Spus cat mai simplu cu putinta, Royal Mile nu imbatraneste niciodata. Aceasta succesiune faimoasa de stradute pietruite care serpuiesc in inima capitalei scotiene, constituie epicentrul pentru orice turist care vine in Edinburgh. Tot ce pleaca de la Royal Mile, cum ar fi cursuri de apa sau alei ascunse si inguste, toate te asteapta sa le explorezi. Chiar si o plimbare cat de scurta prin Edinburgh te va purta pe langa pub-uri intime, muzee de clasa mondiala, hanuri imbietoare, cimitire bantuite de fantome, un castel imens si un palat regal desprinse parca din povestile cu zane. Iata ce sa faci si ce sa vezi in Edinburgh.
In fapt, multe din lucrurile pe care le gasesti in Edinburgh sunt de poveste. Unul dintre cele mai incarcate de atmosfera orase din Europa, totul aici este magic. Proprietarii de hanuri iti vor spune povesti care iti vor da fiori. Fiintele supranaturale inca beau whisky in pub-urile din Royal Mile. Povestile adevarate despre lucruri rele si macabre le vei auzi in fiecare tur la care vei lua parte. Indiferent unde te duci in acest oras uluitor, nu-ti va fi greu sa-ti imaginezi cum era viata aici cu 100, 200 sau chiar 300 de ani in urma. In Edinburgh, trecutul face parte foarte mult din prezent.
Si desi trecutul joaca un rol important in modernul oras Edinburgh, capitala scotiana este unul dintre cele mai prospere orase din Marea Britanie. Cu o scena artistica vibranta care include evenimente precum Festivalul Fringe si cel de arta internationala, Edinburgh este un trendsetter. Pe scurt, aici este intotdeauna ceva de facut, ceva care va satisface imaginatia si celui mai sofisticat turist.
Cele mai frumoase obiective turistice din Edinburgh
Nu exista loc mai bun in care sa incepi explorarea turistica, decat in Royal Mile, incrucisarea de strazi al carei nume este dat de faptul ca leaga doua dintre cele mai importante atractii turistice din oras, Castelul Edinburgh, care sta de paza in varf de stanca si Palatul Holyrood, aflat in frumosul Parc Holyrood.
Iti poti petrece usor intreaga zi explorand castelul, locul in care se afla bijuteriile regale scotiene. Cu constructiile sale datand din secolul 12, castelul nu se adreseaza numai impatimitilor de istorie. Privelistile pe care le poti vedea din varful stancii pe care se afla castelul, langa Mons Meg, un tun masiv din secolul 15, sunt printre cele mai frumoase din Edinburgh. Obligatoriu de vazut sunt salonul principal al castelului, capela Sf. Margareta, cea mai veche cladire din Edinburgh si Muzeul national militar.
Pe masura ce inaintezi pe Royal Mile, nu uita sa faci o vizita si la Muzeul copilariei. Intrarea aici, ca si in majoritatea muzeelor Scotiei, este libera. Vei iesi din muzeu intrebandu-te daca papusile Punch si Judy ar putea concura cu jucariile moderne din zilele noastre.
La scurta distanta de Royal Mile se afla Muzeul national al Scotiei, care iti ofera o privire introspectiva, completa si fascinanta totodata, asupra istorie scotiene. Iubitorii de arta vor dori poate sa viziteze cele trei muzee care alcatuiesc Galeriile Nationale ale Scotiei. Galeriile portretelor si cea nationala se afla in incinta gradinilor de pe Princes Street, in timp ce Galeria de arta moderna este un pic mai departe, dar accesibila celor care merg pe jos, pe Belford Road.
Exploreaza catacombele orasului, vizitand Mary King’s Close, o strada subterana care a fost descoperita in timpul uneia dintre multele renovari ale Royal Mile. Aceasta era o strada nelocuita, care se afla sub orasul Edinburgh de astazi. Vei fi surprins sa afli ca numai un mic procent din catacombele orasului au fost explorate sau descoperite. Aceasta mica bucatica, cu povestile sale despre molime si fantome, reprezinta doar o introducere care iti va da fiori, despre ceea ce se afla sub pamant.
