Nouă ore și jumătate zbori din Istanbul pentru a ajunge în locul din Oceanul Indian, pe care lumea îl confundă cu Paradisul. Mauritius. Insula zahărului, a vaniliei, a romului, a culorii și a bucuriei. Au fost suficiente șase zile petrecute aici pentru a înțelege că nu sunt suficienți nici 60 de ani pentru a te bucura îndeajuns de unul dintre locurile magice ale Terrei. Spunea Jules Renard cândva că ”Nu există paradis pe pământ. Dar cu siguranță există bucățele din el”.
Într-una din acestea am ajuns, la bordul unei aeronave Turkish Airlines, am stat sub acoperișul resorturilor de lux ale Paradisului, care se numesc Club Med (și despre care am scris pe larg aici) și am găsit răgaz ca, pe lângă huzurul de pe plajă, să mă bucur, ca orice călătăor, de câteva dintre locurile cu care se mândrește această insulă și apoi să împărtășesc ce poți să faci și să vezi în Mauritius.
Probabil că atunci când auzi de Mauritius ai în minte câteva lucruri clare: luna de miere (evident!), zahărul (pe care-l găsești inclusiv în supermarketurile de la noi) și pasărea Dodo. Despre Dodo, numai de bine, cu unica precizare că ea a dispărut de prin secolul 17, atunci când insula a început să fie locuită și când biata creatură dolofană, care nu zbura (fiindcă nu avea nevoie de aripi, găsea totul pe jos și trăia fericită într-un cadru natural virgin) a fost exterminată de colonialiști. Nu în mod direct, dar cum aceștia începuseră să adune resursele insulei, Dodo n-a mai avut ce să mănânce și a dispărut încet-încet.
Cum Mauritius era unicul loc în care sălășluia, Dodo a devenit istorie și a trecut multă vreme până când oamenii i-au făcut un ”portret robot” în urma unui schelet descoperit de un arheolog în albia unui râu. Pentru că nu rămăsese nici măcar o schiță despre cum arăta creatura, motiv pentru care nu putem fi siguri că Dodo arăta chiar precum cea închipuită în zilele noastre. Astăzi, pasărea Dodo e simbolul insulei. O întâlnești peste tot, de la brelocuri la statui, aproape că te aștepți să pășească alături de tine, colorată, veselă și gata oricând să-ți fie ghid pe insula ei superbă.
Mauritius e un loc în care vii să faci plajă, să te bucuri de apa oceanului și să-ți încarci bateriile. Am stabilit asta. Dar nu numai despre plajă e vorba în Mauritius. Insula e suficient de frumoasă încât să fie explorată: are munți (cu forme bizare), are un superb parc național, are râuri și locuri sacre, vegetație tropicală, plantații de trestie de zahăr – pe scurt merită și trebuie vizitată.
Dar cel mai important de știut, această insulă de 60 x 40 km, cu o populație de 1,3 milioane de locuitori, e un delicios mix francezo-britanico-indiano-africano-chinezesc. Și nu se poate spune despre niciuna dintre aceste nații că deține monopolul. Pentru că, inițial, Mauritius nu a fost locuită.
Primii care au descoperit-o au fost arabii, cu puțin înainte de anul 1000, dar aceștia nu au rămas aici. Marinarii portughezi au fost cei care au menționat-o apoi, în 1509, fără a manifesta un interes pentru aceste ținuturi. Primii care s-au stabilit au fost olandezii, în 1598, când amiralul van Warwyck a acostat în zona Grand Port și a numit insula ”Mauritius”, după numele prințului olandez Maurice van Nassau.
Olandezii au stat 20 de ani, după care au fost cuceriți de francezi, care au preluat controlul insulei în 1715 și au redenumit-o Isle de France. Ei au fost cei care au dat impuls economiei locale, au dezvoltat insula, au creat fabrici și au trecut la industrializarea trestiei de zahăr, au înființat capitala Port Louis și multe altele. Până în 1810, când britanicii, mai războinici din fire, au capturat insula și au revenit la numele inițial de Mauritius. Cu toate acestea, ei au permis francezilor să-și păstreze proprietățile, le-au recunoscut în mod oficial limba și legile și i-au invitat să rămână în continuare.
