Despre Harry Mitsidis s-ar putea spune că este unul dintre marii călători ai lumii moderne. Nu doar pentru că a vizitat de multă vreme toate țările – acest lucru nu mai este neapărat o grozăvie în ziua de azi – ci pentru că el trăiește pentru a călători și pentru a descoperi cât mai multe dintre locurile minunate ale planetei. El este, totodată, fondatorul site-ului NomadMania, o excelentă platformă de informare deschisă comunității călătorilor internaționali, dar și un vorbitor autodidact de limbă română, pe care și-a însușit-o și în urma celor câtorva vizite făcute pe meleagurile noastre. Am stat de vorbă cu Harry despre călătoriile lui și am aflat mai multe despre filosofia de viață a celui care a împărțit Pământul în 1301 regiuni. Și iată de ce:
# Harry, spune-ne câteva lucruri despre tine, prezintă-te cititorilor TukTuk.ro!
Mă numesc Harry Mitsidis, m-am născut în Londra, în 1972, dintr-un tată grec și o mamă sud-africană, așa că am aflat de la început despre cum stă treaba cu hărțile și continentele, fiindcă toată copilăria mi-am petrecut-o prin avioane, lucru care-mi plăcea foarte mult.
Prima mea călătorie a fost la vârsta de… 40 de zile, când am zburat de la Londra la Atena, unde aveam să și cresc, de altfel. Iar prima călătorie de care îmi amintesc a fost în Spania, în 1977, flash-ul fiind că mă temeam foarte tare de luptele de tauri.
În 2008, la vârsta de 36 de ani, am vizitat ultima țară din ONU – Guineea Ecuatorială, devenind, la avea vreme, una dintre cele mai tinere persoane care vizitase toate țările lumii. În prezent am vizitat cel puțin de două ori 184 din cele 193 membre ONU. Sunt fondatorul site-ului NomadMania, poate cel mai bun website internațional pentru călătorii adevărați.
# Ai studiat sociologia. Există o legătură între asta și pasiunea ta pentru călătorie?
Da, cu siguranță. Am fost dintotdeauna interesat cum funcționează comunitățile, în termeni de religie, norme și credințe, în grupuri și felul în care acestea ne dictează viața. Indiferent cât de „liberi” pretindem că ne simțim, cu toții avem o legătură cu locul în care am crescut și cu circumstanțele devenirii noastre.
Pentru mine, călătoria implică descoperirea diverselor moduri de viață, realizând că, în ciuda diferențelor dintre noi, suntem mult mai asemănători decât ne-am imagina.
# După propria viziune, ai divizat lumea în 1301 regiuni. Crezi că cineva le-ar putea vizita pe toate într-o viață?
Într-adevăr, NomadMania divizează lumea în 1301 zone – credem că acesta e un număr bun, mult mai mare decât cel al țărilor oficiale din acest moment (nu poți spune, de pildă, că ai ajuns să „cunoști” România dacă ai vizitat doar Bucureștiul, nu-i așa?). E un număr abordabil. Cred că va exista cineva care va reuși să le viziteze pe toate. E o chestiune de voință, timp și bani. Dar nu va fi ușor.
# Tu pari a fi foarte aproape. Care e următoarea regiune în care abia aștepți să ajungi?
Următoarea regiune nevizitată va fi, la sfârșitul lunii mai (suntem în mai 2021 la vremea interviului n.a.) Gorno Badakhshan, regiunea muntoasă din estul Tadjikistanului, la granița cu Afghanistan. Abia aștept să ajung acolo, e una dintre cele mai „ușoare” regiuni de „atins”, în care nu am călcat încă.
Altfel, îmi doresc să fac un circuit mai mare în Algeria, deoarece e o țară care împletește mai multe lucruri care-mi plac: marea, ruinele antice, cultura arabă și cea beduină și un deșert fantastic, în partea de sud. Algeria e una dintre primele țări pe care le-am vizitat și cu siguranță aș vrea să mă întorc, cât mai curând.
# Cum îți alegi următoarea țară/teritoriu? Ai un plan bine pus la punct sau arunci cu săgeata de darts într-o hartă a lumii?
Acum, cu Covid-ul, totul s-a schimbat. A devenit o chestiune de urmărit ce țară s-a deschis, cu riscurile și bătăile de cap minime, incluzând siguranța și nivelul de încredere. Sigur, Tadjikistanul nu e cea mai de încredere țară din lume dar, repet, totul e relativ.
