Adesea, călătoriile înglobează povești surprinzătoare, invitându-i pe cei curioși și aventuroși să se plimbe prin peisaje în care granițele dintre sălbăticie și urban se estompează și unde locuitorii felini domină peisajul locului cu lăbuțe de catifea și ochi blânzi. Hai să vedem 7 locuri din lume în care pisicile se simt ca acasă! 7 destinații pentru iubitorii de pisici.
Ce-ar fi să te plimbi printre ruinele unor civilizațiilor antice, doar pentru a fi întâmpinat de gardienii miorlăitori ai legendelor, pisici care hoinăresc cu un aer de stăpâni absoluți ai zonei? Sau ce-ai spune de un sanctuar luxuriant în care aerul vibrează de zumzetul numeroaselor pisici care torc, fiecare dintre ele răsfățându-se sub soare, o dovadă a legăturii dintre natură și aceste creaturi grațioase. Aceste destinații oferă și altceva decât priveliști care îți taie respirația sau perspective istorice; ele sunt comunități dinamice, în care pisicile trec de granița ideii de animale de companie, intrând în cultura locală, întruchipând tradiții și povești care vor fi împărtășite de către cei care le vizitează.
De la străduțele însorite ale unui oraș mediteranean, unde pisicile se întind leneșe pe pietrele vechi, până la potecile liniștite ale unei insule îndepărtate, unde felinele sunt mai numeroase decât prietenii lor umani, șoptindu-le povești despre noroc și tutelă, aceste locuri invită călătorii să fie martorii lumii dintr-o perspectivă unică.
Insula Hydra, Grecia
Ascunsă în apele de safir ale Mării Egee se află Hydra, o bijuterie de insulă unde timpul pare că stă pe loc, iar mașinile fac loc exclusiv măgărușilor. Aici, printre vilele de piatră și străduțele înguste, pisicile domnesc cu demnitate, împletindu-se deseori printre picioarele localnicilor și vizitatorilor deopotrivă, adăugând un plus de farmec insulei.
Pisicile din Hydra fac parte din identitatea locului la fel de mult ca și apele cristaline și versanții accidentați ai dealurilor. Ele pot fi găsite lenevind la umbra tufelor de bougainvillea, supraveghind portul plin de viață sau salutând călătorii cu priviri indiferente care par să spună: „Bine ați venit în paradisul nostru!”. Sunt peste 1000 de pisici în Hydra, o populație imensă, având în vedere dimensiunile reduse ale acestei insule grecești.
Pisicile din Hydra, cu blana lor elegantă, întruchipează spiritul de independență și rezistență al insulei. Legendele șoptesc despre descendența lor și despre faptul că localnicii consideră că aduc noroc și protecție Hydrei.
Istanbul, Turcia
Pisicile sunt parte integrantă a peisajului urban din Istanbul, fiind admirate și îngrijite de localnici. Tradiția de a avea grijă de pisicile comunitare este adânc înrădăcinată în cultura orașului, mulți având inoculată credința că hrănirea și îngrijirea pisicilor aduce binecuvântări. Se estimează că numărul pisicilor care trăiesc în Istanbul depășește 200.000.
De ce sunt multe pisici în Istanbul
De ce sunt atât de multe pisici comunitare în Istanbul? Motivele ar fi diverse. Pe vremea când Imperiul Otoman era o imensă entitate politică multiculturală, care se întindea din Ungaria de astăzi până în Yemen, casele din capitala Constantinopol (numele oficial a fost schimbat în Istanbul abia recent, în 1930), erau făcute în mare parte din lemn.
Casele din lemn reprezintă o invitație pentru șoareci. Și nimic nu aduce mai mult o pisică într-o casă decât un șoarece (în special pe vremuri, când nu apăruse hrana de la Whiskas). Așa că, în mod natural, locuitorii din Constantinopol/Istanbul s-au împrietenit cu felinele și au creat o relație ce durează până în ziua de azi.
