După halucinanta experiență de la bizarul hotel păstorit de tânărul fiu al bogatului latifundiar, pornim spre Agra, cel de-al treilea vârf al Triunghiului nostru de Aur, acolo unde ne așteaptă falnicul Taj Mahal, cireașa de pe tortul celor cinci zile petrecute în India. Un tort extrem de condimentat, așa cum este, de fapt, gastronomia acestei țări.
Mâncarea indiană
Inițial am vrut să dedic un capitol special mâncării indiene, însă mi-e greu să mă transform ad-hoc într-un specialist care să înceapă să povestească despre curry-uri și chicken tikka-uri (fel care, culmea!, ar fi fost inventat în Scoția și nu în India), despre ce conțin ele și cum se prepară, cum se mănâncă și cum se digeră.
Voi schimba strategia și voi pleca de la două lucruri în privința mâncării indiene de la ea de-acasă: Unu – Dacă nu-ți place mâncarea picantă, adu-ți conserve cu tine. 2 – Mâncarea indiană este ex-tra-or-di-nar de mișto. Considerând că am rezolvat punctul 1 și că nu te sperie senzațiile ceva mai tari cu care se poate confrunta stomacul tău la o adică, mă întorc la alte două lucruri despre care, parcă, am mai pomenit: Unu – India este ”autoarea” a 70% din producția de condimente a lumii și… doi – India este țara cu cel mai mic consum de carne pe cap de locuitor din lume.
Acum ai tabloul de start în privința gastronomiei indiene. Să mai adug că indienii pleacă de la teoria care spune că mâncarea are 6 gusturi mari și… bune: dulce, acru, sărat, picant, amar și astringent. Niciun preparat indian nu le conține pe toate dar orice preparat indian va avea unul sau maxim două dintre ele, dominante.
Am gustat multe feluri de mâncare prin minunatele hoteluri indiene în care am luat prânzul sau cina, preparate cu denumiri complicate și gust divin. Cu mâna pe inimă pot spune că nu carnea a fost ”vedeta” ci… orice altceva, în frunte cu, evident, condimentele. De la murăturile picante la banala dar subtila pâine naan cu usturoi.
Mâncarea indiană este atât de diferită de la zonă la zonă, încât te întrebi cum de-au putut să inventeze atâtea feluri de mâncare și toate să fie atât de bune? Recunosc că nu am avut curajul să încerc mâncarea stradală, deși cei care au mai fost în India au spus că aceasta e de câteva ori mai bună decât cea de la hotel, fiindcă ingredientele sunt întotdeauna mai proaspete și ”bucătarii” mai pricepuți. Unul dintre motivele pentru care m-as întoarce în India ar fi să fac un tur gastronomic al țării și să-i descopăr secretele și magiile, sosurile și legumele, condimentele și poveștile.
N-am pozat mâncare – e netul plin. Dar dacă mergeți în India și vreți să știți cam ce vă așteaptă în privința mâncării, încercați (după ce vă luați viza) restaurantul indian Haveli, din apropierea ambasadei și vă veți face o (mică) idee. Și încă ceva, înainte de a ajunge în Agra: bucătăria indiană împarte mâncărurile în trei categorii – saatvic (din care fac parte legumele și sucurile naturale), raajsic (mâncărurile cu sosuri, uleiuri și cele condimentate) și taamsic (mâncărurile cu carne și băuturile alcoolice).
Indienii spun că dacă mănânci saatvic vei avea o stare fizică și spirituală foarte bună, că raajsic este baza activității și mișcării iar taamsic scoate la suprafață doar sentimentele negative. Poate și din cauza asta (dincolo de motivele religioase) vaca e răsfățata Indiei. Însă fără să nutresc sentimente vegetariene sau vegane, cred că dacă aș trăi acolo aș cruța fără probleme orice vacă pentru a mă abandona legumelor preparate atât de diferit în acest paradis mondial al condimentelor.
Fatehpur Sikri, orașul fantomă
Agra e un oraș ceva mai ”așezat” ca Jaipur. Prezența Taj Mahalului, cel mai mare obiectiv turistic al Indiei, îl face un pic mai docil și mai turistic, în termeni ”comerciali”. Agra, aflat în statul Uttar Pradesh, parcă nu are nebunia Jaipurului dar afișează condescendența celui care poartă diamantul negru pe turban și știe că nu i-l poate lua nimeni.