Atât francezii cât și britanicii au adus în Mauritius populație din Africa și din India, pentru a lucra pe plantațiile de trestie de zahăr și în alte domenii – transport, construcții etc (sclavia a fost abolită în 1835). Așa s-a format mixul creol care există și astăzi și care definește insula. Colindând-o, nu ești foarte lămurit care e specificul locului. Dar descoperi apoi că specificul este tocmai acest melanj de culturi și civilizații, fiecare aducându-și propria contribuție de-a lungul timpului.
Simți că Mauritius e un fel de insulă europeană, cu aromă indiano-africană sau, pe dos, o insulă africano-indiană, cu parfum european. Discuția e mai lungă și nu are sens să o facem aici dar la întoarcerea dintr-o vizită în Mauritius vei trăi cu senzația că nu ai fost în Africa, nici în India, nici în Europa, ci în toate aceste locuri. Dincolo de asta, natura e pe post de vedetă aici și vei vedea mai jos câteva argumente, apărute după ce am vizitat unele dintre punctele de interes ale insulei pentru a afla ce poți să faci în Mauritius, în afară de a sta la soare. Eh, voila:
Învață cum se face romul de calitate, la fabrica de rom din Chamarel
Romul e băutura tradițională a insulei Mauritius și nici nu ar fi putut să fie alta într-un loc în care trestia de zahăr e la putere. Sunt mai multe fabrici de rom aici dar dacă vrei să te îndrăgostești de o distilerie (pe bune!) vizitează Rhumerie de Chamarel. N-am văzut în viața mea o fabrică mai drăguță, mai dichisită, mai colorată, mai vie, mai simpatică. Nu e deloc mare, dimpotrivă, seamănă cu o căsuță din povești, plantată într-un decor de basm și vopsită în culori optimiste.
De la ghida ce te însoțește în distilerie, care-ți va arăta într-un mod foarte plăcut cum se produce romul (simplu și eficient, de la tăiatul trestiei la stoarcerea, fermentarea și distilarea ei), vei afla că Rhumerie de Chamarel e una dintre puținele fabrici în activitate care are propriile culturi de trestie de zahăr, cu soiuri selectate, lucru care contribuie major la calitatea romului produs. Recoltarea trestiei se face cu mâna, fără să se ardă recolta, trestia e transportată în maxim 4 ore la fabrică iar în final se obțin mai multe varietăți de rom, de la cele albe la cele maturate.
Desigur, la final ai posibilitatea să faci o degustare de rom iar păhărelele băute unul după altul te vor aduce într-o stare ceva mai euforică. Ai romuri maturate (4 și 6 ani, plus single barrel – mai scumpe și mai rafinate), ai romuri premium (simple sau cu diverse arome – vanilie, condimente) și ai lichioruri de rom (cafea, nucă de cocos, mandarină și vanilie). Toate sunt foarte bune și chiar dacă, apriori, nu-ți place romul, e posibil să devii pasionat după ce faci vizita la Rhumerie de Chamarel, frumoasa fabrică din Mauritius.
Scaldă-te într-un lac sacru, la Grand Bassin
Ceea ce reprezintă Gangele pentru India, reprezintă Ganga Talao (Grand Bassin) pentru locuitorii din Mauritius. Sau, în fine, pentru cei de religie hindu. Undeva în munții din sud-vestul insulei, înconjurat de temple hinduse și statuete care reprezintă zeii aferenți religiei, acest lac care-ți aduce liniște în suflet doar la o simplă privire, a fost descoperit în secolul 19 de către panditul Jhummon Giri Gossagne, un preot hindu ce locuia într-un sat din nord și care visase cândva că va vedea un lac sacru care e conectat prin subterane secrete cu fluviul Gange.
