Thailanda este principala țintă de călătorie exotică a românilor. Zborurile relativ ieftine (în special în perioada promoțiilor), dar în primul rând frumusețea, diversitatea, mâncarea și insulele thailandeze au un magnetism irezistibil care cheamă din ce în ce mai mulți vizitatori din România. Deseori, suntem întrebați de către cei care-și doresc o vacanță în Thailanda dacă e ok să și-o petreacă (cel puțin, o parte din ea) în insula Phuket. Răspunsul este, invariabil, DA! În Phuket, dar în care locuri din Phuket?
Phuket este cea mai mare insulă thailandeză, având o suprafață de circa 540 km pătrați. Circa un sfert de milion de oameni locuiesc aici, majoritatea dintre aceștia fiind thailandezi sau de origine chineză. Fiind situată pe coasta de vest a Thailandei, la Marea Andaman, Phuket e o insulă în care temperaturile variază de la 21 la 34 de grade, cea mai bună perioadă pentru vizitarea ei fiind între lunile noiembrie și aprilie, care sunt însorite și umede, în vreme ce între lunile mai și octombrie este sezonul musonilor. Cu alte cuvinte, în această perioadă, plouă.
Ca să facem un rezumat a ceea ce urmează să întâlnești în Phuket, dacă te decizi să-ți petreci vacanța aici, am spune că această insulă thailandeză e destinația perfectă pentru cei care iubesc plaja, distracția și mâncarea bună. Plaje albe, palmieri, ape cristaline, orașe nebune și mai puțin nebune, sute de hoteluri pentru toate buzunarele, atracții peste atracții, paradisuri tropicale și tradiții locale.
Phuket are cam de toate, atât în interiorul insulei, cât și în împrejurimi. De la atmosfera agitată și nonconformistă din partea de sud la cea romantică și mult mai serenă din nord. (ca să nu mai amintim de excursiile pe care le poți face – ai aici câteva ponturi pentru celebra insulă James Bond)
Dacă mergi pentru prima oară în Phuket, e important să alegi zona în care să stai. Așa cum spuneam, sunt zeci de plaje care împânzesc insula, dar fiecare hotel și resort are propria lui „personalitate”. Ceea ce înseamnă că, atâta vreme cât vei alege un hotel care se potrivește cu necesitățile și dorințele tale, vei avea parte de o vacanța fantastică. Dacă-l alegi, însă, în mod greșit, într-o zonă greșită, e posibil ca vacanța să ți se transforme într-una de… uitat.
10 zone din Phuket în care să te cazezi în vacanță (click Next pentru următorul)
Patong
Patong este un oraș-stațiune, aflat în partea de vest a insulei Phuket, cunoscut pentru existența unei străzi în care liniștea e o noțiune ce lipsește din dicționare: Bangla Road. Pe scurt, dacă ești un party-animal, îți plac muzica, zgomotul, barurile și restaurantele, viața de noapte și distracția, atunci Patong e alegerea potrivită. Dacă nu… uită de o cazare aici, dar nu uita să dai, totuși, o tură pe Bangla Road, la ceas de seară, fiindcă spectacolul lumii are aici un pol important.
În Patong sunt multe hoteluri, unele dintre ele ieftine și nu tocmai rele, o mulțime de restaurante, atracții culturale și… multe altele. Nu e un loc în care să simți spiritul thailandez tradițional, dar în mod cert e unul în care vei găsi ritmul petrecerii non-stop. Plaja de aici e mereu aglomerată și agitată.
Recomandări de hoteluri în Patong:
The Marina Phuket Hotel 4* – rezervă aici
Aspery Hotel 3* – rezervă aici
Deevana Patong Resort & Spa 4* – rezervă aici
Kamala Beach
Plaha Kamala, și orășelul din spatele ei, se află la mică distanță de Patong, însă prezintă un vibe cu totul diferit. Practic, aici viața de noapte dispare pentru a face loc unei atmosfere liniștite, agreate de către pensionari sau de familiile cu copii. Multe vile, spa-uri și hoteluri de calitate. Un loc în care vei fi fericit să zaci pe plajă, fără să te bată nimeni la cap.
