Romania

Top 10 obiective turistice din Sibiu. Ce să faci și ce să vezi în Sibiu

obiective turistice din sibiu
Sibiu / Foto: Mihai Andrițoiu

În mod cert, Sibiu este unul dintre cele mai șarmante orașe ale României. Și nicio vacanță petrecută în Transilvania nu ar fi completă fără măcar câteva ore de trecere prin acest oraș minunat, fostă Capitală Culturală Europeană în anul 2007 și supranumit „Mica Vienă” de către celebrul Ghid Michelin.

Mulți merg mai departe, până acolo încât numesc Sibiul cel mai frumos oraș din România. Aceste topuri sunt întotdeauna subiective, dar, cu siguranță, măcar în primele cinci, Sibiul ajunge automat, fără nicio emoție. Un trecut istoric plin de substanță, câteva repere arhitectonice importante, punctate de celebrele acoperișuri cu „ochi”, precum și o intensă viață culturală, marcată de evenimente și festivaluri de tot felul, fac din Sibiu un oraș frumos, bine administrat de edilii ultimilor ani, și foarte căutat atât de turiștii din România cât și de străini.

În cele ce urmează vom trece în revistă câteva dintre cele mai frumoase atracții și obiective turistice din Sibiu, venind tocmai în întâmpinarea turiștilor care vor să afle ce să vezi și ce să faci în urbea transilvană.

Vizitezi Sibiul? Aici aici cele mai bune hoteluri din Sibiu!

Istoria orașului Sibiu

Sibiu are o populație de 167.000 locuitori (2021) și este situat pe râul Cibin, în partea sudică a Transilvaniei, mai precis în Depresiunea Sibiului. Istoria orașului începe undeva în secolul 12, odată cu colonizarea făcută de sași, după unele surse chiar mai devreme, având în vedere că prezența unui așezări omenești a fost semnalată aici dinaintea acestei date. Mai exact de pe vremea daco-romanilor, când exista Cibinium/Cibiensis, așezare ce-și luase numele de la cel al râului aferent. Însă dacă este să ne referim la documentele oficiale, prima atestare documentară a Sibiului datează din 20 decembrie 1191, când papa Celestin al III-lea a confirmat existența prepoziturii germanilor din Transilvania în această așezare.

Sibiu, la sfârșitul secolului 19
Sibiu, la sfârșitul secolului 19 / Foto: Wikimedia

Până la finalul secolului 14, orașul a devenit un important centru comercial, în anul 1376 înregistrându-se un număr de 19 ghilde. Sibiu, cunoscut în Evul Mediu sub numele de Siebenbürgen (Șapte orașe), Hermannsdorf și, mai târziu, Hermannstadt, era cel mai estic oraș european cu populație de etnie germană.

Sibiu avea să-și trăiască însă perioada de maximă înflorire după 1692, când a fost desemnat capitala Transilvaniei, principat ce făcea parte din Imperiul Habsburgic. Deși regele Ungariei era în mod normal conducătorul Transilvaniei, el nu o făcea direct, ci prin intermediul unui Guvernator care se afla la Sibiu (sursa). Vreme de 100 de ani Sibiul și-a păstrat această poziție, în 1791 pierzându-și statutul în favoarea Clujului.

Jumătatea secolului 19 găsește Sibiul în centrul luptei de eliberare națională a românilor, anii ce au urmat fiind unii de intensă prosperitate economică și culturală a orașului. În 1863 are loc un important eveniment prin adoptarea Dietei de la Sibiu a unei legi a egalei îndreptățiri a națiunii române și a confesiunilor sale, precum și (în 1865) legea pentru folosirea limbii române în justiție și administrație, în egală măsură cu limbile maghiară și germană.

Sibiul redevine capitala Transilvaniei după Marea Unire de la 1918, poziție deținută timp de un an, în 1919 având loc și trecerea la actuala denumire (până atunci, orașul numindu-se, în germană sau maghiară, Hermannstadt sau Nagyszeben).