Un alt motiv ar fi că Profetul Mahomed adora pisicile. Islamul explică, așadar, dragostea poporului turc pentru pisici. Există o poveste potrivit căreia, într-o zi, Profetul Mahomed se ruga când un șarpe s-a apropiat în secret pentru a-l mușca, dar o pisică l-a apărat de atacul acestuia. Mahomed a fost recunoscător și a acordat tuturor pisicilor abilitatea de a ateriza în patru labe.
Există o altă poveste, și mai populară. Mahomed avea o pisică de companie pe nume Muezza. Muezza dormea mult, așa cum au tendința de a face pisicile, de regulă într-un loc călduț și confortabil. Într-o zi, acest loc s-a întâmplat să fie mâneca lui Mahomed. La un moment dat, Profetul trebuia să se roage (musulmanii se roagă de 5 ori pe zi), așa că, în loc să trezească pisica, și-a tăiat mâneca. Pentru că, știm deja: dacă ai avea o mâță care doarme în poala ta, ai trezi-o?
Așa se face că musulmanii venerează pisicile, ceea ce explică atitudinea minunat de ospitalieră pe care cetățenii din Istanbul o au față de animalele lor de companie comunitare.
Iar explicațiile pot continua, cu unele mai realiste. De pildă… în Istanbul nu există proceduri de sterilizare. Aceasta este o problemă importantă, deoarece, chiar și cu sutele de case de lemn din jurul Istanbulului, multe pisici rămân fără adăpost.
În plus, durata medie de viață a unei pisici comunitare din Istanbul este de 3-4 ani (în timp ce pisicile domestice trăiesc uneori până la 18 ani!) și, chiar cu grija binevoitoare a locuitorilor din Istanbul, cele mai multe dintre ele au, totuși, o viață tristă.
Dar localnicii sunt mândri că au grijă de prietenii lor felini. Numeroase persoane și organizații oferă hrană, adăpost și îngrijire medicală pisicilor vagaboande.
Nu este neobișnuit nici să vezi mici adăposturi pentru pisici, făcute în casă, sau în diverse colțuri ale orașului, oferind refugiu pisicilor care au nevoie.
În plus, pisicile din Istanbul sunt bine hrănite. Cel puțin cele din cartierele centrale, precum Kadıköy, Fatih, Beyoğlu, Beșiktaș. Dar, cu cât te îndepărtezi mai mult de centru, cu atât mai înfometate devin pisicile.
Pentru a împacheta totul într-un cadru legal, Turcia a adoptat în 2021 o nouă lege care consideră pisicile „ființe vii” (înainte erau „mărfuri”). Oricine ucide, abuzează sau torturează animalele va fi urmărit penal cu pedepse de până la 4 ani de închisoare!
Aceeași lege impune, de asemenea, sterilizarea animalelor vagaboande din Turcia, acțiune care, se pare, nu a început încă.
Insula Aoshima, Japonia
Cunoscută sub numele de „Insula pisicilor”, Aoshima găzduiește o populație de pisici care depășește semnificativ numărul oamenilor. Pisicile au fost introduse inițial pentru a face față șoarecilor care afectau bărcile pescarilor și de atunci s-au înmulțit considerabil.
Vizitatorii sunt întâmpinați de rezidenții felini care se plimbă liber, conferind Aoshimei un farmec unic. Tradiția de a hrăni pisicile a devenit o activitate comună, la care participă atât localnicii, cât și turiștii. Se consideră că pisicile de pe Aoshima aduc noroc, fiind un simbol al protecției pescarilor.
În Aoshima, raportul este de o persoană la șase pisici. În ciuda faptului că au fost aduse inițial pentru a elimina populația de șoareci, aceste pisici depind acum în mare parte de turiști și de locuitori pentru a se hrăni. Atsuko Ogata, o asistentă medicală din satul Aoshima, le duce regulat mâncare pisicilor într-o zonă de hrănire bine stabilită, fapt ce declanșează un uragan de mieunături. Pisicile de pe Aoshima mănâncă bile de orez, batoane energizante și alte gustări pe care reușesc să le ia de la turiștii veniți în vizită.
