pelerinaj zidul plangerii
Foto: Canva Pro
Oferte travel

Avantajele de a merge într-un pelerinaj cu o agenție de turism. Cele mai bune oferte de pelerinaje în 2023

Un pelerinaj este o călătorie sau o excursie într-un loc cu semnificație spirituală. Acesta poate fi un loc sfânt, un sanctuar religios sau orice alt loc de esență religioasă. Pelerinajele au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, multe agenții de turism oferind acum tururi organizate către aceste locuri sfinte, programele fiind diverse și interesante. Chiar dacă nu ești neapărat o persoană religioasă, poate că n-ar fi rău să iei în considerare să mergi măcar o dată-n viață într-un pelerinaj, care va reprezenta în mod cert o experiență unică,pe parcursul căreia e posibil să te redescoperi și să-ți redefinești crezurile și prioritățile.

Care ar fi avantajele unei asemenea excursii organizate de o agenție de turism? Hai să le trecem în revistă, după care să vedem care sunt cele mai bune oferte de pelerinaje pentru 2023, de la una dintre cele mai avizate și pricepute agenții în organizarea acestora: Hello Holidays.

Avantajele pelerinajelor organizate de o agenție de turism

pelerinaj
Foto: Canva Pro

Ghizi cunoscători

Unul dintre cele mai mari avantaje de a merge într-un pelerinaj organizat de un operator de turism este reprezentat de faptul că ghizii acestuia sunt bine informați. Ghizii sunt experți în istoria, semnificația și ritualurile asociate cu locul respectiv, fiind capabili să ofere informații valoroase despre însemnătatea religioasă sau spirituală a sitului, dar și să răspundă la toate întrebările pe care le au turiștii. Faptul că ai la dispoziție un ghid bine informat îmbunătățește în mod considerabil experiența, făcând-o mai plăcută și mai semnificativă.

Siguranță

Un alt avantaj de a merge într-un tur de pelerinaj organizat de o agenție de turism este siguranța. Agenția se ocupă de toată logistica, de la transport la cazare și mese. Reprezentanții agenției se asigură că ești în siguranță și că ai parte de toate cele necesare pe întregul parcurs al turului. De asemenea, aceștia dispun de planuri de urgență în cazul în care apar circumstanțe neprevăzute, acest lucru eliminând stresul și grijile unui pelerinaj și permițându-ți să te concentrezi asupra experienței spirituale.

Suport de grup

Participarea într-un pelerinaj organizat de o agenție de turism oferă, de asemenea, suport de grup. Vei călători împreună cu un grup de persoane care, de regulă, împărtășesc aceleași convingeri spirituale. Acest lucru creează un sentiment de comunitate și suport, care se poate dovedi benefic pentru călătoria spirituală pe care urmează s-o întreprinzi. Îți poți împărtăși experiențele, valorile și sentimentele cu ceilalți, ceea ce poate reprezenta o sursă de inspirație și încurajare.

Imersiune culturală

Tururile de pelerinaj organizate de operatorii de turism oferă oportunități de imersiune culturală. Astfel, ai șansa de a experimenta cultura locală, tradițiile și obiceiurile asociate cu locul respectiv – per total, o experiență fascinantă și memorabilă. Înveți despre istoria și tradițiile locului, savurezi bucătăria locală și interacționezi cu localnicii. Toate aceste lucruri îți lărgesc perspectiva și aprofundează înțelegerea semnificației locului respectiv.

Confort

Participarea la un pelerinaj organizat de o agenție de turism este convenabilă prin prisma confortului oferit. Operatorul de turism se ocupă de toate aranjamentele (transport, cazare și mese) și planifică itinerariul, astfel încât nu trebuie să-ți faci griji cu privire la găsirea celui mai bun mod de a vizita siturile respective, care uneori sunt foarte aglomerate, creând probleme reale celor care încearcă să le viziteze în mod individual sau împreună cu persoane lipsite de experiență în privința ghidajului turistic.

Cele mai bune pelerinaje pentru 2023, oferite de Hello Holidays

Una dintre cele mai bune și recomandate agenții de turism care are în programele sale pelerinaje frumoase și semnificative este Hello Holidays. Pentru anul în curs, agenția a pregătit mai multe variante de pelerinaj – am selectat doar cinci dintre acestea, pe restul urmând a le descoperi aici.

Pelerinaj în Grecia, la Hramul Sfântului Nectarie / Plecare: 6 noiembrie

Sunset of Meteora
Meteora / Foto: Sian Stock

Un pelerinaj de 6 zile, care se desfășoară cu autocarul, pe traseul Kalambaka – Meteora – Atena – Insula Eghina – Insula Evia – Valea Tembi – Riviera Olimpului – Salonic. O excursie superbă, pe parcursul căreia vei vedea, printre altele, spectaculoasele mânăstiri de pe stânci de la Meteora, vei face un tur panoramic al Atenei, urcând inclusiv pe Acropole, vei ajunge în insula Evia – unde vei vedea mânăstirea ce adăpostește moaștele Sfântului Ioan Rusul –, vei admira Riviera Olimpului și vei vizita Salonic, toate aceste locuri fiind pigmentate cu vizite la biserici și mânăstiri de mare importanță spirituală.