Cele mai frumoase obiective turistice din orașul Sibiu

Harta cu principalele obiective turistice din Sibiu (zoom pentru detalii)

Piața Mare

Piața centrală a Sibiului există încă din anul 1366, când s-a finalizat construcția celei de-a treia centuri de fortificații a localității. Este locul care definește întrucâtva orașul Sibiu, un fel de „kilometru zero” care a purtat diverse nume de-a lungul vremii, de la Gressoer Platz, cum o numeau sașii, la Piața Regele Ferdinand (în perioada interbelică), de la Piața Republicii (în perioada comunistă) la Piața Mare (după 1990).

Piata Mare Sibiu
Piața Mare este principala piață publică a Sibiului / Foto: Sorin Colac

Perimetru vast (142 x 93 metri, una dintre cele mai mari piețe transilvane), Piața Mare este un spațiu mărginit de clădiri importante ale orașului, între acestea numărându-se și binecunoscutele „case cu ochi”. Bizerica iezuiților, Casa Albastră, Turnul Sfatului, Casa Haller și Casa Hecht, Palatul Filek, Casa Generalilor, Casa Lutsch și Palatul Brukenthal sunt principalele „perle” ale acestei piețe ce conservă arhitectura secolelor 18-19, asupra căreia s-au executat temeinice lucrări de renovare.

Piața Mare a fost de-a lungul istoriei martora a numeroase evenimente ce țineau de viața cotidiană a Sibiului. De exemplu, în anul 1550 aici a fost instalat un stâlp al infamiei, de care erau legați nelegiuitorii prinși în fapt, dar și o spânzurătoare (la numărul 15), înlăturată în 1783. În 1703 în Piața Mare a fost decapitat Johann Sachs von Harteneck, comite al sașilor vreme de 12 ani.

Piata Mare targ de Craciun
Târgul de Crăciun organizat în Piața Mare din Sibiu / Foto: carmengabriela

Astăzi, putem spune că Piața Mare este principalul obiectiv turistic din Sibiu, locul în care „aterizează”, mai devreme sau mai târziu, toți vizitatorii orașului, pentru a face fotografii sau pentru a se relaxa la una dintre terasele ce o împânzesc. De asemenea, Piața Mare este principalul spațiu în care se organizează Târgul de Crăciun, devenit de câțiva ani un reper al festivalurilor de acest gen din România.

Turnul Sfatului

Turnul Sfatului Sibiu
Turnul Sfatului / Foto: Canva Photos

Turnul Sfatului este un important punct de reper al Sibiului și un simbol al orașului. Construit în secolul 13 (între 1224 și 1241), a făcut inițial parte din a doua incintă de fortificație, jucând rolul unui turn de apărare și de poartă de intrare, el făcând legătura azi între Piața Mică și Piața Mare. În anul 1585 a fost afectat în bună măsură de un cutremur, fiind reconstruit trei ani mai târziu și primind ulterior diverse întrebuințări, de la depozit la închisoare și muzeu. Actuala formă datează din perioada 1824-1826, când aspectul turnului a fost schimbat, renunțându-se la acoperișul piramidal, cu patru turnulețe, în favoarea celui de acum.

Accesul în Turnul Sfatului se face printr-o mică ușă ce conduce spre o scară în spirală. Ca să ajungi la ultimul etaj trebuie să urci 141 de trepte, pe drum oprindu-te să admiri, la penultimul nivel, mecanismul ceasului, montat pe 19 decembrie 1906 și realizat de compania J.J. Fuchs și Fiii, din Bernberg. (sursa) De sus ai parte de priveliști frumoase asupra centrului vechi al Sibiului.

Turnul Sfatului se poate vizita de marți până duminică, între orele 10-18. Biletul de intrare costă 2 lei.

Palatul Brukenthal / Muzeul Național Brukenthal

Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost un baron sas căruia împărăteasa Maria Theresa i-a atribuit funcții publice importante în cadrul statului austriac. Cea mai de seamă: aceea de cancelar aulic al Transilvaniei. Brukenthal era un mare pasionat de artă și, totodată, un colecționar destoinic. Motiv pentru care el a reușit, în perioada petrecută la Viena, să adune o sumedenie de opere de artă transformate în cea mai valoroasă colecție particulară a acelor ani (1759-1774).