Preotul a pornit să scotocească insula și a dat peste acest lac ce i s-a părut aidoma cu cel din visul său. Vestea s-a răspândit rapid (la fel și legenda) și pelerinii au început să sosească la Grand Bassin, care a devenit cel mai important loc de pelerinaj hidus, din afara Indiei. Și încă mai vin și astăzi, intră în apa limpede și fac ritualul hindus de purificare, aprind bețișoare parfumate sau se închină la zeitățile hindu, oferindu-le fructe și legume. Cu atât mai mult cu cât se știe că, în 1972, un preot indian a adus apă sfântă din Gange și, pe parcursul unei ceremonii, a vărsat-o în lac. A fost momentul în care lacul și-a luat numele de Ganga Talao, ”ganga” provenind, evident, de la Gange (”talao” înseamnă piscină).
Altfel, Grad Bassin e un lac de crater, aflat la 550 metri deasupra nivelului mării și adânc de vreo 16 metri. Pe malul lui se află și acest templu hindus în care dacă vrei să intri trebuie să te descalți. Până să ajungi la lac vei trece pe lângă două statui imense, realizate de sculptorul indian Shri Matu Ram Verna, la comanda statului Mauritius, care îi reprezintă pe Lord Shiva și Lord Durga. Dar vei remarca în mod sigur și o altă statuie, întruchiparea lui Shiva, care are o înălțime de 33 metri, fapt ce o clasează pe locul 3 în topul celor mai mari statui Shiva din lume.
Dacă faci un scurt popas la intrare, te vei amuza alături de maimuțele mici și obraznice, care abia așteaptă să fure ceva (există o poveste cum că unui fotograf profesionist i-au furat odată scule în valoare de mii de dolari și… duse au fost în pădure) sau să cerșească banane și nuci de cocos. Nu e recomandabil, totuși, să te joci prea mult cu ele.
Fă pace cu natura în Parcul Național Black River Gorges
Oriunde există un ”parc național”, locul acela e de vizitat. Nu diferit stau lucrurile în Mauritius, unde Black River Gorges National Park e ”freestyle”-ul călătorului. Vrei plimbări înveșmântate în verde? Aici e locul. Îți place să mergi cu bicicleta? Aici e locul. Te bate gândul să faci un picnic în mijlocul naturii? Aici ai tot ce-ți trebuie. Sunt 6574 hectare, care acoperă 3% din suprafața insulei și care sunt transformate – fără eforturi deosebite – într-un ”must” pentru iubitorii de natură. L-au deschis în 1994 și l-au numit după stâncile negre pe care le-au găsit în râul care-l străbate. Un râu despre care, se spune, e atât de cristalin încât poți să bei liniștit din el.
Black River Gorges este, de asemenea, un refugiu pentru speciile de păsări ale insulei, amenințate cu dispariția: porumbelul roz, vindereul de Mauritius și papagalul cu ecou. La care se adaugă peste 300 de specii de plante florale autohtone. E atât de frumos în acest parc național încât ai tendința să crezi că, dacă scotocești bine, e posibil să dai chiar și peste o pasăre dodo, țopăind dolofană pe o cărare special amenajată pentru drumeție.
Cel mai popular loc al parcului este Black River Peak viewpoint, de unde ai parte de cele mai bune peisaje asupra împrejurimilor. Cu siguranță, punctele majore de atracție ale parcului sunt cascadele. Am apucat să vedem cascada Alexandra (mergând la Alexandra Falls viewpoint și cocoțându-mă în foișorul panoramic) și încă una (nu am ajuns și la cascada Chamarel – asta e, data viitoare, dacă ajungi acolo, trimite-ne o poză).
Se pot face (și vedea) multe lucruri în acest parc, dar pentru asta ai nevoie de timp – să zicem că o zi ar fi suficientă, dacă ai chef să comprimi orele.
Învață lucruri noi despre zahăr, la muzeul L’Aventure du Sucre
Mauritius ”trăiește” prin trei industrii majore. Cea a turismului, cea a confecțiilor (sunt multe fabrici în care se fac produse ale marilor branduri de fashion din lume) și cea a trestiei de zahăr. Zahărul e a doua natură a oamenilor din Mauritius așa că nu e de mirare faptul că a apărut acest muzeu, L’Aventure du Sucre, transformat dintr-o veche fabrică de prelucrare a trestiei de zahăr, Beau Plan pe numele ei.
