Destinatii

Cele mai vechi orașe din lume

Deși cei mai mulți oameni sunt de părere că Damasc, capitala Siriei, este cel mai vechi oraș din lume, sunt unii care cred că orașul palestinian Ierihon merită titlul. Nu doar Damasc și Ierihon, dar și alte câteva orașe, printre care se numără Alep, Byblos și Sidon, intră în discuție ca fiind printre cele mai vechi orașe din lume.

Definitia termenului “oraș” nu este destul de precisă, ceea ce face lucrurile puțin confuze. În general, un oraș este definit ca o suprafață urbană mare și dens populată. Dacă populația este privită ca factor decisiv, atunci ar trebui ca un oraș, care nu a fost continuu locuit de oameni, să intre în dezbatere? Nu are sens să includem acele orașe care au prosperat până la un moment dat dar au fost în cele din urmă reduse la praf. Așadar, tehnic, cel mai vechi oraș ar trebui să fie unul care a fost locuit continuu de când a luat ființă.

Cele mai vechi orașe ale lumii locuite continuu

Diferențele pe care le întâlnești în diferite liste ale celor mai vechi orașe pot proveni de la: 1) determinarea exactă a datei când au luat ființă (care este contestată în majoritatea cazurilor); 2) dacă orașul a fost locuit continuu sau nu. Ambele aspecte pot fi determinate prin intermediul cercetării arheologice. Diverse izvoare citează diferite date ale celei mai timpurii locuiri consemnate în aceste orașe. În cazul Damascului, de exemplu, câteva izvoare spun că cea mai veche locuire a fost consemnată în urmă cu circa 5000 de ani, în timp ce unii sugerează că prezența oamenilor aici e menționată încă de acum 12 000 de ani.

Damasc, Siria            

Damasc

Damasc, capitala Siriei, este în bună măsură considerat cel mai vechi oraș, precum și cea mai veche capitală a lumii. Denumit și Orașul de Iasomie, Damascul a fost scena principală pentru câteva evenimente istorice care au avut loc în Asia centrală. Faptul că Damasc este cel mai vechi oraș locuit din lume este confirmat de istorici cu dovezi arheologice, aceștia sugerând că el a fost fondat undeva în jurul anilor 10 000 – 8000 i.Hr. În timp ce testele de datare cu carbon de la Tell Ramad, din periferia Damascului, sugerează că orașul a fost ridicat undeva în jurul anului 6300 i.Hr., excavațiile arheologice din bazinul Barada dezvăluie că oamenii au locuit în această regiune chiar înainte de anul 9000 i.Hr..

Cei care contestă credibilitatea faptului că Damasc este cel mai vechi, recurg adesea la ideea că nu există prea multe dovezi documentate despre oraș înainte ca aramaenii să sosească aici, în jurul anului 1400 i.Hr.. Lipsa dovezilor documentate este cu siguranță una dintre cele mai mari probleme cu care ne putem confrunta atunci când alcătuim o astfel de listă.

Ierihon, teritoriile palestiniene

Ierihon. [Foto: land-of-the-bible.com ]
Se spune, de asemenea, că Ierihon, din Cisiordania Palestiniană, este cel mai vechi oraș locuit continuu din lume. Din 20 de așezări succesive pe care arheologii le-au descoperit aici, prima datează încă de la 9000 i.Hr.. Până în 7000 i.Hr., Ierihon a fost cel mai mare oraș din lume, cu o populație de 2000 de locuitori. Că el a fost descris ca Orașul Palmierilor în Vechiul Testament este, de asemenea, un aspect care poate conduce la faptul că Ierihon ar fi cel mai vechi oraș continuu locuit din lume.

Alep, Siria

Alep, oraș sirian greun încercat [Foto: les-crises.fr]
Orasul Alep sau Halab, cum era cunoscut inițial, a fost de asemenea propus pentru încoronarea drept cel mai vechi oraș, cu documente ce sugerează prezența oamenilor în această parte a lumii încă din anul 8000 i.Hr.. În timp ce săpăturile la Tallet Alsauda sugerează că Alep a fost ocupat din anul 5000 i.Hr., orașul a intrat prima dată în lumina reflectoarelor în mileniul al treilea, când a devenit capitala Regatului Armani, ulterior, făcând parte din Drumul Matasii.