Muzeul Brukenthal
Muzeul Brukenthal / Foto: Deposit Photos

Brukenthal a fost numit în anul 1777 (până în 1787) Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, perioadă în decursul căreia, sub indicațiile lui, a fost construit la Sibiu, pe latura vestică a Pieței Mari, în stil baroc târziu, un palat grandios, asemănător cu palatele din capitala Austriei. Acesta este astăzi Palatul Brukenthal din Sibiu, transformat în Muzeul Național Brukenthal.

Evident, inițial palatul a fost reședință a baronului, găzduind imensa lui colecție de artă. Dar Brukenthal și-a dorit ca lumea să poată admira această colecție, așa încât în anul 1790, cu trei ani înainte de deschiderea Muzeului Louvre, el primea oaspeții care doreau să-i treacă pragul în scop artistic. Ideea a luat apoi amploare, așa încât în 1817 a avut loc deschiderea oficială a muzeului, Brukenthal devenind astfel cel mai vechi muzeu din România și unul dintre cele mai vechi din Europa de est.

Dincolo de arhitectura impresionantă a palatului, care seduce vizitatorii atât la exterior cât și la interior, aceștia vor fi fascinați de colecțiile aflate în cadrul Galeriei de Artă (europeană, românească și contemporană) și a Bibliotecii Muzeului Național. Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Corneliu Baba, Pieter Bruegel, Hans Memling, Jan van Eyck și mulți alții sunt artiștii de renume ale căror lucrări se regăsesc în Muzeul Național Brukenthal.

Programul de vizitare este miercuri – duminică, între orele 9 – 17. Biletele de intrare au prețuri diverse, în funcție de ceea ce se dorește a se vizita – le poți vedea aici.

Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime, Catedrala Sfânta Treime, Biserica Evanghelică

Biserica Romano-Catolică sibiu
Biserica Romano-Catolică / Foto: curtoicurto

Tot în Piața Mare se află biserica Romano-Catolică Sfânta Treime, construită între anii 1726 – 1733 de către iezuiți, în stil baroc vienez timpuriu. Iezuiții au construit, la acea vreme, și o statuie a Sfântului Nepomuk, pe care o plasaseră în Piața Mare, dar care a fost înlăturată de către regimul comunist. Statuia nu a dispărut însă, astăzi putând fi admirată în curtea bisericii.


Biserica Ortodoxă Sfânta Treime
Biserica Ortodoxă Sfânta Treime / Foto: Deposit Photos

Catedrala Sfânta Treime este o biserică ortodoxă ridicată între 1902 – 1906 la inițiativa Mitropolitului Ioan Metianu, pe locul unei biserici grecești vechi, ce servise drept catedrală episcolapă (sursa). Este o copie la scară redusă a bisericii Sfânta Sofia din Istanbul iar în interiorul grandioasei cupole este pictată imaginea lui Hristos flancat de îngeri, deasupra iconostasului din lemn aurit. Ambele reprezintă opera eminentului simbolist transilvănean Octavian Smigelschi.


Biserica Evanghelica sibiu
Biserica Evanghelică / Foto: David Ionut

Biserica Evanghelică este o remarcabilă construcție gotică, a cărei construcție a început în 1371 și s-a încheiat în 1520. Al său remarcabil turn pe șapte nivele are o înălțime de 73,34 metri, fapt ce-l transformă în cea mai înaltă clădire din Sibiu. Poți urca cele 192 de trepte din turn, ajungând la cele patru turnuri mai mici, de unde vei putea fotografia o frumoasă panoramă a orașului.

În interiorul bisericii vei descoperi un basorelief cu Iisus pe Muntele Măslinilor, sculptat către finalul secolului 15, dar și nartexul, transformat într-o capelă de sine stătătoare la mijlocul secolului 19, placat cu monumente și pietre funerare ale unor personalități de seamă ale Sibiului.

Turnul se poate vizita zilnic între orele 10 – 20 (în perioada iulie- septembrie) și doar sâmbăta și duminica, între orele 10 – 17 (în perioada octombrie – iunie). Prețul biletului: 3 lei.