Muzeul e cool în primul rând pentru faptul că nu spune doar istoria zahărului în Mauritius ci vorbește de-a dreptul despre istoria în sine a insulei, despre sclavi, despre rom, despre comerț și multe altele. Am descoperit inclusiv un opis cu populația din Mauritius, numărul exact de locuitori răpuși în fiecare an de molime.
Fabrica originală fusese ridicată în 1797 și a funcționat neîntrerupt până în 1999, așa că majoritatea mașinilor și utilajelor sunt la locurile lor, unii dintre foștii muncitori sunt tot acolo, doar că s-au transformat în ghizi pentru turiști și explică procesul prin care zahărul din trestie se transformă în cristalele din cutii. Există și filme explicative, e și un colț rezervat pentru copii, o expoziție și multe alte lucruri foarte drăguțe, care fac din acest loc ”tehnic” la prima vedere un punct important pe harta celor care vor să viziteze insula.
La final ai posibilitatea să testezi diversele tipuri de zahăr, mai brun sau mai puțin brun, să faci o degustare de rom și să cumperi suveniruri, care mai de care mai colorate și mai… zaharoase.
Tragi cu tunul (la figurat) din Citadelă
Înainte de a ajunge în capitala Port Louis am urcat la Citadelă. La La Citadelle, adică, locul din care poți admira, de la înălțimea de 500 de metri, orașul-mândrie al insulei Mauritius. Citadela este, de fapt, un vechi fort, Fort Adelaide, a cărui construcție a început în noiembrie 1830, pentru a fi gata 10 ani mai târziu.
Ridicat de britanici cărora le era teamă de o eventuală revoltă civilă a francezilor rămași pe insulă după cucerirea ei, fortul nu a avut alt rol, în decursul istoriei, decât acela de a fi transformat, din când în când, în garnizoană militară. Dar poziția lui strategică, cu acces vizual peste portul Capitalei, dădea impresia de vajnic apărător al orașului. Ca fapt divers, există inclusiv un tunel subteran care face legătura între Citadelă și port.
În afară de fotografiile pe care te grăbești să le faci de jur împrejur, în Citadelă mai poți admira tunurile plasate ”strategic” (unele cam fără sens) în curtea interioară sau pe metereze sau poți vizita Muzeul Național Maritim, unde vei vedea o colecție de nave, arme și alte lucruri istorice.
Vizitezi Port Louis, o capitală aglomerată, cu un port frumos
După Citadelă, pașii te poartă instant către capitala Port Louis. Am vizitat-o într-o zi noroasă, în care ploaia îi dădea târcoale fără a o speria prea tare. N-am stat mult, poate maxim o oră, dar am apucat să-i văd zona portuară, numită Caudan, poate primul loc în care ajunge turistul plecat de pe plajă. Caudan Waterfront e înțesată de magazine, buticuri, piețe de artizanat, localuri și chiar o bibliotecă.
E zona care reprezintă poate cel mai bine spiritul insulei Mauritius. Un loc viu, colorat, în care te poți plimba de-a lungul portului, poți bea o cafea sau o bere la o terasă, poți lua masa la un restaurant pe gustul tău sau poți face shopping în magazine pline de stil. O dimensiune socială a insulei care propune un entertainment colonial lipsit de epatare dar extrem de plăcut în esență.
Altfel, e bine de știut că Port Louis a fost fondat în 1735 de către guvernatorul francez Bertrand- François Mahé de La Bourdonnais și e un oraș foarte aglomerat pe timpul zilei (am remarcat că traficul e de-a dreptul sufocant uneori – lucru de mirare având în vedere populația de circa 150.000 locuitori dar nu foarte surprinzător dacă remarci străzile înguste).
Numele lui provine de la regele Louis al XV-lea al Franței și de la faptul că locuitorii francezi de atunci au numit regiunea ”Portul de Nord-Vest”. E principalul centru financiar al țării, un adevărat paradis fiscal în care se înghesuie sedii de bănci, companii comerciale și, desigur, cele mai importante instituții statale.