Doar 34 de vizitatori sunt admiși zilnic pe Aoshima. Deși acest lucru te-ar putea dezamăgi dacă ajungi acolo și ești al 35-lea, japonezii consideră că este mai important pentru rezidenții în vârstă ai insulei ca turismul să nu scape de sub control. Aceștia nu vor ca locuințele lor să fie invadate de vizitatori care le-ar putea perturba stilul de viață liniștit.
În ciuda hranei pe care pisicile locale o primesc din abundență, atât de la rezidenți, cât și de la turiști, felinele ar trăi fericite și fără intervenția omului, ele completându-și dieta cu pește proaspăt. Apele încă sunt bogate în sardine – o gustare perfectă pentru orice pisicuță.
Roma, Italia
Simbolul oficial al animalelor din Roma este lupoaica, însă e suficient să faci o plimbare în centrul capitalei pentru a vedea animalul care domină cu adevărat orașul: Maiestatea sa, pisica.
Pisicile comunitare sunt omniprezente în Roma. Le găsești căutând soarele în Colosseum, hoinărind în jurul Băilor lui Caracalla, zăbovind pe mașinile de pe străduțele din cartierul Monti și cam oriunde simt că pot primi ceva de mâncare și un loc de odihnă.
În unele cazuri sunt prietenoase și îți permit să le mângâi, în altele vor fugi când te apropii. În marea majoritate a cazurilor, însă, pur și simplu stau cocoțate acolo unde consideră de cuviință și privesc trecătorii cu acel amestec de curiozitate și dezinteres tipic felinelor
Câte pisici sunt în Roma
În Roma există peste 300.000 de pisici, dintre care 180.000 trăiesc în case particulare și restul ca pisici comunitare, în colonii. O colonie de pisici este o entitate juridică înregistrată la Roma, având reguli specifice. Regula este că o colonie de pisici poate fi înregistrată atunci când există o populație de cel puțin două pisici care trăiesc în mod regulat într-o anumită zonă pe care au ales-o ca fiind casa lor. Persoana care se ocupă de o colonie de pisici se numește gattara. Legea ce protejează pisicile în Roma datează din 1991.
Dar pisicile erau deja protejate și în Roma Antică, unde erau considerate sacre pentru zeița Diana, fiind foarte apreciate ca instrumente de „deratizare”, dar și ca animale de companie, așa cum este descris din abundență în frescele din casele nobilimii din Pompei.
Sanctuarul pentru pisici Torre Argentina
Situat în mijlocul ruinelor antice unde a fost asasinat Iulius Cezar, Piazza di Torre Angentina, acest sanctuar găzduiește sute de pisici. Pisicile sunt îngrijite de voluntari și se plimbă libere printre ruinele istorice. Tradiția include practica gattara, conform căreia, femei italiene se dedică hrănirii și îngrijirii pisicilor comunitare.
Alte colonii importante de pisici romane sunt colonia Felina Piramide și colonia Felina Verano.
Satul Houtong, Taiwan
Cândva un sat minier de cărbune, Houtong s-a reinventat ca un paradis al pisicilor, atrăgând turiști de pretutindeni cu zecile de pisici care bântuie pe străzile lui.
Transformarea a început atunci când un localnic iubitor de pisici a decis să îmbunătățească viața pisicilor abandonate din sat, ceea ce a dus la un efort la nivelul întregii comunități pentru a le adopta și a le îngriji. Populația de pisici din Houtong depășește astăzi cifra de 200, toate fiind sterilizate și vaccinate.
A fost amenajat un „podium al pisicilor”, unde felinele se odihnesc pe poduri și platforme special concepute, permițând vizitatorilor să le observe și să interacționeze cu ele fără a le deranja comportamentul natural.
