Sa te strecori prin trafic intr-un vehicul pe trei roti este o experienta extrem de adorabila pentru multi dintre cei care aleg sa viziteze Asia si in mod special Thailanda. Aici acest tip de vehicol poarta numele de tuk-tuk. Daca te afli pentru prima data aici, aceasta forma inedita de transport si felul in care functioneaza ea dar si negocierea tarifului ti se poate parea o adevarata aventura. Daca vei pleca insa la drum cu cateva informatii suplimentare, te vei putea bucura din plin de experienta plimbarii in tuk-tuk.
Ce este un tuk-tuk?
Acelasi vehicul il vei intalni sub diferite denumiri, in functie de zona Asiei in care te afli. Tuk-tuk-ul se mai poate numi mototaxi sau ricsa. Aceste minitaxiuri au inlocuit vechile biciclete pe trei roti la care pedalau de zor localnicii. Din punctul de vedere al capacitatii si al agilitatii, tuk-tuk-ul se situaeaza undeva intre motocicleta si un taxi, dar principalul sau avantaj este acela ca se poate strecura cu mare usurinta in trafic. De obicei, se foloseste pe distante scurte in oras pentru ca viteza sa nu poate depasi 50 de kilometri pe ora.
Tuk-tuk-ul este conceput pe structura unui scuter cu motor in doi timpi si face un zgomot puternic, de aici venindu-i si numele. Astazi, in Thailanda se vorbeste din ce in ce mai mult despre diminuarea emisiilor de gaze pe care le produc aceste vehicule. In aceasta ordine de idei in Bangkok au fost deja puse in circulatie modele mai putin poluante in patru timpi ce folosesc gazul natural comprimat.
Cat de sigur este un tuk-tuk?
Siguranta unui tuk-tuk este discutabila. Fara indoiala ca pasagerii sunt expusi oricarui factor ce vine din afara caci practic nu exista nimic care sa ii protejeze de ceea ce ii inconjoara. Este imposibil sa nu inspiri aerul poluat (iar in Bangkok abia ai loc sa arunci un ac in trafic) asa cum este imposibil sa nu induri intemperiile vremii intr-un astfel de taxi. Accidentele insa nu sunt foarte dese, fapt care se datoreaza vitezei extrem de reduse cu care circula tuk-tuk-ul si nu vreunui alt motiv. Asadar, intr-un taxi obisnuit ai cu siguranta mai multa protectie dar si aer conditionat.
Tipuri de tuk-tuk
Vehiculele difera de la tara la tara si uneori chiar de la o regiune la alta. In Thailanda, de exemplu, in insula Ko Si Chang exista un tuk-tuk care foloseste un motor cu sase cilindri, asta pentru a avea suficienta putere cat sa suie dealurile abrupte ale insulei.
In Cambogia, tuk-tuk-ul este de fapt o motocicleta care trage o cabina separata, gen remorca. In India se numeste risca, este vopsit in negru si galben si are o mica cabina pentru pasager oarecum inchisa. In Filipine, tuk-tuk-urile sunt de fapt un atas care poate transporta pana la sapte persoane, daca punem la socoteala si locurile de pe motocicleta la care este legat. Tuk-tuk-urile din Thailanda tind sa aiba mai mult spatiu pentru picioare, dar zona de cap este mai joasa.
Multi soferi isi personalizeaza vehiculele fie cu lumini fie cu portavoci prin care anunta daca sunt liberi.
Cum iei un tuk-tuk
Tuk-tuk-ul este un vehicul destinat in special turistilor. Rar vei vedea un localnic mergand cu unul, poate doar in cazul in care are prea multe bagaje. Asadar, daca esti turist nu iti va fi deloc greu sa gasesti un tuk-tuk. Ba mai mult, soferii de tuk-tuk te vor gasi pe tine. Este binecunoscut faptul ca obisnuiesc sa parcheze si sa „pescuiasca turisti”. Te vor claxona, te vor imbia si vor incepe sa-ti faca oferte de pret. Daca nu e nici unul oprit in zona, le poti face semn cu mana, de sus in jos orientand palma spre sol. Apoi incepi sa misti degetele, fluturand mana.
Negociaza tariful
Nu te astepta ca un astfel de vehicul sa fie prevazut cu ceas de taxat. Tariful va trebui sa-l negociezi, iar acest lucru nu este de fiecare data un lucru usor. Stabileste cat vei plati inca de la plecare pentru ca, in caz contrar, risti sa fii surprins la destinatie cu o suma astronomica. Chiar si negociind grija sa nu fii excrocat. Unii soferi percep o suma mica dar apoi, pe drumul spre destinatie, opresc pe la diferite magazine, de la care vei fi, mai mult sau mai putin, obligat sa cumperi cate ceva. In schimbul faptului ca aduce clienti, soferul va fi recompensat de patronul magazinului. De cele mai multe ori, va primi un bon de gaz. Asadar, atat o suma prea mica, cat si una prea mare ar trebui sa iti dea de gandit.
Si pentru ca acum ai aflat si de la ce si-a luat numele site-ul calatoriilor tale, te invitam sa petreci si mai mult timp in… tuk-tuk!
[…] mă grăbeam să ajung undeva, îmi venea în ajutor simpatica Vanesa, una dintre cei peste 80 de TukTuk driveri din Albufeira, un fel de taxi ecologic, conceput pe structura unui scuter cu motor. Cu […]