Nu e neapărat orașul în care să-ți petreci vacanța, dar dacă ai ajuns în Mauritius și te-ai apucat să colinzi insula, nu-l ocoli. Dintre atracțiile pe care nu le-am văzut, din lipsă de timp, dar despre care am citit, sunt de menționat Muzeul Fotografiei, China Town, Champ de Mars (loc în care în fiecare weekend, din martie în decembrie, au loc curse de cai), Muzeul Național de Istorie și Blue Penny Museum, un muzeu în care afli mai multe despre al doilea simbol al insulei Mauritius (pe lângă omniprezenta, dar dispăruta, pasăre Dodo) – timbrul Blue Penny, un exemplar din acest timbru extrem de rar găsindu-se aici.
Stai pe buza unui crater vulcanic, la Trou-aux-Cerfs, în Curepipe
Cu aproape 100.000 de locuitori, Curepipe este al doilea oraș ca mărime din Mauritius, după capitala Port Louis. Plasat aproape de centrul insulei, Curepipe are o legendă simpatică, ce provine de la numele său francez – ”curer sa pipe” înseamnă ”curăță-ți pipa”: se spune că acesta era locul în care soldații lui Napoleon, care mărșăluiau de la Port Louis în Grand Port, se opreau să fumeze și să-și curețe pipele.
N-am vizitat orașul în sine (deși, se pare că are câteva obiective drăguțe – clădiri cu arhitectură colonială, cazinouri și chiar o grădină botanică) dar am urcat pe craterul vulcanic Trou-aux-Cerfs, care se înalță la 600 m deasupra nivelului mării și în jurul căruia administrația orașului a amenajat un parc liniștit în care te poți plimba și admira priveliștile care se întind cu generozitate de jur împrejur, aducându-ți în fața ochilor munții cu creste ciudate ale Mauritiusului, unul dintre ei fiind Montagne du Rempart, altul – Trois Mamelles (!), în vreme ce altul poartă o poreclă aparte – Pamela Anderson, cei cu imaginația bogată confundându-l cu vedeta americană într-o ipostază sexy: culcată pe spate, cu sânii generoși întinzându-se spre cer.
Craterul în sine are un diametru de 300 m și o adâncime de 80, pe fundul acestuia aflându-se un lac la care, evident, nu se poate ajunge. Te oprești la ”point view”, faci câteva poze, eventual cumperi niște zmeură de la vânzătorii ambulanți apoi îți continui plimbarea gândindu-te că acum cine știe câte mii de ani, din craterul în care te afli ieșeau flăcări.
Încântă-ți spiritul, la Grădina Botanică Pamplemousses
Dacă ai avut vreodată curiozitatea să cauți fotografii din Mauritius, una dintre imaginile care probabil ți-au rămas pe retină este cea a unor mari frunze de nuferi, pe o întindere de apă. Multe frunze. Pe acestea le găsești în Grădina Botanică Națională din Mauritius, care din 1988 se numește Sir Seewoosagur Botanic Garden (în onoarea celui care a condus insula către independență) și care este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice de aici.
Cu toate că o grădină botanică nu e la fel de spectaculoasă ca una zoologică, cele 1 ½ – 2 ore petrecute la Pamplemousses îți vor aduce pacea în suflet și-ți vor umple spiritul de verde. Grădina a fost deschisă acum aproape 300 de ani, de către François Mahé de La Bourdonnais, guvernatorul francez al insulei, ca proprietate privată, devenind apoi centru de cercetări horticole și, ceva mai târziu, grădină botanică publică.
Azi e populată cu mai bine de 650 de varietăți de plante, ”vedetele” fiind baobabii, cele 85 de tipuri de palmieri și nuferii uriași, despre care vorbeam mai sus. Pe lângă aceștia am admirat însă și multe alte plante, arbori și arbuști, uneori simțindu-mă ca taurul Ferdinand care adulmecă florile. Plus alte ciudățenii ale naturii, neadulmecate, dar fotografiate, precum arbustul cu penisuri.
