America de Nord Lumea lui Eddie

Croazieră în Caraibe: 4 – Antigua și parohiile ei minunate

Probabil că atunci când auzi de Antigua & Barbuda, gândul te duce către un teritoriu misterios, aflat undeva în mijlocul unor intinderi de apă albastră, pe care nu o poți localiza cu precizie. Antigua & Barbuda e o țară din Marea Caraibelor, care include două insule principale (care-i dau și numele), la care se adaugă alte 35 de insulițe. Vecinii ei cei mai apropiați sunt Anguilla (în nord), Guadelupa și Dominica (la sud), Montserrat (la sud-vest) și St. Kitts și Nevis (la vest) – dar asta am scris-o doar pentru pasionații de geografie sau pentru cei care au de gând să se stabilească acolo, nu că ar conta foarte tare.

antigua
Antigua, insula parohiilor

După ce mi-au vâjâit avioanele pe deasupra capului în St. Martin, îmi doream să explorez un pic mai adânc o insulă din Caraibe, așa că deîndată ce Zenith a acostat, la 7 dimineața în portul din capitala St. John’s (sau San Juan), ardeam de nerăbdare să urc în microbuzul care avea să colinde insula în ceea ce se numește ”Antigua istorică… și cu relaxare la plajă”. Un traseu care a ”tăiat” Antigua de la nord la sud, trecând prin câteva sate pitorești, cu popas în English Harbour și Nelson’s Dockyard, cu un stop pentru fotografii la Shirley Height’s și, în final, cu o oră de relaxare pe una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei – Fort James Beach.

Mai întâi, două lucruri pe care le-am învățat despre Antigua. Pe primul îl vezi pe plăcuțele de înmatriculare ale autoturismelor, pe care scrie clar: ”Antigua & Barbuda. Land of sea and sun”. Pământul mării și al soarelui. Lucru care, de altfel, ți se sugerează instant doar dacă privești steagul acestei mici națiuni din Caraibe. Apoi, e vorba despre cele 365 de plaje ale insulei, câte una pentru fiecare zi a anului. Nu ai avea de ce să te plictisești dacă ai locui în Antigua, fie și numai dacă ai merge în fiecare zi pe câte o plajă. Pentru că, dincolo de orice, aici e despre plajă.

antigua

Antigua a fost descoperită de către același Cristofor Columb, în 1493, navigatorul italian dându-i și numele, în onoarea Fecioarei de La Antigua, aflată în Catedrala din Sevilla. ”Antigua” înseamnă ”antic” în spaniolă iar ”Barbuda” vine de la ”bărbos”. Dar spaniolii nu au colonizat Antigua, în principal din cauza lipsei de apă proaspătă (nu există niciun râu) dar și al faptului că băștinașii de aici erau mult mai agresivi decât cei de pe alte insule din Caraibe. Englezii au fost cei care au făcut-o, în 1632 și au instituit sclavia, pe care tot ei au abolit-o, în 1834. În afară de un scurt interval în 1666, când insula a fost condusă de francezi, englezii au fost la putere până în 1981, când Antigua & Barbuda a devenit independentă, parte a Commonwealth, recunoscând-o deci pe Regina Elisabeta a II-a drept prima regină a insulelor.

antigua
Culori de Caraibe în Antigua

După atâtea secole de ”domnie” britanică, nu e de mirare că în Antigua se circulă pe stânga și că populația de circa 92.000 locuitori se raportează destul de mult la valorile britanice (de pildă, sportul național e cricketul). O populație care ți se pare, la prima vedere, extrem de religioasă: țara e împărțită în parohii iar fiecare poartă numele unui sfânt (George, John, Mary, Paul, Peter și Philip). Bisericile și catedralele împânzesc insula – le vezi în orice sat prin care treci când străbați Antigua de la un capăt la celălalt. Drumurile sunt destul de proaste, se vede clar că insula nu e un exemplu de bogăție. Relieful e plăcut, chiar dacă nu există munți – cel mai înalt punct al insulei este Muntele Obama (402 m) redenumit așa pe 4 august 2009, în onoarea (și de ziua) fostului președinte american (înainte se numea Boggy Peak). Oamenii sunt domoli și, ca în orice insulă din Caraibe, timpul pare să se scurgă într-un ritm diferit, încet și fără grabă.

Plecând așadar din nordicul St. John’s, după ce simpaticul șofer de microbuz a luat o amendă stupidă chiar în port, pentru că nu purta centura de siguranță (”Nimeni nu poartă centura, uitați-vă! M-a găsit pe mine acum, deși nu mă cunoaște și nu m-a văzut în viața lui!”), am ajuns în cele din urmă în sudicul English Harbour, portul de iahturi care amintește de trecutul colonial al insulei și care înglobează câteva puncte de interes, între care Shirley Heights Lookout (vechiul post de observație, care oferă o panoramă frumoasă asupra portului) și mai ales Nelson’s Dockyard, docul excelent amenajat, unde se află câteva clădiri restaurate, în memoria amiralului Nelson și a marinei regale. Un loc în care s-au purtat multe bătălii din zona Caraibelor, în secolele 18 și 19, transformat acum într-o zonă înțesată de restaurante, magazine diverse și sediu al competiției anuale Antigua Sailing Week Regatta. Nu e greu de imaginat că aici se desfășoară în weekend-uri tot soiul de activități, de la concerte în aer liber la barbecue-uri tradiționale.

English Harbour și Nelson’s Dockyard

Am lăsat în urmă micuțul port scăldat de o ploaie măruntă, sâcâitoare dar de scurtă durată și am făcut drumul înapoi, către nord, pentru a ajunge rapid la ultimul popas din Antigua: plaja Fort James, aflată la cinci minute de capitala St. John’s. O plajă populară atât printre localnici cât și printre turiști (în special cei care ajung în Antigua cu croaziera), pe care nisipul alb și fin se contopește cu apa limpede, de o culoare verde-turcoaz și unde vânzătorii ambulanți de nuci de cocos sunt gata orcând să-ți ”cioplească” una pentru a-i savura laptele, eventual cu un mic adaos de rom. Soarele era sus iar ora rezervată plajei a trecut prea repede. Noroc că, la orizont, se ițea o nouă destinație. Una neprevăzut de frumoasă.

antigua
Plaja Fort James

Plaja Fort James:

Colorata zonă din portul St. John’s:

Agenția de turism Agetur oferă cele mai interesante croaziere. Intră pe agetur.ro și descoperă ofertele 2017 pentru destinații de vis, precum Antarctica, Alaska, Panama, Caraibe și altele la fel de interesante

Croazieră în Caraibe: 1 – Vasul de croazieră

Croazieră în Caraibe: 2 – Altos de Chavon, satul milionarului nebun

Croazieră în Caraibe: 3 – St. Martin, insula celor două țări

Croazieră în Caraibe: 5 – Frumoasa St. Lucia

Croazieră în Caraibe: 6 – Barbados, dincolo de Rihanna

Croazieră în Caraibe: 7 – Santo Domingo, acolo unde începe Lumea Nouă

Croazieră în Caraibe: 8 – Instapics și alte fotografii

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

1 Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!