Malta, insula cavalerilor (1): primele impresii și legăturile istorice

În mod cert, Malta e una dintre destinațiile de călătorie pe care, apriori, e destul de greu să le definești. Atunci când îți fac planurile de vacanță și îți pui întrebarea ”anul ăsta unde plec?”, Malta îți apare în fața ochilor minții ca o mică necunoscută. Vrei să stai la plajă? Parcă nu Malta ar fi idealul, deși ai auzit că te poți prăji foarte bine la soare și acolo. Vrei să vizitezi? Da, dar ce?

Oare o insulă atât de mică poate oferi satisfacția călătorului avid după informații și… fotografii? O mulțime de întrebări, la care Google încearcă să răspundă dar pe care cel mai bine e să le verifici și să le… trăiești. Așa că ne-am urcat în TukTuk și am plecat în Malta, cu bunăvoința prietenilor de la Malta Travel, ca să (ne) răspundem la întrebări.

Malta, un pic de istorie

E greu să găsești în lume o țară care să se fi aflat la intersecția atâtor influențe. Aflată în mijlocul Mării Mediterane, Malta a fost dintotdeauna în calea tuturor celor care hălăduiau pe valuri ducând lupte sau formând imperii. Noroc sau ghinion? Greu de spus, cert e că acest micuț arhipelag arid a fost greu încercat.

Fenicieni, cartaginieni, romani, bizantini – cu toții au marcat cumva peticul de pământ dintre Europa și Africa. Momentul cel mai important a fost cel din anul 60 d.C.,când apostolul Paul (cunoscut ca Sfântul Paul) a naufragiat în Malta în timp ce călătorea spre Roma, și l-a convertit pe conducătorul roman Publius, la creștinism. În timp, populația insulei a urmat această religie așa încât până la sfârșitul secolului 3, maltezii erau cu toții creștini.

Numai că, în anul 870, Malta a fost cucerită de către arabi, care aveau să rămână aici mai bine de 200 de ani, influențând cultura, civilizația și, nu în ultimul rând, limba locului. Influența arabă se vede astăzi extrem de bine în multe locuri din insulă, cu precădere în unele orașe, precum Mdina, supranumit ”orașul tăcerii”.

Dominația arabă a fost întreruptă în 1090 de către normanzi, mai exact de catre Contele Roger, care a avut tupeul să cucerească insula, așa cum făcuse și cu Sicilia. Pentru o vreme, Malta a devenit parte a regatului Siciliei dar regii sicilieni au fost prea puțini interesați de maltezi, lăsându-i pe aceștia să se organizeze de capul lor. Până în 1266 când, ta-naaaa!, Malta și Sicilia au fost cucerite de francezi. Apoi, în 1283, de aragonezi. Apoi, în 1412, de castilieni. După ce regatele Castilia și Aragon s-au unit, Malta a devenit parte a puternicului Imperiu Spaniol.

În 1530, însă, Regele Spaniei avea să dăruiască această insulă Cavalerilor Ordinului Sf. Ioan, cunoscuți drept Cavalerii Ioaniți sau Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta. Cine erau ”băieții” ăștia (și sunt, în continuare)? Unii foarte tari. Ordinul Sfântului Ioan fusese înființat ca ordin religios, în 1050, în Ierusalim, de către un grup de negustori italieni, fiind recunoscut prin Bula papală a lui Pascal al II-lea, din 1113.

În urma atacurilor asupra Țării Sfinte, ordinul a devenit militar, făcând un scop din apărarea spitalelor, bolnavilor, nevoiașilor, pelerinilor. A dobândit unele teritorii, a pierdut altele și a dominat Malta până în 1798, când Napoleon a preluat controlul insulei aruncând-o sub o altă influență: cea franceză.

Până atunci însă, maltezii au mai făcut față unei provocări. În 1565, turcii au atacat insula iar Cavalerii Ioaniți au trebuit să facă față celor 81 de nave care purtau mai mult de 30.000 de soldați otomani. Pe 18 mai 1565, turcii au debarcat în satul de pescari Marsaxlokk (despre care veți citi ceva mai încolo) și se pregăteau să cucerească triumfal insula.

Numai că în fruntea Cavalerilor Ioaniți se afla un francez de 70 de ani, numit Jean Parisot de la Vallette (actuala capitală malteză poartă numele lui – Valletta) care a condus iscusit cei 9000 de oameni pe care-i avea la dispoziție, reușind într-un final (cu ajutorul a încă 8000 de sicilieni) să alunge turcii din Malta. După plecarea acestora, la Vallette a decis să întemeieze un nou oraș fortificat, care să stea în calea invadatorilor. Astfel a luat ființă La Valletta.

Din păcate, în anii care au urmat, Cavalerii și-au pierdut din forță, din cauza pasiunii tot mai mari pentru alcool și femei. Ei n-au putut rezista armatei lui Napoleon, francezii cucerindu-i rapid, prădându-le comorile din biserici dar, ca aspect pozitiv, abolind inchiziția. Suportându-i din ce în ce mai greu pe francezi, maltezii cer ajutorul englezilor, care-i vor face pe aceștia să capituleze în 1800.