Piața Mică

Piata Mica Sibiu
Piața Mică / Foto: Carmen Gabriela

Amenajată în secolul 14, în mijlocul celei de-a doua fortificații a orașului, Piața Mică a fost o lungă perioadă de timp principala piață publică a Sibiului, primele atestări documentare legate de ea menționând prezența a numeroase măcelării. După măcelari, croitorii au fost cei care au pus „stăpânire” pe spațiile comerciale din Piața Mică, lor alăturându-li-se, în secolul 15, cizmarii.

Piața este înconjurată de numeroase clădiri istorice, de importanță patrimonială, majoritatea având arcade semicirculare, susținute de stâlpi. În Piața Mică se organizează câteva evenimente culturale importante, cel mai cunoscut fiind Festivalul de Teatru de la Sibiu, dar și Book Festival sau Caravana Metropolis.

Podul Minciunilor

Podul Minciunilor
Podul Minciunilor / Foto: Canva Photos

Podul Minciunilor este, probabil, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Sibiu, acest fapt venind atât din denumirea în sine cât și din legendele ce-l definesc. Podul, care face legătura între Piața Mică și Piața Huet, a luat forma actuală în anul 1859, după ce a înlocuit vechiul pod de lemn  pentru a deveni primul pod de fontă din România, și primul care nu a fost construit pe piloni. Are o lungime de 10,40 metri.

Din acest motiv, podul pietonal s-a numit inițial Podul Culcat (Liegenbrücke, în limba germană), de unde s-a creat apoi și confuzia legată de actuala denumire, Lügenbrücke fiind termenul german pentru minciună. Din punct de vedere arhitectonic se remarcă prin cele două traverse metalice boltite, ce includ două cercuri decorative reprezentative și prin balustradele cu decorațiuni radiale, în stil gotic.

Cea mai cunoscută legendă legată de pod este cea potrivit căreia o minciună spusă de cineva care se află în acel moment pe el, va duce la prăbușirea podului. O altă legendă vorbește despre tinerii amorezi care se plimbau pe acest pod, jurându-și legăminte de iubire eterne. Fetele jurau că sunt neatinse dar, dacă după noaptea nunții se dovedea că au mințit, ele urmau să fie aruncate de pe pod. O altă vorbă legată de Podul Minciunilor spune că acesta ar avea urechi. Și dacă aude că cineva a mințit va începe să tremure din toate încheieturile și-l va zvârli pe mincinos cu picioarele pe pământ.

Pasajul Scărilor, Turnul Scărilor și Piața Huet

Pasajul Scărilor Sibiu
Pasajul Scărilor / Foto: Deposit Photos

Construit în secolul 14, din cărămidă și piatră, ca parte a celei de-a treia centură de fortificații a Sibiului, Pasajul Scărilor (sau Zidul cu ace, cum era numit) făcea legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos, având o pantă sinuoasă proiectată pentru căruțele cu boi ale acelor vremuri.

Degradat în timp, pasajul a fost restaurat în două rânduri – mai întâi în 1860, apoi în 2006. De-a lungul Pasajului Scărilor se înșiră patru case construite în secolele 15-16, restaurate, la rândul lor, și aflate în lista monumentelor istorice sibiene. Cea mai fotogenică secțiune a pasajului se află sub Catedrala Luterană, iar fotografii amatori sau turiștii ocazionali trebuie să vină aici pentru a prinde o lumină fantastică în lunile de vară, înainte de apusul soarelui.

Turnul Scărilor
Turnul Scărilor / Foto: Deposit Photos

Turnul Scărilor, în schimb, ridicat în secolul 13, e considerată cea mai veche construcție din Sibiu, el aparținând inițial primei incinte de fortificații a orașului. Se află în Piața Huet și grație arcadei boltite, permite accesul către Orașul de Jos, prin intermediul unor trepte denumite Scările Sag.