Satul are, de asemenea, cafenele cu tematică felină, magazine și chiar case pictate cu picturi murale ce reprezintă pisici, ceea ce îl face o mărturie vie a iubirii acestei comunități pentru feline.
Dacă vizitezi satul în zilele mai răcoroase, pisicile vor fi mai zburdalnice. În timpul verii, așteaptă-te să găsești o mulțime de pisici leneșe/adormite.
Nu renunța nici dacă ajungi într-o zi ploioasă, fiindcă tot vei putea vedea multe pisici în tunel, în interiorul magazinelor și cafenelelor și sub numeroasele terase acoperite ale reședințelor locale.
Kotor, Muntenegru
Kotor, fermecătorul oraș din Muntenegru, renumit pentru fiordul cu același nume (cunoscut mai degrabă drept Golful Kotor), se remarcă și printr-o altă caracteristică pe care orice vizitator o va vedea din start: prezența masivă a pisicilor.
Istoria pisicilor din Kotor este oarecum învăluită în mister, dar se consideră că ele fac parte din comunitatea orașului de secole. Unii spun că pisicile au fost aduse în Kotor de către marinari care credeau că acestea aduc noroc.
O altă variantă, mult mai plauzibilă, ca în multe alte locuri, este că pisicile au fost aduse în oraș pentru a controla populația de șobolanii ce afectau zidurile și clădirile medievale ale orașului.
Un lucru interesant este că renumitul ghid Lonely Planet a introdus Kotor în Top 10 orașe pe care iubitorii de pisici ar dori să le viziteze. Alături de el pe listă se mai află, printre alte locuri, Amsterdam și Washington.
În ghid se nota că în aceste orașe au fost create condiții excelente pentru traiul pisicilor, iar localnicii le arată o prietenie excepțională.
Indiferent de originile lor, pisicile din Kotor au devenit o parte integrantă a culturii și tradiției localității, ele fiind prezente în artă, literatură și chiar într-un festival care are loc în fiecare an în onoarea prietenelor feline din Kotor. În oraș există și un muzeu al pisicilor, aflat în incinta fostei mânăstiri ortodoxe, în cunoscuta Piață Kino.
Kuching, Malaezia
Kuching, capitala statului Sarawak este cunoscut și sub numele de „Orașul pisicilor”, cu statui de pisici care împodobesc străzile și un muzeu dedicat în întregime pisicilor. Tradiția locală îmbrățișează pisicile ca simboluri ale norocului, iar însuși numele orașului înseamnă „pisică” în limba malay.
Niciun vizitator nu poate veni în Kuching și să nu observe legătura cu cele peste douăzeci de statui de pisici care împânzesc centrul orașului, realizate din aproape toate materialele și în toate ipostazele: dorm, fac cu lăbuța, dau târcoale, se joacă – sunt amplasate în aproape fiecare colț. Unele sunt foarte kitschoase, iar altele de-a dreptul terifiante; există și o serie de statui de pisici robotizate care se strecoară pe marginea pieței în aer liber, aparent hotărâte să domine lumea.
În plus, Kuching găzduiește un festival anual al pisicilor, care sărbătorește felinele prin concursuri, expoziții și parade, ceea ce îl definește ca un eveniment dinamic și foarte interesant pentru iubitorii de pisici.
În concluzie
Plimbându-ne prin aceste enclave în care pisicile se regăsesc în liniște (sau prin mieunături) între ecourile istoriei și prezentul plin de viață, descoperim numeroase povești despre companie, tradiție și coexistența senină a spiritelor umane și feline. Aceste destinații ne reamintesc că, pe parcursul călătoriilor noastre, există momente de frumusețe liniștită și „gardieni” neașteptați care ne ghidează prin teritoriile lor cu o grație indiferentă.
Pentru cei atrași de farmecul acestor rătăcitori mustăcioși, aceste destinții dominate de pisici sunt deopotrivă interesante și menite să te încarce cu energie… felină.
Acest articol a fost scris de pe un laptop ASUS ZenBook Pro 14 Duo.
Add Comment