Destinația Anului, competiție ce-și propune ca în fiecare an să desemneze campionii turismului din România, a ajuns în faza în care publicul e invitat să voteze destinațiile preferate ale anului 2024, pe site-ul destinatiaanului.ro. Dacă anul trecut au votat 300.000 de români, în acest an sunt așteptate peste 500.000 de voturi în cadrul celui mai important proiect de promovare a turismului de la noi. Perioada în care se poate vota este 15 aprilie – 8 mai.
Partea frumoasă a acestei competiții este că, de la an la an, lucrurile evoluează. Dacă în 2023 s-au înscris 129 de destinații turistice, anul acesta avem parte de un record: 300! 32 dintre cele 41 de județe, plus Municipiul București, au înscris cel puțin o destinație, ba chiar județul Brașov are nu mai puțin de 19 destinații propuse!
Și pentru ca lucrurile să fie cu adevărat spectaculoase, competiția s-a extins și în Republica Moldova, lista finalistelor numărând și șapte destinații de peste Prut, care concurează alături de cele din România, având posibilitatea de a fi votate de publicul din ambele țări.
Finalistele competiției Destinația Anului 2024
Iată care sunt finalistele competiției Destinația Anului 2024, în categoriile respective:
Categoriile dedicate localităților sau regiunilor:
- Orașe care inspiră: Alba-Iulia, Brașov, Municipiul București, Chișinău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Piatra-Neamț, Oradea, Sibiu, Suceava, Timișoara;
- Tărâmuri cu istorie și tradiție, categorie prezentată de berea Caraiman: Mărginimea Sibiului, Maramureșul istoric, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, Cetățile dacice din munții Orăștiei, Țara Oașului, Câmpulung Moldovenesc, Soroca (Republica Moldova), Ținutul Neamțului, Ținutul Babei Vrâncioaia, Culele Doljului, Ținutul Mănăstirilor din Bucovina;
- Regiuni eco-turistice, categorie prezentată de Asociația de Ecoturism România: Eco Maramureș, Delta Dunării, Colinele Transilvaniei, Țara Dornelor, Munții Vrancei, Ținutul Zimbrului – Neamț, Pădurea Craiului – Apuseni, Băile Tușnad și împrejurimile, Maramureș – Țara Lăpușului, Peștera Padina, Rezervația Naturală Plaiul Fagului (Republica Moldova), Țara Hațegului – Retezat;
- Stațiuni turistice: Mamaia, Toplița, Bran, Gura Humorului, Băile Felix, Soveja, Sinaia, Borsec, Păltiniș, Predeal, Slănic-Moldova, Sovata;
- Sat de poveste – categorie prezentată de Antreprenorești: Biertan (jud. Brașov), Fundata (jud. Brașov), Văleni (Republica Moldova), Sâncraiu (jud. Cluj), Vama Buzăului (jud. Brașov), Corbi (jud. Argeș), Figa (Bistrița-Năsăud), Cocorăștii Mislii (jud. Prahova), Ciocănești (jud. Suceava), Sâmbăta de Sus (jud. Brașov).
Categoriile dedicate atracțiilor turistice, susținute de METRO :
- Parcuri de distracție și aventură: Dino Parc Râșnov, Baza Sportivă Brizo Iași, Mini Transilvania Parc Odorheiu Secuiesc, Dinosaur World Transylvania Hunedoara, Cornișa AquaPark & Sports Botoșani, Povestea Calendarului Sibiu, Valea cu Povești Bran, Domeniile Murani Timiș, Jurasica Adventure Park Neptun, Alpine Coaster Toplița, Brambura Park Avrig;
- Atracții cultural-educative, categorie prezentată de BCR: Palatul Culturii din Iași, Castelul Bran, Muzeul Astra Sibiu, Castelul Corvinilor Hunedoara, Cazinoul Constanța, Străzi Deschise – București, Complexul Muzeal „Saharna-Țîpova” din Rezina (Republica Moldova), Muzeul Maramureșean Sighetul Marmației, Porolissum Zalău, Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare” Suceava, Mănăstirea Căpriana (Republica Moldova), Casa Muzeelor Iași, Muzeul Recordurilor Românești;
- Wellness: Alma Health & Spa Retreat Lacu Sărat, Therme București, Panoramic Colibița, Bacolux Afrodita Resort & Spa Herculane, Casa Timiș Wellness & Spa Resort Chițorani, Akasha Wellness Retreat Peștera, Ana Hotels Europa & Health SPA Eforie Nord;
- Cazări epice – resorturi: Poseidon Hotel & Spa 4*, Ibis Styles Venus, Teleferic Grand Hotel, Zaga Zaga, Club Vila Bran, Bacolux Koralio, Green Village, Ana Hotels Poiana Brașov;
- Cazări epice – boutique, categorie prezentată de Epic Visits: Pleiada Boutique Hotel, Iași, Castel Hotel Daniel, Atra Doftana, Hadar Chalet, Casa ”Dimineți în cerdac”, Ursa Mică Glamping Resort, Nooks by Adybeca, Bransilvania, Complexul Satu Muscelean, Valea celor XII, județul Neamț, Ohana Boutique Hotel, Pensiune „La Tudora”, Republica Moldova;
- Experiențe gastronomice: Gastro Local Mihaela Bilboacă Vama Buzăului, Mama Cozonacilor Bran, Conacul Grigorescu Rătești, Riviera 990 Resort & Restaurant Porțile de Fier, Cetățuia Hotel & Restaurant Măgura – Buzău, Casa Timiș Wellness & Spa Resort Chițorani, Casa VLC Bilbor, Atra Doftana, Gastro Local Alina Tonie Vama Buzăului, Valea Verde Cund – Mureș, Restaurant Kibuț Gărâna.
Destinațiile câștigătoare vor fi desemnate în urma unui punctaj calculat din trei „surse”: votul publicului (care se face pe platforma destinatiaanului.ro), votul juriului și în baza rezultatelor cercetării Destinații Vizionare.
Câștigătoarele competiției de anul acesta vor fi anunțate pe 21 mai, pe scena Ateneului Român. Gala Destinația Anului se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București, în calitate de Gazdă a evenimentului.
Acest articol a fost scris de pe un laptop ASUS ZenBook Pro 14 Duo.
Add Comment