Recomandări de hoteluri în zona Kamala Beach
Thavorn Beach Village Resort & Spa 5* – rezervă aici
Wabi Sabi Boutique Hotel 4* – rezervă aici
Kamala Tropical Garden 3* – rezervă aici
Karon Beach
A treia cea mai lungă plajă a insulei Phuket își atrage vizitatorii cu resorturile spectaculoase care se întind de-a lungul ei, bine „înfipte” într-un cadrul natural superb. Acesta este principalul motiv pentru care Karon e o zonă relaxată. Partea de nord a localității, mult mai dezvoltată din punct de vedere urbanistic, conferă acesteia denumirea de „soră mai mică a Patongului”. Cu alte cuvinte, aici revin distracția, viața de noapte, shoppingul. Karon nu este, însă de nivelul Patongului în aceste privințe, așa că dacă-ți dorești un echilibru relativ între plajă și petreceri, îl poți alege fără să stai pe gânduri.
Recomandări de hoteluri în Karon:
Karon Sea Sands resort 4* – rezervă aici
Baumancasa Beach Resort 3* – rezervă aici
Andaman Seaview Hotel 4* – rezervă aici
Kata Beach
Sunt multe atracții în zona Kata Beach, motiv pentru care această plajă e una populară printre turiști. E o plajă lungă și aglomerată, în mod special agreată de către practicanții de surfing, care vin aici în extrasezon, dar și de către diveri, fiindcă există un recif de corali între plajă și insula Pu. Viața de noapte există, dar nu este dincolo de anumite limite. Sunt multe restaurante, magazine și view point-uri, cu alte cuvinte Kata Beach e pretabilă pentru familii și pentru cupluri tinere care călătoresc (sau nu) cu copii.
Recomandări de hoteluri în Kata Beach:
Chanalai Flora Resort 4* – rezervă aici
Centara Kata Resort 4* – rezervă aici
The Shore at Katathani (Adults only) 5* – rezervă aici
Mai Khao Beach
Cu cei 11 km ai săi, Mai Khao e cea mai lungă plajă din Phuket. Și, după părerea noastră, cea mai frumoasă. O întindere de nisip lungă, mărginită de pini, migdali tropicali și palmieri, laolaltă cu alte plante tropicale. Mai Khao pare (și este) departe de lumea dezlănțuită și, în afară de cele câteva resorturi de lux și de parcul acvatic Splash Jungle, zona se încadrează în Parcul Național Sirinath, adică unicul loc din Phuket în care, între noiembrie și februarie, vin să-și depună ouăle țestoasele gigantice Ridley. Dacă vrei o vacanță departe de nebunie, Mai Khao Beach e locul perfect. Doar că poate veni la pachet cu unele costuri legate de cazare. Și cu faptul că e destul de departe de principalele atracții.
Recomandări de hoteluri în Mai Khao Beach:
Marriott’s Mai Khao Beach 5* – rezervă aici
Maikhao Home Garden Bungalow 3* – rezervă aici
Holiday Inn Resort Phuket Mai Khao Beach 4* – rezervă aici
Nai Harn Beach
Cu liniștea și tranchilitatea ei, plaja Nai Harn e una dintre cele mai populare printre localnici. Poate și pentru că se află ascunsă într-un golfuleț mărginit de un deal, aici neexistând un spațiu prea mare pentru hoteluri. Există, în schimb, un foarte simpatic port și o salbă de plaje micuțe, precum Ya Nui și Ao Sane, mult căutate de către cei care practică snorkelingul și scufundările. Zona induce o liniște sufletească, există câteva restaurante, magazine puține, dar și două locuri de unde poți avea parte de panorame magnifice: Promthep Cape și Windmill Viewpoint. O opțiune pentru cei care vor să se relaxeze într-un loc înconjurat de natură și totuși nu total izolat.
