Asia Lumea lui Eddie

Doha, acest surprinzător oraș cu alură de prinț

Dacă zbori cu Qatar Airways către o destinație din Asia, și ai la dispoziție, din Doha, mai multe ore până la zborul de legătură, o opțiune extrem de recomandabilă este să faci o vizită a capitalei Qatarului. Iar recomandarea mea este ca în acest sens să-ți acorzi o noapte petrecută în Doha. S-ar putea chiar să prinzi o promoție Qatar Airways, care ți-o oferă gratis, într-un hotel de lux. Vei descoperi un oraș foarte interesant, cu o cultură vibrantă și cu un vibe aparte, de care e foarte posibil să te îndrăgostești pe loc.

doha qatar night
Doha by night

Am scris aici despre ce poți să faci și să vezi în Qatar, cu accent pe Doha, la prima vizită în această țară, atunci petrecând mai multe zile pe tărâm qatarez. Am revenit recent, pentru o noapte, în drum spre Malaezia (Qatar Airways operează zilnic, din București, zboruri spre Kuala Lumpur și Penang), având ocazia să mă plimb din nou prin acest oraș cu alură de prinț oriental și să constat, a doua oară, că este o plăcere.

doha qatar

M-am plimbat, așadar, prin încântătorul Souq Waqif, bazarul elegant, împărțit în zone distincte de negustori pricepuți, de la cei care vând condimente, la covoare, bijuterii, ceramică sau parfumuri. Am savurat o delicioasă cină cu specific arab, alături de un pahar de limonadă cu mentă, după care m-am îndulcit poate prea tare cu o porție de kunefe.

Souq Waqif

Am făcut o tură prin grandioasa insulă artificială Pearl Qatar, locul în care se înaltă zgârie nori maiestuoși și care, deocamdată, este unica zonă în care străinilor li se permite să-și cumpere apartamente.

pearl qatar
Pearl Qatar – lux maxim pe insula artificială

Am vizitat Qatara Village, tradiționalul sat cultural qatarez, care oferă cultură pe pâine oricărui pasionat de artă, sub orice formă a acesteia.

Qatara Village doha
Qatara Village

Și nu în cele din urmă, am intrat într-un muzeu care m-a lăsat cu gura căscată (și pe care nu apucasem să-l văd la prima vizită): Muzeul Islamic de Artă din Doha, o adevărată bijuterie arhitectonică. Una care adăpostește colecții fascinante: lucrări de ceramică, sticlă, metal, textile, manuscrisuri, obiecte antice ș.a.m.d., într-o prezentare de clasă. În caz că ajungi în Doha și ai la dispoziție timp pentru a face un tur, nu rata acest muzeu, fiindcă, după mine, este una dintre capodoperele lumii arabe.

museum of islamic art doha
Muzeul de artă islamică

Mondialul din 2022, o provocare imensă pentru Qatar

Se știe că în 2022, Qatar va organiza turneul final al Campionatului Mondial de fotbal. O provocare imensă pentru micuța țară din Golf, care are însă suficient de multe argumente pentru a demonstra că este capabilă să organizeze un eveniment de o asemenea amploare. WC 2022 va fi primul turneu final mondial care nu se va desfășura vara (ar fi fost imposibil, având în vedere căldurile deșertului), ci va avea loc în perioada noiembrie-decembrie.

Am avut șansa să vizitez în Doha muzeul (dacă se poate spune așa) care prezintă „drumul spre 2022” – mai exact, elementele cheie care stau la baza organizării Mondialului. Se numește The Legacy Pavilion, se află la etajul 14 al turnului Al Bidda, din cartierul de business al orașului, și este un „must” pentru oricine iubește fotbalul.

Am aflat despre cum s-au desfășurat lucrările la cele opt stadioane, și am văzut machetele acestora. Sunt adevărate bijuterii, construite în mod individual după idei și concepte separate, mergând până acolo încât unul dintre ele (Ras Abu Abous) va fi asamblat din module pentru Mondial, apoi dezasamblat, părțile componente urmând să fie folosite în cadrul altor proiecte, sportive sau care nu au legătură cu sportul.

Am mai aflat despre infrastructura pe care Doha se pregătește să o pună la dispoziția vizitatorilor pe perioada turneului final. O provocare cu atât mai mare cu cât niciodată Mondialul nu a fost organizat într-un teritoriu atât de îngust. Practic, cele 8 stadioane se află pe o suprafață restrânsă, care cuprinde Doha și împrejurimile orașului. Va fi pentru prima oară când echipele nu vor zbura între localități pentru a-și desfășura partidele.

Fanii care vor ateriza pe Aeroportul Internațional Hamad vor ajunge într-o jumătate de oră în oraș, grație metroului. Apoi, pe perioada Mondialului, se vor putea deplasa atât cu metroul, cât și cu autobuze și taxiuri cu aer condiționat. Dar și cu, atenție!, taxiuri pe apă, care vor face drumul între o parte și alta a golfului de-a lungul căruia se întinde orașul. Și apropo de aer condiționat, e de menționat, printre alte zeci de lucruri, că toate stadioanele vor beneficia de aer condiționat, astfel că în interiorul acestora va fi o atmosferă plăcută, indiferent de temperatura de afară (care în perioada noiembrie-decembrie este, totuși, suportabilă).

În Doha, cu Qatar Airways

doha qatar night
Doha by night, de pe Cornișă

Dar până la Mondialul din 2022 mai este, timp suficient pentru a vedea cum apar în Doha noi minuni ce țin de arhitectură sau de infrastructură. Până atunci, să reținem acest oraș ca o posibilă destinație pentru un city break sau, de ce nu?, pentru o vacanță ceva mai prelungită.

În Doha ajungi cu Qatar Airways, compania qatareză care și-a început activitatea în anul 1994, și care a devenit, de-a lungul anilor, una dintre cele mai prospere și de succes linii aeriene din lume. De altfel, Qatar Airways a primit de nu mai puțin de patru ori (ultima oară în 2017) premiul pentru Compania Aeriană a Anului (Airline of the Year), acordat de Skytrax.

Pe ruta București – Doha s-a nimerit să zbor cu un aparat celebru: Boeing 787 Dreamliner, despre care se spune că aduce luxul la înălțime, înglobând noi tehnologii, care scot în evidență confortul de la bord. Dreamliner poate transporta până la 254 pasgeri, având 22 de locuri la Business Class și 232 la Economy. Le-am testat pe ambele și pot spune, cu mâna pe inimă, că sunt curcubeu pe cerul sufletului.

Două vorbe și despre Aeroportul Internațional Hamad, nodul aerian al Qatarului, care se întinde pe o suprafață de 600.000 mp, primind în prezent 30 de milioane de pasageri anual (se estimează că, după extindere, numărul acestora va crește la 50 de milioane). Este un aeroport vast, pe care l-as defini în același timp ca pe un spațiu în care arta contemporană își găsește un excelent loc: galerii unice, expoziții și spații de divertisment împânzesc aeroportul, alături de șase zone amenajate pentru activități speciale, de la stații Apple la zone de televiziune, magazine și piese de artă interactivă.

Cele 12 lounge-uri fac și ele parte integrantă din aeroport, detașându-se fabulosul Al Mourjan, business lounge-ul Qatar Airways în care numai ceea ce nu există nu ai la dispoziție, dacă ești nevoit să-ți petreci câteva ore între zboruri.

Uite cum arată business lounge-ul Al Mourjan, din Aeroportul Internațional Hamad, din Doha:

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!