tambury
Foto: Google Earth
TukTuk Cinefil

Unde s-a filmat serialul After Life, de pe Netflix

Multă lume a urmărit, cu mare plăcere, serialul After Life, de pe Netflix, scris, produs și jucat de Ricky Gervais (al treilea și ultimul sezon a fost lansat în ianuarie 2022). Este una dintre cele mai sensibile producții ale ultimilor ani, o comedie „de depresie” în care Tony, reporter la un ziar local – The Tambury Gazette – trebuie să facă față vieții de după moartea iubitei lui soții.

Nu voi da spoilere aici, pentru cei care nu au văzut încă serialul recomandarea fiind să o facă degrabă, fiindcă cele trei sezoane sunt adevărate bijuterii cinefile, pline de umor, emoție și delectare sufletească. Dar cei care l-au văzut deja au remarcat cu siguranță că „acțiunea” se desfășoară într-o încântătoare localitate britanică, pe nume Tambury. Un orășel liniștit și dichisit, pe care, poate, ți-ai dori să-l vizitezi dacă te afli în apropiere. Dar… Tambury există în realitate?

after life
Foto: After Life / Netflix

Tambury, din serialul After Life, există în realitate?

Ei bine, nu. Tambury nu este un loc real, ci locația a fost inventată pentru desfășurarea poveștii din serialul After Life. În realitate, filmările au avut loc cu precădere în Hemel Hempstead, dar și în Bristol, Hertfordshire și alte locuri. De altfel, Ricky Gervais locuiește (în viața reală) în apropiere de Hempstead, care se află, la rândul lui, în vecinătatea orașului Luton, parte a ceea ce se numește Greater London metropolitan area. La o oră de Londra (42 km).

Tambury Gazette, de pildă, ziarul local la care lucrează Tony, cumnatul său și alți protagoniști, a fost plasat în piața din Hemel Hempstead, mai precis la adresa 48 High Street, în apropiere de Primăria veche și de biserica St. Mary. Companiile care apar în filmări, precum Jordans Antique Centre și pub-ul vecin, sunt absolut reale. Poți face un tur virtual al localității Hemel Hempstead aici. Vei recunoaște unele locuri din serial.

tambury
Hemel Hempstead. Foto via iheartbritishtv.com

Strada unde se află locuința lui Tony este în Vale of Health (North Hampstead), un sătuc cu un eleșteu. Cafeneaua în care sunt filmate diverse scene se află pe High Street, în Hemel Hempstead. Alte secvențe au loc pe o plajă, acolo unde Tony își plimbă câinele în sezonul 2, aceasta aflându-se în Camber Sands, din East Sussex.

after life
Ricky Gervais, pe deja celebra bancă din cimitir. / Foto: After Life

O altă locație folosită pentru fimările din After Life este Beaconsfied, Buckinghamshire. Aici se află azilul de bătrâni, în vreme ce cimitirul în care e îngropată Lisa este tot aici, în Centrul Vechi.

Hemel Hempstead, un orășel cochet

Hemel Hempstead este o localitate cu o istorie atât veche cât și… nouă, după al Doilea Război Mondial, ea fiind aleasă de britanici pentru a răspunde la nevoia construirii de noi locuințe destinate celor întorși de pe front. Așa că, în timp, cătunul de odinioară de pe malurile râului Gade a ajuns în prezent la o populație de 90.000 de locuitori.

Hemel Hempstead
Centrul vechi din Hemel Hempstead / Foto: NeonJellyfish

Anul fondării localității Hemel Hempstead este 1539, „autorul” fiind Regele Henric al VIII-lea. De aceea, centrul istoric merită din plin o vizită, cu aleile lui pavate cu pietre de granit, cu strada principală (High Street) mărginită de două șiruri de case ce datează din epoca Tudorilor, unele dintre ele pe jumătate din cherestea. De altfel, High Street este descrisă drept „cea mai frumoasă stradă din Hertfordshire”, fiind împânzită de pub-uri tradiționale, magazine de antichități, cafenele cochete, galerii de artă și câteva restaurante de top. Printre alte locuri de interes turistic se numără și teatrul Old Town Hall, Parcul Gadebridge și biserica St. Mary.

La câteva minute distanță de Hemel Hempstead se pot vizita ruinele unui conac luxos de odinioară, care a aparținut familiei Tudorilor și în care cândva a fost oaspete și regina Elisabeta I-a.

Citește și: Top 10 cele mai frumoase sate din Anglia

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!