Cristina Ilias

Cristina Ilias – Calator prin tara lor: Thailanda (7)

ci feat de pagina

 

[divider]ORAŞUL SE DEZVĂLUIE LA PICIOARELE MELE[/divider] [dropcap size=small]T[/dropcap]impul curgea odată cu apele lui Chao Prhaya River, şi scurta numărul orelor în care Bangkokul putea să ni se mai dezvăluie şi din alte privinţe. Mai era de văzut de aproape oraşul nou, modern, cel întrezărit prin smogul de peste râu, când am fost la Asiatique Center. O combinaţie de şosele, pasarele pietonale şi linii de metrou de suprafaţă, se suprapuneau peste traficul de la sol, oferind unghiuri diferite de perspectivă spre construcţiile înalte, în stil contemporan, -mall-uri, bănci, birouri-, împodobite cu mici detalii definitorii pentru zona asiatică în care ne aflam, precum şi spre trotuarele blocate de comerţul stradal: fructe, mărgele, genţi, eşarfe, cârnăciori şi caracatiţe pe băţ, pui frigăruie condimentat în culori apetisante, brăţări, manechine de plastic dezmembrate, ghirlande de flori pentru temple, tricouri şi perişoare de peşte plutind în supe cu tăieţei, toate de-a valma, asaltate de cumpărători-privitori, împlinind orice dorinţă comercială. E ora prânzului, şi undeva, pe trotuar, o purtătoare de cobiliţă ce transporta pe cele două talgere mari suspendate de băţul de pe umăr, ceva de mâncat în casolete mici, și-a lăsat povara în mijlocul trecătorilor, şi impasibilă, ascunsă sub pălăria albă protectoare, mestecă absentă la tot ce se întamplă în jur. Pe treptele care urcă pe platforma din faţa unui mall, o thailandeză foarte mică şi ca vârsată şi ca trup, bruneţică, cu breton, în rest toata rozbombon cu volănaşe, încearcă să înţeleagă, ţinându-se strâns de mâna mamei, lumea care năvăleşte în conştiinţa ei, prin fantele înguste ale ochilor.

1

Thailanda îşi trăieşte existenţa contemporană marcată de aceleaşi brand-uri comerciale, ca pretutindeni, Manoush, Zara, Gucci, etc adunate în mall-uri îngheţate de aerul condiţionat, supervizată înţelegător de zeii gătiţi de sărbătoare din templele exterioare, în aşteptarea noului an thailandez până la care mai este o singură zi. Elefanţii de piatră din faţa altarelor, de toate mărimile şi formele, cadorisiţi cu ghirlande portocalii, nu au nimic împotriva căldurii de treizeci și ceva de grade, validând rugăciunile celor ce se opresc din drum pentru o clipă şi o mulţumire dăruite lui Buddha.

[postrevolution layout=26606]

Cald, frig, cald, frig, gata, ajunge cu shopping-ul, că pe mine începuse să mă zgârie în gât, şi mai aveam încă de descoperit indiciile de pe un pliant turistic, pentru a găsi un alt fel de templu, al penisului, mă scuzați, dar în Bangkok există aşa ceva. A fost multă umblătură, multe întrebări la care nimeni nu știa răspunsul, dar până la urmă am răzbit, monumentul s-a lăsat descoperit, chiar dacă se ascundea strategic în grădina din spate a unui hotel respectabil. Templul este un concept în “plen air”, adică, printre copaci şi tufişuri, delimitat pe o latură de un gard îmbrăcat în iederă ce îl separă de strada circulată; o alee scurtă te plasează în universul ideei de fertilitate căreia i se aduce un infinit omagiu. Penisuri de lemn, de piatră sau ceramică, de toate mărimile imaginate, de la foarte mici, pierdute în iarba încâlcită până la cele mari, tip torpilă sprijinite în stive de copacii -coloană care susțin ideea de templu-, proaspăt vopsite sau scorojite de intemperii, împodobite cu panglici colorate, explică într-un fel anume de ce a ajuns planeta la şapte miliarde de locuitori. În iarbă, figurine de piatră gri, de fetiţe şi băieţei hlizindu-se cu gura până la urechi (că ştiu ei de ce), şi o rochie de mătase roşie agăţată într-un copac, completează atmosfera stranie a locului.

Îți vine să râzi, până când înţelegi că de fapt, penisul este aici doar un alt zeu la care se închină thailandezele, şi brusc totul devine serios, şi simţi că trebuie să… mângâi “statuile”. (va urma)

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!