Nu am o modalitate prin care aleg următoarea destinație. În general, călătoresc 200 zile pe an sau mai mult, iar pe parcursul anului încerc să am o cât mai bună combinație a călătoriilor pe toate continentele, în așa fel încât să am măcar câte una în Africa, în Americi și în Asia.
# Cum călătorești? Sponsorizări, combinații, pe banii tăi? Și cum îți alegi cazările? Lux, buget, nivel mediu?
În momentul în care accepți bani de la alții pentru ceva ce faci în nume propriu, apar așteptările, explicite sau implicite. Iar eu nu-mi doresc așa ceva, prin urmare călătoresc întotdeauna pe banii mei. De fapt, tot ceea ce câștig, cheltuiesc pe călătorii.
În general, nu-mi place luxul deoarece nu cred că oferă o imagine corectă asupra locului respectiv. Dar îmi place confortul, acum că am aproape 50 de ani, așa că mai degrabă aș spune că aleg calea de mijloc. În ultima vreme prefer în special cazările prin AirBnB, deoarece îți dau sentimentul că trăiești ca un localnic, având o oarecare independență – în special acum, cu noua situație dată de Covid.
# De fapt, îți câștigi existența din călătorii sau ai și un alt job?
Nu trăiesc din călătorii, trăiesc pentru călătorii. Unica mea ocupație este să conduc NomadMania, în special bursa pe care o derulăm prin intermediul site-ului (oferim burse de călătorie persoanelor care nu au călătorit niciodată). Am și un venit permanent din câteva investiții – nu e mare, dar e suficient cât să-mi permită să călătoresc.
# Ai familie? Cum te descurci cu atâtea plecări?
Aceasta e marea problemă a călătorilor frecvenți. Foarte puțini reușesc să combine viața de familie cu călătoriile. Sunt însurat, dar nu am copii, și nu cred că mi-aș dori – viața lor ar fi prea agitată având un tată care e mereu plecat.
Cine e căsătorit știe: căsătoria e arta compromisului. Ne străduim să aflăm că suntem mai buni împreună decât că suntem mai buni de unii singuri. Chiar și atunci când eram singur, stilul meu de călătorie a constat întotdeauna din plecări relativ scurte (de maxim o lună), așadar nu stau niciodată luni în șir pe drumuri.
Prefer să călătoresc singur. În momentul în care faci o călătorie împreună cu cineva… eu n-aș mai putea s-o numesc călătorie, devine mai degrabă o vacanță. Cer foarte multe de la mine însumi când călătoresc, dar atunci când sunt în vacanță prefer să mă relaxez și să nu am așteptări foarte mari de la experiențele trăite.
# După părerea ta, când poți considera că ai vizitat o țară? Cât timp ar trebui să petreci undeva și câte locuri ar trebui să vezi?
Aceasta e o altă problemă majoră în legătură cu comunitatea călătorilor. Desigur, depinde de țară, fiindcă, de pildă, Marocul e total diferită de China. Unul dintre motivele pentru care NomadMania a împărțit lumea în 1301 teritorii este acest lucru. Pentru că e inacceptabil ca unul care a tranzitat un aeroport să spună apoi că a fost în țara respectivă.
Prefer să nu delimitez o anumită perioadă de timp, dar aș spune că, pentru a înțelege o țară și lucrurile care o fac specială, e nevoie de timp, observații și ochi la detalii, conversații cu oamenii din diverse regiuni ale ei. Iar aceste lucruri nu se pot face într-o zi sau două.
# Și acum, clasica întrebare: care e top 3-ul țărilor tale favorite și de ce?
Aceasta e întrebarea care-mi place cel mai puțin, deoarece lumea e atât de complexă… În fine, alegerile mele pot fi neașteptate, dar ele sunt Portugalia, Afghanistan și Mexic.
Portugalia este țara dezvoltată, care are de toate – o cultură puternică, mâncare fantastică (inclusiv deserturile), relief variat (în special dacă ne referim la Madeira și Azore), oameni prietenoși, sate draguțe și orașe cosmopolite, diversitate și, în plus, prețuri decente. Ce ți-ai putea dori mai mult?
