Georgienii fac vin de peste 8000 de ani, ba chiar se presupune că aici este locul în care a început prima producție de vin. De fapt cuvântul „vin” e derivat din georgianul „gvino”, iar acesta poate fi un indiciu important despre ce înseamnă licoarea din struguri pentru aceste locuri. S-au descoperit vestigii care „vorbesc” despre sucul din struguri care se obținea în zonă în secolul 4 î.Hr., acesta fiind turnat în oale din lut sau într-un quevri (sau kvevri) – niște vase uriașe care se îngroapă în pământ, pentru a fermenta pe parcursul iernii.
Vinul ocupă un loc important în cultura și spiritualitatea georgiană. Locuitorii Georgiei își produc propriul vin iar ospățurile și mesele organizate cu orice ocazie sunt scăldate în râuri de vin. Iar dincolo de cantitate, există un adevăr de netăgăduit: vinurile Georgiei sunt excelente. Cine n-a auzit, de altfel, de soiul saperavi, din care se produc probabil cele mai cunoscute vinuri georgiene?
Vinul georgian, unul dintre cele mai bune din lume
Sunt nu mai puțin de 525 soiuri de struguri în Georgia, ceea ce reprezintă circa 25% din totalul numărului de soiuri aflate pe întreaga Terra. Au fost 854 dar rușii au avut grijă să distrugă 300, contribuind o dată în plus la strângerea „prieteniei” ruso-georgiene, motivând că ei doresc să aibă parte de cantitate, și nu de calitate. În 2005, Rusia a pus embargou vinurilor georgiene, lucru ce a reprezentat o lovitură importantă pentru industria viticolă locală, a cărei piață de desfacere era în bună parte rusească. Dar acest lucru a avut și o latură pozitivă: georgienii au început să regândească politica vinului. Au început să pună accent pe calitate și în doar 10 ani, vinurile lor au ajuns să fie recunoscute drept unele dintre cele mai bune din lume.
Motivele pentru care vinurile de aici sunt bune țin în principal de condițiile naturale: verile nu sunt excesiv de fierbinți, iernile sunt relativ blânde și fără înghețuri permanente. În munții din jurul viilor sunt o mulțime de izvoare naturale iar apele transportă mineralele către văi contribuind la afirmația potrivit căreia vinurile georgiene sunt foarte pure, foarte naturale.
Georgia produce circa 150 de milioane de litri de vin anual, de pe cele 45.000 de hectare de vii. Există 18 zone viticole distincte iar Ministerul Agriculturii controlează cu strictețe producția, care e limitată la 8 tone / hectar.
Shumi, Babanauri și Khareba
Mai mult de jumătate din producția de vin a Georgiei e originară din partea de est a țării, mai exact din provincia Kakheti, spre care ne-am îndreptat în ultimele două zile ale periplului georgian. Iar primul reper vizitat a fost podgoria Shumi. Shumi aparține unei companii fondate în anul 2001, aflată în Tsinanadali, cel mai important centru viticol din Kakheti, în vecinătatea domeniului care a aparținut unui mare poet georgian, Aleksandre Chavchavadze, pe care l-am vizitat și despre care vorbim în episodul următor.
La Shumi am admirat mini-muzeul vinului, parte din el în aer liber, parte în interior și am servit o copioasă masă pregătită de gazde și stropită din belșug cu vinurile produse de companie. Atât vinuri roșii – Saperavi, Mukuzani, Iberiuli etc cât și albe – Tsinanadali sau Alazani.
Un al doilea stop cu esență bahică a fost într-un sat cu nume de poveste horror, în care n-am fi crezut că întâlnim altceva decât cocioabe. Trecând pe drumurile înguste și desfundate din Babanauri ne întrebam unde ne duce șoferul și dacă vrea să ne arate nearătatul. La un moment dat însă, peisajul s-a deschis complet și am oprit în parcarea unui complex uriaș, care includea nu doar un hotel și un restaurant ci și o cramă super bine pusă la punct, în care proprietarul ne-a vorbit pe larg despre cum se face vinul după tehnicile georgiene: prin zdrobirea tradițională a strugurilor de către fetele tinere, apoi prin păstrarea zemei rezultate dar și a cojii în acele kvevri de care vorbeam mai sus, niște oale uriașe care sunt îngropate în pământ. Acolo se produce fermentarea iar după o perioadă de minim 6 luni, se scoate vinul urmând ca acea coajă a strugurilor să fie folosită pentru obținerea unei alte băuturi, chacha – o țuică de struguri care se consumă și ea pe scară largă în Georgia.
În fine, al treilea și cel mai interesant loc legat de vinuri a fost cel de la cramele Khareba (aflate la circa 5 km de orașul Kvareli). Aici aveam să descoperim un labirint săpat într-un deal și format din tunele în lungime totală de 7,7 km, în care se păstrează și se maturează vinul încă de la începutul anilor 60. Seamănă cu ideea de Cricova moldovenească, doar că e mai scurtă și nu poți intra direct cu mașina. Sunt peste 25.000 de sticle la Khareba, unde ai posibilitatea să faci un tur al cramei și să participi la o degustare de vinuri. Ceea ce, desigur, am făcut și noi, activitate la care s-a adăugat un mini-curs de cum să faci pâine proaspătă georgiană, frământată cu sârg și așezată apoi la coacere pe marginile cuptorului săpat în pământ, plus un mini-curs de cum se face churchkhela, acel „cârnat” dulce despre care am povestit mai devreme în secțiunea dedicată mâncării georgiene.