Piața Huet
Piața Huet / Foto: Deposit Photos

Și apropo de Piața Huet, acest perimetru din jurul Catedralei Luterane, marcat de clădiri din secolele 15-18, va fi inevitabil traversat de către cineva care vizitează centrul vechi al Sibiului. Aici au apărut primele fortificații ale orașului, aici întâlnim, precum spuneam mai sus, Turnul Scărilor, dar și Casa Calfelor, Casa Parohială și Liceul Brukenthal (terminat în 1776 și construit pe locul unei școli ce data din secolul 14).

Strada Nicolae Bălcescu

Strada Nicolae Balcescu sibiu
Strada Nicolae Bălcescu / Foto: Deposit Photos

Principala arteră pietonală a Sibiului, Strada Nicolae Bălcescu, care se întinde din Piața Unirii în Piața Mare, a fost menționată prima oară în anul 1492, cu numele Platea Heltensis, într-o lucrare a lui Emil Sigerus, etnograf, colecționar, istoric și scriitor sas din Transilvania. De-a lungul timpului, strada a avut însă mai multe nume, de la Strada Cisnădiei (1875) la Strada Franz Josefgasse (1917), Strada Regina Maria (1919-1947) și Strada I.V. Stalin (1947-1970).

Nicolae Bălcescu este strada pe care se plimbă orice turist boem ajuns în Sibiu, pentru a gusta o înghețată, a face o sesiune de shopping sau pur și simplu a pierde timpul admirând clădirile în culori pastelate, ridicate în secolele 17-19. Pe această stradă se află, printre altele, clădirea hotelului Împăratul Romanilor, unul dintre cele mai cunoscute și mai reprezentative hoteluri din Sibiu, atestat documentar în anul 1555 și inaugurat sub acest nume pe 31 mai 1783, odată cu vizita Împăratului Iosif al II-lea al Imperiului Austro-Ungar.

Muzeul Astra

astra sibiu moara
Muzeul Astra / Foto: whitewizzard

Complexul Muzeal Național Astra se află la 4 km de Sibiu, în Dumbrava Sibiului, și reprezintă una dintre atracțiile turistice „obligatorii” atât pentru cei care se află în vacanță cu familia cât și pentru cei care călătoresc cu rucsacul în spate. Se poate spune că Muzeul Astra este cea mai importantă instituție etnomuzeală din România, iar argumentele ce susțin această afirmație sunt pe deplin întemeiate.

Cu o istorie ce începe la 19 august 1905, când a avut loc prima expoziție a Muzeului Asociațiunii, cum s-a numit inițial, Muzeul Astra a luat naștere din dorința de definire a identității etnoculturale românești, în plin spațiu austro-ungar. În 1963 s-a înființat aici Muzeul Tehnicii Populare, o resuscitare a vechiului muzeu ce fusese închis în 1950. Primul exponat a fost o moară hidraulică, dar colecția a fost îmbogățită rapid, în 1971 adăugându-se și gospodăriile țărănești.

Astăzi, muzeul în aer liber se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, în jurul unui lac, având 10 kilometri de alei pe care vizitatorii se pot plimba în liniște, pot merge cu trăsura sau, iarna, pot face „excursii” cu sania.

astra sibiu
Foto: Janoka82

Exponatele includ gospodării țărănești tradiționale, mori de vânt și de apă, biserici de lemn, ateliere și stâne, care pun în lumină, atât la exterior cât și la interior, viața rurală de pe întreg cuprinsul României. Sunt peste 300 de clădiri și mai bine de 16.000 de exponate ce încântă privirile vizitatorilor, care au la dispoziție diverse posibilități de agrement, spații de cazare (53 de locuri), restaurante, hanuri și spații de joacă. În plus, în incinta muzeului în aer liber au loc săptămânal evenimente culturale. Muzeul Astra e împărțit în patru spații muzeale: muzeul în aer liber, Muzeul Civilizației Transilvane, Muzeul Emil Sigerul și Muzeul Franz Binder.

Experiența unei vizite la Muzeul Astra este de neuitat, indiferent că dorești să faci o plimbare într-o zi frumoasă printr-un parc superb sau că vrei, cu adevărat, să afli lucruri utile și interesante despre viața la țară și obiceiurile românilor din zonele rurale.

Adresa Muzeului Astra: Strada Pădurea Dumbrava nr. 16-20. Program: 8 – 18. Tarife: 35 lei (adulți), 9 lei (elevi/studenți), 15 lei (pensionari).