Afghanistan e o țară fantastică. Da, e periculoasă, fără-ndoială, dar odată ce găsești curajul de a ajunge acolo, îți vei dori să te întorci. Eu am fost de trei ori și sper să mai merg cel puțin de alte trei. Nu e doar despre amestecul de cultură locală și peisaje ce par desprinse din altă lume. E vorba despre diversitatea extraordinară a populației – acolo o persoană poate fi blondă cu ochi albaștri, alta poate arăta precum un chinez și, totuși, ambele persoane sunt afgane. Locul acesta se află la intersecția istoriei, de aceea sunt și atât de multe probleme acolo.
În fine, Mexic este o țară încântătoare. Doar pentru că vezi persoane în vârstă dansând seara în parc și îți vine s-o așezi așa sus în listă. Apoi ai cultura, fantasticele orașe coloniale și faptul că vei folosi continuu camera foto pentru a le surprinde șarmul. Mexic e pe lista de priorități în privința unei reîntoarceri.
# Acum spune-mi care e țara ta favorită din punct de vedere gastronomic.
În mod cert, aceasta e Turcia, unde fiecare preparat e o încântare. Dar să știi că preparatul meu favorit e unul românesc – papanașii. Știu că vei râde, dar, fără discuție, papanașii sunt pur și simplu cel mai bun lucru din lume.
# Care a fost cel mai fericit moment al vieții tale de călător?
A fost anul trecut, după ce a izbucnit pandemia. Am petrecut cinci săptămâni în apartamentul meu din UK, detestând fiecare secundă, stresat, disperat că aproape totul era închis. Apoi am decis să zbor în Suedia, unica țară deschisă la finalul lui aprilie 2020 (în afară de Brazilia și Mexic, dar acestea erau prea riscante). Am aterizat, am închiriat o mașină, am pus cheia în contact și… iată-mă liber să merg unde vreau, să stau într-un hotel, să mănânc într-un restaurant. Pur și simplu am urlat în mine însumi de fericire. Am șofat 5000 de kilometri în următoarele 9 zile, prin toată Suedia.
# Dar care a fost cel mai dificil moment?
În 2013 am fost arestat în Yemen – trecusem granița fără să am documentele necesare. Așa că am petrecut noaptea într-o închisoare locală. Un lucru nu tocmai ușor. În final a fost totul ok, rezultând o poveste de neuitat, dar recunosc că m-am temut fiindcă nu știam ce au de gând să facă cu mine. Puteam pur și simplu să dispar și nimeni să nu mai știe nimic vreodată.
# Spune-ne mai multe despre NomadMania. Care e scopul lui și care e mecanismul din spate?
NomadMania a apărut și există din mai multe motive. Mai întâi, cred că avem cea mai sistematică diviziune a lumii, acesta fiind primul scop – să creez o divizare logică pentru cei care călătoresc. Apoi, NomadMania e unicul site care verifică locurile în care călătorii pretind că au fost. Într-un fel, legitimăm călătoriile, în așa fel încât cei care le fac să nu mintă sau să exagereze.
În al treilea rând, fiecare dintre cele 1301 regiuni are propria ei pagină, cu hartă, locuri de văzut și făcut și link-uri către poveștile bloggerilor, ideea fiind să documentăm fiecare regiune în așa fel încât oricine să aibă acces liber la informații și să se documenteze.
În al patrulea rând, suntem foarte democratici – oricine e binevenit în platformă și, în fine, dar nu în cele din urmă, în legătură strânsă cu dorința mea pentru democrație, e vorba despre a ajuta oamenii să călătorească oferindu-le burse de călătorie – acesta e cel mai nou proiect al nostru și are în vedere persoanele care nu au ieșit niciodată din propria lor țară.
# Ai ținut un jurnal la zi al zborurilor?
Am un fișier în Excel cu fiecare zbor făcut (începând din 1986 lista e completă, cele de dinainte sunt din memorie, bazate și pe ștampilele din pașapoartele vechi). Număr o plecare/sosire și am în total, până acum, 3141 zboruri. Știu că e o nebunie și că amprenta mea de carbon e groaznică. Cel mai mult am zburat cu Aegean Airlines (199 zboruri), apoi cu Turkish (160). Cu Tarom am zburat de 16 ori.
# Ai avut parte de vreun moment mai… dificil în aer?
Nu, niciunul de care să-mi amintesc.