Pentru Malta începe astfel era britanică, una care-și va pune definitiv amprenta asupra istoriei acestei țări până pe 21 septembrie 1964, când, în sfârșit, maltezii reușesc să-și câștige independența. La început regina Angliei a fost șeful statului, dar din 1974 Malta a devenit republică. Este povestea condensată (și obligatorie) a unui loc de pe harta Europei în aparență neînsemnat dar a cărui istorie pulsează prin atât de multe monumente, catedrale, clădiri – despre care vom vorbi și pe care le vom vedea în episoadele ce urmează.

Merhba! Bine-ați în Malta!

Arhipelagul maltez e format din trei insule principale (plus alte 18, nelocuite, mai mici). Malta e insula principală, totodată cea mai mare. La nord de ea se află Gozo și minuscula Comino (doar 3,5 km pătrați), pe aceasta din urmă aflându-se doar patru locuitori (membrii unei familii ce deține un mic hotel. Un polițist și un preot se deplasează zilnic din Gozo, în special pe parcursul sezonului turistic, pentru a-și oferi serviciile vizitatorilor).

Sunt câteva lucruri care te frapează pe drumul de la aeroportul internațional către hotel (oriunde s-ar afla acesta – în cazul nostru, Seashells Suncrest, din stațiunea Qawra), cumva definitorii pentru primul contact cu Malta. Primul este peisajul arid, al doilea culoarea gălbuie a caselor. Dar pentru că tot vorbeam mai sus de istoria locului, nu se poate să nu remarci de la fereastra autocarului o serie de turnuri de apărare care se întind din loc în loc de-a lungul coastei, des pomenite de orice ghid care te va însoți pe parcursul călătoriei (chiar dacă ai un ghid de la tine din țară, în Malta e obligatoriu ca orice grup să fie însoțit și de un ghid local, în caz contrar amenzile fiind foarte mari).

Pe insula Malta sunt 24 de turnuri de apărare (în Gozo sunt încă 6, pe Comino este unul singur) construite în perioada 1605 – 1720 și având scopul de avertizare în legătură cu navele inamice otomane care se apropiau de arhipelag. Exista un sistem de semnalizare, un fel de telefonul fără fir care făcea înconjurul insulei în doar câteva minute: pe timp de noapte se aprindeau focuri, pe timp de zi se trăgeau focuri de armă.

Tunurile s-au păstrat până în zilele noastre, unele chiar bine conservate. Sunt 5 tipuri de astfel de turnuri (Wignacourt, Lascaris, Perellos etc) fiecare cu forma și specificul lui. Și, desigur, fiecare dintre ele poartă câte un nume, în mare parte de sfinți.

Menționam mai devreme culoarea clădirilor malteze, una nu neapărat foarte ”apetisantă” vizual, odată cu primul impact. E un gălbui murdar și pe undeva uniform, care nu te cucerește din prima dar pe care, din momentul în care îl ”înțelegi”, îl iei ca atare și îl integrezi în filosofia generală a insulei.

Malta are foarte puține resurse naturale iar una dintre acestea, practic, singura de menționat, o reprezintă piatra de calcar. Din această piatră poroasă de calcar, de culoare gălbuie, sunt ridicate aproape toate clădirile Maltei. Atunci când nu folosesc cărămizi uriașe de calcar, maltezii abuzează de pietre. Cei care au o grădină unde cultivă ceva, și-o vor înconjura de pietre puse unele peste altele. Prin urmare sunt multe locuri în care peisajul îți sugerează că te afli în mijlocul unor vestigii. Ceea ce… uneori e adevărat dar de multe ori, nu.

În Malta nu prea vezi ziduri normale: ori sunt din calcar, ori sunt din pietre îngrămădite. Îți ia un pic până te obișnuiești cu pietrele malteze în context arid dar odată ce-o faci nu ți se va mai părea nimic dubios ci, dimpotrivă, fermecător.

Vorbeam de resursele naturale. Deși se află într-o locație geografică favorabilă (la doar 80 km sud de Sicilia), Malta e săracă în resurse. Țara abia dacă-și asigură 20% din necesitățile de hrană, apa potabilă e limitată (niciodată să nu bei apă de la chiuvetă în Malta – nu e bună!) iar sursele proprii de energie lipsesc (cu excepția celei solare, evident).

În Malta nu există nicio pădure, niciun râu și niciun munte. Economia malteză e susținută de comerțul extern, de manufacturi (în special textile și electronice) și, desigur, de turism. Cele 300 de zile însorite pe an sunt un argument suficient. Și încă o zonă în care Malta prosperă: industria filmului! O mulțime de filme celebre au fost turnate aici, între acestea numărându-se Game of Thrones, Gladiatorul, Troia, Munich, Popeye, etc iar unele companii de turism organizează tururi în locațiile respective, pentru iubitorii de cinefili.