Orașul, care în prezent are circa 1,5 milioane de locuitori, a fost fondat de sultanul Sikandar Lodi, conducătorul sultanatului Delhi, în anul 1504. Însă perioada de aur și-a trăit-o odată cu epoca mughal-ilor și a împăraților Akbar, Jahangir și Shah Jahan, când orașul era cunoscut sub numele Akbarabad, capitală a Imperiului Mughal. Conducătorii din acea perioadă au construit atât Fortul Roșu (sau Fortul Agra) cât și Fatehpur Sikri, două dintre cele trei obiective majore pe care le-am vizitat în Agra, alături de Taj Mahal.
Fatehpur Sikri, Orașul Victoriei, construit la circa 40 km de Agra, a fost capitala Imperiului Mughal vreme de zece ani. Un complex de temple și monumente, într-un stil arhitectonic uniform, care include Jama Masjid, una dintre cele mai mari moschee din India. Împărații indieni construiau și abandonau orașe într-o frenezie, în funcție de victoriile pe care le repurtau.
Sikri a făcut parte dintr-un asemenea plan iar construcția lui a durat în jur de 15 ani, începând cu 1571. Împăratul Akbar a transformat apoi orașul în capitală dar, la scurt timp, l-a abandonat. Motivele au rămas în ceață, deși se pare că Akbar a avut rațiuni militare, atenția lui fiind îndreptată la războiul împotriva Kabulului. Care era prea departe de Fatehpur Sikri. Explicația cea mai plauzibilă este, totuși, alta: din cauza distanței mari față de orice sursă de apă, locuitorii au abandonat orașul, care avea să rămână într-o stare perfectă de conservare pe parcursul următoarelor secole.
Astăzi, construcțiile vechii capitale formează un enorm oraș-fantomă, care-și întâmpină vizitatorii cu un aer demn. Sunt vreo 46 de clădiri care-ți ”transmit” ideea că aici a existat o femeie frumoasă, care a avut o prea scurtă perioadă de glorie dar care apoi a trebuit să se întoarcă în sărăcie, din cauze obscure și, oricum, nedrepte.
Papagali colorați asortează zidurile roșii ale clădirilor, căutând nișe în care să se ascundă de zoom-urile aparatelor foto. Hiran Minar, un turn circular de vânătoare.
Diwan-i-khas, o sală privată, separată de celelalte, accesibilă prin toate cele patru laturi, având în centru o superbă coloană ornată cu 32 de aplice și cu reliefuri decorative cu motive religioase.
Ankh Michauli, probabil o trezorerie, în care e posibil să se fi desfășura și diverse jocuri și ceremonii. Diwan-i-am, cu al ei coridor prelung și un spatiu deschis destinat aparițiilor publice ale împăratului Akbar.
Palatul lui Jodha Bai, cea mai mare și mai importantă clădire, numită după soția lui Akbar. Și altele, și altele – grajduri, curți interioare, ziduri, palate, coridoare, camere și cămăruțe, dormitoare (în dormitorul lui Akbar, de pildă, patul e situat la înălțime, fiind destul de greu accesibil. Motivul? Soluție împotriva celor care ar fi dorit să-l asasineze în mod facil, în timp ce dormea).
Fatehpur Sikri (Video):
Fatehpur Sikri are un farmec indiscutabil. Apusul soarelui, deasupra zidurilor roșii, așterne o liniște caldă, meditativă. Papagalii se duc la culcare iar noi ne pregătim pentru întâlnirea cu cel mai frumos monument născut din iubire.
Taj Mahal, mausoleul iubirii
Se spune că, pentru a vizita Taj Mahal, trebuie să te trezești dis de dimineață, ca să-l prinzi învăluit în lumina trandafirie a zorilor, care-i sporește farmecul. În mod cert, ”sacrificiul” acesta merită făcut (se spune chiar că în funcție de perioada zilei, monumentul apare colorat divers, acest fapt fiind interpretat drept schimbarea stărilor unei femei).
Dar motivul principal e altul, și anume să nu prinzi înghesuiala teribilă care se formează la porțile de intrare. Taj Mahal a fost singurul obiectiv turistic din India unde am remarcat un control special și măsuri sporite de securitate. Cozile se formează pe patru rânduri: bărbați/femei, indieni/străini, ești controlat atent în geantă și trebuie să respecți o mulțime de reguli, respectate cu strictețe. Nu e de mirare: până la 4 milioane de vizitatori îi calcă pragul anual, circa 200.000 fiind turiști străini.