Pelerinaj în Israel / Plecări: 27 septembrie, 25 octombrie

nazareth
Nazareth / Foto: Canva Pro

Cinci zile, cu avionul, pe ruta Tel Aviv – Haifa – Cana Galileii – Nazareth – Capernaum – Tabgha – Muntele Fericirii – Iordan – Belthleem – Hozeva – Ierihon – Masada – Qumiran – Marea Moarta – Ierusalim – Ein Kareem. Aceasta este esența pelerinajului în Țara Sfântă, obligatoriu pentru oricine dorește să meargă pe urmele Mântuitorului. Nu lipsesc din program Biserica Stella Maris, Mânăstirea Sf. Gherasim, Mânăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, Biserica Nativității din Bethlehem, Calea Crucii, cu cele 14 opriri ale lui Iisus către Biserica Sfântului Mormânt, Zidul Plângerii, Biserica Vizitării și multe alte locuri sfinte, încărcate de semnificații spirituale.

Pelerinaj Medjugorje / Plecări: 11 iunie, 27 august

Medjugorje
Medjugorje / Foto: Canva Pro

Iată un alt pelerinaj interesant, desfășurat cu autocarul, cu plecare din București și cu punct final orașul Skopje, capitala Macedoniei. De-a lungul traseului Mânăstirea Cozia – Timisoara – Belgrad – Sarajevo – Medjugorje – Podgorica – Shkoder – Tirana – Ohrid – Skopje, ai posibilitatea să vizitezi o serie de locuri sfinte din Serbia, Croația, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Albania, laolaltă cu o mulțime de obiective turistice care mai de care mai interesante din aceste țări balcanice. De la cascada Kravice la podul peste râul Neretva, de la Palatul lui Dioclețian, din Split, la Mânăstirea Ostrog din Muntenegru, de la Casa Maicii Tereza din Skopje la Catedrala romano-catolica din Sarajevo.

Pelerinaj Grecia / Plecări: 8 iunie, 1 august, 26 septembrie, 18 noiembrie

pelerinaje Athos
Athos / Foto: Canva Pro

Cine nu-și dorește să vadă cu proprii ochi frumusețea picturală a Greciei, continentale și, pe alocuri, insulare? Dacă adăugăm și faptul că acest circuit e încărcat de semnificații spirituale, îl putem considera în topul oricăror alegeri turistice de calitate. Șapte zile cu autocarul, pe traseul Mânăstirea Rila – Croazieră Athos – Salonic – Insula Evia (Mânăstirile Sf. Davis și Sf. Ioan Rusul) – Atena – Insula Eghina (Sf. Nectarie) – Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) – Mânăstirea Kato Xenia – Kalambaka – Meteora – Valea Tembi – Mânăstirea Sf. Efrem Sirul – Sofia. Sunt atât de multe obiective, turistice și religioase, incluse în acest pelerinaj, încât te vom lăsa să le descoperi singur, studiind programul stufos.

Pelerinaj Mânăstirea Prislop / Plecări: iunie, iulie, septembrie, octombrie, noiembrie

pelerinaje Mânăstirea Prislop
Mânăstirea Prislop / Foto: Canva Pro

Cei care nu vor să plece în străinătate ci să opteze pentru un pelerinaj în țară, cel la Mânăstirea Prislop reprezintă o variantă excelentă. Este un circuit de două zile, cu autocarul, care urmează itinerariul Mânăstirea Caraiman – Șinca Veche – Sâmbăta de Sus – Hunedoara – Mânăstirea Prislop – Mânăstirea Lainici – Târgu Jiu – Mânăstirea Polovragi. După cum se poate observa, se vizitează multe mânăstiri cunoscute, unul dintre cele mai interesante locuri fiind Mânăstirea rupestră de la Șinca Veche, unde se spune că se împlinesc dorințele. De remarcat și oprirea în Târgu Jiu, localitate în care se vizitează celebrele opere de artă ale lui Brâncuși – Coloana Infinitului și Masa Tăcerii.

Concluzie

În concluzie, a merge într-un tur de pelerinaj organizat de o agenție de turism prezintă multe avantaje. Vei avea parte de un ghid bine informat, siguranță, suport de grup și confort. Toate aceste elemente îți vor spori experiența spirituală ridicând calitatea călătoriei la un nivel superior și oferindu-ți clipe memorabile, alături de oameni cu care împărtășești aceleași idei și convingeri.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!