Qawra – pentru relaxare, St. Julian’s – pentru clubbing

Qawra (se pronunță ”aura” – q în malteză e mut) este una dintre stațiunile Maltei care, împreună cu vecinele Bugibba și Xemxija (grea limbă, știu!) formeză un trio renumit aflat în partea de nord-est al insulei Malta, în golful St. Paul. Renumit pentru hoteluri, restaurante și, în general, viața de… zi. Fiindcă atunci când vine vorba de viața de noapte, cu siguranță vei dori să te îndrepți către mai celebrul St. Julian’s.

În Qawra am avut cartierul general pe parcursul șederii în Malta, la hotelul Seashell Suncrest. Stațiunea nu excelează la capitolul plaje (de fapt, în general, plajele nu sunt punctul forte al Maltei – majoritatea sunt mici, artificiale, nu foarte spectaculoase) dar amatorii de soare compensează din plin cu piscinele, în jurul cărora există destul de multă activitate, incluzând aici și echipe de animatori.

Pe lângă numeroasele restaurante și pub-uri, în Qawra poți vizita și Malta National Aquarium, unde înveți multe lucruri despre viața din adâncuri, cu animalele incluse. Perfect pentru copii, amuzant pentru adulți.

De pe micul balcon al restaurantului Gululu, din St. Julian’s, panorama asupra golfului cu același nume e perfectă. Bărci și (multe) felinare, cam așa s-ar putea defini meniul exterior. Cel din interior e mult mai rafinat. Gululu e recunoscut drept unul dintre cele mai bune restaurante malteze. Unul care, în luna iunie, oferă Festa tat-Tonn, festivalul tonului, un pește ce are tradiții străvechi în Malta.

Dar până la ton (asta în caz că îți place peștele) poți începe cu antreurile între care se regăsește ftira, pizza malteză pe care gazdele așează cu generozitate o mulțime de toppinguri krustini, mqarrun, macaroanele coapte sau dips-urile, cam nelipsite de pe un platou maltez: amestecuri (separate) de măsline, fasole albă, anchois și capere. Vom vorbi ceva mai târziu despre mâncarea malteză, gastronomie bogată și savuroasă, ba chiar destul de sofisticată, având în vedere că țara se află în mijlocul Mediteranei iar gastronomia sudului Europei e mai degrabă una ”ușoară”.

3 st julians

2 st julians

5 st julians

4 st julians

7 st julians

6 st julians

Nu am petrecut foarte mult timp în St. Julian’s, neaprofundând din punct de vedere turistic fostul sat de pescari devenit în ultimele decenii punctul de atracție pentru tinerii care vizitează insula dar a fost suficientă o privire pentru a realiza că, dacă ești în căutare de bună dispoziție, acesta e locul pe care trebuie să-l țintești. Cu precădere cartierul Paceville, acolo unde cluburile de noapte sunt nerăbdătoare să-și primească clienții care, în general, nu au peste 25 de ani.

Și pentru că veni vorba (tangențial) despre muzică, e bine de știut că muzica tradițională malteză se numește Għana și e un fel de folk slow, cântat la un instrument ce seamănă cu o chitară (sau chiar la chitară). Interesant că una dintre cele trei variante de Għana (Bormliża) presupune ca interpretul (întotdeauna un bărbat) să scoată sunete din ce în ce mai ascuțite, mergând până la falseturi.

Muzică tradițională malteză:

Cele mai pregnante influențe străine din Malta sunt, în mod evident, cea arabă și cea britanică. Pe prima o remarci de la bun început în limba malteză, ce pare aproape imposibilă – unica limbă semitică, scrisă în alfabetul latin. E greu să pronunți denumirile localităților și străzilor, ba chiar să le ții minte. Noroc că există hărți. Britanicii, ultimii care au avut de-a face în mod direct cu maltezii, au influențe în alte zone. De pildă, în cea a transporturilor: în Malta se circulă pe stânga, lucru care te poate face să te gândești de două ori înainte de a-ți închiria o mașină.

E ciudat să intri în sensul giratoriu pe cealaltă parte și probabil că ți-ar lua mai multe zile să te obișnuiești. În plus, drumurile din Malta sunt pline de giratorii. Bonus: anul acesta se lucra de zor la lărgirea acestora, grație accesării masive a fondurilor europene. Dar sistemul de transport public – mai pe șleau, autobuzele, funcționează foarte bine. Cât despre taxiuri, trebuie să știi că acestea nu au un sistem de taxare pe kilometru ci pur și simplu întrebi șoferul de la bun început cât te costă să te ducă dintr-un loc într-altul. (va urma)

Citește și Malta, insula cavalerilor (2): Valletta lui La Vallette

Vrei să vizitezi Malta? Cele mai bune oferte de sejururi, transport, cazare și excursii le găsești la Malta Travel!