Recomandări de hoteluri în Nai Harn Beach:
Naiharn Garden Villa 5* – rezervă aici
Palm Oasis 4* – rezervă aici
Naiharn Beach Resort 3* – rezervă aici
Bang Tao Beach
A doua cea mai lungă plajă din Phuket e un loc al contrastelor: în partea de sud se află hoteluri ieftine, grupate în jurul unui mic sat de pescari, zona centrală e ocupată de un grup de resorturi de lux (Laguna Complex), aflate între două lagune, în vreme ce nordul e mai puțin dezvoltat, în afara unor proprietăți de cinci stele, construite pe dealuri. Plaja Bang Tao e mai degrabă o destinație liniștită, deși găzduiește câteva cluburi de noapte și câteva restaurante foarte bune (în preajma Laguna Complex).
Recomandări de hoteluri în Bang Tao Beach:
Sunwing Bangtao Beach 4* – rezervă aici
Andaman Seaside Resort 3* – rezervă aici
Pai Tan Villas 3* – rezervă aici
Surin Beach
Surin Beach e o zonă exclusivistă, grație unei frumuseți naturale remarcabile. Multe vedete care vin în Phuket aleg plaja Surin, iar multe dintre uriașele proprietăți de lux din zonă aparțin multimilionarilor thailandezi sau din întreaga lume. O vacanță în Surin este liniștită și cosmopolită, micuța localitate având numeroase magazine și buticuri în care și prețurile sunt pe măsura locului. Surin are mai puține atracții pentru turiști, dar este pretabil pentru o vacanță liniștită și relaxantă.
Recomandări de hoteluri în Surin Beach:
Surin Beach Resort 4* – rezervă aici
Novotel Phuket Surin Beach Resort 4* – rezervă aici
Surintra Boutique Resort 4* – rezervă aici
Rawai Beach
Plaja Rawai se află în sud-estul Phuketului și, din punct de vedere istoric, este considerată prima plajă turistică a insulei. Este conectată întrucâtva cu satul de țigani pescari, multe dintre ambarcațiunile acestora ancorând pe plaja lungă de 2,5 km, care reprezintă inclusiv punctul de plecare pentru un tur al insulelor Coral și Racha. Atmosfera în Rawai e foarte… zen, în comparație cu cea din Patong, de pildă.
Există câteva magazine, sunt și opțiuni pentru viața de noapte iar în localitate sunt câteva restaurante foarte bune. Proximitatea cu Nai Harn și Chalong oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi câteva dintre cele mai notabile atracții ale Phuketului, precum Big Buddha și Promthep Cape (de unde răsăriturile sunt de vis). Există și suficient de multe spații de cazare, de la hoteluri de 5 stele la bungalowuri ieftine. Nu rata un prânz sau o cină la un țigan pescar din zonă, unde îți poți alege ce creaturi marine să-ți prepare, urmând ca apoi să te lingi pe degete.
Recomandări de hoteluri în Rawai:
Navatara Phuket Resort 4* – rezervă aici
Rawai Palm Beach 4* – rezervă aici
Ya Nui Resort 3* – rezervă aici
Orașul Phuket
Phuket Town este capitala și cel mai mare oraș al insulei. Străzile lui înguste sunt doldora de restaurante cu preparate delicioase, buticuri și tot felul de atracții. Vacanța în Phuket Town este pentru persoanele care-și doresc ca fiecare zi să fie diferită. Orașul e un amestec de influențe culturale, de clădiri istorice cu arhitectură frumoasă și de piețe locale, fiind, probabil, cel mai autentic loc de pe insulă în privința spiritului thai. Distanțele față de plaje sunt, însă, relativ mari.
Recomandări de hoteluri lângă Phuket Town:
The Westin Siray Bay Resort & Spa 5* – rezervă aici
Novotel Phuket Phokeethra 5* – rezervă aici
Little Nyonya Hotel 4* – rezervă aici
Add Comment