Fără discuție, Taj Mahal e impresionant. După ce treci de porți ți se arată în față în toată splendoarea, cu marmura albă și strălucitoare (au fost folosite diverse tipuri de marmură, aduse din șapte țări și ținuturi – Tibet, Afghanistan, Sri Lanka, China etc și, cu cele patru minarete care-l străjuiesc într-o simetrie perfectă (s-au folosit principiile simetriei din geometrie și arhitectură, cu o fantastică atenție la detalii – de pildp, dacă minaretele se vor prăbuși, ele o vor face în exterior și nu peste mausoleul principal).
E un sentiment unic să te afli față în față cu una dintre minunile lumii moderne, totodată unul dintre cele mai vizitate locuri de pe planetă. Dar dincolo de arhitectura fascinantă a Taj Mahal-ului, ceea ce uimește și impresionează este povestea lui. Pentru că Taj Mahal e un monument izvorât dintr-o iubire uriașă.
Este povestea de iubire dintre Shah Jahan și Mumtaz Mahal, pe care un poet englez, Sir Edwin Arnold, a sintetizat-o, referindu-se la Taj Mahal ca fiind ”nu doar o piesă arhitectonică, așa cum sunt alte clădiri, ci mai ales mândra pasiune a iubirii unui împărat, scrisă în pietre care au suflet”. Shah Jahan se născuse în anul 1592, ca fiu al celui de-al patrulea împărat indian din dinastia Mughal.
În 1607, când se plimba prin bazarul Meena, acompaniat de aghiotanții lui, privirile lui au fost atrase de strălucirea unei fete care purta veșmânt de mătase și mărgele de sticlă. A fost dragoste la prima vedere între Shah Jahan (prințul Khurram, cum era cunoscut atunci, când avea 14 ani) și Banu Begum (mai târziu botezată Mumtaz Mahal), o prințesă musulmană persană, în vârstă de 15 ani, la acea vreme. După ce a cunoscut-o, Shah Jahan s-a dus la tatăl lui și i-a spus că ar vrea să se căsătorească cu ea. După cinci ani, în 1612, ceremonia s-a înfăptuit.
În 1628, Shah Jahan a devenit împărat și i-a oferit lui Banu Begum rolul de împărăteasă, schimbându-I numele în Mumtaz Mahal, care se traduce prin ”Bijuteria Palatului”. Împăratul avea și alte neveste (aceasta a fost a treia) dar Mumtaz a devenit favorita lui, cea care îl însoțea oriunde se ducea, chiar și în campaniile militare.
În anul 1631, când Mumtaz a dat naștere celui de-al 14-lea copil al lor, ea a murit din cauza unor complicații. Când era pe patul de moarte, Shah Jahan i-a promis că nu se va mai însura niciodată și că va ridica un mausoleu care să adăpostească mormântul ei.
Se spune că împăratul a fost atât de distrus după moartea iubitei sale soții încât a ordonat doliu la curte pentru următorii doi ani. La o vreme după tragicul eveniment, Shah Jahan a luat decizia ridicării celui mai frumos monument din lume, în memoria iubitei sale soții. 22 de ani au fost necesari pentru a se construi Taj Mahal, nu mai puțin de 22.000 de muncitori lucrând la el.
La moartea lui Jahan, în 1666, trupul său a fost îngropat într-un mormânt aflat lângă mormântul lui Mumtaz Mahal, în mausoleul principal (Rauza). Monumentul a devenit cunoscut sub numele Taj Mahal iar povestea de mai sus nu e o legendă ci este cât se poate de adevărată. Ce intră în categoria legendelor e faptul că împăratul ar fi fost atât de răvășit de dispariția soției sale încât în numai câteva luni, părul și barba lui eu devenit albe ca zăpada.
O altă legendă spune că împăratul ar fi ordonat ca muncitorilor care au lucrat la pietrele de mormânt ale lui și ale soției sale să li se taie degetele pentru a nu fi în stare să creeze alte copii ale lor, în alte locuri.
În termeni financiari, construcția mausoleului a însemnat un imens efort. S-au folosit materiale dintre cele mai scumpe. Cele trei laterale (în spatele mausoleului se află valea râului Yamuna) sunt construite din piatră roșie iar marmura folosită la mausoleu a fost de cea mai bună calitate, ba mai mult, se spune că e încrustată cu peste 28 de tipuri de pietre semi-prețioase, inclusiv strălucitoarea lapis lazuli.
Arhitectul desemnat să proiecteze Taj Mahal a fost Ahmed Lahauri și, precum spuneam, peste 20.000 de oameni au lucrat la el de-a lungul vremii, incluzând spărgători de piatră, pictori, artiști caligrafi și mulți alții. Totalul cheltuielilor s-a ridicat la 32 milioane de rupii, care, cuantificate în banii zilelor noastre, ar însemna peste un miliard de dolari.