Tradiții legate de vinuri
Am promis că revin cu câteva tradiții legate de vinuri și de servirea lor, fiindcă atâta vreme cât ești în Georgia, la o masă cu localnicii, e imposibil să nu te lovești de ele și, în final, să nu le apreciezi.
Georgienii beau mult. Au de ce – în principal pentru că vinurile sunt bune și se completează perfect cu delicioasa lor gastronomie. Prin urmare, o masă georgiană e un adevărat banchet (supra). Mâncarea e adusă în valuri și pusă pe mijloc, fiind împărțită apoi de meseni iar vinul se toarnă din carafe uriașe sau direct din sticle.
La fiecare masă există un personaj pe care georgienii îl numesc tamada. Cel responsabil cu toasturile. De regulă, tamada este gazda, dar dacă masa are loc într-o zonă neutră (într-un restaurant, de pildă), cineva își asumă rolul de tamada, pe care, desigur, îl poate „împrumuta” și altora. În funcție de inspirația care-i vine ca urmare a licorii bahice, tamada face toasturi, la care trebuie să participe toți mesenii. Toasturile sunt spuse ceremonios, au o scurtă poveste și pot fi despre absolut orice: familie, copii, femei, sănătate, pace și armonie în lume, bucuria vieții, călătorii, căței și pisici sau Brad Pitt și nevastă-sa, oricare ar fi aceea.
Faza e că pe toată durata mesei, te vei trezi că toastezi de atâtea ori încât le pierzi rândul. Georgienii spun că la o masă se toastează între 33 și 333 de ori, dar dupa multe pahare de vin în mod cert pierzi numărătoarea și nu-ți mai pasă. Obiceiul – care poate părea enervant pentru unii – mi s-a părut extrem de simpatic. E o serie de momente care-ți amintesc că viața e frumoasă și trebuie prețuită, atunci când te simți mai bine, și că trebuie să răpești câteva secunde din „binele” acesta pentru a te gândi și la alții. Cu cât toastul e mai original și mai profund, cu atât momentul devine mai emoționant. Iar ștafeta toasturilor poate fi preluată, cu acordul lui tamada, de către toți cei de la masă, care găsesc diverse motive pentru a toasta.
La nunți sau la petrecerile mari, tamada este ales dinainte, fiind un personaj important. Un tamada bun este un bărbat care are cuvintele la el, care vorbește limpede și tare, care poate spune lucruri originale, care e un bun organizator și care știe când să aleagă momentul pentru un toast, știe cum să atragă atenția dar știe și cum să gestioneze ritmul toasturilor. Poeții se numără printre cei mai buni tamada.
Tamada e un personaj care vine din adâncurile istoriei, fiind cel care se ocupa cu delectarea invitaților la nunți și la alte evenimente. El avea un scenariu și avea pregătite glume, povețe, toasturi și alte asemenea lucruri prin care punea umărul la buna desfășurare a petrecerii. În Georgia veche, rolul de tamada era deținut de către bărbații cei mai înțelepți și mai respectați, care erau responsabili atât de vinul care se servea cât și de poveștile pe care mesenii urmau să le audă. Rolul de tamada era transmis din tată-n fiu.
Tamada
Nu mai insist cu povești despre tamada, deși ele sunt interesante și fascinante. Pe parcursul șederii în Georgia, la numeroasele și copioasele mese la care am luat parte, tamada a fost Amiran, simpaticul nostru ghid. El ne-a învățat, de altfel, și despre alte obiceiuri georgiene. De pildă, despre faptul că la fiecare masă mai există un rol – acela de paharnic. Acesta se numește merikipe și e un fel de asistent al tamadei, responsabil cu turnatul în pahare, care aparent trebuie să rămână mereu treaz.
Am aflat și despre obiceiul georgienilor de a bea din cornuri, de la cele mici la cele uriașe. A bea dintr-un corn de animal și a toasta cu el este un moment încărcat de spiritualitate. Iar băutura turnată într-un corn trebuie dată pe gât integral (pentru că, nu-i așa?, nu ai cum să așezi un corn plin pe masă).
Una peste alta, georgienii sunt un popor incredibil de ospitalier. În același timp am avut senzația că sunt un popor discret dar care, când vine vorba de distracție, știe cum s-o ducă pe culmi. Dacă ești invitat de un georgian la masă, așteaptă-te să fii servit cu vin și să bei cel puțin un pahar. Nu refuza, fiindcă acesta poate fi un semn de nepolitețe vizavi de un simbol care reprezintă mai mult decât ai crede. Negociază sesiunile grele de băute, în cazul în care nu te simți în stare.
Gaumarjos! (Noroc!, în georgiană).
Deplasarea în Georgia a fost realizată cu sprijinul Level Tour.
Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (1): Tbilisi, capitala magiei eclectice
Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (2): Mâncarea georgiană
Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (3): Muzeul lui Stalin din Gori
Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (4): Uplistsikhe, orașul din peșteri
Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (6): Gudauri, perla iernilor georgiene
Add Comment