Byblos, Liban

Byblos [Foto: aaa-arch.com]
Byblos este unul dintre puținele orașe din lume care au fost locuite continuu începând cu perioada neolitică. El a fost cunoscut inițial ca Jebeil, apoi rebotezat Gebal de către fenicieni, și, în cele din urmă, numit Byblos de romani. Chiar dacă cea mai veche dovadă a prezenței umane din Byblos a fost localizată undeva între anii 8800 și 7000 i.Hr., el a fost întemeiat ca oraș abia în anul 5000 i.Hr..

Sidon, Liban

Sidon [Foto @hellimli]
Ca și în cazul orașului Byblos, vechiul oraș Sidon a fost locuit continuu din epoca neolitică. Cunoscut sub numele de Saidan, se crede că orașul a fost fondat undeva între anii 6000 – 4000 i.Hr.. Castelul de la Sidon, construit de cruciați în anul 1228, este cea mai bună alegere dacă vrei să vezi o urmă a orașului de altădată.

Plovdiv, Bulgaria

Plovdiv

Inainte ca Plovdiv  să devină un important oraș roman, a fost doar o mică așezare tracică. Urmele așezării neolitice din Plovdiv datează din anii 4000 i.Hr. Orașul a fost cunoscut ca Philippopolis, dar istoria a consemnat multe nume de-a lungul timpului: Eumolpias, Trimontium, Paldin și Filibe.

Ierusalim, Israel

Ierusalim

Cand vorbim despre Ierusalim ca unul dintre cele mai vechi orașe din lume, ne referim de obicei la Vechiul Oraș – o suprafață fortificată în interiorul granițelor orașului modern. Dovezi arheologice amintesc de locuințe omenești în Orașul Vechi, cunoscut ca Ir David sau Orașul lui David, în mileniul 4 i.Hr.. Prima mențiune a orașului sub numele Rusalimum este înregistrată abia în anul 2000 i.Hr.

Atena, Grecia

Atena unul dintre cele mai vechi orașe din lume

Cunoaștem Atena drept “leagănul civilizației antice” și “locul nașterii democrației”, dar puțini știu că el este considerat unul dintre cele mai vechi orașe din lume. Cu toate că există dovezi ale locuirii permanente în Atena de cel puțin 7000 de ani, el a devenit un oraș important abia în timpul primului mileniu i.Hr., când s-a dezvoltat ca un renumit centru cultural și comercial din Grecia Antică.

Gaziantep, Turcia

Gaziantep [Foto: Aida Tours]
Multe orașe din acesta listă au fost locuite continuu din perioada neolitică, dar Gaziantep, sau Antep, se laudă cu faptul  că a fost în permanență locuit din perioada paleolitică. Așezarea strategică aflată între Mesopotamia și Mediterană l-a făcut unul dintre cele mai populare orașe din istoria acestei regiuni. Ganziantep a fost sub influența mai multor imperii, de la akadieni și hitiți la romani și arabi.

Varanasi, India

Varanasi

Occidentalii cunosc Varanasi (sau Banaras, cum i se mai spune) drept capitala religioasă a Indiei, dar orașul se mândrește și cu faptul că este cel mai vechi din această regiune și, fără îndoială, unul dintre cele mai vechi din lume. Chiar dacă dovezile arheologice arată urme ale așezării umane în Varanasi încă din secolul al 11-lea i.Hr., a durat ceva timp ca acesta să se dezvolte într-un oraș și centru industrial. Mark Twain a spus despre Varanasi că este “Mai vechi ca istoria, mai vechi ca tradiția, mai vechi chiar decât legenda. Arată la fel de vechi ca toate acestea laolaltă.”

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!