Nu doar mausoleul principal este impresionant (nu atât de impresionat la interior, unde intri și faci un tur rapid de jur-împrejurul mormintelor protejate de un gard) ci și grădinile, casele de oaspeți, moscheea Masjid și peisajul din spatele Taj Mahal-ului, cu râul Yamuna pe care, cândva, Shah Jahan obișnuia să navigheze pe o barcă, admirându-și opera, cu tristețe.
Ca peste tot în India, și la Taj Mahal există indieni binevoitori care ar face orice ca să-și câștige bacșișul. Pe lângă clasicii forografi care te așează în toate pozițiile pentru o partidă de sex vizual cu monumentul, urmând ca după vizită să-ți înmâneze ”dovezile”, la numai 100 de rupii poza, sunt unii dispuși să-ți arate care sunt cele mai bune poziții pentru a fotografia minunea.
Reflectată în apă, privită din unghiuri speciale și așa mai departe. Deși enervante la un moment dat, aceste strădanii ale localnicilor săraci de a agonisi câțiva firfirei, sunt de aplaudat. Deși sunt extrem de mulți, indienii sunt inteligenți. Cei din clasele de jos nu stau cu mâna întinsă spunând o poveste, ca-n Filantropica, ci inventează tot felul de mijloace prin care mâna întinsă să merite firfireii.
Una peste alta, cele mai bine de două ore petrecute la Taj Mahal au fost magnifice, cu tot ”comercialul” și aerul turistic pe care-l emană complexul. E un loc care ar trebui să-l pui pe lista cu dorințe și să încerci să-l vezi o dată-n viață, teleportându-te în India secolului 17 pentru o frumoasă poveste de dragoste care a rămas, peste ani, alături de marile povești de iubire ale lumii.
Taj Mahal (video)
Fortul Agra
Ieșit de sub vraja Taj Mahal-ului, am închis ultimul unghi al Triunghiului de Aur cu încă un giuvaer. Fortul Agra se află cumva ”pe râu în jos”, la 2,5 km în apropierea Taj-ului, și este opera împăratului Akbar, care l-a desăvârșit în anul 1565 (în ideea de structură militară), cel care l-a ”înnobilat” cu multe adăugiri fiind însă Shah Jahan (care avea să fie întemnițat aici, pentru 8 ani, chiar de către fiul său, Aurangzeb).
Monument aflat în patrimoniul UNESCO, fortul Agra e construit în mare parte din gresie roșie (sunt și construcții din marmură albă) și este una dintre cele mai importante creații ale dinastiei Mughal, fiind realizat în cel mai pur stil arhitectonic al acestei dinastii. Zidurile au două porți imense, înaște de 21 de metri: Poarta Delhi și Poarta Amar Singh – prin a doua făcându-se și intrarea în fort, care dă într-o curte interioară imensă.
În interiorul fortului te minunezi de numeroasele elemente și clădiri, care-și dezvăluie frumusețea incontestabilă: un hol public sprijinit pe câteva coloane, trei moschee, palate și un magazin debunit ”bazarul Zenana Mina”. Impresionant e faptul că zidurile clădirilor erau umplute cu un fel de conducte prin care circula apa rece ce avea rolul de a răcori încăperile pe timp de vară.
Un loc încărcat de istorie, de unde, la un moment dat, poți zări, în ceața depărtarii, Taj Mahal-ul.
Fortul Agra (video):
Am plecat din Agra spre Delhi, parcurgând ultima latură a ”triunghiului”, pentru ultima noapte în India, una care avea să se materializeze în doar două ore de odihnă înaintea prea matinalului zborul către casă. Pe drum, am făcut cunoștință cu ceea ce înseamnă un ambuteiaj pe autostrada indiană, adică un nou prilej de haos, zgomot și… întârziere.
Dar toate acestea fac parte din farmecul și aerul unei țări în care aș reveni oricând pentru a-i descoperi și cărările mai puțin bătătorite, pentru a-i asculta poveștile și a-i cunoaște oamenii. Fiindcă așa cum am spus în titlul acestui serial, India este, cu adevărat, o țară incredibilă. (sfârșit)
Deplasare realizată de Agetur, cu sprijinul Turkish Airlines.
Citește Incredibila India (partea 1)
Citește Incredibila India (partea 2)
Citește Incredibila India (partea 3)
Citește Incredibila India (partea 4)
Add Comment