Baia Populară Sibiu

Baia Populara Sibiu
Baia Populara Sibiu / Foto: baiapopularasibiu.ro

În 1840, pe acest loc din Sibiu se deschidea prima fabrică de lumânări din stearină din Transilvania. Aceasta a fost însă mutată rapid în altă zonă, motiv pentru ca Franz Frühbeck senior să înființeze în locul ei primele băi cu aburi, cumpărate în 1886 de către Johann Habermann, care le extinde și le modernizează, mutând-o pe locul actualului Spital de Pediatrie.

Doctorul Carl Wolff a avut apoi ideea, la finele secolului 19, de a construi o baie comunală accesibilă locuitorilor Sibiului. Pusă în practică, sub forma unei construcții ce combina barocul cu Jugendstil-ul epocii, inaugurată pe 11 decembrie 1904. Așa s-a născut Baia Populară Sibiu, copie a Băii Müller, din Munchen, care dispunea de un bazin de 21 metri lungime și o saună romano-irlandeză, 10 cabine cu căzi și dușuri, 5 încăperi pentru băi și tratamente. Bucurându-se rapid de un succes enorm, Baia Populară a fost completată cu înființarea unui sanatoriu, inaugurat în 1906, un complex unic în Transilvania.

În zilele noastre, Baia Populară, se poate lăuda cu faptul că este cel mai vechi spa din România. Mai mult, în urma procesului de renovare și modernizare, terminat în anul 2020, serviciile și facilitățile oferite fac ca anual peste 80.000 de vizitatori să-i treacă pragul. Baia Populară include un bazin de înot complet reabilitat, cu sistem nou de filtrare a apei, trei saune moderne (una uscată, una umedă și o salină cu sare de Himalaya), trei camere de terapie (hidroterapie, masaj și pietre de jad), o sală de fitness, o sală de activități de tip yoga/pilates/aerobic, vestiare, o terasă panoramică, un punct de belvedere amenajat în fostul turn de apă, de unde ai parte de priveliști frumoase asupra orașului. Accesul în interior se face pe baza brățărilor digitale, ca în orice alt spa modern.

Adresă Baia Populară Sibiu: Str. Andrei Saguna nr. 2, Sibiu. Program: aici. Tarife: le poți verifica aici.

Obiective turistice pentru copii în Sibiu. Ce să faci cu copiii în Sibiu

Dacă vizitezi Sibiul împreună cu cei mici, poate te întrebi ce ai putea să vezi și să faci cu copiii în Sibiu. Sunt destule activități pentru copii în Sibiu, și chiar dacă nu ai la dispoziție foarte multe zile, poți aloca timp pe parcursul șederii, pentru a-i distra pe prichindei, într-un oraș pe care-l vizitați împreună. Iată cum și unde:

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
Muzeul de Istorie Naturală Sibiu / Foto: Deposit Photos

Înființat în 1849 de către Societatea Ardeleană de Științe Naturale, din care făceau parte o serie de intelectuali pasionați de natură și de științele naturale, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu a rămas fidel principiilor enunțate la acea vreme: educarea tinerei generații în spiritul cunoașterii și conservării naturii.

Astăzi, clădirea cu aspect neoclasic (construită în 1895), aflată în patrimoniul monumentelor istoric și aflată pe una dintre centurile de apărare ale cetății medievale, adăpostește nu doar Muzeul de Istorie Naturală (ce face parte din Muzeul Național Brukhental), ci și alte două muzee interesante: Muzeul de Istorie a Farmaciei și Muzeul de Vânătoare „August von Spiess”.

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu
Expoziția de dinozauri / Foto: Deposit Photos

În muzeu, copiii descoperă o serie de informații interesante, puse în scenă într-o prezentare atractivă, cu diorame tridimensionale, cu mici efecte de sunet și lumină menite să pună în prim-plan secretele evoluționiste ale lumii animale, de la nevertebrate la ecosistemele din diverse habitate, cu incursiuni în era paleontologică sau în zona mineralogiei. În grădină, copiii au parte de surprinzătoarea prezență a unor… dinozauri.

