Peru e una dintre cele mai fascinante țări sud-americane iar motivele sunt simple și pornesc de la Machu Picchu, celebrul sit al civilizației inca. Dar dincolo de Machu Picchu, Peru e o țară care trebuie descoperită pas cu pas. Știai, de pildă, că în Peru cresc mai mult de 55 varietăți de porumb și că porumbul poate fi întâlnit în aproape orice culoare, inclusiv galben, violet, alb și negru? Sau știai că banalul cartof e originar din Peru, unde-l găsești în nu mai puțin de 3000 de soiuri? Există și o zicală locală, mulți peruvieni spun ”Soy mas Peruano que la papa” (”Sunt mai peruan decât cartoful”). De asemenea, știai că Peru e al șaselea producător mondial de aur? Sau că Universitatea Națională San Marcos este cea mai veche din America, fiind fondată pe 12 mai 1551? Sau, în fine, știai că în Peru se află cel mai mare număr de șamani din lume, după India?
Acestea, și multe alte lucruri interesante, le poți afla luând parte la un circuit în Peru. Agenția de turism Agetur are o variantă foarte interesantă, de 19 zile, cu plecare în 25 august, și cu un program pe măsura așteptărilor. Zborul transatlantic (prin Paris) te va aduce în capitala Lima, în prima zi pe tărâm sud-american urmând să vizitezi acest frumos oraș, cu tot ce are el de oferit: cartierele Miraflores și San Isidro, Centrul Istoric, ansamblul Mânăstirii San Francisco, Muzeul Larco (amenajat într-un conac din secolul 18), ș.a.m.d. Lima are o populație de circa 9 milioane de locuitori, fiind al cincilea oraș ca mărime, din America de Sud. Interesant este că, fiind localizată în deșert, Lima e a doua cea mai mare capitală de acest gen, după Cairo. Dar istoria orașului fondat de conchistadorul spaniol Francisco Pizarro e fascinantă și vei avea timp să o descoperi la fața locului.
A doua zi vei pleca din Chiclayo pentru a vizita Huaca Rajada, complexul arheologic Moche, Mormintele Regale din Muzeul Sipan și complexul Tucume, capitala culturii Sicam, care a fost fondat, conform unei legende, în anul 700 de către Calac, urmașul lui Naylamp. Urmează orașul Trujillo și vizita la El Brujo, un complex arheologic aflat lângă ocean în care vei găsi muzeul ”Dama de Cao”, o mumie cu brațele acoperite de tatuaje, în mormântul căreia au fost descoperite bijuterii și arme.
La Trujillo vizitezi piramida Lunii, capodoperă a civilizației Moche, și piramida Soarelui, o uriașă structură de paiantă, din America Precolumbiană, apoi vei continua cu explorarea civilizațiilor precolumbiene cu Chan-Chan, capitala politică și administrativă a regatului Chimu, oraș inclus pe lista Patrimoniului UNESCO în 1986. Urmează templul Huaca Dragon (templul Curcubeului), prânzul într-un sat de pescari (Huanaco) și un transfer către Huaraz cu autobuzul în care se doarme în scaune-pat.
Huaraz este principala destinație a celor care străbat America de Sud. Huaraz e supranumit ”International Friendship Capital” și e, totodată, punct de plecare pentru toate traseele montane din munții Cordilieri, fie că vorbim de Cordillera Blanca, Cordillera Huayhuash sau Cordillera Raura. Un oraș modern, din care vei merge la complexul arheologic Chavin, unde vei învăța despre cultura precolumbiană cu același nume, care s-a dezvoltat în anii 1500-300 î. H.
Traseul continuă cu Parcul Național Huascaran, inclus și el în Patrimoniul UNESCO, și situat în lanțul muntos Cordiliera Blanca, dominat de cel mai înalt vârf din Peru – Huascaran, 6768 m. Aici poate ai norocul să vezi unele dintre speciile care populează parcul, gen puma, pisica de munte sau ursul cu ”ochelari”. Întoarcerea în Lima se face noaptea, la adăpostul autocarelor cu confort sporit.