# Spune-ne o poveste legată de una dintre cele mai interesante persoane pe care le-ai cunoscut în călătoriile tale.
Am cunoscut cea mai interesntă persoană acum două luni, în Etiopia. A fost ghidul meu. Eu nu rezerv aproape niciodată tururi ghidate, dar fiindcă era prima călătorie în afara Europei de la izbucnirea pandemiei, am avut o atitudine mai conservatoare și am rezervat un tur printr-o agenție locală, deoarece aveam nevoie de un șofer privat – nu am vrut să risc cu transportul public.
Tipul, îl cheamă Daniel, împlinise 69 de ani, se născuse în Franța, mai exact la granița dintre Libia și Algeria, pe vremea când Algeria era sub protectorat francez. La 14 ani a ajuns să facă parte din armată, lucru pe care l-a detestat, așa că a dezertat în Olanda, unde s-a însurat de foarte tânăr și a făcut trei copii, devenind fermier. La un moment dat, după ce a împlinit 30 de ani, și-a reîntâlnit părinții, cu care nu mai avusese nicio legătură de ani de zile. Apoi l-a părăsit soția, iar el s-a însurat cu o femeie din Mali pe care a salvat-o dintr-o situație similară cu sclavagismul și a făcut mai mulți copii cu ea.
De mai bine de 20 de ani trăiește în Etiopia, unde conduce o agenție de turism și pare să cunoască la perfecție întreaga țară. Eu am fost primul client după mai bine de un an și am avut senzația că mă întâlnesc cu un prieten vechi. Aceste cuvinte reprezintă doar un foarte comprimat rezumat al vieții lui incredibile. I-am zis că avem nevoie de 10 zile petrecute împreună, ca să iau notițe și apoi să scriu a doua mea carte, despre el și multe vieți pe care le-a trăit într-una singură.
# Ai cunoscut vreo persoană celebră, pe parcursul călătoriilor tale?
Nu chiar, dar am călătorit de două ori alături de o persoană celebră, care este, totodată, o prietenă de-a mea. Cititorii mai vârstnici își amintesc probabil de o telenovelă mai veche, Dynasty. Cu actrița Pamela Sue Martin (primul personaj Fallon) sunt prieten. M-a vizitat în Grecia și am fost împreună, cu ea și cu fiul ei, la Meteora. Câțiva ani mai târziu am vizitat-o eu în Idaho, acolo unde trăiește. A doua „vedetă” este Artemy Lebedev, binecunoscutul blogger rus – am călătorit adeseori împreună în diverse campanii.
În general, nu cred în „vedete”. La urma-urmei, cu toții suntem oameni și avem o existență efemeră. Cred în poveștile extraordinare, spuse de oameni „obișnuiți” – acestea sunt mult mai interesante.
# Care e cartea de călătorie favorită?
Aici trebuie să-mi fac un pic de auto-reclamă. Curiosul caz al lui William Baekeland (The Curious Case of William Baekeland). Nu este o carte despre mine, ci despre… William Baekeland. E cartea mea favorită, nu doar pentru că e scrisă de mine, ci fiindcă e o poveste adevărată și complet nebună! Cartea a fost transpusă într-un episod al serialului documentar Generation Hustle, difuzat de HBO (în care apar și eu).
# Mi-ai zis că știi un pic de română și că ai fost în România de mai multe ori. Ce ți-a plăcut cel mai mult aici. Fiind pe jumătate grec bănuiesc că ai regăsit spiritul balcanic…
Am învățat româna de unul singur, fiindcă mi s-a părut o limbă fascinantă – latină la bază, dar cu multe influențe slave, ca să nu pomenesc de daci. În urmă cu câțiva ani vorbeam chiar binișor și chiar pot citi un ziar fără probleme, dar în privința dialogului sunt un pic „ruginit”.
Mi-a plăcut în mod special Cimitirul Vesel din Săpânța – locul acela e unic și ar trebui trecut pe lista de călătorie a oricui. În general, Maramureșul e magic și foarte autentic, poate adevărata inimă a României, din multe puncte de vedere. Mi-a plăcut mult și Alba Iulia – habar n-am de ce, poate că uneori e vorba despre momentul și starea în care ești, nu neapărat despre locul în sine. Și, în final, un obiectiv obligatoriu, Muzeul Kitschiului din București. E un loc amuzant. Dacă aș fi român nu știu dacă aș fi neapărat „mândru” de el, dar e ușor să-ți intre la suflet și, pentru un sociolog, e chiar interesant.
