America de Nord Lumea lui Eddie

Croazieră în Caraibe: 3 – St. Martin, insula celor două țări

Și-am plecat ușor pe mare, vorba cântecului care n-a fost scris niciodată. Norocul ține cu cei… norocoși, așa că nu am avut parte de o mare a Caraibelor prea agitată. Și nici de pirați – nici urmă de Johnny Depp, deși unii probabil că și-ar fi dorit să-l întâlnească în carne și oase. Prima oprire din periplul Zenith-ului s-a petrecut în insula St. Martin. Sau… Sint Maarten, depinde de ce parte te situezi: a francezilor sau a olandezilor.

St. Martin
St. Martin, o insulă superbă

Asta deoarece St. Martin (francofonul din mine o va numi așa) e cea mai mică insulă din lume împărțită frățește de două țări: Franța și Olanda. Nordul e francez, sudul e olandez. Ca să respectăm realitatea, francezii au cam 60% din teritoriul de 88 km pătrați, cu toate că ceva mai mulți locuitori trăiesc în partea olandeză (39.000 față de 31.000). Capitala franceză e la Marigot, în vreme ce capitala olandeză a la Philipsburg.

St. Martin
Merită să-ți petreci o vacanță în St. Martin

Divizarea insulei datează de pe 23 martie 1648, în urma Tratatului de la Concordia iar legenda spune că totul a plecat de la un concurs dintre un olandez și un francez, care s-au întrecut pentru a vedea care dintre ei e în stare să meargă mai mult. Înainte de a începe concursul, francezul a băut vin, în vreme ce olandezul s-a umplut de gin, o băutură mult mai tare. Pentru că francezul a acoperit o distanță mai mare, el a cerut un teritoriu mai vast. Olandezul a pretins că francezul a trișat dar lucrurile au rămas stabilite și teritoriul a fost împărțit. Însă înainte de a ajunge olandezii și francezii pe mica insulă din Caraibe, cel care a descoperit-o a fost, evident, Columb. Care a proclamat-o teritoriu spaniol pe 1 noiembrie 1493, numind-o Isla de San Martin, după numele sfântului Martin de Tours. Cu toate acestea, spaniolii n-au făcut o prioritate din colonizarea insulei, așa că aproape două sute de ani mai târziu, în 1631, olandezii au fost atrași de resursele ei de sare și au pus bazele unei așezări: Fort Amsterdam. Au numit un guvernator iar compania Dutch East India a început să extragă sare și s-o comercializeze. Concomitent, pe insulă au început să apară localități fondate de francezi și englezi.

Partea interesantă este că nu există graniță între cele două teritorii. Din punct de vedere geografic, se poate spune că, datorită insulei St. Martin, Franța se învecinează cu Olanda, lucru care nu se întâmplă în Europa. Ambele teritorii au monedă proprie (olandezii folosesc guldenul iar francezii – euro, după cum în toată insula circulă și dolarul american) și oamenii trăiesc în bună pace, fiecare după regulile lor naționale.

plaja maho St. Martin
Plaja Maho, celebră pentru faptul că e atât de aproape de aeroportul international din St. Martin

Am ales pentru St. Martin o excursie care implica două ore de soare pe celebra plajă Maho (una dintre cele 37 plaje cu nisip alb cu care se ”laudă” teritoriul franco-olandez). Așa că nu am vizitat efectiv insula ci doar am tras cu ochiul, din autocar, la frumoasele panorame de pe drumul până la Maho, care se află în partea olandeză, imediat lângă aeroportul internațional Princess Juliana. De altfel, plaja Maho este celebră tocmai pentru vecinătatea acestui aeroport (al doilea cel mai aglomerat din Caraibe, după cel din Punta Cana).

Mulți dintre voi ați văzut probabil cum avioanele aterizează pe Princess Juliana, sosind dinspre mare și trecând aproape tangențial cu plaja Maho. Unele avioane (în special cele mari) survolează atât de aproape încât ai impresia că le poți atinge. Asta deoarece pista de aterizare se află imediat vizavi de Maho. Pe gardul care delimitează aeroportul se află inclusiv pancarde pentru turiști, care-i avertizează că e periculos să stea exact sub avioanele care aterizează, deoarece curentul provocat de acestea îi poate lua literalmente pe sus.

Aterizări lângă Maho Beach:

Altfel, Maho nu e neapărat o plajă de vis. Desigur, apa de culoare turcoaz și nisipul alb fac oricând deliciul iubitorilor de soare. Însă Maho e destul de aglomerată și, din pricina avioanelor care trec foarte des, e și zgomotoasă. Dacă te saturi de stat cu ochii la orizont, pândind uriașele păsări care survolează cerul albastru, te poți duce la barul Sunset, unde să te bucuri de o bere rece și unde să… continui să scrutezi zările.

Luați în calcul dacă vizitați St. Martin, că insula este considerată capitala gastronomică a Caraibelor, că pe ea se află peste 300 de restaurante și că nu mai puțin de 110 naționalități trăiesc în pace și prietenie într-un decor superb, pe un tărâm denumit, sugestiv, Soualiga – ”Ținutul sării”.

St. Martin
Apus de soare în St. Martin

Am apucat un superb apus de St. Martin, înainte de a urca din nou pe Zenith și a pleca spre următoarea destinație: Antigua.

Agenția de turism Agetur oferă cele mai interesante croaziere. Intră pe agetur.ro și descoperă ofertele 2017 pentru destinații de vis, precum Antarctica, Alaska, Panama, Caraibe și altele la fel de interesante

Croazieră în Caraibe: 1 – Vasul de croazieră

Croazieră în Caraibe: 2 – Altos de Chavon, satul milionarului nebun

Croazieră în Caraibe: 4 – Antigua și parohiile ei minunate

Croazieră în Caraibe: 5 – Frumoasa St. Lucia

Croazieră în Caraibe: 6 – Barbados, dincolo de Rihanna

Croazieră în Caraibe: 7 – Santo Domingo, acolo unde începe Lumea Nouă

Croazieră în Caraibe: 8 – Instapics și alte fotografii

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

2 Comments

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Superb!
    Ce distanță este din port pana la plaja Maho? Urmează sa ajung acolo iar nava staționează doar 4 ore in port.
    Merci

    • Cred că sunt cam 15 km însă recomandarea, ca să nu aveți emoții, este să luați o excursie de pe vas. Fiindcă acea excursie va ajunge sigur înapoi la timp. Altfel riscați să nu ajungeți înspoi când trebuie iar nava de croazieră nu așteaptă decât propriile excursii.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!