msida malta
Portul din Msida / Foto: Roman Babakin
Europa

Soare si distractie intr-o vacanta in Malta

Aflata doar la cateva ore distanta de Romania, Malta a devenit din ce in ce mai mult unul dintre locurile cele mai la moda pentru o escapada de soare in toiul iernii. Lady GaGa de exemplu, s-a indragostit de aceste locuri, asa ca a revenit aici pentru o perioada mai lunga, cu ocazia unui festival muzical organizat de MTV. Cu baruri la moda, cluburi de noapte de top si activitati pline de adrenalina, Malta este o destinatie foarte la moda. Iata cateva argumente pentru o vacanta in Malta:

Danseaza pana in zori de zi in St. Julian

paceville malta
Cartierul Paceville, din St.Julian / Foto: Artur Bogacki

Cartierul Paceville, din St. Julian, capitala distractiei, este inima vietii de noapte malteze. Aflat pe un deal intre Golful Spinola si Golful St George, aici gasesti numeroase cluburi, discoteci si baruri. Havana iti ofera muzica hip-hop, reggae si soul; in Sabor auzi numai hituri la moda; BJ te delecteaza cu muzica de jazz, iar Fuego Salsa Bar este locul in care poti exersa miscarile sexy latino.

Mai departe in nord, statiunea Bugibba, aflata la malul marii, se mandreste cu multe magazine si restaurante elegante, dar si baruri zgomotoase cu karaoke si Irish pub-uri. Sportul si fripturile sunt in meniu la Rookies, in timp ce Dita este un bar decent pentru homosexuali.

Patru roti sau doua?

Indiferent ca te excita mersul in patru labe sau pe patru roti, existe multe activitati care sa-ti provoace accelerarea ritmului cardiac.
Provoaca-ti prietenii la o cursa contra cronometru in sicanele de pe pista Badger Karting din Mosta. Alege intre grand prix-uri, mini prix-uri si curse contratimp, apasa acceleratia la podea si da-i drumul!

Urca-te in sa pentru un galop de doua ore la apusul soarelui, de-a lungul plajei spectaculoase din Golful Golden, una dintre cele mai populare intinderi de nisip ale insulei.

victoria gozo
Orașul Victoria, din insula Gozo / Foto: IoanaCatalinaE

Cutezatorii trebuie sa mearga in insula Gozo, aflata in apropiere. Stancile sale spectaculoase atrag cataratorii, dar si pe cei care fac coborari, deopotriva. Pune-ti echipamentul, lasa-te pe spate, lasa franghia sa preia incordarea si savureaza fiorul unei experiente unice.
Iarna este el mai bun anotimp pentru a face excursii montane cu bicicleta, atunci cand vremea e racoroasa. Gozo se mandreste cu astfel de piste, o adevarata provocare pentru biciclisti. Zbarnaie peste dealurile cu vegetatie luxurianta acoperite de iarba verde si flori, inainte de a te bucura de o coborare plina de adrenalina care are ca destinatie finala, nisipurile rosii ca focul din Golful Ramla.

Paradisul scufundatorilor

epava malta
Epavele împânzesc adâncurile din jurul Maltei / Foto: Erik Larsson

Votata de catre revista Dive drept a treia cea mai tare destinatie pentru scufundari, din lume, cele 25 de locatii din Malta iti ofera ape limpezi precum cristalul si vizibilitate pana la adancimea de 30 de metri.

Inoata printre epavele si avioanele scufundate, printre uimitoarele formatiuni stancoase si admira culorile coralilor, baracudele, calutii de mare, caracatitele si tonii. Scufundatorii avansati isi pot testa nervii la Gaura Albastra din Insula Gozo, avand o adancime de 15 metri, unde poti explora hornuri, arcade si grote. Scolile de scufundari din insula iti ofera posibilitatea de a face asta zi si noapte, plus scufundari pentru profesonisti si cursuri pentru incepatori.

Gastronomia malteza

Alatura-te localnicilor la elegantele cafenele, baruri si restaurante in Pinto Marina, pe faleza eleganta din Valletta. Restaurantul Pintonino serveste delicioasa mozzarella buffalo si paste cu fructe de mare.
In timpul zilei, savureaza o cafea si niste pastizzi (produse de patiserie umplute cu branza ricotta sau piure de mazare) la o cafenea in aer liber intr-una din pietele centrale din capitala Maltei. Caffe Cordina, aflata pe bulevardul Triq ir-Repubblika, a fost deschisa in anul 1837.
Popular printre turisti, orasul St Julians iti pune la dispozitie o mare varietate de cafenele, restaurante si cluburi, langa Piata Balluta.

Pastizzi vacanta in Malta
Pastizzi – patiseria malteza e delicioasa / Foto: tataks

Petreceri si carnavaluri

Malta adora sa petreaca. Alatura-te petrecaretilor din strada la Carnavalul din Malta, care se desfasoara in fiecare an in luna februarie, pentru o parada care include procesiuni pline de culoare, concerte, dansuri, spectacole de teatru si focuri de artificii.
La fel de impresionant este si Festivalul International al Artificiilor, care dureaza doua zile si se desfasoara la sfarsitul lunii aprilie, luminand aproape ireal portul din  Valletta.

Magia filmului in Comino

comino laguna albastra
Laguna Albastra din Comino / Foto: Dorian Marinescu

Coboara in inspumata Laguna Albastra din Comino, acolo unde actorul Brad Pitt a filmat marele succes “Troia”. Excursiile cu barca opereaza in porturile de pe intreg cuprinsul Maltei, catre aceasta mica insula presarata cu plaje mici, cu nisip auriu.
Mai poti face o excursie la bordul unei ambarcatiuni catre Grota Albastra din Zurrieq, pe coasta de sud a Maltei, unde iti poti cufunda mana in apele de un albastru electric, limpezi precum cristalul.

Impresioneaza-ti jumatatea

mdina
Orașul Mdina / Foto: Artesia Wells

Ce poate fi mai romantic decat sa parcurgi drumul care inconjoara orasul Mdina, cel mai pitoresc oras medieval din Europa, in sunetul potcoavelor cailor? Relaxeaza-te in trasura ta impunatoare, pe masura ce treci pe sub arcadele decorate si pe langa zidurile impunatoare ale Orasului Tacut, care stau de straja stradutelor intortocheate, patrulate candva de cavaleri medievali.
Viziteaza catedrala, coboara in sinistrele temnite si admira colectia extraordinara de arta si arhitectura din Palatul Falson, construit in secolul 13.

Citeste si: Top 10 atractii turistice in Malta

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

4 Comments

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!