un laptop ASUS ZenBook Pro 14 Duo.

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!