Muzeul este deschis miercuri – duminică, între 9-17 (luni și marți închis). Tarif: 13 lei.

Muzeul Locomotivelor cu Aburi

Muzeul Locomotivelor cu Aburi Sibiu
Muzeul Locomotivelor cu Aburi / Foto: facebook Muzeul Locomotivelor cu Aburi

Mulți băieți, în special, sunt atrași de trenuri în copilărie. Nu știm dacă asta se datorează neapărat desenelor animate din seria Thomas și prietenii săi, cert este că trenurile sunt fascinante și orice băiețel și-a dorit, într-un anumit moment al copilăriei, să aibă un trenuleț electric. De aceea, ideea de a vedea locomotive în mărime naturală s-ar putea să fie una foarte bună, atunci când te afli în Sibiu și nu ai habar unde să-i mai distrezi pe cei mici.

La Muzeul Locomotivelor cu Aburi din Sibiu, deschis în 1994, poți admira 35 de locomotive fabricate în perioada 1885 – 1959 în Germania, URSS, SUA și, evident, România. Având în vedere vechimea exponatelor, locul ar putea părea, la prima vedere, un fel de „cimitir” al locomotivelor. Nu este așa, însă, și chiar dacă accesul e gratuit și te poți plimba nestingherit printre uriașii de oțel, te vei afla într-un muzeu real, în care copiii pot învăța lucruri inetresante despre trenuri și locomotive.

Grădina Zoologică din Sibiu

zoo sibiu
Foto: Zoo Sibiu

Părerile despre grădinile zoologice sunt împărțite, dar cei care le-ndrăgesc se vor bucura să descopere Zoo Sibiu, un loc cu o istorie de aproape 100 de ani, inaugurat în 1929 în pădurea Dumbrava. Întinsă pe o suprafață de 20 de hectare, grădina zoologică din Sibiu a fost reabilitată și modernizată în anul 2006. În prezent, adăpostește peste 250 de animale și păsări din peste 60 de specii, de la maimuțe, lupi albi, tigri și lei la papagali, fazani și struți. Pe lacul din incinta grădinii vizitatorii pot face plimbări cu barca. Biletul de intrare costă 10 lei (adulți), respectiv 5 lei (elevi, studenți și pensionari).

Cele mai bune hoteluri din Sibiu

Am făcut o selecție cu cele mai bune hoteluri din Sibiu, în funcție de notele de pe Booking.com. În cazul în care dorești cazare în Sibiu, apelează cu încredere la aceste hoteluri și, în principiu, nu vei fi dezamăgit.


Hoteluri de 5 stele din Sibiu

Hilton Sibiu *****

Notă Booking.com: 8,6

Hilton Sibiu
Foto: Booking.com

Practic, singurul hotel de cinci stele din Sibiu (dacă exceptăm vilele), Hilton se află la doar 50 de metri distanță de Muzeul Astra, în Dumbrăvimea Sibiului. De aici, cu mașina, în 10-15 minute ești în centrul orașului. Hotelul are camere cu vedere la munți, o piscină indoor, un spa cu saune și băi de abur, camere de meditație etc. Acestora li se adaugă două terenuri de tenis și un salon de coafură.


Hoteluri de 4 stele din Sibiu

ART Hotel ****

Notă Booking.com: 9,4

ART Hotel
Foto: Booking.com

Un hotel-boutique, plasat ideal în centrul vechi al Sibiului, la 450 metri de Turnul Sfatului și la 270 m de Piața Mare. Camere luminoase și spațioase, cu aer condiționat, un restaurant cu mic dejun de tip bufet, bar și wifi gratuit.


Exclusive Hotel & More ****

Notă Booking.com: 9,2

Exclusive Hotel & More
Foto: Booking.com

Exclusive Hotel & More se află la circa 800 m de Podul Minciunilor și circa 950 m de Piața Mare și are camere ce oferă vederi la oraș, cu aer condiționat și toate dotările necesare. Restaurantul servește preparate din bucătăria italiană și internațională. Parcarea privată este gratuită.


