Lui Kamakura i se mai spune Kyoto al Estului. Acest orasel (cca 200.000 locuitori) situat la 51 km de Tokyo, si care, aparent, e o oaza de liniste si traditionalism, a fost acum 1000 de ani capitala Japoniei. Mai exact in anul 1192, cand Minamoto Yorimoto a ales Kamakura ca loc de baza pentru noul sau guvern militar, unul care avea sa conduca Japonia pentru mai bine de un secol. Mai intai sub shogunatul lui Minamoto, apoi sub regentii Hojo. Orasul si-a terminat perioada de glorie in secolul 14, cand caderea guvernului a coincis cu inceperea unei ere caracterizate prin haos si violenta, denumita “perioada Muromachi”.
Am ajuns in Kamakura cu celebrul tren de mare viteza Shinkansen. De la gara am pornit pe jos, pe strada principala, pana la altarul shintoist Tsurugaoka Hachimangu, cel mai important templu al Kamakurei. Strada e dreapta si are o alee pietonala in mijloc, strajuita de ciresi (din pacate, in februarie nu erau infloriti). O multime de copii de scoala, imbracati in uniformele lor – fetele cu fuste bleumarin pana la genunchi, cravata alba si sacouri albastre, baietii cu cravate rosii in spatele acelorasi sacouri bluemarin. Multi, foarte multi. Si foarte veseli, in grupuri mici, de cate 3-4, isi cumpara fructe glasate pe bat de la tarabele din drumul spre templu. Capsuni, portocale, struguri, mere imbracate in zahar glasat – 100 de yeni bucata, degustate cu pofta de copii si de adulti deopotriva.
Altarul e dedicat lui Hachiman, zeul-patron al familiei Minamoto, Yarimoto de care vorbeam mai sus fiind si fondatorul acestuia, in 1180. Pana ajungi la cladirea principala treci pe sub o poarta torii, simbolica pentru religia shinto. Te purifici apoi cu apa, inainte de intrarea in altarul propriu-zis, care se afla in capatul a catorva zeci de scari. Copiii isi iau biletele ce prezic viitorul. Pe cele neplacute le atarna de lemne speciale sau in copaci, pentru ca vantul sa le schimbe intelesul si sa le transforme intr-unele norocoase. Preotese shintoiste, imbracate in chimonouri albe cu portocaliu, iti fac semne sa nu le fotografiezi. Parcul de langa altar este la fel de frumos si include doua elestee pe care ratele se zbenguie in voie – unul dintre ele reprezinta clanul Minamoto si are trei insule, in vreme ce al doilea reprezinta clanul Taira, rivalul primului, si are patru insulite (pentru ca “patru”, in limba japoneza, se pronunta la fel precum cuvantul “moarte”). Undeva pe niste scari, daca ai noroc si, mai ales, daca pastrezi linistea, poti asista la o ceremonie shintoista ce se desfasoara in fata unui al doilea altar – Wakamiya.
Tsurugaoka Hachimangu e vizitat de doua milioane de turisti anual, fapt care-l transforma intr-unul dintre cele mai populare altare din tara. Dupa vizitarea gradinii care-l inconjoara, te indrepti spre strada Komachi, o straduta comerciala, plina de magazine de suveniruri si de mici restaurante si tarabe care ofera mancare traditionala. E o zona aglomerata, pe care o poti parcurge rapid sau, dimpotriva, poti pierde ore delectandu-te in fata unui vanzator care taie carnatii intr-un ritm debordant sau intr-un magazin de dulciuri japoneze – ciudate si nu neaparat gustoase. Mai poti cumpara seminte de soia fermentate (natto), clatite, sunca, ceaiuri, picturi traditionale din Kamakura si altele asemenea.
Add Comment