Sunt 37 de hectare, împânzite de alei și de surprize frumoase. Printre ele, eleșteul împânzit de frunzele de nuferi (cu tot cu florile lor – albe, roz, portocalii, lila), eleșteul cu lotuși (se face deseori confuzia între nuferi și lotuși dar acestea sunt plante diferite, chiar dacă seamănă) și mai ales țarcul dedicat broaștelor țestoase gigantice, în care te întâmină simpaticele personaje ce se deplasează cu viteza luminii stinse.
Intrarea la Grădina Botanică Pamplemousses costă 8 euro (adult). Copiii sub 5 ani intră gratis. Program: 8.30 – 17.
Video:
Urcă într-un far, la Pointe aux Caves, farul din Albion
Nu știu dacă ai mai urcat vreodată într-un far. Nu e un lucru extraordinar dar… poate fi nemaipomenit. De pe plaja de la Club Med La Plantation d’Albion se vede farul Pointe aux Caves, stând falnic pe malul Oceanului, în culorile lui alb-roșii, ca un străjer etern căruia i se aprinde becul în fiecare noapte pentru a ghida vapoarele ce se apropie de coastele continentului african.
În fine, nu știu cât de mult se mai întâmplă din punct de vedere tehnic acest ghidaj dar dincolo de asta, e clar că farurile păstrează un aer aparte, o magie care îndeamnă orice călător să le acorde o atenție aparte, fie că e vorba de fotografii de la distanță sau chiar din interior.
Farul de la Point aux Caves (Albion), aflat pe coasta de vest a insulei Mauritius, a devenit emblematic pentru această regiune, poate și pentru că a fost construit acum o sută și ceva de ani, mai exact în anul 1909 (a fost inaugurat un an mai târziu). Are o înălțime de 30 metri și se află sub jurisdicția Autorității Portuare Mauritius, pentru a-l vizita fiind nevoie de o autorizație specială. Am avut norocul ca, mulțumită lui Christophe, de la Turkish Airlines Mauritius, să urcăm în farul Albion, la ceas de seară, chiar înainte ca paznicul lui să aprindă lumina și să plece.
Din această cauză a trebuit să ne grăbim (am avut la dispoziție doar câteva minute) și nu am apucat să-l fotografiem pe dinauntru. Dar am urcat până sus, pe scara abruptă, apoi pe scara în spirală din interior (trecând prin camera motoarelor), am văzut becul imens, lentilele de amplificare a luminii și sistemul de rotație, și am ieșit un pic pe platforma din vârf, de unde ni s-a arătat panorama de 360 de grade, la ceas de crepuscul. Magnific!
Plimbă-te cu mașina pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, Macondé Road
În fine, dar nu în cele din urmă, unul dintre lucrurile pe care poți să-l faci fără mare bătaie de cap în Mauritius, este să te plimbi cu mașina. Cu precizarea că, dacă nu conduce un localnic, așa cum bine au făcut-o în turul nostru atât șoferul microbuzului antamat pentru primul tur ghidat cât și Christophe, prietenul de la Turkish Airlines, s-ar putea să ți se pară dificil pentru simplul motiv că în Mauritius se circulă pe stânga. Insula nu abundă în drumuri de mare calitate dar dacă o iei de la nord spre sud vei descoperi câteva locuri care-ți vor plăcea mult.
Unul dintre acestea, probabil cel mai tare, este Macondé Road, care intrat anul trecut în topul celor mai frumoase drumuri din lume, al ghidului francez (mă scuzați…) Le Petit Futé, unul cu autoritate în domeniu. Șoseaua se află în sudul insulei și, la un moment dat șerpuiește în jurul unui golf superb. Ideea e să te oprești în acel loc, să parchezi pe marginea drumului și să te urci în promontoriul care oferă priveliști asupra țărmului.
Se spune că dacă ai noroc, poți vedea broaște țestoase gigantice cum înoată în apropiere. Noi n-am avut. Dar am avut un noroc mai mare: acela de a ajunge în Mauritius, această insulă superbă în care Paradisul poartă diverse chipuri și în care e de dorit să ajungi măcar o dată-n viață.
Add Comment