Hotel Golden Tulip Ana Tower ****

Notă Booking.com: 8,9

Golden Tulip Ana Tower
Foto: Booking.com

Aflat în centrul Sibiului, la mică distanță de obiectivele istorice ale orașului (Piața Mare e la 15 minute de mers pe jos), hotelul Golden Tulip Ana Tower dispune de camere moderne, băi spațioase și ferestre largi, cu peisaje superbe asupra orașului și chiar munților. Restaurantul 585 Fusion, plasat la etajul 11, este foarte căutat nu doar pentru preparatele sale ci și pentru priveliștile pe care le oferă.


Alte hoteluri de 4 stele din Sibiu
Imparatul Romanilor
Foto: Booking.com

Best Western Silva Hotel **** / Notă Booking.com – 8,9 / Rezervă aici.

Hotel Stefani **** / Notă Booking.com – 8,9 / Rezervă aici.

Continental Forum Sibiu **** / Notă Booking.com – 8,3 / Rezervă aici.

Hotel Împăratul Romanilor **** / Notă Booking.com – 8,3 / Rezervă aici.

Ramada Sibiu Hotel **** / Notă Booking.com – 8,2 / Rezervă aici.


Hoteluri de 3 stele din Sibiu

Poet Pastior Residence ***

Notă Booking.com: 9,3

Poet Pastior Residence
Foto: Booking.com

Aflat la doar 300 metri de Piața Mare, la 7 minute de mers pe jos de Podul Minciunilor și la 600 metri de Pasajul Scărilor, Poet Pastior Residence oferă camere curate, cu baie privată și mic dejun continental, fiind preferat în special de cuplurile care vizitează Sibiul.

JOYME Hotel ***

Notă Booking.com: 9,6

JOYME Hotel
Foto: Booking.com

Hotelul JOYME este amplasat în Centrul Vechi al Sibiului, la 1,5 km de Piața Mare, și dispune de camere cu aer condiționat, oferind mic dejun a la carte, WiFi gratuit, parcare privată gratuită, terasă și bar.

Alte hoteluri de 3 stele din Sibiu
Hotel Marabella
Foto: Booking.com

Hotel Marabella *** / Notă Booking.com – 9,2 / Rezervă aici.

Hotel Premier *** / Notă Booking.com – 9,1 / Rezervă aici.

Hotel Casa Luxemburg *** / Notă Booking.com – 8,9 / Rezervă aici.

Cele mai bune restaurante din Sibiu

Kombinat Gastro-Brewery
Kombinat Gastro-Brewery

Sibiu e recunoscut drept un oraș în care se mănâncă bine. S-au deschis o mulțime de restaurante, cu diverse specialități, meniurile sunt diverse, iar preparatele, de cele mai multe ori, delicioase. Dacă și se face foame în Sibiu, oprește-te măcar la unul dintre aceste restaurante, foarte bine cotate pe TripAdvisor:

Kombinat Gastro-Brewery

Un meniu simplu, dar în același timp imteresant, în care sunt folosite ingrediente locale, de la producătorii din județul Sibiu. Kombinat Gastro-Brewery oferă și „soluții” pentru vegetarieni, iar berea care se consumă din belșug aici este Staropramen.

Adresa: Str Berariei FN, Sibiu

Old Lisbon Sibiu

Un restaurant cu specific portughez în mijlocul Sibiului? De ce nu? Mai ales că, la Old Lisbon Sibiu, preparate precum cataplana cu fructe de mare sau codul în ulei de măsline au savoarea celor originale, de pe malul Atlanticului.

Adresa: Târgul Peștelui nr.4, Sibiu

Benjamin Steakhouse & Bar

Benjamin Steakhouse & Bar e un restaurant care își propune să te facă să descoperi rețetele tradiționale americane, cu carne de vită, între sortimentele acesteia „strălucind” celebra Black Angus. Așadar, dacă vrei să te bucuri de o friptură de vită cu gust adevărat, treci pragul acestui steakhouse.

Adresa: Str. Xenopol 1, Sibiu

Pin it!

pinterest sibiu

Citește și: Top 10 obiective turistice din Oradea

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!