Aventura peruană continuă cu excursia opțională la fortăreața sacră Caral, oraș vechi de 5000 de ani, extrem de bine conservat, un loc fascinant prin structurile piramidale din piatră. Este cea mai veche așezare cunoscută din America, oraș sfânt rămas aproape intact deoarece a fost abandonat devreme și re-descoperit târziu de către arheologi.
Întoarcerea la Lima e urmată de o nouă aventură: turul insulelor Ballestas, adevărat sanctuar pentru păsările și animalele sălbatice, între acestea numărându-se și pinguinii Humboldt. Urmează Nazca, și o excursie opțională cu avionul pentru a vedea celebrele Linii Nazca – misterioasele geoglife realizate între anii 500 î.H și 500 d.H, care reprezintă plante, creaturi și figuri geometrice stilizate. Călătoria continuă apoi cu Arequipa, oraș istoric aflat la 2328 m altitudine, dar și cu frumoasa zonă montană de la nord de Arequipa, incluzând vulcanii care o înconjoară. Ajungi la Chivay pentru a pleca spre Cruz del Condor, un punct de observare din Canionul Colca, unul dintre cele mai spectaculoase canioane din lume (peste 3000 m adâncime), loc în care e foarte probabil să zărești condorii, maiestoasele păsări din Cordilieri. Vizitezi o sumedenie de orășele pitorești, apoi te îndrepți către lacul Titicaca, pe malurile căruia vei înnopta, în Puno.
Și din moment ce ești la Titicaca, cel mai mare lac al Americii de Sud și, totodată, cel mai navigabil lac aflat la mare altitudine, e păcat să nu faci o excursie la insulele care se întind pe suprafața lui, realizate integral din tulpini de totora, o plantă cu utilizări multiple. Insula Taquile e cea mai importantă și pe teritoriul ei vei face cunoștință cu viața și tradițiile celor 1200 de locuitori de origine Quechua.
Iar după Titicaca urmează ”greii”. Mai întâi Cusco (cu opriri pe drum, la Pukara, oraș de artizani în ceramică, la Racchi, localitate aflată la poalele unui vulcan și la Andahuaylillas, sat colonial cu o biserică minunat pictată). Cusco (”Buricul pământului”) este sit UNESCO din 1983 și a fost centrul administrativ al Imperiului Incaș, în prezent fiind considerat capitala turistică a țării. Vei vizita aici tot ce e important, de la fortăreața Sacsayhuaman la Quenqo, imensa construcție de piatră, de la Fortăreața Roșie Puca Pucara la Baia Inca – Tambomachay, de la centru orașului (cu Templu Soarelui inclus) la Centrul Cultural Qospo, unde vei urmări un spectaco de dansuri tradiționale.
A doua zi vei merge în Valea Sacră a Incașilor, unde vei vizita orașul Pisaq și frumoasa lui fortăreață, orașul Ollantaytambo și templele din jur. Vei rămâne în Valea Sacră pentru a vizita apoi celebrul Machu Picchu, via Valea Urubamba. Orașul Sfânt al Incașilor se află la 2430 m altitudine și este sit UNESCO din 1983, fiind una dintre principalele atracții turistice ale lumii. Aici vei vedea complexul arheologic (cu Ceasul Solar, turnul de observație, Palatul Inca etc) iar după ce scotocești tot ce se poate vedea la Machu Picchu, te vei întoarce în Valea Sacră pentru ca, în ultima zi, să vezi salinele de la Maras – 3000 de bazinașe în care sarea e obținută prin evaporarea apei, și situl arheologic Moray, un sistem de terase irigate aflate la 3450 m altitudine.Pentru programul complet al acestui circuit minunat, accesează site-ul Agetur, aici.
Add Comment