In aer

Mâncăruri și băuturi pe care însoțitorii de zbor le evită

Din postura de călători, aducem cu noi în avion tot felul de alimente pe care să le ronțăim pe parcursul zborului. Nu suntem atenți la selecția acestora, deși ar trebui, fiindcă zborul e o activitate specială iar felul în care reacționează organismul în combinație cu mâncarea, la mii de metri altitudine și în condițiile presiunii controlate, e diferit de ceea ce se întâmplă în mod obișnuit. Însă altfel gândesc însoțitorii de bord, care sunt mult mai selectivi atunci când vine vorba de ceea ce consumă în timpul job-ului lor.

Persoanele care fac parte din echipajul de bord mănâncă mai degrabă sporadic pe parcursul zborului, atenția lor fiind solicitată aproape în permanență la nevoile pasagerilor. Sandvișuri simple, care nu necesită păstrarea la frigider sau încălzirea – aceasta e hrana de bază, având în minte în permanență faptul că pasagerii au tot felul de alergii la mâncăruri cu care nu trebuie să intre sub nicio formă în contact. Iată mai jos câteva dintre alimentele evitate de către însoțitorii de bord:

Ceaiul și cafeaua

De multe ori, însoțitorii de bord sunt văzuți aducându-și la bord propriile recipiente cu cafea sau ceai, eventual de la cafenelele din aeroport. De ce? Pentru că nu au încredere în apa cu care sunt preparate băuturile calde în avion.

Apa de la robinet

În această idee, conform declarațiilor mai multor însoțitori de bord, apa din containerele avionului se schimbă destul de rar, fiind raportate chiar cazuri în care conținea bacterii E.coli. Prin urmare, echipajul de bord evită apa care nu e îmbuteliată.

Chipsuri

Mâncarea crocantă gen chipsuri și tortilla provoacă zgomot în exces, care poate disturba pasagerii, lucru pe care însoțitorii de zbor trebuie să-l evite.

Mâncarea care balonează

Fasolea, broccoli, ceapa și alte alimente care balonează și gazează sunt de evitat pe parcursul zborului, din motive lesne de înțeles.

Supele instant

Nu e ușor să mănânci o supă instant în avion. Turbulențele apărute ad-hoc pot crea neplăceri celor care au avut proasta inspirație să-și ia mâncare lichidă pentru care să folosească o lingură.

Băuturile carbogazoase

Băuturile acidulate, precum apa minerală sau sucurile pot cauza aritmii cardiace, așa că însoțitorii de zbor le evită.

Mâncarea sărată

Mâncarea sărată poate provoca balonări, efectul fiind mult mai puternic atunci când ești în aer. De aceea nu vei vedea însoțitori de zbor mâncând lucruri ce conțin multă sare.

Mâncare mirositoare

Într-un avion, mirosurile se propagă și rămân în aer și nimeni nu știe acest lucru mai bine ca însoțitorii de zbor. Așa că aceștia evită în special preparate mirositoare, precum salata de ton sau pizza pepperoni, preferând să le mănânce în terminal, înainte de zbor.

Alunele

Deși deseori sunt în postura de a înmâna o punguță cu alune pasagerilor, însoțitorii de zbor evită să consume mâncăruri la care cei cu care intră în contact ar putea fi alergici. Reziduurile de alune de pe mâni pot provoca probleme serioase unora, prin urmare… mai bine nu.

Mâncare multă

Nu vei vedea un însoțitor de zbor care cară la bord tone de mâncare pe care nu va putea să o termine. Spațiul pe care-l poate folosi este limitat și, de cele mai multe ori, nu are unde să țină mâncarea la rece.

Cutii de iaurt

Deși iaurturile sunt o sursă excelentă de probiotice, însoțitorii de zbor nu le mănâncă în timpul job-ului. Iaurturile au tendința de a se umfla și a exploda, din cauza presiunii din cabină, și nu există posibilitatea de a le ține la rece. În plus, nimeni nu-și dorește să servească apoi pasagerii având costumul pătat.

Mâncare care necesită încălzire

Rar găsești cuptoare cu microunde într-un avion, prin urmare nu ai cum să încălzești rapid ceva. Unele companii aeriene nu mai au nici măcar cuptoare.

Mâncare care afectează respirația

În mod evident, însoțitorii de bord evită mâncăruri care le pot afecta respirația, precum cele cu ton sau cu usturoi.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!