# Și ce ți-a plăcut mai puțin?
Cred ca ce mi-a displăcut mă amuză, în același timp, așa că într-un final a ajuns să-mi placă. Eram în anul 2003 sau cândva pe-atunci. Doi tipi și-au dat seama că sunt străin, fiindcă aveam o cameră foto și m-au abordat pe stradă, arătându-mi actele de identitate (acte obișnuite) spunându-mi că sunt de la poliție și că trebuie să-mi verifice banii. Eu le-am zis ceva de genul „pe bune, băieți?”, în română. S-au arătat surprinși și pe urmă am început să vorbim, iar ei au admis că încearcă să-i escrocheze pe străini schimbându-le banii adevărați cu bancnote false. Râdeam cu lacrimi, dar în realitate treaba era serioasă. Însă cred că lucrurile astea nu se mai întâmplă deja. Sau greșesc?
Într-un fel „detest” (dar sunt pitorești) unele alegeri stilistice ale unor oameni, cum ar fi acei așa-ziși tipi „cool” și genul muzical numit „manele”. Astea sunt lucruri care intră în categoria „atât de nașpa încât devin mișto”.
Trecând la o notă mai serioasă, însă, îmi pare rău că, după atâția ani de democrație, standardul vieții nu s-a îmbunătățit atât de mult pe cât ar trebui și că mai sunt atâtea de făcut pentru ca viața să fie bună pentru majoritatea oamenilor. Ca sociolog, sunt conștient de problemele sociale din România, de stigmatul legat de țigani, de corupția permanentă etc. Când călătoresc, de obicei las deoparte aceste lucruri în mod deliberat, pentru a nu-mi strica experiențele avute, dar asta nu înseamnă că nu înțeleg ce se petrece în jurul meu.
# Ai amintiri plăcute sau mai puțin plăcute legate de călătoriile în România?
Am multe amintiri fabuloase, dar majoritatea rămân în dormitor.
# Dacă ai reveni în România, ce locuri ți-ar plăcea să vizitezi?
Nu există „dacă”, există „când”. Și plănuiesc să revin în această vară! Îmi place să vizitez orașele obișnuite, despre care oamenii spun că nu au „nimic special” – dar eu cred că fiecare loc e special. Mi-e dor de acest gen de orașe românești – cel mai mare e Craiova, dar și de locuri precum Buzău, Zalău, Târgu Jiu, etc. Un călător adevărat trebuie să exploreze fiecare colțișor, așa că aș vrea să ajung peste tot. De asemenea, nu am fost niciodată în Delta Dunării, așa că aceasta e prioritară pe listă. Și, precum am mai spus, abia aștept să ajung din nou în Maramureș.
# Care e viitorul călătoriilor într-o lume pandemică? Ești optimist?
Prin natura mea, sunt o persoană realistă. Oricum, oamenii au găsit mereu resurse în momentele de răscruce ale istoriei, iar comunitatea călătorilor nu s-a oprit nici când a venit vorba de cea mai grea pandemie. Oamenii călătoresc, în general, oriunde se poate, sunt absolut sigur că acest lucru va continua iar dacă vei dori cu adevărat să călătorești, vei putea s-o faci. Vom avea mai multe limitări ca înainte și, probabil, contactele și comunicarea directă dintre oameni se vor reduce, ceea ce e un mare păcat. Pentru că oamenii reprezintă cel mai bun motiv pentru a călători.
Încerc să văd jumătatea plină a paharului – locuri iconice, cu foarte puțini oameni în jur. Vara trecută am fost în Siena și am avut catedrala doar pentru mine însumi! Iar în decembrie eram în Bernina Express, din Elveția, unicul pasager din vagon. Trebuie să vedem partea bună din ceea ce e rău, în caz contrar vom fi într-o permanentă depresie. Și cu siguranță vor fi multe alte lucruri bune în viitor.
# Ți-ar plăcea să călătorești pe lună?
Prefer Pământul nostru, sunt multe lucruri de văzut și făcut aici. Mi-ar plăcea să călătoresc în spațiu, doar pentru a privi cum se învârtește planeta noastră și a o vedea din toate părțile, amintindu-mi de locurile în care am fost.
Citește și: Henrik Jeppesen, omul care a văzut toate țările lumii înainte de a împlini 28 de ani
Add Comment