La capatul Royal Mile se afla sublimul Palat Holyrood. Meritandu-si din plin taxa de intrare, palatul se afla inca in folosinta familiei regale britanice. Regina Elisabeta vine aici o data pe an si dupa cei vei face si tu un tur al locurilor, vei intelege mai bine de ce. Pe masura ce vei trece dintr-o camera in alta, vei intelege talcul povestilor machiavelice de tradare tesute in jurul celui mai faimos personaj feminin din istorie, Maria, Regina scotienilor. Tot aici exista o galerie de arta si expozitii care se schimba periodic de-a lungul anului.
Un obiectiv regal adesea trecut cu vederea este iahtul regal Britannia, aflat in Ocean Terminal din Leith. Iahtul a servit drept resedinta regala britanica pe mare si daca faci o vizita pe puntile sale vei vedea dormitoarele elegante ale reginei, in care aceasta isi petrecea timpul in timpul croazierelor sale in jurul lumii.
Cat timp te afli in Leith, fa un popas la pub-ul Port O’Leith, pentru o halba de bere si un tur Trainspotting. Vezi toate scenele pe care autorul Irvine Welsh, originar din Leith le-a adus la viata in romanul sau ˝Trainspotting˝, o carte dura despre dependentii de heroina din oras, tineri lipsiti de speranta.
Iar daca esti un impatimit al cartilor, vei dori poate sa iei parte la turul Rebus, care paseste pe urmele inspectorului Rebus, personaj creat de alt autor modern celebru din acest oras, Ian Rankin.
In timp ce explorezi simbolurile literaturii moderne ale orasului Edinburgh, va trebui sa studiezi amanuntit trecutul, vizitand Muzeul scriitorilor. Opera arhitecturala de o frumusete rara, muzeul se afla aproape de Royal Mile si iti prezinta cele trei nume mari ale literaturii scotiene: Robert Burns, Sir Walter Scott si Robert Louis Stevenson.
Nicio excursie in Edinburgh nu va fi completa daca nu participi la unul dintre tururile fantomelor, organizate odata cu lasarea serii. Acestea au ca punct de plecare fabuloasa Catedrala Sf. Giles (intra in ea si admira vitraliul dedicat lui Robert Burns). Tururile acopera locuri diferite, dar unele destinatii demne de tinut minte sunt Cimitirul Greyfriar, celebrul loc in care traieste fantoma lui McKenzie si Criptele din Edinburgh, alta incursiune terifianta in subteran.
Cele mai frumoase privelisti pe care le poti avea in Edinburgh
Pentru a admira cele mai frumoase privelisti ale orasului, trebuie sa depui ceva efort. Dar extenuarea fizica va merita din plin, in clipa cand vei avea intregul oras la picioare.
Dealul Arthur’s Seat
Aflat in imensul Parc Holyrood, Arthur’s Seat este cel mai inalt dintre cele sapte dealuri care stau de straja orasului. In aproximativ doua ore de mers, vei ajunge pe culmea inalta de aproape 300 de metri, de unde poti admira frumusetea imprejurimilor.
Monumentul lui Sir Walter Scott
Omagiul gotic adus fiului favorit al Scotiei. Dupa ce platesti taxa de intrare, poti urca scarile inalte de 61 de metri, pentru privelistea magnifica a Gradinilor de pe Princes Street.
Dealul Calton
Cu monumentul sau national neterminat, aceasta este una dintre locatiile favorite din Edinburgh pentru a face poze. Tot aici sunt organizate diverse festivaluri si este un loc minunat de unde poti vedea focurile de artificii de Anul Nou.
Citeste si: Intalnire cu fantomele orasului Edinburgh
Add Comment